De ce aruncăm gunoi pe jos? De ce lăsăm resturi în locurile turistice în care ne place să stăm în natură? De ce vorbim tare și urât în mijloacele de transport în comun? De ce suntem agresivi în trafic? De ce nu știm să ne cerem scuze când greșim? De ce dăm câștig de cauză nesimțirii? De ce există încă atât de multă lipsă de bun-simț? Unde sunt cei 7 ani de acasă? În ultima săptămână, în campania ”România NEbunului simț”, de la Digi24, ați auzit poate aceste întrebări și ați văzut cum arată proasta creștere în cele mai diverse manifestări. Au fost și răspunsuri, de la oameni pregătiți, învățați, umblați. Un singur cuvânt s-a regăsit în toate răspunsurile: educația. Educația de acasă, de la școală, cea prin exemplul personal. Nimic nou. Vorbim despre educație și despre criza prin care trece de peste 20 de ani… Aproximez, căci adevărul e că nu îmi amintesc când au început dezbaterile legate de educație, pentru mine sunt dintotdeauna.
Cineva îmi scria pe Facebook că imaginile fac o imagine proastă a României. Sunt absolut de acord! Dar imaginea reflectă realitatea. Dacă nu ne place, haideți să o schimbăm. Nu putem pune doar un pic de ”machiaj” și să ne prefacem că totul e bine. De mai bine de 5 ani în emisiunea Bonton, pe care o realizez la Digi24, am arătat multe lucruri frumoase, mulți oameni minunați din România. Dar cred că nu trebuie să ne facem că nu vedem și ceea ce e greșit, profund greșit. Soluția nu e să ascundem gunoiul sub preș, doar pentru că ne e rușine, nouă, oamenilor civilizați care am mai rămas în țara asta, să fim băgați în aceeași oală cu ceilalți. Oricât de frumos ar fi în ”bula” noastră, în globul de sticlă în care ne ascundem, e suficient să tai Bucureștiul în două la volanul unei mașini ca să realizezi că lipsa de politețe poate fi chiar un atenat la viața noastră.
Da, știu, Bucureștiul nu e toată România. Mă bucur să aflu dintr-un comentariu pe Facebook că Oradea e un exemplu de curățenie. Dar… câte astfel de exemple avem?
”Trebuie să ne acceptăm lipsurile ca le putem îndrepta”, îmi spune cineva. Și asta cred și eu. Nu, nu ajută să ne găsim scuze: că aruncăm pe jos pentru că nu sunt coșuri de gunoi, pentru că aruncă și alții sau pentru a le da de lucru celor de la salubritate (da, este un răspuns real pe care l-am primit chiar eu de la un coleg de breaslă, altfel domn la costum care apărea la televizor!). Urmăriți ce povestește Tudor Maxim despre curățenia din Japonia unde nu există coșuri de gunoi pe stradă!
Nu, nu ne ajută să spunem că ne îmbulzim în metrou sau autobuz pentru că vin rar și sunt aglomerate. Scriitorul Radu Paraschivescu, cu talentul său oratoric unic a făcut, la invitația mea, un top al proastelor obiceiuri în transportul în comun. Chiar și eu l-am întrebat dacă nu e prea dur, dar am primit comentarii pe Facebook care spuneau că e blând…
Nu, ne ajută să ne scuzăm că traficul e o junglă pentru că nu avem drumuri, când în mai puțin de 10 minute, pe o arteră principală noi am numărat 32 de mașini care au trecut pe linie dublă continuă. Doar în acel loc sunt sute de mașini care fac asta zilnic!
Pentru cei care vin sau revin în România șocul este mai puternic decât pentru noi cei care ne adaptăm. Acesta este iar un aspect periculos: că ne adaptăm!
Un alt mesaj pe care l-am primit spune așa: ”În 2011 ne-am întors din Statele Unite în Romania. Pentru noi a fost un adevărat coșmar, începând de la vecini care fură apă, bârfă, gunoaie pe străzi, înjurături, cum se conduce, ce am găsit în spitale…. Vă rog frumos să mă credeți că plângeam pe stradă. Stăteam de vorbă cu vecinul care e doctor și arunca și el mucul de țigară pe jos. L-am întrebat de ce arunci pe jos? Că tocmai ai venit din Grecia și spuneai că e curată plaja, e albă ca zahărul! Știți ce a răspuns? Aici e România!” Exact, iar România arată așa după vacanță:
Și pentru că sunt sigură că puțini au avut răbdare să ajungă până aici și pentru că sunt multe de spus și e plin internetul de probleme fără soluții, închei cu un sfat: oferiți educație și exemplu copiilor, cu fiecare ocazie posibilă. Dați-le cei 7 ani de acasă. E o schimbare de durată, dar e singura care ține doar de noi.
