Booking.com
Saline din România care pot fi vizitate

Saline din România care pot fi vizitate

România a a fost binecuvântată cu bogate resurse de sare, de aceea salinele sunt răspândite în mai multe zone din țară.

Astfel, oriunde ai locui în România, există o salină la care poți ajunge relativ ușor. Salinele turistice sunt vechi mine de sare care nu se mai exploatează, au fost reamenajate ca atracții turistice și sunt o opțiune excelentă pentru o escapadă de weekend. O vizită la salină este o idee perfectă pentru o zi caniculară, o binecuvântare pentru pentru plămânii tăi și, în multe cazuri, poți avea parte și de câteva activități atractive.

Salina Turda (județul Cluj)

Saline din România care pot fi vizitate saline din românia salina turda

Este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România și aș spune cea mai frumoasă salină din țară. Traseul de vizitare este completat de exponate ale Muzeului de Sare.

În Salina Turda există mai multe variante de agrement, contra cost. Există teren de sport, bowling, mini-golf, tenis de masă sau poți face o plimbare cu barca pe lacul din Mina Terezia.

Saline din România care pot fi vizitate saline din românia salina turda

Tot aici te poți urca în singura roată panoramică din lume care funcționează în subteran, cu o înălțime de 20 de metri. Uneori se organizează la salină și diverse spectacole sau proiecții de film, în amfiteatrul de 180 de locuri, cu scaune încălzite.
De luni până vineri un bilet de intrare este 50 de lei, în weekend 60 de lei, există reduceri pentru elevi și pensionari, toate detaliile despre program și tarife le găsiți aici.

Recomandarea mea de cazare în Turda este Casa Rațiu.

Salina Slănic Prahova (județul Prahova)

Saline din România care pot fi vizitate


Slănic Prahova este cea mai mare salină din România și din Europa și se află la doar 100 de kilometri de București. Partea care se vizitează este Mina Unirea, din care s-au excavat aproape 3 milioane de metri cubi de sare. Temperatura constantă în subteran este de 13 grade, de altfel în toate salinele este foarte răcoare.
În interior sunt spații de relaxare, de joacă, obiecte vechi legate de exploatarea sării, busturile în sare ale lui Decebal și Traian, un basorelief în sare al domnitorului Mihai Viteazu, dar și alte sculpturi cu chipurile unor personalități.

Saline din România care pot fi vizitate


Adâncimea la care se ajunge este de 200 de metri, iar înălțimea galeriei ajunge la 50 de metri. În interior este și un magazin de suveniruri, iar sare vă puteți cumpăra și de la comercianții de afară. Tariful standard de vizitare este de 45 de lei, detalii despre program și tarife, aici.

În interior mai funcționează și un Planetarium, un ecran sferic unde puteți vedea o serie de proiecții despre Univers, care durează în jur de 25 de minute. Prețul unui bilet pentru un adult este de 25 de lei, pentru copii 15 lei.

Salina Praid (județul Harghita)

Saline din România care pot fi vizitate
Salina Praid

Masivul de sare de la Praid este unul dintre cele mai importante zăcăminte de sare din Europa. Salina turistică este la o adâncime de 120 de metri și are o temperatură constantă de 16 grade.

Baza de agrement are terenuri de joacă pentru copii, cafenea, capelă, cinema 3D și restaurant. O atracție deosebită la Praid este Galeria Vinurilor, la 100 de metri adâncime sunt peste 150 de soiuri de vin.

Merită menționat că foarte aproape de salină a fost amenajat un ștrand cu apă sărată, apa provenind din interiorul salinei. Odorheiu Secuiesc este la 40 de kilometri distanță și puteți găsi aici câteva recomandări cu activități și obiective din zonă.

Salina Târgu Ocna (județul Bacău)

Saline din România care pot fi vizitate saline din românia târgu ocna
Foto salinaro

La salina Târgu Ocna găsiți locuri de joacă pentru copii, un muzeu al sării și o expoziție de utilaje vechi folosite în exploatare, un lac și o cascadă, dar și o sală de spectacole și conferințe care îi poartă numele lui Florin Piersic.

Saline din România care pot fi vizitate salina targu ocna biserica
Foto salinaro

În mina de sare a fost construită și biserica Sfânta Varvara (ocrotitoarea minerilor), prima biserică ortodoxă din Europa care funcționează într-o mină de sare. Aici se țin slujbe și se oficiază chiar cununii. Ca și la Praid, o atracție deosebită este ștrandul cu apă sărată deschis la suprafață.
Tarifele și programul sunt accesibile aici.

Salina Ocnele Mari (județul Vâlcea)

Saline din România care pot fi vizitate saline din românia ocnele mari vâlcea
Foto salromro

Mina turistică Ocnele Mari este la 8 km de Râmnicu Vâlcea. Are terenuri de volei, baschet, fotbal, tenis, biliard, spaţii de joacă pentru copii, o sală pentru organizarea de evenimente, restaurant şi cramă.

Și aici a fost amenajată o biserică ce poartă hramul Sfântei Varvara şi Sfântului Gheorghe. Programul și tarifele le găsiți aici.

Alte saline din România care pot fi vizitate

Saline din România care pot fi vizitate
Salina Cacica | foto salromro

Alte saline din țară care pot fi vizitate sunt: Ocna Sibiului (județul Sibiu), Ocna Dej (județul Cluj), Ocna Mureș (județul Alba), Cacica (județul Suceava) și Ocna Șugatag (județul Maramureș).

Dincolo de frumusețea lor, salinele au multe efecte benefice asupra sănătății, în special pentru sistemul respirator.
Îți recomand să citești și Ce poți face într-un weekend la Odorheiu Secuiesc sau cum este experiența unui zbor cu balonul în Harghita. Poți să te abonezi la newsletter pentru mai multe povești.

Dacă ți-a plăcut, te rog dă povestea mai departe. Acest articol este parte din proiectul meu #ÎntâlnireCuȚaraMea, un demers care își propune să promoveze destinațiile românești pe care merită să le descoperi. Te invit să urmărești călătoriile mele și pe FacebookYoutube, Instagram @danagont.ro sau TikTok.

author avatar
Dana Gonț Jurnalist, blogger de călătorii
Jurnalist de televiziune cu peste 20 ani experiență (B1TV, Digi24, Prima Tv), blogger de călătorii și specialist în comunicare și promovare turistică. Dacă apreciezi ce scriu, te rog susține această activitate cu o donație către Asociația Bonton pentru Oameni și Cultură, Cont IBAN RO78BTRLRONCRT0CQ6938301, CIF 48710592. Găsești datele și pe asociatiabonton.ro

One Comment

  • STROIA AUXILIAN

    30/01/2023 at 15:31

    IN LUME SUNT MULTE LUCRURI FRUMOASE, DAR IN ROMANIA PE LANGA FRUMUSETE EXISTA O PULSATIE DE IUBIRE EMANATA DIN MARUNTAIELE PAMANTULUI. SAREA IN ROMANIA, ERA LA MARE CAUTARE. PLUTARITUL PE MURES ARE O ISTORIE BOGATA IN LIVRAREA SARII. SALINELE NOASTRE, SANT CHEZASE A BOGATIEI SARII.

    Răspunde

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!