În scurta călătorie pe care am făcut-o în Creta m-au impresionat multe peisaje, dar o poveste anume mi-a rămas lipită de inimă. Este vorba despre cum a apărut Grădina Botanică din Creta.
Este povestea lui Petros Marinakis, omul care a transformat o tragedie, într-un vis frumos. Familia Marinakis avea o livadă de măslini, în zona localității Fournes, la aproximativ 20 de kilometri de Chania, la poalele Munților Albi. Aici erau cei mai vechi măslini de pe insulă și, cel mai probabil, cei mai vechi din Europa. În 2003 un incendiu foarte puternic a ars zeci de hectare de livezi. Toată munca și moștenirea familei s-au transformat în cenușă.
”Mă tot gândeam la modul în care trăim, în zilele noastre, pe această planetă. În ultimii 50-60 de ani, oamenii au o viață total diferită faţă de cea a strămoşilor noștri. Nu mai suntem conectaţi deloc cu natura, aşa cum era pe vremuri. Trăim în realitatea virtuală, în nişte bule, ne gândim doar la case, maşini, computere, telefoane, televizoare… Oamenii nu mai ştiu diferenţa dintre un măslin şi un portocal, oamenii nu ştiu dacă roşiile vin din copaci sau din plante mai mici. Am văzut de multe ori asta la copiii care vin din oraşele mari. Aşa că am decis să creez o grădină prin care oamenii să se plimbe şi de unde să înveţe ce produce ce și cum arată fiecare specie de plante, legume, fructe.” povestește Petros Marinakis.
Și, în timp ce oamenii investesc în vile, hoteluri sau tehnologie, Petros a creat propria lui Grădină Botanică, cu o investiție serioasă și enorm de multă muncă.
Grădina (Botanical Parks and Garden of Crete) este un colț de rai de 20 de hectare, cu un traseu șerpuit care coboară pe un deal, cu peste 150 de specii de pomi fructiferi (fiecare cu diverse varietăți) mii de plante ornamentale sau medicinale, flori, peste 200 de condimente și alte ierburi. Toate au plăcuţe cu denumiri în engleză, latină şi greacă, cu explicații și informații foarte interesante. Cum este, de exemplu, povestea frunzelor de acantă, care au fost redate în capitelurile care decorau templul din Korinth și au devenit un simbol al stilului arhitectural corintic.
V-aș mai povesti și de ”Cretan Dittany” pe care nu știu să o traduc, una dintre cele 26 de plante endemice ale insulei. O plantă asociată cu dragostea încă din cele mai vechi timpuri, se spune că și Afrodita a folosit-o și este menționată în scrierile lui Homer sau Aristotel. Petros Marinakis ne-a oferit un ceai din această plantă care mie mi s-a părut deosebit de aromată.
Din când în când, pe traseu mai întâlnești trunchiul unui măslin ars, din vechea livadă. Sunt păstrate de proprietar tocmai pentru ca istoria locului să nu fie uitată.
Creta are o biodiversitate extraordinară, cu peste 400 de specii de plante, dintre care 26 de endemice, adică se găsesc doar aici. Petros Marinakis explică cât de specială e clima din Creta și cum de a reușit să aclimatizeze aici plante din aproape toată lumea:
”În ultimii ani s-au cultivat pe Valea Chaniei, pe plantaţii mai mici, mango, cherrymoia sau avocado. Asta înseamnă o climă tropicală. Apoi, un pic mai sus, sunt plante specifice din zona mediteraneană ca portocalii și măslinii. Iar mai sus este o zonă alpină. Trei climate diferite, într-un singur loc: tropical, mediteranean şi alpin. Ceea ce se întâmplă pe această insulă este un fenomen destul de rar. Are legătură cu poziţia geografică a insulei, care se află între trei continente: Africa, Europa şi Asia. Noi suntem exact în mijloc.”
O parte dintre roadele din grădină, obținute fără niciun tratament chimic, sunt folosite ca ingrediente la restaurantul parcului botanic, un loc cu mâncare delicioasă și o priveliște pe măsură. În meniu veți găsi, de exemplu plăcintă de fenicul cu grăsime de lapte de oi și capră, boureki, mazăre cu portocale și carne afumată sau bergamotă confiată.
Petros mi-a dezvăluit și cele 5 principii ale dietei cretane, despre care vă povestesc în episodul următor. Eu zic că sunt interesante, mai ales că locuitorii Cretei sunt printre cei mai longevivi europeni.
Îți recomand să citești și Creta | La dolce vita în stil grecesc sau Rhodos | Orașul vechi, dar și să te abonezi la newsletter pentru alte povești de bonton.
Te invit să urmărești poveștile mele în imagini și pe Youtube sau Instagram [wdi_feed id=”1″]