Uneori e nevoie de o secundă ca să știu că ceva m-a cucerit. Așa s-a întâmplat cu ulcioarele, ceșcuțele, ceainicele din care Adriana Andrei face corpuri de iluminat. Adriana a terminat Facultatea de Limbi Străine, dar primul ei job a fost în publicitate, iar apoi a lucrat ani buni în marketing. De 6 ani a renunțat la munca în corporație pentru a aduce o altfel de lumină în casele oamenilor: creează corpuri de iluminat din cești, ceainice, străchini și tot felul de alte materiale. O idee și o pasiune care s-au transformat într-o mică afacere care crește și pentru care Adriana învață mereu. Asta după ce a făcut cursuri de de electrician, de antreprenor sau de design interior.
Poate aceasta este întrebarea pe care o primești cel mai des, dar este și cea mai firească: de unde până unde ai ajuns de la o poziție bună în departamentul de marketing al unei mari companii să iei letconul, șurubelnița, firele și să faci corpuri de iluminat inedite?
În 2014 din cauza unor probleme de sănătate ale copilului am fost nevoită să renunț la job și să mă ocup exclusiv de el. După câteva luni mi-am dat seama că îmi lipsește activitatea profesională și cred că am intrat în depresie: nu munceam, deci nu eram remunerată; ceea ce făceam acasă nu era cuantificabil, îmi lipsea componentă socială și mă simțeam inutilă deși știam că pentru copil este esențial să fiu cu el. Nici nu mă puteam întoarce la job pentru că jumătate de zi era și este încă, alocată copilului. În casa în care locuiam ne lipseau lustrele pentru că nu mi-a plăcut nimic din ce vedeam prin magazinele de specialitate, iar obiectele de designer care îmi plăceau nu mi le puteam permite. Într-o excursie în afară țării am văzut într-o vitrină o ceșcuță care lumina niște produse și am fost fascinată. Mi-a plăcut atât de mult că am ajuns casă și am căutat un bol cu formă de ceașcă și o farfurie potrivită și am făcut un pendul. Prietenii, vecinii care l-au văzut au fost încântați, ba chiar au cerut și ei.
Încurajată de feedback, am mai gândit câteva produse și am început să merg la târguri să testez reacțiile celor care nu mă cunosc, ca să fiu sigură că nu am fost lăudată doar din politețe. La început oamenii treceau de standul meu, dar se uitau în continuare cu coada ochiului. Și până la urmă se întorceau să întrebe ce sunt. Atunci mi-am dat seama că trebuie să le bag în priză și să le aprind.
Reacțiile au fost în continuare bune, comenzile au început să vină, eu am avut din ce în ce mai multe idei. Mintea s-a relaxat și a început să imagineze cele mai stranii și neașteptate obiecte de decor: furculițele au prins viață, ceștile au început să lumineze, păpuși din lână au devenit lumini de veghe, cârligele și creioanele au devenit veioze.
Practic am descoperit că efectiv orice obiect din existența noastră cotidiană poate prinde viață, poate fi folosit în creația oricărui corp de iluminat.
La tine în bucătărie am văzut un ceainic care îmi place mult și care nu se găsește în oferta ta și mi-ai povestit că e de la mama soțului tău. Faci și obiecte personalizate? Pot să vin cu un ceainic preferat și să-l faci corp de iluminat? Nu e complicat?
Da, pentru persoane foarte speciale sau pentru obiecte care-mi stârnesc atenția și curiozitatea, pornesc și de la obiect, ascultând povestea lui. Dacă este sau nu complicat pot să spun doar după ce văd obiectul și îmi imaginez ce aș putea realiza din el. Am făcut o veioză pornind de la o sticlă de vodcă sub forma unui craniu, am mai făcut o alta încercând să pun în valoare foarfeca unui stilist (pentru aceasta m-au selectat cei de la Elle Decoration la un concurs de creație pe care îl organizează anual).
Am făcut o lustră pentru o amenajare în stil industrial pentru care am folosit o creangă recuperată din Dunăre, de care am agățat niște viniluri topite care au devenit abajururi. Întâmplarea a făcut că ulterior apartamentul a fost închiriat de un muzician. 🙂
Am văzut la tine mai multe obiecte de ceramică românească. Știu că te documentezi pe tema asta și sunt sigură că știi lucruri interesante. Care sunt principalele surse de ceramică românească și ce le caracterizează?
Ma simt cumva atrasă de tradiții, de meșteșuguri și mă cam doare faptul că se vor pierde cu totul curând. Eu am mai prins-o pe bunica țesând covoare, acasă la Fântânele (o comuna din Teleorman, lângă Zimnicea). Am cusut „muște” la școală, la orele de lucru manual, am învățat dansuri populare (tot la școală) și le-am exersat la nunți, în copilărie, dar copiii noștri abia dacă vor mai fi interesați să le vadă în documentare. Și e dureroasă această globalizare la care am aderat, din acest punct de vedere, al ștergerii identității, a particularităților fiecărui popor. Cred că în locul muzicii și desenului, ar fi o idee bună să se introducă ore de artă populară în școli.
Revenind la ceramica românească, în urmă cu 2 ani, când am hotărât să introduc în lista de produse această gamă, am făcut puțină cercetare prin centrele de olărit din România și am luat la pas câteva dintre centrele mari din țară: Horezu, Corund, Baia Mare. Am descoperit astfel cât de multă ceramică este contrafăcută. Sunt din ce în ce mai puțini olari care produc ceramică în stil tradițional pentru că sunt concurați de ceramică produsă în Bulgaria sau în China care imită ceea ce lucrează ei. Este demotivant pentru ei să vadă cât de simplu este pentru ceilalți să vândă la jumătate de preț marfă preluată, fără vreun efort. Fără costuri de producție fără curți aglomerate cu lut și cuptoare, fără timp investit în pictura ceramicii. În Horezu olarii au creat o asociație a producătorilor care promovează autenticitatea produselor și cumva, la târgurile de profil, sunt prezenți cei care prezintă acest certificat de producător.
Ceramica mea preferată este cea de Corund. Îmi place coloritul și în mod special Laleaua că și model. Este arsă de mai multe ori decât cea de Horezu și, spre deosebire de aceasta, este smălțuită și pe spate. Am aflat de la unul dintre meșterii locului că lutul este luat chiar din zonă și cea mai veche culoare folosită acolo este verdele (nu teracotă, așa cum m-aș fi gândit eu). Cea mai nouă culoare ajunsă în zonă este albastrul, care a fost adus pe la 1600 de niște polonezi prigoniți de Habsburgi. Aceștia erau foarte cunoscuți pentru faianța de calitate superioară influențată de Delft (Olanda). Este o culoare obținută din praf de cobalt, pe care au răspândit-o și perfecționat-o, culminând cu ceramica de Saschiz care se pare că este una dintre cele mai rafinate pe teritoriul României de astăzi. Ceramiștii cu care colaborez sunt Rozi Ylies și Josza Janos.
Știu că ții foarte mult la a lucra cu furnizori din România. Cum îi găsești și de ce alegerea asta?
Pe vremea când lucrăm la multinațională, prin 2010, Grecia se confruntă cu o criză economică și filiala noastră de acolo a demarat o campanie de genul „buy local”, care pentru mine a fost marcantă. Cumva am înțeles că resursele locale trebuie exploatate și în niciun caz minimizate și ar trebui, din acest punct de vedere, să fim naționaliști. Să producem mai mult și să consumăm cât se poate de mult din ceea ce se produce în jurul nostru. Este cea mai rapidă și mai sigură cale de salvare de la dezastre economice, că să nu mai vorbim că este și mai eficient energetic și mai puțin poluant.
Așadar, pentru partea electrică a corpurilor de iluminat am început colaborarea cu Cojom din Argeș. Mi-ar fi fost mult mai simplu și, probabil ar fi fost mai eficient să le produc în China, dar am ales să colaborez cu ai noștri. Și bine am făcut. Am găsit acolo o echipă de oameni deosebit de atenți la nevoile mele, pricepuți și mai mult decât atât, foarte cooperanți. Sunt 3 ani de când lucrăm împreună și de anul acesta, am început dezvoltarea de noi produse împreună cu ei. I-am găsit greu, dar odată ce am început discuțiile, lucrurile au decurs firesc. Este greu, din păcate, să găsesc colaboratori pe partea electrică. Sunt foarte, foarte puțini producători, majoritatea sunt importatori.
Ai avut vreun moment de cumpănă, de îndoială de când ai început Deco Republic?
Da, sigur. La început, în 2017, până când am început colaborarea cu eMAG. Aveam feedback pozitiv de la clienți la întâlnirile directe, la târgurile la care mergeam, dar totuși vânzările nu erau pe măsură feedback-ului. Și mi-a fost clar că nu acesta este canalul de vânzare potrivit acestor tip de produse. Nu aveam bani pentru a investi într-un site al meu și oricum nu aș fi avut suficienți bani pentru promovare, așa că tot ce aveam la îndemână era o pagină de Facebook. Dacă nu ar fi venit colaborarea cu eMAG, probabil aș fi renunțat.
Cu ce gânduri mergi mai departe cu povestea ta?
Cu încredere că piața de obiecte de decor este în creștere exponențială datorită site-urilor de specialitate care ajută, prin oferta lor de produse, la educarea publicului spre a cumpără mobilier și decorațiuni pentru casă și online, nu doar din magazinele de specialitate. Cu speranța că oamenii vor alege ideile bune și munca făcută cu responsabilitate de antreprenorii locali.
Îţi recomand să citeşti și cum deosebești autenticul de fals în cazul ceramicii de Horezu sau o povestea unei alte antreprenoare din România, Alexandra Andriescu de la Maison ChouChou, dar şi să te abonezi la newsletter pentru mai multe povești de bonton.
Adriana mi-a fost recomandată cu mare inspirație de Anca Spiridon și Iunieta Sandu care au lansat platforma NO.MAD Kind Market ca loc de întâlnire pentru mici antreprenori și freelanceri.
Te invit să urmărești poveștile mele și pe Facebook, Youtube sau Instagram.
One Comment
Narcis-Teofil Purice
22/06/2020 at 22:02gândurile bune ajung