Iată concertul Bon Jovi din 2011 văzut prin ochii mei şi auzit cu urechile mele.
Cronică Bestfest 2011 ziua 3
Azi a fost complicat la intrare. Venisem chitită să fac poze. Numai că aparatul cu care ieri s-a intrat fără probleme şi care nu e profesional, azi nu mai avea voie să intre… Am încercat să întreb, să rezolv, nimic.Până la urmă la a doua încercare a intrat… Probabil fără aparat nu aş fi rămas…
Cronică Bestfest ziua 2 (cu Mika)
De data asta am ajuns pe drumul bun. Aş fi în stare să bag mâna în foc că ieri nu era indicator acolo, dar cum totuşi nu pot să bag mâna în foc pentru vederea mea periferică, nu ştiu cum era ieri, însă azi a fost indicator, care m-a ajutat să merg pe asfalt până…
Bestfest 2011 ziua 1
Îmi propusesem să încep această cronică cu explicaţii exacte legate de cum se ajunge, până la urmă, la Bestfest cu maşina proprie. Ei bine, nu vă pot ajuta, poate mâine găsesc drumul cel bun… Cred că am respectat o parte din harta de pe site-ul festivalului. După ce m-am asigurat că am ajuns în Tunari…
Cronică concert Sting la Bucureşti (6 iunie 2011)
Prima bilă albă pe care o avea concertul înainte să ajung acolo era că… îl avea pe Sting 🙂 Lasând glumiţele la o parte, primul lucru care m-a încântat a fost că nu a existat trupă de deschidere. Îi cunosc bine rolul şi ştiu că se obişnuieşte, dar eu la 70% dintre concertele la care…
Cronică concert Roxette la Bucureşti
Cronică: a fost frumos. 🙂 Ok, dezvolt. Nu ştiu dacă de vină era entuziasmul meu, dar la concertul Roxette parcă era o atmosferă de veselie cu mult înainte să înceapă. Publicul intra deja bucuros, prietenos, chiar dacă ploaia ameninţa să ne strice seara. Mă simţeam ca la întâlnirile de sâmbătă ale Fan Clubului când cea…
Cronică Shakira la Bucureşti
IPOTEZĂ: Felul în care îmi place sau evaluez un concert conţine, pe lângă puţine criterii obiective (organizare, sonorizare, seriozitatea artiştilor şi raportarea la alte sute, mii de concerte văzute), extrem de multe criterii subiective: cât de mult îmi place mie artistul în general, cum a fost vremea, cât a costat biletul, cu cine am fost,…
Cronică Cranberries la Bucureşti
N-am aşteptat degeaba! Şi apropos de aşteptat, s-a modificat schimbarea în sensul că trebuia să înceapă la ora 21.00, apoi am aflat ca se întârzie jumătate de oră şi s-a început totuşi la fix… ceea ce m-a luat total prin surprindere, eram departe de locul în care trebuia să fiu. Fac din nou precizarea că e…
Cronică Aerosmith la Bucureşti
M-am dus cu drag şi entuziasm la Aerosmith. Precizez asta încă de la început, pentru că una e să te duci la un concert pe care îl aştepţi şi alta e să te duci doar aşa, să vezi cum e. E ca în viaţă: când cineva îţi e simpatic, nici nu-i vezi toate defectele, când…