Preveza este unul dintre acele locuri în care poți să te simți mai mult decât un simplu vizitator. Ești un oaspete acasă la greci. O destinație autentică, încă neinvadată de turiști, accesibilă atât din punct de vedere al transportului, cât și din punct de vedere al bugetului. (english version here)
Românii trec deseori prin Preveza în drum spre Lefkada. Cei care au avut curiozitatea să se oprească au descoperit un mic oraș cochet și destule opțiuni pentru o vacanță frumoasă în regiunea Epir. Iată recomandările mele și o listă de atracții cu care m-a captivat Preveza, bijuteria ascunsă a regiunii Epir din Grecia.
Poți citi în acest articol despre:
Plaje din regiunea Epir
Preveza, orașul istoric și trei recomandări de taverne testate chiar de mine
Ce mai poți vizita în apropiere de Preveza (Golful Ambracian, Acheron, Kokkinopilos, Nicopolis, Apeductul Roman, Nekromanteion, Lacul Ziros)
Cea mai lungă zonă de plajă din Mediterană
Cred că întrebarea numărul unu atunci când alegi o vacanță de vară în Grecia este: cum sunt plajele? În cazul regiunii Preveza răspunsul este simplu: pe alese!
La doar câțiva kilometri de orașul Preveza, începe o zonă de plajă spectaculoasă care se întinde pe aproximativ 25 de kilometri. Grecii spun că este cea mai lungă plajă din Europa. Eu aș zice că este probabil cea mai lungă de pe coasta mării Mediterane, pentru că o plajă ceva mai lungă știu că există în România, între Sulina și Sfântu Gheorghe. E drept, plaja noastră nu este turistică. Revenind însă la Preveza, în dreptul fiecărui sătuc, fiecărei localități sau pur și simplu în locuri neamenajate, găsești o plajă. Cea mai cunoscută parte poartă numele de Monolithi, așa cum este denumită generic întreaga lungime de plajă. Dar ea este împărțită în mai multe plaje, cu nume diferite. Peste tot apa este deosebit de curată!
Partea frumoasă este că, dacă ai la dispoziție o mașină, îți poți alege în fiecare zi plaja potrivită stării tale de spirit. Dacă într-o zi vrei să fii înconjurat de mai multă lume, vrei muzică și voie bună, alegi un bar pe plajă (Lithos mi-a plăcut în mod special). Dacă vrei să fii doar tu și marea poți descoperi plaje sălbatice, fără țipenie de om. Ai de unde alege din cei 25 de kilometri!
Câteva exemple de plaje frumoase la care am ajuns în zonă: Artholithia, Alonaki (preferatele mele), Vrachos, Loutsa, Kanali sau Pantokratoras, cea din zona castelului Pantocrator.
Un lucru care merită menționat este că în zonele de plajă amenajate, în regiunea Preveza, nu se plătesc umbrele sau șezlonguri. Se face însă o consumație minimă la barul de pe plajă. Câteva repere de prețuri din 2023 de la Blue Island Bar Monolithi: o apă 0,5 euro, o bere la draft 3,5 euro, o cafea la fel, iar un smoothie 7,5 euro.
Dacă stai chiar în orașul Preveza, cea mai apropiată plajă este Kiani Akti, la care poți ajunge din zona portului.
Dacă vrei să combini explorarea unui loc nou cu un timp petrecut la plajă, există și alte variante la o distanță puțin mai mare de Preveza. Una dintre cele mai frumoase este plaja Bella Vraka, în apropiere de Syvota. Plaja e absolut superbă și poți ajunge prin apă la insula Mourtemento, pentru că există o porțiune în care apa e foarte mică și uneori chiar se retrage de tot.
În Syvota sunt și multe variante de a închiria bărci de 4-6 persoane, unele dintre ele pot fi conduse fără permis, cu un pic de pregătire înainte. Așa poți avea acces pe plaje sălbatice, după bunul plac. Prețurile de închiriere pornesc de la 40 de euro pentru cea mai mică ambarcațiune. Iar dacă sunteți în căutarea unui loc în care se mănâncă bine, în apropiere de Syvota, căutați Taverna Olga, o doamnă minunată care gătește delicios.
Nu în ultimul rând poți petrece o zi în Parga, unde ai plajele Valtos și Krioneri, în imediata apropiere a orașului.
Preveza, orașul istoric
Partea istorică a orașului este mică, poate fi ușor explorată la pas și merită o plimbare, mai ales seara, când temperatura e plăcută. Unul dintre principalele puncte de atracție din Preveza este Turnul Venețian cu Ceas. Aflat în centrul orașului, acest turn impunător datează din secolul al XV-lea și este unul dintre cele mai bine păstrate monumente ale dominației venețiene în regiune. La o privire atentă vei descoperi că turnul are un ceas solar, iar la baza lui este o parte dintr-un sarcofag din Nikopolis, folosit ca fântână. Biserica Agios Charalambos, de lângă turn, merită și ea o vizită în interior.
Preveza excelează la capitolul taverne, am mâncat foarte bine peste tot, iar peștele este mereu proaspăt și delicios. Am mâncat foarte bine în Preveza la Kalofagas Greek Traditional Cuisine, Filippas seafood restaurant și Treli Garida. Sardinele proaspete și savuroase sunt o specialitate a regiunii și o experiență culinară pe care nu trebuie să o ratezi în Preveza. În septembrie se organizează de obicei și Festival Sardinelor.
O altă activitate plăcută este o plimbare prin portul din Preveza, cu vedere la Golful Ambracian. Puteți alege o tavernă, o cafenea sau să încheiați ziua cu un cocktail la unul dintre cele mai căutate baruri din zonă Alila Tales & Spirits.
Un lucru pe care simt nevoia să-l menționez este motivul pentru care am spus la începutul articolului că aici nu te simți doar un simplu turist. Preveza e un oraș mic, în care te întâlnești cu locuitorii la tot pasul. După câteva zile te întâlnești cu același vânzător la magazin, același om de la tavernă, același căpitan de vas, ai toate șansele să îți faci prieteni greci și să te simți parte din povestea lor.
Vii pentru loc, te întorci pentru oameni.
Ce mai poți vizita în apropiere de Preveza
1. Fă o croazieră din Golful Ambracian, pentru a vedea delfinii.
Am văzut delfini și în alte mări din lume, dar niciodată atât de aproape și atât de mulți. Am văzut și câteva țestoase imense, per ansamblu experiența e wow! Poți vedea câteva imagini din acest video de pe contul meu de TikTok.
@danagont.ro În Golful Ambracian, Preveza, delfinii înoată lângă bărci. Sunt ambarcațiuni fără elice, care nu-i pot răni. Tu i-ai văzut vreodată atât de aproape? #epirus4allseasons #calatorii #vacanta #grecia #preveza #allyouwantisgreece #dolphins
♬ Aquarium – Kevin MacLeod
În această plimbare cu barca vei putea vedea, de la distanță, și locul în care a avut loc una dintre cele mai importante lupte din epoca romană: bătălia de la Actium din anul 31 î.Hr, între armatele lui Octavian și cele ale lui Marc Antoniu și Cleopatra, ultima regină a Egiptului. Croaziera durează 5 ore, are prânzul inclus, cei care vor pot face și o baie în locul în care se oprește pentru prânz. Costul pentru un adult este de 55 de euro, puteți să vă rezervați locul online pe una dintre cele două bărci tradiționale Amvrakikos, aici: https://amvrakikoscruises.gr/en.
2. Dacă ești pasionat de istorie, poți adăuga pe lista ta și ruinele orașului Nicopolis.
Situl arheologic, deși de o mare importanță istorică, nu este atât de spectaculos. Adică nu te poți aștepta să vezi ceva asemănător cu Jerash, de exemplu. Mai mult, dacă mergi în toiul verii când e foarte cald, ar putea să fie dificil să stai în soare. Dar dacă ești pasionat și ai timp, te-aș sfătui să treci pe la Muzeul Arheologic Nicopolis, care este chiar în Preveza. Aici sunt păstrate și expuse aproximativ 1000 de artefacte. Nicopolis este orașul fondat de împăratul roman Octavian Augustus pentru a celebra victoria sa asupra lui Marc Antoniu și a Cleopatrei.
3. Vizitează apeductul roman
Nicopolis a fost un centru cultural și economic vital în regiune. De aceea romanii au construit un apeduct spectaculos pentru alimentarea lui cu apă, de peste 50 de km. În anumite locuri mai pot fi văzute părți din el, iar acesta este locul marcat pe hartă pentru a vizita apeductul.
4. Dacă ai ajuns la apeductul roman, la o distanță mică este un loc foarte fotogenic: Kokkinopilos!
Kokkinopilos arată ca un decor de film sau ca un peisaj de pe planeta Marte! Este unul dintre locurile preferate ale fotografilor din zonă. Cercetătorii au încercat să explice originea acestor formațiuni geologice, iar una dintre ipoteze este că solul roșu ar fi ajuns aici sub formă de praf, de pe continentul african.
La Kokkinopilos poți ajunge cu mașina pe autostrada Ioannina-Preveza, găsiți locul pe hartă. Nu are taxă de intrare. Dacă ți se face foame în zonă, ai în apropiere restaurantul Lake Zirou (Λίμνη Ζηρού), la marginea lacului cu același nume (unde poți face canoe).
5. Mergi o zi pe malurile râului Acheron
Mitologia greacă l-a supranumit „râul durerii”. Legenda spune că Acheron era un râu magic, care separa lumear viilor de cea a morților. Pe aici erau conduse sufletele morților de pe Pământ, în Lumea de Dincolo.
În realitate râul Acheron este departe de reputația sa mitologică de „râu al nenorocirii”. El traversează peisaje frumoase, are apa curată ca lacrima, este casă pentru păsări și animale. Acheron izvorăște din munții Tomaros și curge spre vest până în satul pescăresc Ammoudia, unde formează o deltă, înainte de a se vărsa în Marea Ionică.
Izvoarele Acheronului sunt o idee bună pentru zilele toride, pentru că traseul este printr-o pădure răcoroasă. Este fascinant să vezi cum se formează râul din apa care iese de sub stânci, să te bucuri de aerul proaspăt al pădurii și de culoarea incredibilă a apei.
Zona de vărsare a râului Acheron este în Ammoudia, unde poți face o excursie cu barca (8 euro de persoană). Ai ocazia să vezi puțin din delta Acheronului și ieșirea lui în mare. Încheierea perfectă este la o tavernă, eu am mâncat bine la taverna Pateras.
6. Fă o oprire la Nekromantheion
Dacă mergi de la izvoarele râului Acheron spre vărsare, în Ammoudia, pe drum poți face și o oprire la Nekromantheion. Acesta este considerat drept una dintre cele mai vechi și cele mai importante locații de practicare a necromanției (arta comunicării cu morții), din lumea antică.
Este un loc interesant și un pic ciudat. Oamenii veneau aici să se întâlnească cu spiritele morților și erau convinși că reușesc. Erau ajutați de o serie de ritualuri înșelătoare, jocuri de lumini și umbre și o dietă toxică ce le provoca halucinații.
De neratat într-o vacanță în Epir, este o vizită în Parga, vedeta regiunii, despre care vă invit să citiți mai mult în articolul dedicat.
Surpriza plăcută a acestei călătorii în Preveza, a fost, pentru mine, că există multe locuri frumoase pe continentul grecesc, mai ales pentru un buget mai modest. Iar amintirea cea mai plăcută rămâne cea a oamenilor pe care i-am întâlnit. Recomand din inimă cele două ghide care ne-au însoțit în toate cele 5 zile și care vă pot face șederea mai frumoasă, de la tururi ghidate, la recomandări de taverne și cazare. Le găsiți pe Anna și Evrynomi aici.
Din București în Preveza se poate ajunge din această vara lui 2023 prin curse directe pe aeroportul Aktion, operate de Wizz Air.
Dacă ți-a plăcut, te rog dă povestea mai departe. Te invit să urmărești călătoriile mele și pe Facebook, Youtube, Instagram @danagont.ro sau TikTok. Poți să te abonezi și la newsletter pentru a primi, din când în când, noutăți despre poveștile pe care le scriu.
Citește și:
20 de locuri de vizitat în insula Corfu
Tot ce trebuie să știi despre un circuit în Egipt
Acest articol a fost realizat în urma unei vizite de presă organizată de Oficiul de Turism din Regiunea Epir. Părerile și poveștile exprimate îmi aparțin în totalitate și nu fac parte dintr-un contract, nu au fost verificate sau influențate de o terță parte. Toate colaborările de pe danagont.ro sunt selectate pentru a corespunde cu preferințele mele, rigorile și valorile în care cred.
7 Comments
Dorel Florea
08/10/2024 at 11:55Va felicit pentru insemnarile de calatorie foarte bine documentate, dintr-o zona mai putin cunoscuta a Greciei. M-ati convins ca merita s-o vizitezi.
Tudor Paidola
01/09/2023 at 11:28Foarte bun și documentat articolul. Mi-ai stârnit interesul pentru zonă!!! 🙂
Cred ca ar fi util pgtr cititorii mai neavizați să menționezi Marea Ionică ca punct de reper, deoarece Mediterana te duce cu gândul la zona sudică a Greciei….
Mai aștept și alte articole.
Toate cele bune, Tudor.
Dana Gonț
02/09/2023 at 23:49Mulțumesc mult!
Bicuti Eugenia
12/08/2023 at 02:32Prin ochii dvs văd lumea cu multa bucurie.Trecutul mă fascinează mi-l imaginez cu eroii acelor vremuri și îmi astâmpăr dorul de călătorii cu pozele postate și de dragul nostru.Va însoțesc band o cafea in fata ecranului.Multumesc pentru invitație !
Dana Gonț
12/08/2023 at 13:16Mă bucur mult și vă mulțumesc!
Christina Christodoulou TODEA
11/08/2023 at 08:44Felicitari pt un articol bine documentat. Cunosc regiunea, am petrcut o vara acolo, merita vizitata.
Dana Gonț
11/08/2023 at 10:44Vă mulțumesc din inimă, e o bucurie că l-ați citit și apreciat!