Booking.com
Wadi Rum | Vacanță ca pe Marte, în Iordania wadi rum

Wadi Rum | Vacanță ca pe Marte, în Iordania

Există locuri pe care cuvintele și imaginile nu le pot descrie cu adevărat. Deșertul Wadi Rum din Iordania este unul dintre ele. Un spectacol al nisipului roșiatic al, soarelui și stâncilor, o cultură a beduinilor de peste 2000 de ani.

Pot să vă spun că despre deșert că este imens, că are o nuanță de roșu nemaiîntâlnită, dar este greu să transmiți energia locului. Sentimentul pe care l-ai avut acolo, adierea vântului, sunetul păsărilor, infinitul stelelor sau cât de mic te-ai simțit sub stâncile imense. E greu să descrii această mare infinită de nisip roșiatic, în nuanțe care se schimbă la fiecare ceas, se întețesc la apus sau la răsărit. Sau praful care se ridică din copitele cămilelor. Siluetele stâncilor care se înalță mai mult și mai mult, amintindu-ți că ești mai puțin decât o furnică pe pământul ăsta.

Ce este Wadi Rum și care este istoria lui

Wadi Rum | Vacanță ca pe Marte, în Iordania wadi rum deșert iordania

Wadi Rum este o zonă de peste 720 de km pătrați de deșert aflată în sudul Iordaniei. Este arie naturală protejată și face parte din patrimoniul UNESCO. Acest deșert este faimos pentru culoarea lui roșiatică, dată de oxidul de fier prezent în rocă, și pentru numeroasele formațiuni stâncoase. I se spune Valea Lunii, deși în filme a jucat mai mult rolul planetei Marte.

Peste 20.000 de petroglife și 20.000 de inscripții au fost documentate în interiorul deșertului Wadi Rum, ceea ce arată că acesta a fost locuit încă de acum aproximativ 12.000 de ani. Multe triburi au trecut pe aici, inclusiv nabateeni, cei care cu atâta măiestrie au creat Petra, au locuit cândva în Wadi Rum.

Wadi Rum | Vacanță ca pe Marte, în Iordania wadi rum

Wadi Rum a devenit cunoscut în lumea întreagă în 1962, când a apărut pe marele ecran filmul „Lawrence al Arabiei”. De atunci, a fost folosi ca decor în peste 50 de filme, printre care „Marțianul” și „Star Wars: The Rise of Skywalker”.

„Niciun om nu poate trăi această viață în deșert și să iasă neschimbat.  El va purta, oricât de slabă, amprenta deșertului și va avea în el dorința de a se întoarce. Căci acest pământ crud poate arunca o vrajă pe care nici o climă temperată nu o poate egala.”

Lawrence al Arabiei, scriitor, arheolog, ofițer britanic

Beduinii din Wadi Rum

Wadi Rum | Vacanță ca pe Marte, în Iordania wadi rum iordania

Locuitorii deșertului sunt triburile de beduini. Chiar dacă acum s-au modernizat, multe familii păstrează o legătură cu deșertul, au un cort tradițional sau fac activități pentru turiști. Toți oamenii zonei au rădăcini în triburile de beduini și păstrează o serie de tradiții, unele diferite de la un trib la altul. Ce au toți în comun este un cult pentru ospitalitate. Pe vremuri regula spunea că orice musafir în deșert, chiar și străin, este găzduit trei zile fără nicio întrebare.

Wadi Rum | Vacanță ca pe Marte, în Iordania wadi rum iordania


În ciuda mediului ostil din Wadi Rum, aici cresc peste 100 de specii de plante, inclusiv salvia, care este folosită pentru a face ceai. Dar în centrul ospitalității beduinilor este cafeaua, măcinată manual, într-un recipient ca un mojar. Tradiția spune că se servesc trei căni la rând: una în onoarea oaspetelui, una în onoarea vitejiei și una pentru suflet, sărbătorind spiritul bun.

Turist în deșert

Wadi Rum | Vacanță ca pe Marte, în Iordania wadi rum deșert iordania

Wadi Rum se află la aproximativ patru ore de mers cu mașina, la sud de Amman, pe autostrada deșertului și la o oră la nord de Aqaba. Deșertul este de cele mai multe ori inclus într-un circuit în Iordania, chiar dacă într-un circuit timpul petrecut acolo este destul de scurt.

Ce faci concret în deșert?
Dacă ai noroc, ajungi cât să vezi cum se colorează stâncile la apus. În funcție de unde ești cazat, peisajul este diferit. Ești cazat într-un cort și aici trebuie să știi de la bun început că există mai multe tipuri de corturi. Cele mai simple sunt chiar foarte modeste. Și nu te aștepta să găsești curățenie de farmacie înăuntru. Un cort în stil militar, cu pat înăuntru, toaletă și duș, dar fără ferestre, doar cu niște obloane care pot fi deschise. Eu am nimerit de data asta la o astfel de cazare, de care recunosc că nu am fost încântată. Dar la fel de onest este să spun că am dormit doar 4 ore în acest cort, așa că nu a fost capătul lumii. Dacă aș fi stat mai multe nopți, era o problemă pentru mine.

Varianta luxoasă, este cea a corturilor gen igloo sau UFO cum li se mai spune, care sunt mult mai confortabile și mai frumoase. A doua oară, dacă aș merge în deșert, mi-aș dori o astfel de cazare și să stau ceva mai mult.

Wadi Rum | Vacanță ca pe Marte, în Iordania wadi rum iordania


La fel de frumos oriunde în Wadi Rum este atmosfera creată de beduini și mâncarea tradițională gătită de ei. După ce te vei caza, te așteaptă o masă foarte interesantă, o carne cu legume scoase din nisip, unde au fost îngropate într-o vatră încinsă și lăsate la făcut. După masă, aceeași beduini pornesc dansul și petrecerea, te învață să dansezi ca ei (succes, nu-i deloc ușor!) și pun muzică din țara ta, ca să te simți bine.

Dormi un pic și te trezești la 4 dimineața pentru a pleca cu jeepurile spre un loc de unde se vede cel mai bine răsăritul. Să aștepți în tăcere, să contempli festinul de culori de pe cer, este o experiență aproape spirituală și vă zic din toată inima că este experiența care mi-a rămas cel mai aproape de suflet din acest circuit în Iordania.

După răsărit, jeepurile te duc într-un cort tradițional unde beduinii te așteaptă cu vetrele lor calde și primitoare și îți oferă ceai, cafea și biscuiți.

Wadi Rum | Vacanță ca pe Marte, în Iordania wadi rum iordania

La final, te vei întoarce la cazare și aici se va încheia aventura în deșert. Cel puțin așa a fost în circuitul pe care l-am făcut în octombrie 2022.

Iordania este o țară foarte frumoasă, în care eu am avut șansa să merg de două ori. În prima vizită, în 2018, am avut parte de cazări spectaculoase și mâncare excepțională, dar un timp mai scurt de explorare. În a doua, din 2022, am reușit să ajung, pe lângă Petra, Marea Moartă și Amman, în deșert și în Jerash, locuri pe care mi-am dorit mult să le văd. Am stat mai mult, am avut și timp de explorare pe cont propriu în Amman și Aqaba, dar hotelurile au fost modeste, pentru buget redus. Nu există o variantă corectă și una greșită de a vedea această țară, există doar condiția să pleci informat și să știi bine ce ai ales. Iordania nu-ți poate greși cu prea multe.

Dacă ți-a plăcut, te rog dă povestea mai departe. Îți recomand să citești despre alte locuri de vizitat în articolul Iordania și minunile ei turistice sau pentru o altă vacanță interesantă află tot ce trebuie să știi despre un circuit în Egipt. Trimit rar email-uri, dar pentru comunicările importante te invit să te abonezi la newsletter.

Urmărește călătoriile mele și pe FacebookYoutube, Instagram @danagont.ro sau TikTok.

Acest articol a fost realizat în urma unui press trip organizat de Christian Tour, în care am fost invitată. Părerile și poveștile exprimate îmi aparțin în totalitate și nu fac parte dintr-un contract. Toate colaborările de pe danagont.ro sunt selectate pentru a corespunde cu preferințele mele, rigorile și valorile în care cred.

author avatar
Dana Gonț Jurnalist, blogger de călătorii
Jurnalist de televiziune cu peste 20 ani experiență (B1TV, Digi24, Prima Tv), blogger de călătorii și specialist în comunicare și promovare turistică. Dacă apreciezi ce scriu, te rog susține această activitate cu o donație către Asociația Bonton pentru Oameni și Cultură, Cont IBAN RO78BTRLRONCRT0CQ6938301, CIF 48710592. Găsești datele și pe asociatiabonton.ro

3 Comments

Dă-i un răspuns lui Calin Radulescu Anulează răspunsul

error: Content is protected !!