Schimbările politice oglindite în numele străzilor din București | Aurel Ionescu

Schimbările de regim, întâmplările istorice sau politice, interesele, alianțele, conflictele, toate s-au oglindit în nomenclatura stradală bucureșteană. În funcție de evenimente, puteai să locuiești ba pe strada Londra, ba pe Odesa, ba pe strada Al. Lahovari, ba pe Valerian Kuibîşev. Serialul despre numele străzilor din București, scris cu talent și rigoare de cercetătorul Aurel Ionescu, continuă cu prima parte a unui episod foarte interesant. Îi mulțumesc domnului Ionescu pentru bucuria de a publica pe acest site. Întreaga sa cercetare despre numele străzilor din București este publicată în 5 volume la Editura Vremea.

Schimbările politice oglindite în nomenclatura stradală bucureșteană (I)

Hotărârea de atribuire unor locuri publice a numelui oamenilor iluștri decedați, pentru păstrarea lor în memoria comunității și „învățătura generațiilor viitoare” a aparținut inițial Consiliului Comunal al Bucureștilor. În 1920 a apărut și un regulament cu putere de lege „pentru numerotarea şi nomenclatura străzilor oraşului Bucureşti” și s-a înființat la Primăria Capitalei o Comisie de Nomenclatură. De regulă, această comisie era compusă din specialiști și propunerile ei erau trimise Consiliului Municipal, care le aproba așa cum veneau sau putea să le comenteze și să le schimbe. Activitatea ei, sub o denumire sau alta, s-a întins pe mai bine de cincizeci de ani. În perioada 1921-1944 Comisia de Nomenclatură a ţinut peste 150 de şedinţe în care au fost efectuate mai mult de 2000 de schimbări sau atribuiri de nume de artere din Bucureşti.

Evenimentele de pe scena politică a României care au avut loc între 1938 și 1948 s-au reflectat și în spațiul public. Mai mult decât până atunci, s-a observat cum la fiecare schimbare, noul regim politic ținea să se impună peste tot, neadmițând nicio concurență, încercând dacă se putea, să rescrie istoria. Momentele dramatice sau comice nu au lipsit.

După instaurarea la 6 septembrie 1940 a Statului Naţional Legionar, Garda de Fier, ajunsă la conducerea ţării alături de generalul Ion Antonescu, şi-a îndreptat imediat atenţia împotriva inamicilor săi de până atunci, începând cu tot ce amintea de fostul rege Carol al II-lea şi apropiaţii lui. Astfel, parcul Regele Carol II (acum, parcul Regele Mihai I) a redevenit parcul Naţional, nouă străzi din comunele suburbane care purtau numele fostului suveran şi-au schimbat denumirile, bd. Armand Călinescu din comuna suburbană Chiajna a devenit str. Dumbrava Roşie, str. Ion G. Duca (acum, str. Căderea Bastiliei) a redevenit str. Cometa, iar străzile purtând nume evreieşti sau referitoare la cultul mozaic au fost redenumite. Piaţa 8 Iunie (acum, piața Unirii), care amintea explicit de 8 iunie 1930, data întoarcerii în țară a lui Carol al II-lea, a devenit piaţa Naţiunii pentru mai puţin de o lună și, apoi, piaţa 6 Septembrie. Mai târziu, în 1948, s-a numit pentru scurt timp piața 28 Martie (vezi mai jos în text).

Nici comuna suburbană Lupeasca, din sectorul III Albastru, cu nume atestat din secolul al XVII-lea, nu a scăpat presiunii momentului. Datorită coincidenţei cu numele metresei fostului rege locuitorii comunei au susţinut că numele Lupeasca „nu are nicio legătură cu comuna” (sic!) şi au cerut „să punem suburbanei numele ilustru al domnului gen. Ion Antonescu”. Primăria comunei emisese deja hârtii cu antet cu noul nume, dar generalul a refuzat categoric, iar comuna a primit, pe „considerente istorice”, numele lui Tudor Vladimirescu. Totuși, mai târziu, generalul a fost și el onorat cu numele unui bulevard.

Bulevardul Mareșal I. Antonescu pe o hartă din 1944

Schimbările de denumiri făcute în 1941 au fost menite să promoveze alianţele cu Germania şi Italia şi să dezavueze vechile legături şi prietenii ale României. Exemplele mai importante sunt:
(a) piaţa Confederaţiei Balcanice (acum, piaţa Dorobanţi) a devenit piaţa Berlin;
(b) piaţa Jianu (acum, piaţa Charles de Gaulle) a devenit piaţa Adolf Hitler;
(c) piaţa Lascăr Catargiu a devenit piaţa Benito Mussolini (exista din 1927 și o stradă cu acest nume);
(d) şos. Jianu (acum, bd. Aviatorilor) a devenit bd. mareşal Ion Antonescu;
(e) str. Londra a devenit str. Odesa;
(f) str. Washington a devenit str. Crimeea;
(g) str. Wilson (acum, str. Dem. I. Dobrescu) a devenit str. Vienei.

Hartă din 1941

La numai o lună după căderea lui Mussolini (25 iulie 1943), membrii Comisiei de Nomenclatură au recomandat schimbarea numelui străzii şi pieţei cu numele acestuia: „România nu are motive de a purta recunoştinţă personajului politic care a fost dl. Benito Mussolini, pentru fapte bine cunoscute… Italia însăşi se leapădă de acest regim.” Aceste schimbări s-au amânat, pentru că timp de un an, la Bucureşti au existat reprezentanţii diplomatici ai ambelor regimuri: Italia regală şi Republica de la Salò, în ciuda protestelor de la Berlin.

Caruselul schimbărilor a revenit în toamna lui 1944. După schimbarea alianțelor s-a constatat că numele atribuite până mai ieri nu mai corespundeau, așa că modificările datorate alianţei cu Germania şi Italia s-au revocat: străzile Londra, Washington, Wilson au revenit la aceste denumiri, la fel pieţele Lascăr Catargiu, Jianu şi Washington, piaţa Berlin a fost numită piaţa Dorobanţilor, iar str. Benito Mussolini a devenit str. Nicolae Iorga.

După dispariția numelor Antonescu, Mussolini şi Hitler, pe tăbliţele cu nume au apărut Lenin, Stalin şi alţi fruntaşi sovietici sau români. Dorind să legitimeze noul regim impus de la Moscova drept continuator al unor „vechi tradiţii”, începând din 1945 eforturile comuniștilor pentru „revizuirea denumirilor de străzi, localuri, pieţe publice etc. ce nu concordă cu spiritul vremurilor de azi” s-au accentuat.

Străzile Stalin, Churchill și Roosevelt pe o hartă din 1947

Printre primele schimbări vizate au fost cele legate de împărţirea în segmente a şos. Jianu şi atribuirea numelui celor trei conducători ai Naţiunilor Unite: Stalin, Churchill şi Roosevelt. Mai întâi, porţiunea dintre piaţa Victoriei şi piaţa Națiunile Unite (acum, piaţa Charles de Gaulle), a căpătat numele bd. Generalisimul Stalin, porţiunea până la actualul pod Bordei – bd. Winston Churchill, iar o parte din calea Dorobanților, între piața Națiunile Unite și piața Dorobanți – bd. Franklin Roosevelt. Atunci când relațiile între cele trei mari puteri s-au schimbat, numele lui Churchill și Roosevelt au fost eliminate și, „ca un omagiu şi un semn de caldă prietenie faţă de U.R.S.S. şi faţă de genialul ei conducător” primele două segmente s-au reunit sub numele bd. Generalisimul Stalin, nume primit și de piaţa Națiunile Unite.

Numele celor unsprezece străzi care aminteau de Basarabia pierdută: Chișinău, Tighina, Cahul, Hotin, Chiliei, Nistrului, Ismail, Vâlcov, Orhei, Reni, Leova, au fost schimbate într-o singură şedinţă, pentru str. Basarabia alegându-se o formulă echivocă: „să revină la vechea ei denumire”, subterfugiu prin care str. Occidentului a rezistat cu acest nume în timpul regimului comunist. Denumirile legate de Bucovina: Soroca şi Cernăuţi (în două locuri) au fost înlocuite cu nume mai puţin periculoase: Iedului, Lebedei şi… Panterei.

Bulevardul Ilie Pintilie, hartă in 1969

Încet, încet, noua propagandă oficială a promovat pe bandă rulantă zeci de nume de „eroi ai clasei muncitoare” căzuţi pentru „cauza socialistă” sau „în lupta împotriva fascismului”, în ţară sau pe meleaguri străine, cei mai mulți fiind necunoscuţi de opinia publică. Astfel, au apărut nume ca Ion Șulea, Ştefan Gheorghiu, Ilie Pintilie, I.C. Frimu, Alexandru Sahia, Filimon Sârbu, Elena Pavel, Vasile Roaită, Andrei Bernath, Haia Lifschitz, Donca Simo ș.a. Evenimentele şi biografiile acestor personaje erau cosmetizate, iar când numele unora dintre ele au devenit indezirabile, denumirile respective au fost retrase şi înlocuite cu nume neutre.

De asemenea, s-au folosit mult timp nume de locuri și date istorice, cum ar fi Doftana, Lupeni, Grivița Roșie, 16 Februarie, 6 Martie, 23 August, 7 Noiembrie, 13 Decembrie, 30 Decembrie. Nu au lipsit nici 19 Noiembrie (1946), data primelor alegeri postbelice, falsificate și „câștigate” de către Blocul Partidelor Democratice și 28 Martie (1948), data primelor alegeri „câștigate” de către Frontul Democrației Populare după instaurarea puterii comuniste. Din exces de zel, unele erau folosite simultan în mai multe locuri, creând serioase dificultăți de orientare și adresare în oraș.

A doua mare categorie de nume introduse artificial în spaţiul public au fost cele ale personalităţilor ruse şi sovietice. Am avut raioanele Lenin, Stalin și multe artere cu nume ca: Jdanov, Kuibîşev, Tolbuhin, Kalinin, Kirov. Justificările pentru promovarea unora dintre aceștia ne pot face azi să zâmbim. Astfel, pentru a schimba numele străzii Al. Lahovari este evocată „personalitatea marelui savant şi om de ştiinţă sovietic Valerian Kuibîşev, iniţiatorul primelor încercări de a planifica munca şi apoi autorul legilor ce stau ca bază a marilor înfăptuiri realizate prin planurile cincinale sovietice”. Savanţi ruşi ca Mendeleev, Miciurin, Pavlov sau Popov au dat numele lor unor străzi importante din Capitală. Unele denumiri au fost schimbate în perioada de derusificare a anilor ’50 şi ’60 ai secolului trecut, altele se mai găsesc şi acum.

Străzile Kuibisev și Kirov, hartă din 1962

De remarcat că există din 1955 o stradă cu numele lui Valeri Cicalov (1904-1938), pilot erou al U.R.S.S.

De asemenea, am avut str. Karl Marx și piața Marx-Engels. O carieră aparte au avut numele a doi lideri comunişti, din „ţările prietene”. Este vorba de Gheorghi Dimitrov şi Iosip Broz Tito. Primul nume a rezistat din 1948 până în 1990, când bulevardul respectiv a revenit la numele original, Regele Ferdinand I. În schimb, numele lui Tito a avut „două vieţi”, în două locuri. Prima dată a rămas pe tăbliţe numai cinci luni, din februarie 1948 până în iulie 1948. Îndepărtarea lui rapidă din toponimia bucureşteană s-a datorat politicii de independenţă a lui Tito faţă de Moscova şi căderii în dizgraţia lui Stalin. Deşi ulterior relaţiile Bucureşti – Belgrad s-au îmbunătăţit, un alt bulevard (acum, bd. Camil Ressu) a primit numele lui Tito abia în 1982, după moartea acestuia.

Despre alte schimbări apărute în toponimia bucureșteană după 1947 vom vorbi într-un articol viitor.

Aurel Ionescu a lucrat ca cercetător științific la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti-Măgurele. Din 2006 s-a dedicat unui alt domeniu de cercetare, acela al istoriei oraşului Bucureşti. A descoperit şi ordonat informaţii inedite din domeniul nomenclaturii stradale a Bucureştilor. Sub titlul „Străzi din București și numele lor”, i-au apărut până acum la Editura Vremea cinci volume: Nume de aviatori (I), 2013; Nume de militari și eroi (II), 2014; Personalități ale Bisericii, Medici și farmaciști (III), 2014; Domnitori și dregători (IV), 2015; Personalități din arhitectură și artă (V), 2018. În prezent, lucrează la volumul VI, Compozitori și scriitori, iar seria nu se oprește aici.

Îţi recomand să citeşti, de același autor, și  Povești uitate despre numele străzilor din București sau De ce s-au schimbat numele străzilor din București?, dar şi să te abonezi la newsletter pentru mai multe povești de bonton.

Te invit să urmărești călătoriile mele sau locurile deosebite pe care le descopăr și pe Instagram [wdi_feed id=”1″]

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!