Secretele ceaiului, în jurul lumii

Când vine vorba de cea mai consumată băutură a lumii, după apă, fiecare regiune are propriul său set de tradiții. Arome diferite, povești și chiar ritualuri. Dar un sigur lucru este comun acestei băuturi în toată lumea: este simbolul prieteniei și ospitalității. Vă invit să aflați lucruri mai puțin știute despre ceai, adunate din diverse colțuri ale lumii. De la bun început, am renunțat să reiau informații din țările cu tradiție China, Japonia sau India, despre care s-a scris deja mult. Pornesc de la ideea că vorbim în principal despre ceai (adica infuzie din frunzele plantei numită ceai) și mai puțin despre infuzia de plante medicinale, rădăcini sau fructe confiate…

Ceaiul în Africa

Kenya este al treilea cel mai mare producător de ceai din lume, fiind renumită în special pentru sortimentul de ceai negru. Deși în Kenya producția de ceai s-a dezvoltat abia după anii ’50, astăzi fosta colonie britanică se numără printre cei mai importanți exportatori la nivel mondial. Jumătate din ceaiul englezesc provine din Kenya, iar modul de servire este tot unul britanic: cu lapte și zahăr.

Însă cele mai vechi plantații de ceai din Africa se găsesc în Malawi, al doilea producător de ceai de pe continent. Aici există plante care datează din secolul al XIX-lea. Ceaiul din Malawi este considerat un sortiment cu o aromă mai bogată și este renumit pentru cumpărătorii din întreaga lume pentru culoarea sa roșie, ca solul în care crește.

Africa de Sud este locul de proveniență a Rooibos-ului, care, deși e celebru și apreciat, nu este de fapt ceai, ci o infuzie de plante, uneori amestecate cu frunze de ceai. Este foarte aromat și poate fi consumat seara, pentru că nu are teină.

Câte despre ritualuri africane specifice de servire a ceaiului, cred că cel mai interesant este cel senegalez, Attaya. La acest ceai se adaugă frunze de mentă și se spune că trebuie să fie dulce ca viața, spumos ca dragostea și negru ca moartea… Iată cum se prepară:

Ceaiul turcesc

Știu că e greu de crezut, dar în Turcia ceaiul este mai băut decât celebra cafea turcească. De fapt, Turcia este țara cu cel mai mare consum de ceai pe cap de locuitor din lume: 3,15 kg/persoană/an! A oferi un pahar cu ceai fierbinte face parte din abc-ul ospitalității turcești, iar persoana mai în vârstă este întotdeauna prima servită. Turcia are și plantații de ceai negru. Se bea la orice oră și în orice context, se servește în pahare în formă de pară.

Ceaiul în Rusia

O cultură aparte a ceaiului întâlnim în Rusia, acolo unde acesta este considerat băutura națională (da, e mai presus de vodka 🙂 ). În mod tradițional acesta se servește din samovar, devenit un simbol al ospitalității. Ceaiul rusesc se face în doua etape: prima dată se obține unul foarte concentrat, iar la servire se diluează cu apă fierbinte, în funcție de cât de tare îl consumă oaspetele. Este mereu însoțit de dulceață sau diferite prăjiturele. Iată un exemplu perfect, aici:

Ceaiul în America de Sud

Deși Brazilia era cândva un important producător, după abolirea sclaviei forța de muncă s-a împuținat, iar comerțul cu ceai s-a prăbușit. Acum, adevărata aromă specifică acestui continent vine din Argentina. Infuzia de Yerba Mate, o plantă răspândită și în Uruguay, Paraguay, Bolivia și sudul Braziliei, este foarte bogată în teină/cofeină (este aproape echivalentul cafelei). În mod tradițional, infuzia se prepară într-o tărtăcuță uscată și se bea cu ajutorul unui pai metalic denumit „bombilla”. Paiul are un filtru în capăt iar în vremurile bune era din argint. Video-ul de mai jos vă va lămuri:

Nu trebuie să uităm că britanicii au fost principalii promotori ai ceaiului în Europa și chiar în lume. Astăzi în Marea Britanie se beau peste 120 de milioane de cești de ceai în fiecare zi. Cu toate astea, singura plantație de ceai din Europa este Chá Gorreana, undeva prin Insulele Azore, care aparțin Portugaliei.

Nu aș vrea să închei fără câteva reguli simple care țin de maniera elegantă de a savura o ceașcă de ceai: nu luați cu mâna cuburile de zahăr, amestecați ceaiul fără zgomot, nu lăsați linguriţa în ceaşcă și nu suflați în ea. De asemenea nu înmuiați biscuiţii în ceai.

Se spune că ceaiul este o înțelepciune lichidă. Și poate astăzi, când trăim pe fugă, ar trebui să apreciem mai mult ca oricând tihna dintr-o ceașcă de ceai și povestea care o însoțește.

Îți recomand să citești și 7 răspunsuri la cele mai comune întrebări despre bunele maniere sau Ce înseamnă o cafea bună? , dar și să te abonezi la newsletter pentru mai multe povești de Bonton.

Te invit să urmărești poveștile mele și pe Facebook,  Youtube sau Instagram. 

Dana Gonț Jurnalist, blogger de călătorii

Jurnalist de televiziune cu peste 20 ani experiență (B1TV, Digi24, Prima Tv), blogger de călătorii și specialist în comunicare și promovare turistică. Dacă apreciezi ce scriu, te rog susține această activitate cu o donație către Asociația Bonton pentru Oameni și Cultură, Cont IBAN RO78BTRLRONCRT0CQ6938301, CIF 48710592. Găsești datele și pe asociatiabonton.ro

See Full Bio