De la souvlaki la democrație: 5 povești interesante din gastronomia Greciei

Care sunt legăturile dintre souvlakia și democrație, piramide și grâu, macaroane și colivă? Gastronomia Greciei răspunde la toate aceste întrebări cu povești foarte interesante!

Am avut ocazia recent să particip la o prezentare în care am aflat multe lucruri interesante despre gastronomia Greciei antice, în strânsă legătură și cu etimologia unor cuvinte, de la jurnalistul și gastronomul Yannis Limonis. Profit de ocazie să împart aceste informații cu voi și sper să le găsiți cel puțin la fel de fascinante cum mi s-au părut mie.

Originea cuvântului „gastronomie”

Cuvântul „gastronomie” a fost folosit prima dată de Archestratos, în Sicilia (care în antichitate era colonie grecească), în jurul anului 350 î.Hr. Archestratos a scris un ghid al gurmanzilor, un strămoș antic al ghidului Michelin, unde a folosit termenul „Gastronomia” cu sensul de legile (nomoi) care guvernează stomacul (gastera). Un alt scriitor care a trăit la Alexandria, în secolul al Il-lea d.Hr., menționa despre această lucrare: „foarte preocupat de mâncare, Archestratos a călătorit in multe locuri ale lumii și a traversat numeroase mări, cercetând cu mare atenție subiecte care au legătură cu alimentația. A vrut să consemneze cu acuratețe unde se pot găsi cele mai bune ingrediente”.

Legătura dintre democrație și souvlaki

Ideea de democrație a fost cultivată în Atena și prin intermediul mâncării. Atunci când aveau loc sărbătorile cu jertfe organizate de cetate, preoții jertfeau animale în cinstea zeilor, iar bucătarul/ mageiros (inițial, cuvântul însemna „măcelar”) le împărțea carnea credincioșilor. Însă conducătorii primeau carnea macră, iar poporul resturile. Atenienii au început să se revolte și să ceară egalitate. Revendicarea a fost acceptată și porții de carne de calitate diferită erau înfipte în bețe de trestie, după care erau împărțite în mod egal cetățenilor. Acestea sunt bine cunoscutele frigărui souvlakia, pe care le întâlnim și astăzi pretutindeni în Grecia. Iar revendicările legate de drepturi egale au continuat și în alte domenii și au pus bazele democrației.

Piramidele își datorează numele unei prăjituri din Grecia antică

Negustorii și călătorii greci care au vizitat Egiptul au fost impresionați de imensele monumente funerare ale faraonilor. Povestind despre ele, au numit aceste construcții „piramide”, cuvânt folosit si astăzi. Unul dintre motivele pentru care le-au dat acest nume este acela că monumentele semănau cu un desert numit „pyramis”, care era foarte răspândit în vechea Grecie și avea aceeași formă. La rândul lui desertul a fost numit astfel de la hambarele construite de vechii greci, care aveau această formă. De altfel, în greaca veche, pyr înseamnă „grâu”. Desertul a fost uitat, însă denumirea lui a rămas lumii întregi.

Macaroanele au tot origini grecești

Macaroanele pe care le știm cu toții s-au născut în Creta, un loc care până astăzi a păstrat bine ascunse multe taine ale bucătăriei grecești antice. Aici vom întâlni makarounes, care sunt paste preparate manual (cu gaură în mijloc). Denumirea de macaroane vine de la la makari, mesele organizate de vechii greci în amintirea celor morți, la fel ca parastasele noastre. Makárioi înseamnă„fericiți”, „binecuvântați”.

Coliva (kollyva) are rădăcini în Grecia antică

Și tot în cinstea celor trecuți în tărâmul preafericiților, grecii antici împărțeau și kollyvo. Coliva/ kollyva (singular kollyvo) se numea desertul împărțit la înmormântări, care era făcut din aluat, era asemănător unor pâinici sau unor biscuiți. Însă, în timp, kollyva a început să se refere mai mult la rețeta care seamănă cu cea românească și se folosește în același scop. De reținut că rețeta seamănă, dar nu e la fel, pentru că în koliva grecească se pun și semințe de rodie, stafide, migdale sau susan.

Dacă ați ajuns până aici cu lectura (în aceste vremuri în care puțini oameni mai citesc) vă recompensez cu  o poveste bonus despre cum a ajuns furculița să fie utilizată în Europa. Puteți ghici ușor, că are legătura tot cu Grecia. Furculița în sine a fost folosită în Grecia antică (și în Egiptul antic), dar ca ustensilă pentru gătit, care ajuta atunci când tăiai sau ridicai carnea, dar nu și la masă. Furculițele pentru masă au început să apară în curțile nobile din Orientul Mijlociu și Imperiul Bizantin abia în secolul al VII-lea, dar ele nu erau folosite în alte părți ale Europei.

În 1004, nepoata greacă a împăratului bizantin, Maria Argyropoulina, a folosit o furculiță de aur la nunta ei din Veneția, unde s-a căsătorit cu fiul dogelui. Gestul a creat un scandal, instrumentul nou al miresei grecești a fost văzut ca fiind păcătos de către clerici, pentru că „Dumnezeu, în înțelepciunea sa, a oferit omului furculițe naturale – degetele lui”. Mireasa a murit de ciumă câțiva ani mai târziu, iar preoții au considerat că aceasta a fost pedeapsa lui Dumnezeu pentru cochetăria ei. Dar în acest mod s-a răspândit și vestea că există o modalitate mai elegantă de a mânca, fără să te murdărești, iar asta a fost și pe placul altor familii nobiliare italiene. Caterina de Medici a dus obiceiul și la curtea franceză și restul e istorie.

Mulțumesc pentru invitația la acest eveniment Oficiului de Turism Elen din România și celor de la Fundația Culturală Greacă.

Te invit să citești și despre Salzburg, locuri de vizitat, gastronomie și comori ascunse sau Călătorie în Provence: gastronomia.

Dacă ți-a plăcut acest articol nu uita să urmărești călătoriile mele cu un like sau follow și pe Facebook,  Youtube, Instagram @danagont.ro sau TikTok. Poți să te abonezi și la newsletter pentru a primi, din când în când, noutăți despre poveștile pe care le scriu.