Booking.com

Fade to Black

Amy Winehouse a fost găsită moartă în această după-amiază în locuinţa ei din Londra. Cauzele decesului cântăreţei de 27 de ani sunt încă necunoscute, cazul fiind încă anchetat. Se speculează că ar fi vorba de o supradoză.
Ultima ei apariţie publică a avut loc cu câteva zile în urmă, la concertul finei sale, Dionne Bromfield, la festivalul iTunes. A refuzat să cânte, însă a dansat pe scenă şi a rugat publicul să cumpere albumul lui Dionne.

De curând şi-a anulat turneul european (urma să cânte şi în România pe 15 august) după o performanţă dezastruoasă pe scena de la Belgrad, când nu a reuşit să cânte melodiile şi părea dezorientată.

Amy Winehouse s-a născut la 14 septembrie 1983 în cartierul Enfield din Londra. La vârsta de zece ani, a cântat într-o formaţie de rap numită Sweet-n-Sour, un proiect de scurtă durată. A primit în dar o chitară la vârsta de treisprezece ani. La 14 ani a început să îşi câştige existenţa, lucrând iniţial ca jurnalistă, iar apoi a cântat într-o trupă jazz. La vârsta de 16 ani a înregistrat o casetă demo, iar prietenul ei, cântăreţul soul Tyler James, a trimis înregistrarea unui reprezentant al unei case de discuri. Bucurându-se de reacţia favorabilă a acestuia, cântăreaţa îşi pregăteşte astfel debutul profesional.
Primul album, Frank a fost lansat pe 20 octombrie 2003 şi a primit laude din partea criticilor de specialitate, dar şi discul de platină de două ori.
După 3 ani, lansează Back to Black, materialul discografic care îi aduce 5 premii Grammy, 2 Brit Awards, un Igor Novello şi care s-a vândut în peste 10 milioane de copii.

Problemele cu drogurile au început de la 14 ani, iar de atunci s-a aflat într-o luptă interminabilă cu stupefiantele, dar şi cu alcoolul. A fost internată de mai multe ori la dezintoxicare, însă de fiecare dată s-a reîntors la vechile obiceiuri.

author avatar
Dana Gonț Jurnalist, blogger de călătorii
Jurnalist de televiziune cu peste 20 ani experiență (B1TV, Digi24, Prima Tv), blogger de călătorii și specialist în comunicare și promovare turistică. Dacă apreciezi ce scriu, te rog susține această activitate cu o donație către Asociația Bonton pentru Oameni și Cultură, Cont IBAN RO78BTRLRONCRT0CQ6938301, CIF 48710592. Găsești datele și pe asociatiabonton.ro

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!