Un nume ascuns pe o clădire şi o poveste cât istoria României | Alex Șeremet

Povestea plină de farmec de mai jos este scrisă de unul dintre oamenii de PR pe care îi apreciez cel mai mult din România. Pe cartea de vizită a lui Alexandru Șeremet scrie Corporate Communication Manager BMW Group Romania. Pentru mine Alex este omul care vorbește despre mașini ca despre o mare iubire. Care caută în arhive, documentează, și mereu descoperă o poveste cu care te cucerește, chiar dacă nu ai ținut niciodată un volan în mână. Alex e un mare povestitor în domeniul lui, iar eu am șansa să împart cu voi una dintre poveștile lui fascinante.

Foto: Arhiva BMW

Un nume ascuns pe o clădire şi o poveste cât istoria României

Clădirile interbelice poartă adesea semnătura arhitectului care le-a desenat. Credeam că e o formă de vanitate. Când zilele trecute am văzut “E. Ecker”, strecurat cu fonturi Art Deco pe fațada unei case mari din cartierul Primăverii, am înţeles că este mult mai mult, este vorba de o luptă cu uitarea şi cu conservarea istoriei. Iar acea mică inscripţie a completat o poveste care mă fascina de mult, o poveste cu un automobil.

Eduard Ecker s-a născut în 1912 la Timișoara, într-o familie de etnici saşi. Tânărul Eduard a studiat la Budapesta, apoi la București. Rupe legăturile cu familia şi îşi construieşte un viitor singur în capitală, în construcţii. La finalul anilor ‘30, pe străzile Bucureștiului, se îndrăgostește de un model BMW decapotabil, pe care îl descoperă în showroom-ul mărcii. Da, în Bucureștiul interbelic erau reprezentanțe BMW, Mercedes și chiar Bugati, nu mai vorbim de uzinele Ford din Floreasca.

Foto: Alex Șeremet

 

Succesul în afacerile cu construcţii, probat și de semnătura pe care am descoperit-o pe casa din Primăverii, îl ajută pe Eduard Ecker să își urmărească pasiunea pentru mașini. La numai 26 de ani, în 1938, acesta își cumpără un superb BMW 327 nou, decapotabil.

În a doua jumătate a anilor ‘40, perioada interbelică atât de promiţătoare este înghiţită întâi de război, apoi de comunism. România nu mai este deloc prietenoasă cu “burghezia”, mai ales dacă este vorba de un etnic german. Lui Ecker i se confiscă aproape toată averea și nu mai poate profesa. Unul dintre puținele lucruri salvate este modelul BMW 327. Un prieten actor avea o mașină similară și cu ajutorul lui o ascunde de pârjolul comunist.

Încă 10 ani mai târziu, după moartea lui Stalin, lucrurile se liniștesc uşor în România comunistă. Epurarea fusese, în mare parte, realizată. Ecker reușește să reînmatriculeze mașina şi ajunge să o folosească foarte des la călătorii prin ţară. Probabil același prieten actor îl ajută să găsească piese pentru reparaţii. BMW 327 Cabriolet este întreținut cu greu, cu multe piese improvizate şi i se schimbă chiar mai multe motoare.

Mașina la reparații, cu ceva ani mai târziu, într-un atelier din Germania | foto: arhiva BMW

În 1969 Ecker primește permisiunea de a pleca din România cu mașina, sub pretextul de a participa la un concurs de automobile de epocă la Belgrad. E momentul fugii de comunism. Din Iugoslavia reuşește să treacă în Italia, unde ajunge fără bani şi cu rezervorul gol. Prieteni din München îi oferă sprijin financiar şi astfel reuşeşte să ajungă în Austria. De aici, în timpul nopţii, îşi propune să traverseze graniţa spre Germania prin pădure. Din cauza oboselii, pierde controlul maşinii şi o loveşte de un copac. Caroseria este zgâriată pe lateral, dar maşina poate continua drumul. Reușește!

Ajuns la München, se angajează iar în construcții. La începutul anilor ‘70 îl găsim la numai câteva sute de metri de sediul BMW – lucrând la construirea Parcului Olimpic. Încet, Ecker își construiește o viață nouă, departe de România.

Eduard Ecker în Germania, pe mașină se văd urmele accidentului | foto: arhiva BMW

Modelul german BMW 327 este singurul lucru care rămâne alături de el din vremurile petrecute în România. Mașina primește o serie de reparații, dar zgârietura pe caroserie din noaptea fugii de comunism rămâne. Îmi place să cred că Ecker a păstrat-o ca pe un semn brutal al ruperii de comunism, cine știe?

La începutul anilor 2000, când Ecker trece de 90 de ani, donează mașina către BMW Group Classic. Ecker se laudă că a condus-o peste două milioane de km, un lucru greu de verificat. Dar cu siguranţă i-a fost aproape o viaţă întreagă, în cele mai frumoase momente, în cele mai dificile şi partener în cea mai mare aventură. BMW înțelege valoarea istorică și povestea pe care mașina o spune cu toate cicatricile timpului și o păstrează nerestaurată.

În mai 2019, la jumătate de secol de la fuga lui Ecker de comunism, văd prima oară mașina într-o prezentare la Villa d’Este. Modelul păstra încă numerele de București! Am înghețat de uimire și entuziasm. Știam de existența ei, dar mi se spusese că nu e disponibilă pentru evenimente. Încep negocierile.

La final de iunie 2019, o lună mai târziu, BMW Group și BMW Group Classic organizează o reîntoarcere istorică. La jumătate de secol de la fuga din 1969, mașina care poartă pe ea povestea prosperității interbelice, cruzimii comunismului și a pericolelor evadării din spatele Cortinei de Fier, ajunge încă o dată România. Este prezentată, cu povestea ei incredibilă, la Concursul de Eleganță Sinaia, în grădinile Castelului Peleş. Maşina are încă numerele originale postbelice de Bucureşti: “2-B-2763”.

Foto: BMW Romania

Cu câteva zile în urmă, în plimbările frumoase prin Bucureștiul adormit cu clădiri vechi cu parfum de istorie, am găsit un nou crâmpei din istoria incredibilă a lui Ecker – una din clădirile create de el când avea mai puțin de 30 de ani. Și unul din punctele de plecare în această istorie nebună.

Vă invit să citiți și  Povestea casei din Cotroceni, în formă de pian  sau Bucureștiul neoromânesc, stilul arhitectural național.
Vă invit și pe FacebookYoutube sau Instagram.

One Comment

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!