Primii trei ani | Sărbătorește cu mine

S-au făcut trei ani de când scriu despre oameni, locuri, povești și bune maniere pe danagont.ro.

Trei ani, cam 150 de articole, peste un milion și jumătate de vizite, mii de prieteni, și multe ore nedormite, cu laptopul în brațe. Anul trecut am aniversat și offlline, la Muzeul Recordurilor Românești și dacă nu ar fi fost chiar evenimentul meu, aș fi putut spune că a fost cel mai frumos la care am participat vreodată. Pentru că nu pot, îmi rămâne doar să vă arăt cel mai frumos video care s-a filmat vreodată la acest eveniment! 🙂

Așa cum v-am mai spus și cu alte ocazii, nu iau nimic ca și când mi s-ar cuveni. Apreciez fiecare mesaj, cititor, like, comentariu, mail și nu vă ascund că tot ce am construit în anii de carieră în televiziune și în online este deseori rezultatul unei munci până la epuizare. A unor standarde de la care nu m-am abătut și a unor valori în care cred.

Și în anul care a trecut am scris multe povești pe care le îndrăgesc, am cunoscut mulți oameni faini, v-am povestit istorii care merită aflate, mi-am pus un pic sufletul pe tavă când m-am lovit de răutatea extremă a unor oameni. Mi-am recapitulat și lecțiile învățate și mai ales v-am luat cu mine virtual, în călătorile mele. Și ca să nu lungim vorba, aniversarea aceasta nu există fără voi. Așa că sărbătoriți cu mine!

Am pregătit daruri pentru voi, alături de doi prieteni cu tradiție ai blogului, Art&Craft și Tohani România. De la Art&Craft avem un pachet cadou conceput special pentru această sărbătoare, cu produse din colecția Once Upon a time in Romania, pentru că sunt trei ani de când vă spun povești frumoase din țara noastră. 

Aniversarea mea aproape coincide și cu cel mai frumos festival din vie  MAUVE Wine Experience III – Festival de muzica si film! Așa că vă invit la o seară memorabilă de toamnă la Tohani*, cu plimbări prin vie, concerte, proiecții de film, degustări de vinuri, concursuri de cules și de fotografie. Primiți în dar din partea mea o invitație dublă pentru vineri, 6 septembrie 2019.
*Atenție, transportul la Tohani nu este inclus!

Apusul de la Tohani | foto: Sorin Marius

Tot ce trebuie să faceți este să lăsați un comentariu la acest articol, cu un gând pentru mine sau o propunere despre ce ați vrea să mai citiți pe blog, ori cu o amintire dintr-un loc frumos din România sau despre vin, muzică sau film. Comentariile le aștept până marți, 3 septembrie 2019, ora 23:59, iar câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți prin random.org și vor fi contactați pe e-mail. M-ar ajuta să lași în comentariu și orașul în care locuiești.
Regulamentul este disponibil aici: https://www.danagont.ro/sarbatoreste-cu-mine/

Dacă mă urmăriți deja pe Facebook sau Instagram, am pus la bătaie și acolo alte două pachete cadou și două invitații duble.

Mulțumesc din nou tuturor celor care au trecut pe aici în primii trei ani, care au avut un cuvânt bun de spus, care au completat poveștile mele sau mi-au atras atenția asupra unei greșeli. Tuturor celor care au apăsat pe like sau share, care sunt abonați la newsletter sau celor cu care am colaborat. Faptul că îmi sunteți aproape, mă ajută să merg mai departe!
La mulți ani de povești frumoase tuturor!

40 Comments

  • Stefan Patriche

    02/09/2019 at 02:45

    La multi ani, Dana Gont! P’orma ziceam ceva si arta/non-arta comunista? Arhitectura are câteva bijouri și evident marile orori. Cred ca ai remarcat ca Aurore se zice, ma rog pronunță, în romanește “oror”.

    Răspunde
  • Claudia-Maria Hurmuzescu

    01/09/2019 at 23:34

    La multi ani! Mi-au placut foarte mult povestile tale si mi-ar placea sa ne prezinti si povesti ale unor locuri mai putin cunoscute din Romania, cu obiceiurile oamenilor din acele locuri. Mult succes!

    Răspunde
  • Mihaela Grigoras

    01/09/2019 at 19:33

    La multi ani ! Te urmaresc din Roman, un oras apropiat de multe locuri turistice. Castelul din Miclauseni este unul dintre cele mai apropiate si e putin cunosucut.

    Răspunde
    • Dana Gonț

      03/09/2019 at 13:29

      Știu castelul din Miclăușeni pe dinafară fără să fi ajuns în realitate la el. 🙂
      L-am promovat în reportajele de la Bonton, dar am avut echipă locală pentru filmări. Mie mi se pare că a devenit foarte cunoscut și merită. E foarte frumos. Mulțumesc mult!

      Răspunde
      • Mihaela Grigoras

        06/09/2019 at 18:18

        Mai este un castel in apropiere, Castelul Rosu de la Hemeius ( langa Bacau ) amplasat intr-un parc de trandafiri. E cel in care a fost filmat ,, Veronica,,.

        Răspunde
  • Jana Voiculescu

    01/09/2019 at 14:42

    Am descoperit Muzeul Recordurilor aici, pe blogul tau si regret nespus ca am ratat vizitarea lui de Noaptea Muzeelor, in acest an.Am aflat prea tarziu ca este inclus in programul muzeelor ce se pot vizita si deja planul era facut pentru Castelul Huniazilor. Povestile citite aici mi-au placut enorm si mi-au inspirat calatoriile, ca si acest festival de la Tohani , de care nu am stiut si la care incerc sa fiu prezenta. Si daca este vorba de vin si povesti, in vara asta am vizitat Crama Recas si am ramas pofund impresonata.La intoarcerea acasa, mi-am lasat impresiile intr-o postare pe care o las aici, in speranta ca vor fi doritori sa viziteze un astfel de loc, iar tie, Dana Gont iti urez ”la multi ani ” si iti multumesc pentru tot ! https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1048324642021653&id=100005323816137

    Răspunde
  • Mircea Andreescu

    01/09/2019 at 13:04

    Te-am descoperit intamplator pe calculator si mi-ai placut – o femeie frumoasa, inimoasa, emanand caldura sufleteasca in cuvinte si fapte; putin obosita, probabil, spun cearcanele. Iarta-mi familiaritatea adresarii, se poate incrimina varsta (87), dar ea porneste dintr-o afectuoasa admiratie acompaniata de un profund respect; LA MULTI ANI!

    Răspunde
    • Dana Gonț

      01/09/2019 at 13:34

      Nu cred că respectul stă neapărat într-o adresare formală, așa că primesc cu bucurie aprecierile și cuvintele calde și afectuoase. Le voi reciti pentru motivație atunci când cearcănele vor fi prea adânci. 🙂 Mulțumesc din toată inima!

      Răspunde
    • Nicolae Mirela

      01/09/2019 at 14:15

      Ne stim de foarte mult timp, ma bucur ca te-am redescoperit acum cativa ani. La multi ani si multe povesti si intamplari minunate!

      Răspunde
  • Valeria Chertes

    01/09/2019 at 12:34

    La multi ani și felicitări pentru toate articolele minunate pe care le oferi ,îți doresc tot binele din lume și multă putere să ne bucuri mai departe cu informațiile de calitate. Te urmăresc cu mare drag și la televizor. Sunt din Oradea și m-aș bucura să scrii și despre judetul nostru deoarece avem locuri minunate.

    Răspunde
    • Dana Gonț

      01/09/2019 at 13:36

      Mulțumesc, Valeria! Recunosc că nu am mai ajuns de ani buni la Oradea, deși am văzut imagini atât de frumoase și un progres uimitor, pare că voi trăiți într-o altă Românie! O Românie care mi-ar plăcea să existe pe de-a întregul! Mulțumesc încă o dată!

      Răspunde
  • Veronica Guzun

    01/09/2019 at 12:06

    La multi ani si multumesc ca alegi sa ne arati Romania si oamenii ei intr-o lumina calda, de rasarit de soare. Avem nevoie. M-as bucura, cand esti in zona Fagarasului, sa faci o oprire la Felmer, unde doi tineri oraseni (din Bucuresti) au ales sa se mute pentru a salva de la degradare biserica evanghelica din sat si pentru a pune in valoare patrimoniul sasesc din zona. Cei doi se numesc Alina Patru si Radu Barla de la Asociatia Renascendis. Spor in toate!

    Răspunde
  • Barbulescu Cantemir

    01/09/2019 at 11:38

    Mulțumesc pentru postări.
    Sugerez să completezi cu
    – Cetatea Făgărașului, cu Doamna Stanca și Monumentul Rezistentei Anticomuniste
    – Biserica din Densuș
    – Biserica Catolică din Orșova
    care sunt însoțite de povești extraordinare și adevărate (vezi postările mele pe Google maps).
    Succes în continuare!

    Răspunde
    • Dana Gonț

      01/09/2019 at 13:47

      Pe toate le-am văzut cu mulți ani în urmă, când nu scriam, nu luam notițe, nu aveam un telefon inteligent cu care să fotografiez. Pe de altă parte eram mult mai prezentă în locurile pe care le vizitam. 🙂
      Sper să revăd aceste locuri. Mulțumesc mult pentru recomandare!

      Răspunde
  • Georgeta Oprea

    01/09/2019 at 10:07

    La cat mai multi ani si cat mai multi urmaritori si telespectatori! Felicitări pentru munca depusa si pentru tot efortul pe care il faceti zi de zi pentru a ne oferi informatii de calitate!

    Răspunde

Lasă un răspuns la MarianB Anulează răspunsul

error: Content is protected !!