Străzi din București și numele lor | Aurel Ionescu

Știați că Șoseaua Iancului se numește așa după Iancu, căpitan de cazaci, unul dintre ctitorii bisericii Olari (1758)? Sau că Baba Novac a fost general în oastea lui Mihai Viteazul? Aveaţi cunoştinţă de faptul că Pitar Moş a fost un mare grădinar sârb?
Bucureștiul are peste 5000 de străzi și fiecare denumire are în spate o mică sau mai mare istorie. Iar a descoperi aceste povești este pasiunea cercetătorului Aurel Ionescu care, de mai bine de un deceniu, documentează, sintetizează și ordonează numele străzilor din București. O muncă titanică, al cărei rezultat se vede deja în primele cinci volume publicate „Străzi din București și numele lor” (detaliile le găsiți la finalul articolulului). L-am rugat pe domnul Aurel Ionescu să povestească despre munca sa în câteva rânduri pentru acest site. Și a făcut-o cu generozitate și rigoare. Vă invit să aflați, așadar, cum și de ce a apărut o carte despre numele străzilor din București.
______________________________________________________________________________________________________________________________

Întrebări fără răspuns

La început, nimeni nu știa să-mi spună cine au fost arhiereul Calist, dr. Ghiulamila, gen. Broșteanu sau Villacrosse și Macca. Dar Amza, ctitorul bisericii din centrul orașului, oare cine a fost? Ce nume misterioase! Nu învățasem despre ele la istorie, în DEX nu figurau, iar Wikipedia abia apăruse. Și nu erau singurele. În București sunt peste 5000 de străzi, dintre care circa 1500 poartă nume de oameni. Am căutat în biblioteci, în cărți mai vechi sau mai noi și în periodice. Cercetarea aceasta a fost plăcută, am aflat multe lucruri interesante, dar rezultatele utile apăreau sporadic. Curând mi-am dat seama că răspunsul trebuie să fie în deciziile de atribuire sau de schimbare a numelui străzilor respective.

Ion Ghiulamila (1872-1936) a fost medic ortoped cu studii de specializare în Germania în chirurgie ortopedică și utilizarea radiologiei. A deschis cu capital propriu un Institut de Ortopedie din București (1905). În timpul Primului Război Mondial a organizat la Iași primul atelier de ortopedie nechirurgicală pentru invalizii de război. Decorat cu ordinele Steaua României, Coroana României și Meritul Sanitar, clasa I.

Din 2006, la arhive

O nouă încercare a fost când m-am aflat în fața primelor dosare cu documente din secolul al XIX-lea. Înarmat cu ochelari, mănuși speciale, caiet, creion și cu… multă răbdare am început să descopăr episoade neștiute din istoria Bucureștilor. Procesele-verbale ale consiliului comunal de după 1860, scrise de mână, la început cu caractere chirilice, apoi cu alfabet latin, trebuiau parcurse pagină cu pagină pentru a descoperi informațiile care mă interesau: atribuirile de nume de străzi. După 1890 au apărut documentele redactate cu mașina de scris. Parcurgerea materialelor a devenit mult mai ușoară, dar și volumul de informație a crescut.

Cercetarea aceasta, începută la Arhivele Naționale – Direcția Municipiului București, a continuat din 2007 la Primăria Municipiului București, unde se afla fondul arhivistic de documente de după 1948. Cu timpul, am învățat să extrag mai ușor informația utilă și să o sistematizez acasă. La mijlocul lui 2008 curiozitatea mea era în bună măsură satisfăcută. Aveam toate deciziile relevante de atribuire de nume și cunoșteam destul de bine istoria acestui proces: trecerea de la un oraș cu străzi practic fără nume, în 1848, la orașul cu 900 de străzi cu nume, în 1890, urmată de modernizarea accelerată (alternată cu distrugeri) din secolul al XX-lea. Nomenclatura stradală fusese tot timpul oglinda orașului, la bine și la rău.

Xavier Villacrosse (c.1790-1855), arhitect francez sau catalan. S-a stabilit în București probabil după 1821. Ca arhitect al statului s-a ocupat de sistematizarea orașelor Turnu Severin și Turnu Măgurele. Arhitect al Bucureștilor (1841-1848). A elaborat planurile primului local al primăriei orașului (1842) în piața Ghica Vodă. A dat autorizații de construire pentru clădiri publice și private, repararea unor biserici și amenajări ale cursului Dâmboviței. El și Mihalache Macca au fost ginerii lui Petru Serafim, un negustor bogat, proprietar al zonei unde s-a deschis în 1891 de către urmașii lor pasajul Macca-Villacrosse, transformat ulterior în două pasaje: Macca și Villacrosse. | foto: Lucian Baraitaru/DincoloDeFatade

Începe să scrii!

Ideea unei cărți în care să se găsească toate informațiile culese de mine în cei aproape trei ani de căutare în arhive și biblioteci apăruse mai de mult, dar din comoditate o împingeam mereu dincolo de orizont. Într-o zi, la începutul lui 2009, am fost întrebat de un prieten arhitect: ce ai de gând să faci cu tot ce ai aflat până acum? Dacă vrei să scrii o carte, nu aștepta să termini cercetarea, ci începe să scrii! Și pentru că sfaturile bune se dau din mers, el s-a urcat în tramvai, iar eu am rămas pe gânduri.

Cum se scrie o carte despre străzi și oamenii care le-au dat nume?

Nu a fost deloc simplă sistematizarea imensului volum de documente adunate. Informațiile au trebuit verificate și corelate între mai multe surse (cărți, periodice, planuri și hărți, fotografii, picturi) prin noi vizite de documentare. Ceea ce trebuia să fie un simplu preambul cu principalele momente ale dezvoltării Bucureștilor, în paralel cu apariția și evoluția numelor de străzi, s-a transformat într-un studiu despre nomenclatura orașului. Apoi, am hotărât să prezint numai informațiile despre străzile care poartă nume de persoane, grupate pe categorii socio-culturale și profesionale: aviatori, militari, medici, personalități ale bisericii, arhitecți, artiști ș.a.m.d., alocând câte un volum pentru o categorie sau două. La fiecare denumire există un istoric de arteră şi o notiţă cu informaţii biografice. Sunt prezentate toate schimbările de nume, începând cu cel mai vechi, și se urmăreşte legătura între biografia persoanei care dă numele actual şi numele (evoluţia numelui) străzii.

Iuliu Gall (1872-1921), mecanic de locomotivă. Conducând un tren de marfă pe linia Petroșani-Simeria, în 29 decembrie 1921, a căutat să salveze trenul rămas fără frână. Nu a părăsit postul, prăbușindu-se în prăpastie cu întreaga garnitură.

Această carte trebuie să apară!

Ultima provocare. În 2013 reușisem să pun pe hârtie ceea ce s-a dovedit ulterior a fi materialul pentru primele trei volume (572 de nume). Același prieten m-a sfătuit să încep să public pentru că… lumea nu poate să aștepte până termin eu lunga listă a celor 1500 de străzi cu nume de persoane. Așa am ajuns la Editura Vremea. Aici, emoțiile au fost scurtate de atitudinea doamnei directoare Silvia Colfescu. După ce a văzut materialul, a spus hotărât: „Această carte trebuie să apară!” Și astfel manuscrisul a devenit carte, făcându-și loc volum după volum în colecția „Planeta București”, alături de alte lucrări consacrate sau inedite despre locuri și oameni din orașul nostru.

Și totuși, de ce au străzile nume și de când?

Dezvoltarea localităților, în special a orașelor, a determinat amplificarea relațiilor dintre membrii diverselor comunități și necesitatea îmbunătățirii preciziei în desemnarea poziției persoanelor, a proprietăților și a edificiilor publice. Existența unui fond vechi, tradițional, de nume cu motivații locale (topografice sau de istorie locală) este universală. Cu timpul, acest fond s-a îmbogățit, în galeria toponimelor urbane apărând încă din Antichitate denumirile desemnate. Romanii, care au realizat o amplă și perfecționată rețea de drumuri, au dat multora dintre ele numele magistraților care s-au ocupat de construirea lor sau pe cele ale împăraților din epoca respectivă. Astfel, Via Appia, întemeiată de cenzorul Appius Claudius Ceccus în 312 î.Hr., poartă numele acestuia până astăzi. În multe orașe europene, rețeaua stradală s-a păstrat vreme de sute de ani și, odată cu ea, numele străzilor și al piețelor.

 De ce sunt Bucureștii altfel?

Cea mai veche împărțire teritorială a orașului a fost în jurul bisericilor. Aici se adunau credincioșii, aici comunicau cu preotul și tot aici se țineau actele de stare civilă, astfel încât împărțirea orașului în enorii (sau parohii) a fost cea mai naturală cu putință. Termenul „mahala”, de origine arabă, care apare abia în prima parte a secolului al XVII-lea, se referă mai mult la partea administrativă a activității orașului. Împărțirea în mahalale, grupate mai târziu în „plase”, „văpsele” sau „culori”, a rezistat mult timp.

Numele străzilor Biserica Amzei și Piața Amzei din centrul capitalei vin de la Amza Năescu, care a trăit în prima parte a secolului al XIX-lea. Unchiul său, Nicolae Dărăscu, l-a lăsat executor testamentar, urmând ca el să vândă mai multe proprietăți și cu banii obținuți să ridice un sfânt lăcaș. Amza Năescu a completat suma obținută cu tot avutul său și a ridicat o biserică cu hramul Sf. Nicolae, căreia i-a fost și primul epitrop. După moartea lui în 1831, aceasta apare în vorbirea curentă și în documente ca Biserica Amzei. Numele a fost preluat de mahalaua Amzei, piața Amzei și de străzile din jur. | foto Sabin Iacob, via Wikimedia Commons

Elementele specifice ale istoriei Bucureştilor (incendii, inundații, cutremure, năvăliri străine) au dus la apariţia relativ târzie a unei reţele stradale definitive și a unor denumiri stabile. Cu excepția câtorva ulițe din apropierea Curții Domnești (Ulița cea Mare, Ulița Turcilor, Ulița Mică, Ulița Zlătarilor ș.a.) și a unor căi de acces în oraș (Podul cel Mare, numit și Podul Șerban Vodă, Podul Calicilor, Podul Mogoșoaiei ș.a.), cele mai multe străzi au primit nume în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când orientarea după numele mahalalei sau al bisericii nu a mai fost suficientă.

Primele atribuiri cu rol onorific au apărut după 1840: piața Ghica Vodă (1842) și șoseaua Kiseleff (1843). Evenimentele politice din a doua parte a secolului al XIX-lea (Unirea Principatelor, Războiul de Independență, proclamarea Regatului României) au influențat pozitiv dezvoltarea orașului și au sporit interesul pentru cinstirea evenimentelor importante și a „bărbaților ce s-au ilustrat prin fapte frumoase și patriotice” prin prezența lor în peisajul urban cotidian. Primirea triumfală în București a armatei române în octombrie 1877 a fost însoțită de un val de schimbări de nume ale unor importante artere, apărând noi denumiri: calea Victoriei, calea Dorobanților, calea Rahovei, str. Plevnei, str. Smârdan, str. Valter Mărăcineanu, bd. Independenței, str. 13 Septembrie ș.a.

Atribuirile de nume cu rol comemorativ au continuat și în secolul al XX-lea. Dacă la început au fost considerate un reper al gradului de cultură și civilizație al tinerei națiuni române, ele au dus uneori la pierderea unor nume cu motivație istorică ce trecuseră de mult proba timpului. Adoptarea unui Regulament pentru numerotarea și nomenclatura străzilor orașului București și apariția unei Comisii de Nomenclatură, ambele în 1920, au căutat să țină sub control un fenomen care de multe ori era sub presiunea pasiunilor de tot felul, limita între cumpătare și ingratitudine fiind greu de stabilit.

Toponimia urbană și monumentele publice (statui, muzee) au constituit în secolul trecut un spațiu pe care toate regimurile politice au căutat să-l domine și să-l ocupe. Acest lucru a devenit foarte vizibil începând din 1940, fiecare nouă administrație dorind să afirme valori specifice și, dacă se putea, să rescrie istoria. Astfel, un decret din 1951 prevedea că „schimbările de denumiri se fac în cazul când există nepotrivire între denumirea existentă și regimul de democrație populară”. Multe nume de străzi îndepărtate în acei ani au revenit pe tăblițele stradale abia după 1989.

Ce vrea bucureșteanul?

Sigur că este important numele străzii pe care locuiești. Cum să-ți placă să stai pe str. Sanatoriului sau pe str. Discordiei? Dar nici nu putem locui cu toții pe str. Frumoasă, str. Grațioasă sau pe strada Veseliei. Dincolo de aceste excepții, probabil că oamenii vor „să nu se schimbe nimic”, căci orice modificare de adresă este foarte neplăcută. Este un domeniu unde se dorește stabilitate și continuitate. Odată intrate în conștiința publică, anumite denumiri vor rezista zeci și zeci de ani.

Jean Clunet (1878-1917), medic francez. Intern al spitalelor din Paris, membru al Institutului Pasteur și profesor la Facultatea de Medicină din Nancy, a părăsit în 1912 cariera didactică și științifică pentru activitatea de medic militar. S-a aflat pe toate câmpurile de luptă ale Franței, venind în România în toamna lui 1916. Medic șef al Spitalului de boli infecțioase din Bucuresti, după retragerea în Moldova s-a mutat la Iași. A îngrijit bolnavii de tifos într-un spital de campanie împreună cu câteva infirmiere și călugărițe până când a căzut victimă bolii el însuși, care spunea că „nu (…) ți-ai îndeplinit întreaga datorie către patrie decât atunci când i-ai dat viața”.

Cine sunt cei care au dat nume străzilor? Cât contează personalitatea lor în memoria bucureștenilor? La aceste întrebări încearcă să răspundă volumele „Străzi din București și numele lor”.

Aurel Ionescu a lucrat ca cercetător științific în domeniul interferometriei cu laser la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti-Măgurele. Din 2006 s-a dedicat unui alt domeniu de cercetare, acela al istoriei oraşului Bucureşti. A descoperit şi ordonat informaţii inedite din domeniul nomenclaturii stradale a Bucureştilor. Sub titlul „Străzi din București și numele lor”, i-au apărut până acum la Editura Vremea cinci volume: Nume de aviatori (I), 2013; Nume de militari și eroi (II), 2014; Personalități ale Bisericii, Medici și farmaciști (III), 2014; Domnitori și dregători (IV), 2015; Personalități din arhitectură și artă (V), 2018. În prezent, lucrează la volumul VI, Compozitori și scriitori, iar seria nu se oprește aici.

Îţi recomand să citeşti, de același autor și  Povești uitate despre numele străzilor din București şi sau De ce ne ducem noi la școală? de Liana Alexandru, dar şi să te abonezi la newsletter pentru mai multe povești de bonton.

5 Comments

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!