Străzile din București și recuperarea trecutului | Aurel Ionescu

*fotografie generică: Dan Mihai Bălănescu

Au trecut deja doi ani de la primul articol despre numele străzilor din București, apărut aici, sub semnătura domnului Aurel Ionescu. Sunt șase articole (le găsiți cu link la final) care au acoperit, în rezumat, întreaga cronologie a nomenclaturii stradale din București.

Acesta este ultimul episod, cel dedicat perioadei de după 1989. Îi mulțumesc autorului pentru încredere și perseverență și am promisiunea că ne vom mai întâlni cu textele sale.

După schimbarea de regim politic din România în Decembrie 1989 ţara s-a trezit dintr-un lung coşmar, despre care mulţi nu credeam că se mai termină. Încet-încet, am putut vedea cât de mari erau rănile şi distrugerile celor peste patruzeci de ani de regim comunist, unde suntem şi care sunt opţiunile. Revenirea la normalitate s-a dovedit un proces lung şi dificil.

Alături de definirea şi urmărirea noilor direcţii politice şi economice ale ţării, noii guvernanţi au trebuit să se ocupe şi de latura culturală a schimbărilor şi de modul cum se reflectau acestea în spaţiul public. Tonul fusese dat deja de manifestanţii care distruseseră însemnele vechiului regim: portrete, lozinci, pancarte etc. şi scriseseră noi sloganuri pe zidurile clădirilor din centrul Timișoarei, Bucureștilor și al altor orașe. În locurile unde cursese sânge s-au putut citi mult timp lozincile anticomuniste ale acelor zile şi numele eroilor.

La începutul lunii ianuarie 1990 un decret C.F.S.N. anunţa primele măsuri cu caracter comemorativ. Printre altele, se declarau Timişoara şi Bucureşti oraşe martir, se hotăra ridicarea de monumente în locurile devenite simbol ale Revoluţiei din Decembrie 1989 și schimbarea numelui pieţei Gh. Gheorghiu-Dej din Bucureşti (mai cunoscută ca piața Palatului), în piaţa Revoluţiei.

La jumătatea lunii februarie, au apărut și primele reveniri de nume de străzi. Cele mai multe erau din categoria cu nume de sfinţi, preoți şi biserici, fiind cele mai recente, din 1989. În nota justificativă care a precedat prima decizie de acest fel se propunea ca schimbările să se facă eşalonat, avându-se în vedere greutăţile legate de eliberarea noilor acte de identitate, a paşapoartelor, a documentelor fiscale etc. Se estima în acel moment că ar fi vorba de circa 60 de reveniri de denumiri. Ulterior, se va constata că în intervalul 1990-2006 s-au înregistrat aproape 700 de reveniri, modificări şi atribuiri de noi denumiri de artere în Bucureşti. S-au eliminat numele fruntaşilor comunişti, cele legate de istoria U.R.S.S., precum şi unele dintre cele cu componentă proletcultistă, vădit desuete.

În aşteptarea unor măsuri oficiale care să exprime clar desprinderea de doctrina comunistă, în peisajul public au avut loc în Bucureşti în ziua de 4 martie 1990 acţiuni spontane de înlăturare a celor două statui devenite relicve supărătoare: statuia lui V.I. Lenin şi cea a lui P. Groza, personaje istorice de amintirea cărora bucureştenii voiau să scape cât mai repede.

La jumătatea lunii martie 1990, C.P.U.N. a emis un decret privind atribuirea sau schimbarea de denumiri. La art. 2 se spunea: „Pentru atribuirea şi schimbarea de denumiri de către primăriile judeţene şi a municipiului Bucureşti se constituie, pe lângă fiecare dintre aceste organe, câte o comisie formată din 7-9 specialişti din domeniile istoriei, etnografiei, geografiei, lingvisticii, artei şi alte domenii de activitate”. Au existat prevederi privind componenţa şi modul de lucru ale acestei comisii. În București, ea a funcţionat sub diferite nume: Comisia de Atribuirea şi Schimbarea de Denumiri, Comisia pentru Studierea Atribuirii şi Schimbării de Denumiri sau Comisia de Atribuire de Denumiri, evitându-se până azi folosirea numelui consacrat „Comisie de Nomenclatură”, deși este vorba despre nomenclatura stradală.

Principalele categorii de atribuiri şi modificări efectuate în intervalul 1990-2006 au fost:

Străzile care au primit numele unora dintre eroii căzuţi în Decembrie 1989, puțin peste 20 de străzi. Mai toate sunt artere modeste, în cartiere, ascunse printre blocuri, aşa cum şi eroii au fost persoane modeste şi dezinteresate. Până acum, indiferent de echipa de la conducerea Primăriei, nimeni nu s-a gândit să promoveze numele unui erou român din Decembrie 1989 măcar pentru o străduță sau un scuar din centrul Capitalei, acolo unde a fost Baricada.

Revenirile de nume, mai ales cele schimbate în ultimii ani ai perioadei comuniste, cele mai multe fiind nume de străzi cu componentă religioasă. De asemenea, numele de oameni politici din ultimii 150 de ani sau reprezentanţi ai monarhiei, care fuseseră eliminate din spaţiul public în anii 1945-1965. Nu toate aceste nume au putut fi reaşezate pe vechiul traseu, cel mai adesea, din cauza schimbării structurii stradale.

Denumirile noi, pentru care s-a făcut apel la istoria naţională, în special la capitolele trecute sub tăcere de comunişti. Personalităţi din istoria Transilvaniei, a Basarabiei, a Bucovinei, autori ai Marii Uniri, figuri importante din toate domeniile din ţară sau din emigraţie dau astăzi nume multor străzi ale oraşului. De asemenea, au apărut şi reapărut o seamă de nume de personalităţi ale altor state, acţiune lăudabilă care continuă activitatea bunicilor noştri de la începutul secolului al XX-lea.

Dacă ar fi fost complet eliberate de constrângerile politice ale ultimilor cincizeci de ani, Primăria Capitalei şi Comisia pentru Atribuirea şi Schimbarea de Denumiri puteau trata coerent şi pe termen lung problema nomenclaturii stradale în Bucureşti. Indiferent de formula de alcătuire, comisia nu a avut o strategie şi o metodă de lucru clare, activitatea ei reflectând oscilaţiile politice ale echipelor care se schimbau la Palatul Cotroceni, la Palatul Victoria şi la Primăria Capitalei.

Iată câteva din ezitările şi confuziile petrecute în perioada 1990-1997.

Printre arterele care trebuiau să revină la numele original, în primul rând erau cele patru bulevarde din centru care au purtat numele regilor şi reginelor României până în 1948. Temerile unora dintre factorii de decizie că revenirea bruscă şi integrală a acestor artere la vechiul lor nume ar încuraja ideea monarhică în România au prevalat în bună măsură asupra adevărului istoric.

Bd. Ferdinand a revenit rapid, la sfârşitul lui 1990, la acest nume, doar că denumirea corectă – numele istoric – era bd. Regele Ferdinand.

Mai greu a fost cu celelalte trei. Bd. Regina Maria şi-a recăpătat numele numai pentru o parte din traseu şi abia în 1995. Autorităţile vremii îi dăduseră acestei artere numele poetului George Coşbuc, nume care nu putea fi schimbat. În 1995, bulevardul respectiv a fost împărţit în două, partea de la bd. T. Vladimirescu până la piaţa Regina Maria (şi ea redenumită) a rămas cu numele bd. G. Coşbuc, iar segmentul următor, până la bd. Unirii, a recăpătat numele istoric: Regina Maria. Pare o soluţie echitabilă.

În cazul bd. Regina Elisabeta se putea renunţa uşor la numele purtat până în 1989 (Gh. Gheorghiu-Dej) şi să se revină la numele antebelic, dar nu a fost așa. În 1990, a primit (integral) numele lui M. Kogălniceanu. În afară de existenţa statuii lui la mijlocul arterei, în piaţa cu acelaşi nume, nu exista nici un motiv pentru această atribuire.

Situaţia a durat până în 1995 când bulevardul a fost, de asemenea, împărţit în două. Partea din arteră de la bd. I.C. Brătianu până la piaţa M. Kogălniceanu a reprimit numele bd. Regina Elisabeta, iar segmentul următor, până la piaţa Victor Babeş (cunoscută și ca piața Operei), a rămas cu numele bd. M. Kogălniceanu.

Cea mai anevoioasă a fost revenirea la numele istoric al bd. Carol I, întrucât trebuia renunţat la numele bd. Republicii. Şi acest lucru s-a făcut în două etape. În 1990 s-a atribuit numele lui Carol I unei părţi din bd. Republicii, dar nu celei corecte, ci acelei părţi care fusese bd. Pake Protopopescu! Abia în 1995, piaţa şi bd. Pake Protopopescu au reintrat în drepturi, iar bd. Republicii a revenit la numele istoric: Carol I.

Iuliu Maniu și Ion Mihalache sunt două personalități de prim rang ale istoriei României, al căror nume a avut un traseu ingrat în nomenclatura stradală bucureşteană după 1989. Astfel, în decembrie 1990, fosta str. 30 Decembrie (fostă str. Franceză, fostă str. Carol I) de lângă Curtea Veche a fost redenumită Iuliu Maniu, după cinci ani revenind la numele istoric – str. Franceză. Tot în 1995, bulevardele Armata Poporului și Păcii, care străbat cartierul Militari, au fost reunite sub numele marelui om de stat Iuliu Maniu. O mișcare pripită și, chiar neinspirată, dacă ne gândim ce s-a întâmplat cu numele celuilalt fruntaș țărănist din perioada interbelică, Ion Mihalache. În loc de contopirea celor două bulevarde, ele își puteau păstra structura și lungimea și să primească numele Iuliu Maniu, respectiv, Ion Mihalache, unul în continuarea celuilalt. O măsură care i-ar fi ținut împreună în eternitate, așa cum au fost și în viața politică și în destinul lor tragic.

Lucrul acesta era încă posibil în 1994, când s-a hotărât schimbarea numelui str. Compozitorilor, din cartierul Drumul Taberei, în str. Ion Mihalache. Însă, nemulţumiţi de poziţia şi mărimea străzii în comparaţie cu anvergura şi rolul jucat în istoria ţării de fostul lor lider, conducătorii P.N.Ţ.-C.D. au insistat ca numele lui Ion Mihalache să fie atribuit unei artere mai importante, bd. 1 Mai.

Deşi „confiscată” mult timp de comunişti, sărbătoarea de 1 Mai este cunoscută în toată lumea ca Ziua Muncii, având o vechime de peste 130 de ani (din 1886). În România, 1 Mai este sărbătoare legală din perioada interbelică şi este privită ca o sărbătoare populară. Sentimentul general era că numele bd. 1 Mai nu trebuie schimbat, nici măcar cu numele unui martir al neamului.

Cu toate acestea, până la urmă, schimbarea de nume a avut loc în 1997. Au urmat lungi proteste ale Asociaţiilor de locatari sau proprietari de pe nou numitul bd. Ion Mihalache şi ale altor organizaţii, rămase, însă, fără rezultat. Nu s-a mai revenit asupra acestei schimbări. În plus, noul nume nici măcar nu „a prins”. Mulți bucureşteni continuă să folosească vechea denumire – bd. 1 Mai –, prilej de confuzie cu fosta str. Compozitorilor (acum, str. 1 Mai!) din cartierul Drumul Taberei.

Departe de a fi o împlinire pentru cei care au dorit ca o arteră importantă să poarte numele lui Ion Mihalache, această schimbare de denumire a rămas ca un nefericit exemplu în care încercarea de a cinsti memoria unei personalităţi – oricât de importante, politică sau nu –, poate deveni un insucces atunci când produce confuzie şi sentimente de frustrare unui mare număr de oameni.

Vom încheia cu două exemple de schimbări care nu „au prins” deloc.

În cartierul Drumul Taberei, numele Braşov dat unei străzi lungă de 1.500 metri, s-a dovedit prea „paşnic” şi creator de confuzii geografice pentru a se putea impune. Dacă se voia cu adevărat ca oamenii să uite numele din perioada comunistă (Al. Moghioroş, personaj de tristă amintire), era necesar ca măcar intersecției și pieţei limitrofe, numite Sergiu Celibidache, să i se dea un nume simplu şi cu priză la public. Oamenii ar merge mai degrabă „la Piramide” sau „la Stan și Bran”, decât „la Celibidache” sau „la Brașov”!

La fel, în altă parte a oraşului, s-a ales numele Eudoxiu Hurmuzachi pentru o piaţă pe care lumea continuă să o știe ca piaţa Muncii, dacă nu cumva chiar sub vechiul nume de Bariera Vergului. Cele două nume, ale unor personalități culturale de excepție – Sergiu Celibidache şi Eudoxiu Hurmuzachi –, puteau fi atribuite unor artere noi, şansele de asimilare fiind mult mai ridicate.

Sunt numai câteva exemple de schimbări şi denumiri mai puţin reuşite din povestea nomenclaturii urbane în Bucureşti, după 1989. În bună măsură, s-a curăţat spaţiul public de reziduurile formale ale regimului comunist şi s-a creat un peisaj urban care exprimă valorile politice, economice şi culturale de care am fost lipsiţi atâta vreme. Recuperarea identităţii noastre naţionale era obligatorie, precum şi (re)afilierea la valorile europene.

Până la urmă, totul se face pentru cetăţean. V-ați întrebat cât de mult contează numele străzii pe care stai sau pe care te plimbi? Cum să îţi placă să stai pe str. Discordiei, pe str. Cerșetori, pe str. Încurcată sau pe str. Suferindă? Dar pe str. Sarsailă? Poate că cei care au cerut schimbarea acestor nume aveau dreptate. După cum mereu au fost oameni sensibili care au vărsat o lacrimă când „au dispărut” str. Clemenţei, str. Sapienței sau str. Sărindar. Dincolo de aceste excepţii, există o tendinţă conservatoare în privinţa denumirilor. Schimbate sau nu, o dată intrate în conştiinţa publică, unele toponime se pot păstra zeci şi zeci de ani. Iar atunci când guvernanţii sau primăria vor să cinstească memoria unei persoane sau un eveniment istoric, locuitorii străzii respective trebuie să îşi schimbe actele de identitate, de proprietate şi să anunţe toate cunoştinţele de noua adresă. Poate că cei mai mulți vor „să nu se schimbe nimic”.

Care denumiri rezistă şi care sunt uitate repede? Cât contează cine sunt cei care dau nume străzilor? Lăsăm cititorul să se gândească și să răspundă la aceste întrebări.

Până atunci, dacă doriți să aflați mai multe despre strada pe care locuiți, despre numele sau istoria ei, puteți găsi răspunsul într-unul din volumele apărute până acum în seria „Străzi din București și numele lor” la Editura Vremea. De asemenea, puteți să-mi scrieți pe adresa: aurel2147@yahoo.com sau pe pagina de Facebook. Vă aștept cu plăcere!

În încheiere, o povestioară veselă, relatată de Andrei Pippidi, într-un articol din Dilema Veche, la rubrica SOS București. În urmă cu cca. 50 de ani, într-o noapte, actorul Emil Botta se întorcea acasă „bine dispus”. A luat un taxi și a cerut să fie dus pe bd. Gh. Gheorghiu-Dej, după care s-ar fi corectat: „Pardon, Regina Elisabeta”. La care șoferul, „reacționar” și el, ar fi aprobat: „Să dea Dumnezeu!”.

Aurel Ionescu

Vă recomand să citiți și celelalte articole ale aceste serii: Străzi din București și numele lor, Povești uitate despre numele străzilor din București, De ce și cum s-au schimbat numele străzilor din București, Schimbările politice oglindite în numele străzilor din București, Cum a schimbat regimul comunist numele străzilor din București sau Marile distrugeri și schimbări din București, în ultimii ani de comunism.  

Dacă aveți povești interesante care merită date mai departe, pe temele abordate pe acest site, puteți fi unul dintre autorii invitați de pe acest blog. Îmi puteți scrie oricând la contact@danagont.ro.
Ne vedem și pe Facebook,  Youtube sau Instagram.

Aurel Ionescu

Fost cercetător în domeniul laserilor la Institutul de Fizică atomică, Aurel Ionescu s-a dedicat din 2004 istoriei nomenclaturii stradale bucureștene. Autor al volumelor ”Străzi din București și numele lor” publicate la Editura Vremea.

See Full Bio