”Non est mortale quod opto”, adică ”ce am ales este nemuritor” este inscripția în latină care te întâmpină deasupra ușii la intrarea în Castelul Kalnoky de la Micloșoara. O clădire cu o istorie tumultoasă de aproape patru secole care și-a recăpătat demnitatea recent, după un amplu proces de restaurare. (video la final)

Castelele și conacele sunt una dintre cele mai mari comori ale Transilvaniei, în ciuda faptului că regimul comunist a făcut tot ce a putut să le distrugă. Doar în Covasna sunt aproape 70 de construcţii care poartă denumirea de castel (referindu-se deseori la o reşedinţă a unei familii cu titlu nobiliar sau a unei familii înstărite, nu vă aşteptaţi ca ele să fie de amploarea Peleşului). Efortul de a le reabilita este uriaș, dar ușor-ușor sunt oameni care redau patrimoniului aceste bijuterii.

Istoria Castelului Kalnoky începe în 1648, atunci când Kálnoky István III notează în jurnalul său că a ridicat casa de piatră de la Micloșoara. Inițial a servit drept conac de vânătoare al familiei. În timp s-au adus câteva adăugiri și modificări în arhitectura clădirii iar în secolul al XIX-lea a fost amenajat și parcul englezesc. Regimul comunist i-a dat, desigur, diverse întrebuințări. Cea de casă de cultură a fost cea mai îndelungată, doar că evenimentele ”culturale” erau deseori petreceri care se lăsau cu geamuri sparte.

A fost dorința contelui Tibor Kalnoky, urmașul familiei, să redea strălucirea acestui loc, deși castelul nu este în proprietatea sa (este luat în concesiune de la administrația orașului Baraolt). Fondurile norvegiene au fost salvatoare pentru construcția transformată astăzi în Muzeul Vieții Transilvănene. Am fost invitată să îl vizitez și am avut plăcerea să stau de vorbă cu Tibor Kalnoky. L-am întrebat desigur, de ce muzeu? Castelul ar fi putut fi un spațiu profitabil și inedit de cazare.

<Decizia de a face un muzeu este pentru că am simţit că e ceva ce lipseşte în România. Există în continuare foarte multă cultură populară, ceea ce este fantastic şi foarte atractiv pentru întreaga ţară. A fost însă distrusă în comunism cultura aristocratică, ceea ce era ceva special în Transilvania, pentru că era un amalgam de influenţe vestice şi estice. Pe de o parte a fost influența imperiului Habsburgic şi pe de alta cea a Imperiului Bizantin, Otoman. Şi acest Muzeu înfăţişează acest amalgam şi este o mică compensaţie pentru ce a fost distrus în timpul comunismului.> îmi explică Tibor Kalnoky.
Pentru ca muzeul să fie totuși sustenabil, există și o alternativă de venit: vechea bucătărie a castelului, astăzi o pivniță cochetă, este un spațiu care poate fi folosit pentru evenimente.

Cine este contele Kalnoky?
Probabil că știți cine este contele Tibor Kalnoky, dar nu strică să vă reamintesc. Numele său a apărut asociat deseori cu cel al prințului Charles al Marii Britanii. Asta pentru că vizita pe care i-a făcut contelui l-a inspirat pe prințul Charles să cumpere și să restaureze case vechi din Transilvania. Contele este de altfel administratorul proprietăților prințului de Wales din Valea Zălanului. Tibor Kalnoky, descendent al familiei Kalnoky cu o îndelungată istorie în Transilvania, s-a născut in Germania și este medic veterinar. Familia sa a plecat în America la venirea comuniștilor, dar până la urmă s-a stabilit în Europa. Tibor Kalnoky a reușit să viziteze România, împreună cu tatăl său, în 1987. A fost o vizită scurtă și discretă, dar i-a marcat definitiv destinul. A știut că nu va putea să-și mai scoată acest loc din minte și inimă. Astfel că, după căderea comunismului, a fost evident pentru el că trebuie să se întoarcă.

<- M-am întors pentru că am redescoperit moştenirea noastră, am redescoperit aceste minunate peisaje, sate şi cel mai important, locuitorii lor, chiar în vremea regimului Ceauşescu.
– Ați venit o singură dată aici.
– Am venit o dată şi acela a fost „declick”-ul, pentru că am fost foarte bine primiţi de sătenii care nu uitaseră familia şi pentru mine a fost un sentiment foarte puternic, ca şi cum aş fi venit acasă.  Asta a fost pe vremea lui Ceauşescu, aşa că a trebuit să aştept un pic şi apoi în anii ’90 am reuşit să mă întorc şi să încep aici diferite proiecte care s-au dezvoltat destul de bine.
– Care a fost primul sentiment când aţi venit aici?
– Primul sentiment a fost: „O, Doamne, cum voi face asta?” Şi acum, uitându-mă la modul în care arată conacul mă gândesc: „O, Doamne, cum am reuşit?”>

Tibor Kalnoky a demarat în anii ’90 și procesul de retrocedare a proprietăților familiei, dar și-a cumpărat între timp o casă în Micloșoara și apoi mai multe proprietăți care astăzi sunt case de oaspeți. Conceptul este unul de succes, casele de oaspeți sunt pline de turiști străini, fermecați de viața tihnită, simplă, de decorul autentic, de atmosfera aproape medievală. Este luxul simplităţii.

Despre titlul de conte, care în mod evident în anii noștri nu mai are acceași semnificație, Tibor Kalnoky spune că <nu este altceva decât o tradiţie istorică care a supravieţuit, nu are alte înţelesuri sau privilegii>. Acum, familia sa locuiește într-o altă casă tradițională de la Valea Crișului, unde mai există un conac al familiei care așteaptă să fie restaurat.

<- Cum arată o zi din viaţă dumneavoastră?
– Dacă încerc să îmi planific zilele în avans, pot fi sigur că nu vor ieşi aşa. Trăitul în ţara asta, e un pic mai complicat. Sunt mereu lucruri care apar şi la care nu te-ai fi aşteptat, telefoane, e-mailuri care fac planificarea foarte dificilă. Aşa că trăiesc de la zi la zi, de obicei timpul meu este despre managerierea diferitelor proiecte pe care le avem: sociale, culturale, legate de mediu, restaurări. Toate astea ne-au luat destul de mult timp şi resurse în ultimii 2-3 ani.

– Mai există un alt proiect similar pe care mai aveţi curajul să îl faceţi?
Mai avem casa de la Valea Crişului care trebuie să fie restaurată şi care este într-o stare foarte proastă. Sunt atât de multe de făcut din păcate care necesită multă activitate, creativitate.>

Castelul de la Micloșoara este un vis împlinit. Urmeză, poate, și altele. Cu toate acestea, atunci când l-am întrebat care este cea mai mare dorință a sa pentru viitor, Tibor Kalnoky a vorbit mai mult despre oameni, decât despre clădiri.

<Cred că cea mai importantă dorinţa pentru viitor ar fi că oamenii care trăiesc aici să nu simtă necesitatea de a vrea să plece. Acum vedem că mulţi tineri părăsesc satul şi nu doar pe acesta, pare să fie o problema în toată ţară şi îmi doresc ca locuri ca acesta, ca muzeul, că fie un catalizator pentru a dezvolta regiunea în direcţia bună. Să fie un echilibru între trecut, prezent şi viitor care să menţină armonia cu natura, iar oamenii să poată trăi aici, să aibă un venit suficient, astfel încât nu mai simtă nevoia să îşi părăsească casele.>

Îți recomand să citești și Casele de oaspeți, luxul simplității sau povestea Muzeului Haszmann Pal din Cernat, dar și să te abonezi la newsletter pentru mai multe povești de bonton.

Dana Gonț Jurnalist, blogger de călătorii

Jurnalist de televiziune cu peste 20 ani experiență (B1TV, Digi24, Prima Tv), blogger de călătorii și specialist în comunicare și promovare turistică. Dacă apreciezi ce scriu, te rog susține această activitate cu o donație către Asociația Bonton pentru Oameni și Cultură, Cont IBAN RO78BTRLRONCRT0CQ6938301, CIF 48710592. Găsești datele și pe asociatiabonton.ro

See Full Bio