Nicolae Steinhardt, despre trufie

Am regăsit acest text despre trufie al lui Nicolae Steinhardt printre notițele mele vechi. Mai ales în apropierea sărbătorilor, cred că e o lectură bine-venită. Nu îmi permit să adaug ceva, ci doar să dau textul mai departe, în speranța că va fi de folos și bine-primit.

”Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte!

Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin. Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vreji de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori… Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbânzii trufaşe asupra poftelor… Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă. Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale. Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre…

Acum ştiu, ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul graţiei şi gingăşiei unui menuet de Mozart… este un păcat şi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreţ, orice rea-dispoziţie este de la diavol şi strică totul. Acum ştiu, am aflat şi eu…”

Nicolae Steinhardt

One Comment

  • baltag66

    28/12/2017 at 09:07

    Din păcate, în volumul de predici al lui Steinhardt am găsit, și nu de la începutul volumului, ci cam de la mijlocul lui încolo, lucruri care nu țin de Ortodoxie, ci de alte culte; adică lucruri eretice dacă e să judecăm după legea ortodoxă. Îmi pare nespus de rău pentru Steinhardt că nu a înțeles că ecumenismul duce la distrugerea credinței ortodoxe și nicidecum la întărirea ei. Sunt predici în volumul lui Steinhardt unde se vede clar că promovează ecumenismul. Unirea cu catolicii și cu alții asemenea lor, eretici după legea ortodoxă, este bună doar atunci când aceștia desprinși din dreapta credință – Ortodoxia – revin la dogma ortodoxă. Doar așa putem să ne unim, altfel tot efortul lui Steinhardt și al altora asemenea lui nu va face decât să ridice alți și alți martiri ai dreptei credințe. Steinhardt a fost, după părerea mea, părere pe care am tras-o după ce am parcurs vreo trei cărți despre el, un soldat catolic/protestant introdus în linia de apărare a Ortodoxiei. Cam atât despre Nicolae Steinhardt. Nu spun că nu ar fi pătimit în închisoare. A pătimit, dar nu a devenit un ortodox cu adevărat, scrierile lui și despre el ne spun aceste lucruri. Nu aceste lucruri am încercat să descopăr atunci când i-am citit volumul de predici și Jurnalul fericirii, dar dacă am dat peste astfel de neconformități cu adevărul ortodox, n-am putut să nu-mi exprim dezacordul față de opera sa, având în vedere faptul că el devenise (formal) monah ortodox. Dacă acele predici neortodoxe ar fi fost inserate la începutul volumului de predici și nu după jumătatea volumului încolo, atunci nu cred că mai marii ortodocși ai săi i-ar mai fi dat acordul să scrie astfel de scrieri. Dar cine s-a obosit să parcurgă volumul de predici în întregime, având în vedere că are peste 500 de pagini. Probabil că a mizat pe acest lucru. Predicile lui îi arată fără doar și poate felul în care a fost: un catolic printre ortodocși. Iar această acuzație va atârna destul de greu atunci când se vor derula acțiunile de canonizare a celor prigoniți în închisorile comuniste. Doamne ajută !

    Răspunde

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!