Gelu Colceag | Am învăţat să nu amân

„Am învăţat să nu pierd timpul cu lucrurile nesemnificative şi să nu amân ceea ce trebuie făcut”. Este lecţia regizorului şi actorului Gelu Colceag, un om care a făcut din artă o misiune. Pe 17 mai este ziua lui. Vă invit să desprindeţi şi alte învăţăminte dintr-un un interviu pe care l-am realizat cu cu ceva vreme în urmă, pentru emisiunea Bonton.

Îmi place să încep aceste interviuri cu amintiri din copilărie. Cum au fost cei șapte ani de-acasă, pentru dumneavoastră?

Prima amintire este că mă ducea bunica la biserică și eram fascinat de slujbă pentru că pentru mine era un spectacol. Era, de fapt, primul spectacol live pe care l-am văzut. Eram mic, foarte mic…
Toată ceremonia aceea… Ceremonia, costumele… A fost dacă vreți prima fascinație, primul punct de interes către o direcție pe care, după aceea, și iată până astăzi, am mers. Nu m-am abătut în niciun fel. La teatru am fost târziu, am intrat târziu într-o sală de teatru, m-a dus tata la Național, cred. Am avut norocul de o învățătoare extraordinară care a intuit probabil oarecare aptitudini în ce mă privește în zona asta și care, împreună cu noi acolo, făcea o formă de teatru care a fost de ajuns să mă îmbolnăvească, adică în sensul de a primi microbul. Pe care îl am în continuare. Iar ultima lovitură în copilărie, în cei 7 ani, mi-a fost dată de faptul că am fost selecționat, nu mai ştiu cum, să ajung la radio, o voce de copil. La radio m-a văzut  Mircea Mureșan şi apoi am şi jucat într-un film, în Răscoala.  Primul rol l-am jucat la Pintilie, şi apoi m-a luat Sanda Manu la Teatrul Nottara. La 14 ani jucam cu George Constantin, care făcea primul lui rol, era un actor tânăr și director era George Vraca. Şi am prins-o la teatrul Bulandra inclusiv pe Lucia Sturza Bulandra directoare.

Când te important este pentru tânăr să aibă un mentor sau mai mulți, cum a fost cazul dumneavoastră?
Este esențial. Un mentor este şi un model de viață nu doar un model profesional. Vă dau un exemplu. Repetam cu David Esrig la Naţional. Şi pentru că trebuia făcut repede, repetam de dimineață de la 10 până a doua azi dimineața la 4:00. Atât putea să repete! Și plecam împreună la patru dimineața… noi mai dormeam prin cabine, ne mai sculam, făceam cu rândul, pentru că el repeta cu grupuri de actori. Dar el nu putea să stea. Şi atunci l-am întrebat, eram tânăr, de-abia terminasem de 3 ani facultatea: „Cum rezistați?” Era vorba deja de un un stil de viață, nu neapărat de un secret profesional. Şi mi-a spus pus celebrul proverb evreiesc: dimineața mănânci singur, la prânz hrana o împarţi cu prietenul și seara o dai duşmanului. Și a doua: nu există să dormi fără să fie geamul deschis. Şi iarna. A fost o lecție pentru mine, în momentul acela, inclusiv de nutriție și medicală cum se oxigenezi creierul continuu, că de fapt, despre asta era vorba. De aceea un mentor este important pentru că un mentor, vă repet, înseamnă tot. Pare că nu contează, că se poate și altfel, știți cum e în educație se zice că nu mai trebuie să știi. Intri pe net și afli tot. Nu e adevărat. Noi suntem niște computere care dăm răspuns la întrebările pe care le primim în funcție de cât există în hardul nostru, câte cunoştinţe există. Dacă noi ne rezumăm la minim, atunci nici răspunsurile pe care le dăm în anumite situații nu au cum să cum să fie decât minimale. Ori personalitatea umană prin asta se caracterizează, prin felul în care răspunde și se comportă în raport cu semenii săi.

De ce simţiţi dumneavoastră, ca profesor, că au tinerii nevoie astăzi?
Mergem, fiecare, când ne angajăm pe drumul vieții, pe un făgaș. Așa cam cum, e la pârtia de bob. E făcut din gheață, un fel de şleau aşa, un șanț. Şi noi când pornim în viață, pornim pe un drum. S-au înmuiat marginile, limitele alea, parcă nu mai sunt atât de stricte. Uneori e bine să ai rigoare, e important, nu se poate. Rigoare ce înseamnă? Înseamnă să respecți niște reguli. Aceste lucruri, de fapt, sunt lucrurile care au cam dispărut: tipul ăsta de regulă care înseamnă conviețuirea, relațiile interumane, care vin, de fapt, din cultură, iar cultura vine din cunoaștere. Dar nu se poate fără rigoare.

Sunteţi şi director al Teatrului Mic. Întotdeauna am considerat că este foarte greu să manageriezi artiştii…
Nu pot să conduci dacă nu ești respectat. Respectul nu înseamnă neapărat dragoste, nu trebuie să ne iubim neapărat, să ne pupăm tot timpul. Dar trebuie să ne respectăm reciproc și să înțelegem că avem de fapt același scop. Dacă am respecta minime lucruri de coexistenţă, oriunde suntem, în orice context ne-am afla, în orice colectiv uman, ar fi mult mai ușor. Şi probabil că de aceea, în alte societăți, oamenii zâmbesc tot timpul, oamenii sunt deschiși, pentru că acolo regulile sunt clare și toată lumea le respectă.

Care este regula de politețe la care țineți cel mai mult?
Nu accept şi nu suport să se vorbească urât. Cuvintele dor, cuvintele rămân, ele par că se pierd, dar ele rămân undeva. Sigur că într-un mediu cum e cel artistic se mai întâmplă. Suntem temperamente diferite, oamenii se mai încing… Niciodată nu mi-a plăcut și întotdeauna am impus actorilor cu care am lucrat ca regizor să nu se vorbească urât.

Vă rog să-mi spuneți după ce mai cum recunoașteți astăzi o doamnă?
În primul rând după cum este îmbrăcată. după cum vorbește, după cum miroase, după ce spune… care înseamnă cât a citit, la câte evenimente artistice a luat parte. Totul rămâne, totul se acumulează, cum spuneam mai devreme e un hard, suntem un hard care acumulează. Cu cât acumulăm mai multe lucruri, cu atât devenim mai interesanți răspunsurile pe care le dăm. Când zic răspuns, mă refer chiar și la o privire, mă refer la un gest, nu neapărat a verbaliza. Un domn și o doamnă pot să însemne un bagaj de cultură, care vine din educație, și de reguli de bonton.

Teatrul transmite un mesaj. Care credeți dumneavoastră că este mesajul principal de care are nevoie societatea românească astăzi?
Onestitatea în relații, rigoarea și nu ultimul rând respectul față de aproape. Cred că societatea românească de astăzi are nevoie de mesaje morale, etice, mai puțin decât de mesaje politice, filosofice. Sigur că sunt importante și ele. Criza e de natura asta, după opinia mea. Întotdeauna teatrul, cum spune Shakespeare, este oglinda vremurilor în sensul ăsta. Şi explică în monolog Hamlet că reflectă viciile, reflectă tarele, în general reflectă ce e rău în societate în momentul respectiv. Şi încearcă să îndrepte. Îţi pune oglinda în față să te vezi cum ești și să te îndrepți! Cred că acum problema societății noastre este de natură morală, de natură etică, de natura celor 10 porunci. Până și să nu furi iată cât de important e acum. De asta are nevoie societatea românească, să se reevalueze și să încerce să își recapete un statut. Mai avem în bateriile noastre niște rezerve, dar trebuie urgent să le încărcăm.

Din experiența dumneavoastră de viață destul de vastă de până acum, ce aţi dedus, ce ați concluzionat că este cel mai important, la ce sunteți foarte atent în viață?
Să fac numai ceea ce îmi place și ceea ce cred că este necesar, nu neapărat pentru mine ci și pentru cei din jurul meu. Să nu pierd timpul cu alte lucruri nesemnificative. Asta înseamnă și să nu amân. Am fost acum, de curând, la Orșova și acolo este o biserică Catolică, o bijuterie arhitectonică. Şi am intrat, eram în Sâmbăta Mare, acolo era un moment de reculegere, era liniște desăvârșită. Şi exista un pliant cu mai multe pilde scrise de preotul bisericii. Şi una din pilde spunea că diavolul a zis: cum să facem ca oamenii să nu mai creadă Dumnezeu? Hai să spunem că nu există! A propus unul din diavolii de rang mai mic, un colonel, un locotenent. Şi diavolul a zis: nu, nu, asta nu e o soluție, pentru că ei nu o sa creadă chestia asta. Hai să zicem că nu există viața de apoi! Zice al doilea. Nu, zice, nici asta nu e o chestiune pentru că atunci înseamnă că nu există nici iadul, păi ce facem? Ne pierdem obiectul muncii? Am eu altă idee! a spus Scaraoţchi: să-i facem să amâne. Să amâne activități, să amâne muncile, să amâne ce trebuie. Amânarea, zice, înseamnă pierderea credinței în Dumnezeu. Am rămas perplex. Și am constatat că acest tip de principiu m-a călăuzit, de fapt, absolut inconștient, în toată viața pe care am avut-o până acum. N-am amânat. 

Gelu Colceag, mai 2017

Îți recomand să citești și interviul cu Ducu Darie sau pe cel cu Laurențiu Damian, dar și să te abonezi la newsletter pentru mai multe povești de Bonton.
Te invit să urmărești călătoriile mele sau poveștile deosebite pe care le descopăr și pe contul de Instagram

Something is wrong.
Instagram token error.
1

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!