Etnotique | Portul popular, un patrimoniu încă neștiut al României

O vreme îndelungată am urmărit-o pe Alexandra Negrilă și proiectul ei Etnotique, fără să știu întreaga poveste din spatele pozelor frumoase cu costume tradiționale pe care le vedeam la ea. Dar am avut ocazia să-i aflu povestea, și am înțeles că este una de dat mai departe.

Alexandra spune cu zâmbetul pe buze despre ea că este ”o țărancă cu un scop precis în viață”. A copilărit în satul Talpa, din județul Teleorman, satul în care s-au filmat cele două filme ”Moromeții”. A venit de la 16 ani în București pentru că făcea balet și voia să se pregătească pentru coregrafie. Unde a și intrat, dar s-a accidentat chiar înainte de începerea facultății. A aflat atunci că nu mai are voie să danseze și că are nevoie de o lungă recuperare. Așa a ajuns să studieze kinetoterapia, apoi să fie instructor de fitness și personal trainer. În paralel însă, Alexandra a început să fie din ce în ce mai atentă la tradiții și la portul popular și de aici a început povestea Etnotique: un proiect de promovare a patrimoniului textil românesc, o pasiune transformată în misiune.

Cu siguranță nu este prima dată când spui povestea, dar cum a început pasiunea ta pentru costumul popular și ce profesie ai tu, de fapt?

Sunt multifuncțională 😊. La bază sunt kinetoterapeut și personal trainer, dar în ultima perioada m-am axat pe tot ceea ce înseamnă Etnotique. Cum a început pasiunea… nu știu. Nu am avut niciodată o explicație pentru asta. Consider că ne naștem cu anumite înclinații pe care le ajutăm să se dezvolte sau le inhibăm până la uitare. Cu cât le dezvoltăm mai mult, cu atât creștem spiritual și profesional. În momentul în care faci ceea ce-ți place, inevitabil te dezvolți tu că om, față de situațiile în care muncim doar pentru lucrurile materiale.

De cât timp durează pasiunea ta?

De când mă știu. Timpul și resursele alocate au luat amploare în urmă cu 6 ani, când am înființat Etnotique. La început a pornit ca o agenție de publicitate și evenimente, paralel alocând foarte mult timp și resurse către cercetarea și promovarea porturilor populare. În ultimii 3 ani ne-am axat doar pe asta și fără să ne dăm seama am ajuns să facem munca unui ONG. Resursele financiare s-au dus doar către indexarea costumelor în mediul online în categoria Blog. Anul acesta o să înaintez demersurile de înființare pentru ONG, avem nevoie de forma juridică pentru că practic facem asta deja de mult timp. Nu m-am așteptat ca amploarea proiectului să ajungă să depășească fondurile personale (oricum nimeni nu înțelege de ce-mi dau pâinea de la gură pentru asta) și sper ca prin crearea asociației să pot atrage fonduri și donații din mediul privat pentru continuarea proiectului. Ne dorim foarte mult să tipărim cataloage pentru fiecare zonă etnografică în parte, să oferim servicii de specialitate privind digitalizarea colecțiilor muzeale și private, să oferim publicului larg șansa de a învăța despre costumul țărănesc într-o manieră modernă și atent lucrată alături de specialiști. Un segment de piață pe care îl vizez sunt copiii, forma dată informațiilor, mai ales vizuale, își propune să-i atragă și să le ofere ocazia ca într-un mod plăcut să înțeleagă cum și ce anume purtau străbunicii lor.

Costum de Mehedinți, colecția Sebastian Paic | foto: Ileana Rădulescu pentru Etnotique

Dacă cineva urmărește Etnotique pe Facebook, vede fotografii frumoase în costume tradiționale, dar Etnotique este mult mai mult de atât. Cuiva care nu te cunoaște, ce i-ai spune că este, de fapt, acest proiect?

Etnotique este un proiect care vizează dezvoltarea marketingului cultural în domeniul etnografiei din România, axat pe portul popular. Venim în ajutorul muzeelor și colecțiilor private pentru a îndeplini una dintre funcțiile principale ale acestora: ,,punerea în valoare a patrimoniului în scopul cunoașterii, educării și recreării’’. Fotografiile frumoase, fără de care acest proiect nu ar exista, sunt făcute de colega mea Ileana Stoian Rădulescu. Aloc cel puțin 60-90 zile pe an cercetării de teren, încercând să identific colecțiile private din sate sau oamenii care încă poartă piese de costum țărănesc. Multe informații prețioase despre cum se purtau piesele sau despre găteala capului le-am învățat de la bătrânele din sate. Unde nu mai există informație vie, există fotografii vechi care reprezintă un document extrem de valoros, fără de care nu am putea să reproducem imaginea țăranului român.

Găteala capului în Sălaj | foto: Patricia Toma pentru Etnotique

Ce presupune munca voastră?

În spatele unei fotografii, există extrem de multă muncă. Nu mergem nicăieri și ne trezim că trece pe stradă cineva îmbrăcat în costum popular (ne-am dori asta pentru cercetarea de teren), iar noi imortalizăm momentul. Majoritatea costumelor indexate la noi fac parte din colecții muzeale sau private și sunt de sfârșit de sec XIX sau început de secol XX.

În primul rând identific muzeele și colecțiile private care dețin piese de port popular și care sunt deschise către colaborare. Trebuie să recunosc că este un proces extrem de greoi să conving personalul că anumite piese merită pozate pentru promovare. Legislația din ultimii ani sperie multă lume, iar abrogarea Articolului 24 din Normele de conservare și restaurare a bunurilor culturale mobile clasate este o modificare puțin cunoscută. Fondurile alocate de Ministerul Culturii pentru muzee și colecții de artă țărănească nu sunt suficiente în a demara proiecte asemănătoare cu ceea ce facem noi. Bineînțeles că ne lovim de veșnica problema și întrebare ,,ce câștigați voi din asta?”. Răspunsul șochează mereu… nimic.

Ședință foto la Muzeul Golești, port de Bucovina

După ce am aprobarea scrisă pentru a demara proiectul se apelează la juriști pentru redactarea contractelor. Este foarte important să se știe că aceste fotografii fac doar obiectul cercetării și promovării culturale în lucrări de specialitate și prin intermediul canalelor noastre de social media care sunt urmărite de mii de oameni. Fotografiile nu se fac în interes propriu și sunt protejate de drepturi de proprietate intelectuală.

Urmează cercetarea în depozitele colecțiilor muzeale sau private (mereu în deplasare) unde se identifică piesele ce urmează a fi fotografiate, muncă ce poate dura și câteva luni alături de conservatori, muzeografi, experți și etnologi. Sunt piese din ale căror fișe lipsesc informații și altfel trebuie întocmite fișe analitice pentru a compune cât mai corect, din punct de vedere zonal și temporal, ansamblurile vestimentare. Ce este interesant aici este că în ultimii ani, prin cercetarea pe care o fac, mi-am dat seama că din anii ’50 până astăzi s-au pozat fix aceleași 15-30 costume pentru o anumită zonă etnografică, în condițiile în care în patrimonial muzeal și privat din toată România sunt sute de mii de piese. Este păcat să nu se aloce un minim de 5-7 % pentru promovarea lor într-o epocă în care fotografia are mai multe șanse să dăinuiască în timp decât alte forme. Nu se scot niciodată piesele în stare precară care pot fii afectate, obiecte care au fost reproduse sau care au mai fost fotografiate în decursul unui an.

Costum de Argeș | foto: Ileana Rădulescu pentru Etnotique

Pentru colecțiile private este mai ușor, ținând cont că posesorii colecției au deja formate ansamblurile vestimentare și pentru alte informații apelăm la femeile din satele respective care cunosc detalii mult mai amănunțite despre costume și modul de purtare.

După ce stabilim ce costume sau piese se pozează urmează partea de producție, cum îi spun eu, care poate oricând să concureze cu cea de film. Găsire locații, transporturi, modele, colaboratori, întocmire contracte și procese verbale pentru toate acestea, separat. Cel mai dificil este cu transportul, spațiile de depozitare care sunt sub sigiliu, timpul alocat de conservatori pentru manevrarea pieselor și bineînțeles reproducerea imaginii țărăncii românce până la ultimul detaliu. Cine a colaborat cu noi știe că alegerea persoanelor care pozează pentru Ileana este una strictă. În primul rând trebuie să se potrivească  cu trăsăturile oamenilor din zonele respective, să fie naturale, să fie de acord să poarte piese atât de vechi și tratate care de multe ori necesită purtarea unor alte piese textile pe dedesubt, pentru protejarea costumelor. Încercăm să oferim o imagine completa și pentru asta sunt costume pe care ne ia și o oră să le îmbrăcăm alături de conservatori. Găteala capului și purtarea podoabelor este nelipsită și ea și necesită altă documentare.

Ședință foto, Costum Muzeul Județean Teleorman | foto: Ileana Rădulescu pentru Etnotique

Apoi, Ileana Rădulescu deține obiectivul prin care trec toate aceste costume și care oferă imaginile cele mai bune ale costumului. Pentru ea este dificil, ținând cont de volumul de muncă, condițiile, faptul că îi sunt interzise anumite posturi corporale pentru a proteja costumele și în a le relaxa pe fetele care sunt mai mult decât stresate că poartă asemenea comori. Lucrăm la foc continuu ore întregi cu puțină pauză, de cele mai multe ori 4-5 zile în deplasare. Piesele prea fragile sau care nu își găsesc locul într-un ansamblu vestimentar sunt pozate în muzeu, într-un mediu adecvat. Pentru asta, se apelează la un studio mobil. Dacă este un proces dificil de scoatere a pieselor, la fel de greu este și acela de a pune la loc piesele ce au fost pozate, pentru că fiecare necesită tratare. Majoritatea vor vedea lumina zilei doar prin acest proiect.

Pentru colecțiile private și în deplasările lungi din țară, uneori stau și câte două luni plecată, colaborăm pentru fotografii cu Patricia Toma și Twenty One Stories, colaborări ce au început în urmă cu un an.

Port cohănesc din colecția Răzvan Fericean | foto Twenty One Stories pentru Etnotique

După ce avem fotografiile se începe redactarea textelor (necesită altă documentare) și urcarea pe site-ul și pe conturile noastre de social-media care sunt publice și gratuite. Astfel, informația este la un click distanță în interesul comunității. Platformele noastre strâng până la 15.000-20.000 de accesări zilnice, cu audiență de peste 150.000 de oameni și astfel ajutăm muzeele ce nu dețin fonduri suficiente pentru promovare, să-și împlinească menirea .

Susținerea acestor demersuri se face din fonduri proprii, dar am speranța că în viitorul apropiat, prin înființarea asociației, vom putea accesa fonduri private și sponsorizări pentru continuarea proiectului. Anul acesta vom lansa și primul catalog în colaborare cu Muzeul Județean Teleorman și marcăm o altă etapă în proiectul nostru, aceea de publicare de cataloage și cărți despre portul popular românesc.

Poza de grup cu echipa, la ședinta foto pentru Muzeul Județean Teleorman, sat Talpa Ogrăziile

În ultimii ani am început să redescoperim cu toții portul tradițional, avem o zi a iei româneșți. Dar cât s-a pierdut din autenticitate în ultimii 50 de ani?

Depinde la ce raportăm termenul ,,autentic”. Ce este autentic pentru mine poate nu este pentru alții și invers. Eu una mă raportez la costumele de până în anii 20, cunosc oameni care se raportează la o broderie făcută la mașină. Așadar, este un alt subiect de dezbătut aici.

Ceea ce faci tu se încadrează în meseria de etnolog? Te-ai gândit să faci asta că profesie?

Da, trebuie să studiez mai mult pentru asta dar este în plan. Până atunci sunt doar o țărancă cu un scop precis în viață.

Există câteva elemente simple prin care putem recunoaște zona din care provine un costum? Câteva generalități ale unor zone?

Sudul României și Moldova au cămașa cu altiță, cunoscută că și ie mai ales prin sărbătoare Iei din 24 Iunie. În Bucovina, predominant sunt cămășile cu brezărău, chiar dacă acestea s-au găsit în mai multe zone, acolo sunt cele mai des întâlnite. Motivele și tehnica de cusătură este de cele mai multe ori aceea care diferențiază o zonă de altă.

Port din Bucovina, costum din colectia Horațiu Silviu Ilea | foto: Ileana Rădulescu pentru Etnotique

Sibiul și zonele adiacente sunt cunoscute pentru broderie în negru. Maramureșul are cămeșa în T, partea de vest a României spăcelele și spătoaiele.

Lucrurile sunt destul de complexe, de aceea am creat secțiunea Etnotique Cultural pe site, iar costumele documentate de noi din diverse zone pot fi văzute și pe paginile noastre de Facebook și Instagram. Pe viitor și forma site-ului se va actualiza la ceea ce facem acum, nu ce am făcut în trecut. Fotografierea înregistrează informații ale căror detalii sunt greu de sesizat prin scris sau desen. Alături de text, imaginea este cel mai bun exemplu pentru a înțelege și învăța.

Ce te motivează să investeșți atât de mult timp, efort, energie și chiar bani în Etnotique?

Am încetat de mult să-mi mai pun întrebarea asta. Împlinirea sufletească înainte de toate, mândria de a fi româncă și încăpățânarea de a scoate la suprafață piese din istoria noastră.

Îţi recomand să citeşti și Bucureștiul neoromânesc sau povestea Adrianei Andrei, fata care aduce lumina într-o ceașcă, ceainic, strachină sau ulcior, dar şi să te abonezi la newsletter pentru mai multe povești de bonton.

Te invit să urmărești poveștile mele și pe FacebookYoutube sau Instagram.

3 Comments

Lasă un răspuns la Lavinia Cimpianu Anulează răspunsul

error: Content is protected !!