„Vorbe şi gesturi măsurate, care ajută să ne mişcăm în spaţiul social” aceasta este definiţia simplă a bunelor maniere dată de Georgeta Filitti, istoric și membru de onoare al Academiei Române.
Doamna Filitti este unul dintre oamenii care au fost alături de mine de la începutul emisiunii Bonton, pe care am realizat-o la Digi24, cu generozitatea care o caracterizează de a împărtăși din imensele sale cunoștințe. Este una dintre persoanele publice care m-au susţinut constant şi necondiţionat şi căreia îi sunt profund recunoscătoare. Îi mulţumesc pentru fiecare întâlnire şi fiecare sfat. Dintre toate, printre cele mai dragi, îmi este interviul care urmează.
Vă propun să vedem cum am fost și cum mai suntem astăzi. O să încep prin a vă întreba care este perioada istorică a României, în care dumneavoastră considerați că această țară a strălucit cel mai mult?
E o perioadă care este proprie și Europei și anume ”La Belle Epoque”. Vedeți, am trimis sute, sute de români care au studiat în Franța. Sunt arhitecți, medici, astronomi, ingineri, profesori, juriști, care pe urmă au venit în țară și au strălucit. După Al Doilea Război Mondial am fost jefuiți. Dincolo de această sărăcie a fost această decapitare a elitelor românești. Și când spun decapitare să nu credeți că mă refere numai la miniștri, la marii proprietari, nu. E vorba de elitele la orice nivel. Țăranii gospodari au fost etichetați drept chiaburi și au fost vârâți în pușcării, a fost un vid. Dar vidul acela cu ce a fost acoperit? De o condiție mai mult decât modestă, asta ce însemna? Lipsă de instrucție, dorință de arivism, de a ajunge, de a te cocoța pe scara socială cu orice preț și așa se face că primii primari (în comunism) – Doamne, parcă și astăzi mai sunt ecouri – erau primari care abia știau să iscălească, primari care se trezeau în locul acela și decideau de soarta oamenilor. Mai mult, în orașe, în București, în 1970, mai bine de 70% din populația orașului era formată din nou-veniți. Și nu veniseră de la Iași, de la Timișoara, de la Sibiu. Nu, veniseră din marginea satului, fiindcă dacă ar fi venit dintre gospodarii satului ar fi fost un lucru extraordinar. Se adaptau greu, dar se adaptau.
Revin la cuvântul cheie pe care îl socot tot timpul, și anume educația. Și să nu mă înțelegeți greșit, nu e vorba ca toată lumea să-și ia doctoratul, dacă poate în străinătate sau la nu știu ce profesor, să și-l ia, dar până la urmă, vedeți, noi aruncăm totul în derozoriu, asta mi se pare mie grav. Asta mi se pare grav și fragilizează societatea noastră. Nu mai facem lucruri temeinice. Nu este admisibil pentru copii ca să învețe litera B cu textul – „baba bate pe bietul băiat bolnav”. Sigur, el trebuie să învețe litera b, dar nu e atât de idiot să nu realizeze și valoarea cuvintelor. Ce fel de profesoară a fost femeia asta care a făcut manualul? Și ăsta e doar un exemplu. Dar manualele astea sunt pline de tâmpenii de sus până jos. Nu le controlează nimeni, toți discutăm sistemul de învățământ. Fiecare își dă cu părerea. Azi dimineață își dădeau cu părerea. Cine? Hotelurile de la mare. Ei, nu se poate, prea multă învățătură, mai scurtați din învățătura asta, dati-o încolo, să vină la noi, să stea la soare. Această pregătire slabă a foarte multora îi mână automat spre alte soluții. Care soluții? Corupție, șpagă, aranjamente, nepotisme și ajungem unde ajungem. Și știți unde e marea dramă? Sunt mii, zeci de mii de români de bună calitate, foarte cinstiți, care privesc uimiți această pervertire a mediului, care este absolut periculoasă pentru soliditatea societății noastre. Pentru că această soluție, care e o soluție recentă de plecare și de realizare în străinătate să știți că are un singur aspect: aspectul material. E părelnic că te-ai încadrat în societatea respectivă, până la urmă rămâi izolat în micul tău grup de români. Eu vă spun din experiența familiei mele din Germania, stau acolo din 1972, sunt foarte petrecăreți, dau niște petreceri uriașe și cheamă până la 50 de oameni. Unul singur e neamț și ăla e căsătorit cu o româncă. Deci, vedeți, izolarea se păstrează. Și atunci, încet, încet, oamenii care nu sunt mânați numai de ideea să aibă bani și să își facă nu știu ce lucru, rămân aici. Pentru că și aici să știți că spațiul românesc e foarte ofertant.
Din ce punct de vedere?
Din punctul de vedere al luptei desperate, până la urmă, pentru a reuși. Și când reușești stai cu fruntea sus, sunt și oameni din aceștia. Până la urmă, singurul cuvânt: educația. Educația mă face pe mine muncitor sau antreprenor, să lucrez bine.
La ce ne mai folosește astăzi să fim niște oameni politicoși?
Eu sunt tentată să cred că noi rezolvăm o serie de lucruri din spațiul public dacă suntem politicoși. În momentul când eu zâmbesc, când vă vorbesc la plural, când încerc să vă explic avantajul de a face cutare sau cutare lucru, am mai multe șanse decât când o fac pe americanca de Dâmbovița și încep să vă tutuiesc. O caracteristică a societății românești post-revoluționară a fost tocmai această familiaritate. Cu cât înainta un personaj pe scara socială, cu atât credea că politețea înseamnă să fie mai posomorât, să vorbească mai lătrat. Să știți că pe mine m-au impresionat discuțiile surprinse de DNA și transmise la televizor. Erau aranjamentele acestea care se făceau în biroul cutărui ministru la care venise cutare președinte de Consiliu Județean cerându-i una sau alta. Era o discuție de golani de cartier mărginaș, nici nu știu ce să vă spun. Ce poți să ceri de la oamenii ăștia? Eu care mă ridic acum în societate, la cine să mă uit? Mă uit la un asemenea personaj și îl imit. Rezultatul e catastrofal.
Considerați că printre regulile de bune maniere sunt câteva depășite?
Sunt niște permanențe în viața umană. Vedeți, nimeni nu cere ca în momentul de față o femeie să-și pună o rochie lungă, să poarte umbreluțe când merge pe stradă, să nu se machieze deloc, fără îndoială că astea le poți elimina. Însă, ca să fii politicos, ca să dai întâietate unei femei când intră într-un spațiu, să faci o petrecere care să nu fie zgomotoasă, măruntele incidente care apar în autobuz, în troleibuz. Se rezolvă foarte repede cu înjurături. Să știți că stăpânirea de sine îți vine tot din educație. E o treabă de demnitate, de superioritate, să ne controlăm. Din nou, educația este esențială. Iar dumneavoastră aici, la Bonton, asta faceți.
Dacă ar fi să sfătuiţi un tânăr la început de drum în România, care credeți că sunt cele mai importante sfaturi pe care ar trebui să le primească?
Cred că în primul rând, să se autocontroleze. Apoi, dacă și-a ales o meserie, să caute să se desăvârșească în ea, fiindcă să știți că această bună cunoaștere, profundă cunoaștere a meseriei, până la urmă te răsplătește. Și să te uiți în dreapta, în stânga, pentru că nu se poate să nu fie modele. Mai e un lucru asupra căruia eu stărui foarte mult. Cu cât îți însușești mai multe cunoștințe, dintr-un domeniu mai larg decât al profesiei tale, pe nesimțite îți constituie o zestre. E o bogăție pe care nu ți-o poate lua nimeni, dar care se citește pe chipul tău, tu devii un om puternic.
Georgeta Filitti, iulie 2016
Recomand pentru lectură și interviul cu surorile Coposu sau pe cel cu Mihai Șora.
Te invit să urmărești poveștile mele și pe Facebook, Youtube sau Instagram.
One Comment
Adrian
02/06/2017 at 07:45Partial de acord cu dna Filitti ! Eminescu nu ma lasa !