Booking.com
Sulina Veche, o colecție cu o mie de povești Expozitia Sulina Veche

Sulina Veche, o colecție cu o mie de povești

Gheorghe Comârzan a strâns istoria orașului Sulina, în curtea lui. Colecționează de o viață obiecte din trecutul urbei și a creat o colecție inedită: Expoziția Sulina Veche.

Sentimentul cu care m-am întors după prima mea vizită la Sulina este că orașul trăiește mult din amintiri și povești. Ce-i drept, are povești din plin, dar parcă nu mai sunt așa de mulți povestitori. Am găsit însă omul care ar putea fi numit ”arhiva vie” a orașului, pe colecționarul Gheorghe Comârzan, care a creat o expoziție istorică, chiar în curtea lui. Expoziția Sulina Veche este locul cel mai potrivit de unde să începi să afli povestea acestui oraș.

Sulina Veche, o colecție cu o mie de povești
Gheorghe Comârzan creatorul expoziției Sulina Veche

Gheorghe Comârzan este un bun povestitor și un om extrem de atașat de locul în care s-a născut și din care nu și-a dorit să plece niciodată. Găsiți aici aproximativ o mie de obiecte vechi, de la cele mai mărunte cărți poștale, la echipamente de navigație. Povestea începe chiar de la piatra de moară a bunicului său, care a funcționat până în 1941. Continuă cu felinare, busole, timone, unelte de tot felul, o colecție întreagă de nu­mere din revista „Marie-Claire”, din anul 1937, care au aparținut soțiilor funcționarilor de la „Co­misia Europeană a Du­nă­rii”, acte și adeverințe vechi și o mulțime de fotografii despre oameni și meșteșuguri din Sulina.

Sulina Veche, o colecție cu o mie de povești Expozitia Sulina Veche

Dincolo de obiecte, informațiile sunt foarte valoroase. De la detalii despre fabrica de guanină, adică locul unde se producea sidef din solzii unor anumite soiuri de pește, ca materie primă pentru ojă și vopsea, până la detalii tehnice despre amenajarea canalului Sulina.

Un fragment din ce poți vedea și afla la Expoziția Sulina Veche, poți vedea în acest material video. Conține inclusiv povestea piraților din Sulina! 🙂

Gheorghe Comârzan este un exemplu bun pentru zicala „omul sfințește locul”, iar colecția sa privată poate fi vizitată de oricine, fără taxă. Îi sfătuiesc totuși, pe cei ce îi calcă pragul, să facă o donație, pentru că astfel de oameni, de proiecte, de pasiuni, trebuie să reziste.

Povești din și despre Sulina, vor mai urma. Mulțumesc pentru fotografia generică fotografului Ovidiu Oprea și Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, pentru invitația de a descoperi Sulina.

Îți recomand să citești și despre cum Croaziera pe Dunăre, de la Orșova la Belgrad sau despre Suvenir din Dobrogea, dar și să te abonezi la newsletter pentru mai multe povești de bonton.

Dacă ți-a plăcut, te rog dă povestea mai departe. Acest articol este parte din proiectul meu #ÎntâlnireCuȚaraMea, un demers care își propune să promoveze destinațiile românești pe care merită să le descoperi. Te invit să urmărești călătoriile mele și pe FacebookYoutube, Instagram @danagont.ro sau TikTok.

author avatar
Dana Gonț Jurnalist, blogger de călătorii
Jurnalist de televiziune cu peste 20 ani experiență (B1TV, Digi24, Prima Tv), blogger de călătorii și specialist în comunicare și promovare turistică. Dacă apreciezi ce scriu, te rog susține această activitate cu o donație către Asociația Bonton pentru Oameni și Cultură, Cont IBAN RO78BTRLRONCRT0CQ6938301, CIF 48710592. Găsești datele și pe asociatiabonton.ro

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!