Cronică Bestfest 2011 ziua 3

Azi a fost complicat la intrare. Venisem chitită să fac poze. Numai că aparatul cu care ieri s-a intrat fără probleme şi care nu e profesional, azi nu mai avea voie să intre… Am încercat să întreb, să rezolv, nimic.
Până la urmă la a doua încercare a intrat… Probabil fără aparat nu aş fi rămas în zonă prea mult.

Confuzia de la intrare a făcut să ajung spre finalul recitalului Sarmalele Reci, suficient însă să mă bucur mult de o trupă de care, iată, de atâta timp nu mă plictisesc.

Zoltan (solistul) are părul mult mai lung, iar finalul a fost şi simpatic, dar şi puţin aiurea pentru că publicul cerea bis, Sarmalele ar fi vrut să cânte, dar organizatorii nu au fost de acord. E adevărat că atunci când faci un program de festival, cu scene în paralel, etc., o întârziere mai mare poate să dea peste cap întreg programul. Spectator fiind îţi vine să zici: ”ce mare lucru dacă mai cântă o piesă, 3 minute?” Dar sunt sigură că sunt mult mai multe detalii la care noi nu ne gândim.

A urmat pentru mine explorarea zonei (a nu ştiu câta oară în cele 3 zile), încercări de fotografii, integrarea în atmosfera care îmi place atât de mult şi observarea atâtor personaje, în sensul cel mai frumos al cuvântului. Oameni frumoşi!

Norocul mi-a surâs şi astăzi, deşi părea puţin probabil, de când am ajuns acolo a fost soare. Am făcut o mulţime de poze drăguţe în zona amenajată de Burn unde nişte bike-eri făceau tumbe faine.

Sar peste recitalul CTC, pe principiul ”if you can’t say something nice, don’t say nothing at all”.
M-am ”adăpostit” de acest recital la baloţii cu fân şi cu chillout, unde am lenevit ceva vreme şi am visat cum ar fi să pot arunca un balot din ăsta peste gard la plecare şi să-l iau acasă.

Ca să nu mai lungesc vorba cu fantezii, a început concertul House of pain…
Credeam că ştiu ce cântă House of pain.
M-au lăsat mască.
Au început în stilul pe care îl ştiam, în forţă, sunau bine, hip-hopul ”old school”. Apoi uşor-uşor au cotit-o spre piese cu influenţe country, blues, rock’n’roll şi nici eu nu mai ştiu ce… nu-mi venea să cred!
A fost o surpriză foarte plăcută şi pentru mine ziua de azi la Bestfest, din punct de vedere muzical, a meritat datorită lor.



Au încheiat apoteotic cu Jump, într-o veselie şi ţopăială maximă a publicului şi mi-au plăcut cum nu aş fi crezut.

Şi aici s-a încheiat pentru mine Besfest 2011, nu am rămas la Pendulum, nu-s o fană, iar rezistenţa mea fizică a fost pusă la grea încercare săptămâna asta. Amicul Mihai (el fiind fan) zice că a fost genial…

Deşi regret cel puţin concertul Mike & The Mechanics, cât am fost la Bestfest
m-am simţit ca în excursie şi am uitat că undeva în Bucureşti a mai avut loc, în paralel, un alt festival.
Locul e mai potrivit decât betoanele de la Romexpo, am văzut multe idei frumoase, organizare bună, sigur că am şi câteva aspecte de criticat, dar, acum la final, am tras linia şi a ieşit bine.

Pe anul viitor, sper!