Cele 7 minuni din Iordania

“Ai avea nevoie de șase luni să vizitezi tot ceea ce este de văzut în Iordania” spune Nasser Abu-Rezeq, ghidul nostru. Care completează că el știe 100.000 de locuri de văzut în țara lui.  (english version here) Sună descurajant pentru cineva care are doar trei zile la dispoziție. Cu tot cu ziua în care am aterizat. Nasser  continuă să își laude țara și Regele și ne sublinază că, în ciuda conflictelor din regiune, Iordania este o țară sigură. Îl întreb care este secretul: toleranța religioasă și viziunea Regelui, răspunde el fără ezitare. „Relaţia dintre musulmani şi creştini în Iordania este unică. În perioada Ramadanului creştinii le fac de mâncare musulmanilor, e ceva ce se întâmplă doar în Iordania. În Iordania veţi vedea musulmani rugându-se la biserică. Suntem toţi o mare familie şi ne ajutăm unii pe alţii.”

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

A post shared by Dana Gonţ (@danagont.ro) on

Iordania este deseori lăudată ca fiind un muzeu în aer liber și un tărâm al ospitalității. O poți vizita pentru patrimoniul său istoric impresionant, pentru locurile biblice sau pentru peisajele ei incredibile.  Și totul pe o suprafață de aproape o treime din teritoriul României, din care aproape trei sferturi este deșert. Ce-i drept, un deșert spectaculos, Wadi Rum, pe care deși nu am reușit să îl văd în realitate, l-am admirat în imagini care par de pe altă planetă.

Deșertul Wadi Rum, Iordania

Pe lângă aspect, Wadi Rum mai uimeşte cu ceva: deşertul are în subteran importante resurse de apă.

Pentru aproape orice turist însă vizita în Iordania începe în capitala Amman, un oraş construit la început pe 7 coline, ca şi Roma. Datorită dezvoltării oraşului, el cuprinde acum aproape 20 de coline. Oraşul Amman este un mix de contraste: în el poţi vedea cămile sau păstori de capre, dar şi vile, hoteluri de lux sau ruine de mii de ani. O combinație interesantă de vechi și nou cu două obiective turistice majore: Citadela din Amman și Amfiteatrul Roman (atenție, ambele se închid la ora 16:00). 

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

A post shared by Dana Gonţ (@danagont.ro) on

Citadela este situată pe cea mai înaltă colină din oraș, motiv pentru care oferă și cea mai bună vedere panoramică asupra capitalei. Tot aici, dacă ştii unde să priveşti, poţi vedea dintr-un singur loc, influenţele celor cinci civlizaţii: amonită, greacă, romană, bizantină şi musulmană. Amfiteatrul Roman este situat la baza Citadelei, a fost construit în secolul II înainte de Hristos, şi restaurat în anii 50. Are o capacitate de 6.000 de persoane şi este şi astăzi folosit pentru evenimente culturale, diverse filme și reclame.

Amfiteatrul roman din Amman

Amman (Philadelphia în vremea romanilor), a făcut parte din ceea ce se numeşte Decapolis. Un grup de 10 oraşe aflate la frontiera de Est a Imperiului Roman, pe ruta comercială. Din cele 10 oraşe antice, 7 sunt acum pe teritoriul Iordaniei. Cel mai bine păstrat oraș roman este Jerash, cu un arc impresionant la intrare, un hipodrom de 15.000 de locuri, un teatru unde puteau intra 5000 de spectatori, temple și 56 de coloane monumentale. Din păcate pentru Jerash nu a mai fost loc în programul nostru, dar este imposibil să nu fie menționat printre minunile Iordaniei.

Jerash, Iordania

Pentru lumea întreagă însă, imaginea simbol a Iordaniei este cea a oraşului Petra, una dintre cele șapte minuni ale lumii moderne şi parte din patrimoniul mondial UNESCO. Oraşul antic se află pe Valea lui Moise, la o distanţă de 3 ore şi jumătate de Amman. Intrarea în Petra se face printr-un defileu lung de aproape 2 kilometri, iar în primele stânci din acest traseu se pare că erau morminte. Morminte „de lux” sau mai sărace, individuale sau de familie. Îţi poţi da seama din ce categorie fac parte după obeliscurile de deasupra: numărul lor indică numărul oamenilor care au fost îngropaţi acolo şi complexitatea lor, statutul social. 

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

A post shared by Dana Gonţ (@danagont.ro) on

Petra, oraşul-minune săpat în stâncă de nabateeni, un popor arab, a fost un important centru comercial, situat strategic pe ruta caravanelor care conecta India, Arabia Saudită şi China cu Egiptul, Siria, Grecia sau Roma.  Nu există documente scrise despre istoria Petrei şi multe lucruri sunt încă nedescoperite. De aceea i se spune încă „Oraşul misterelor”.

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

A post shared by Dana Gonţ (@danagont.ro) on

A fost cucerit de romani în anul 106 şi a continuat să existe până în secolul XIV, când a fost abandonat. A fost redescoperit abia în 1812. Este un loc spectaculos, în special pentru iubitorii de istorie. Defileul prin care intri, stâncile roşiatice, faţadele sculptate, sentimentul că vezi multe lucruri, dar mai ales că rămân multe mistere, sunt parte din farmecul acestui loc. Iar ceea ce se poate vedea cu ochiul liber este poate jumătate din adevărata ei dimensiune. În interiorul acestor stânci sunt locuinţe, morminte, băi, temple, o mănăstire şi un teatru de 3000 de locuri, cel din urmă în aer liber. Dintre toate, imaginea reprezentativă a Petrei este cea cu faţada Trezoreriei, înaltă de aproape 40 de metri.

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

A post shared by Dana Gonţ (@danagont.ro) on

La mică distanţă de Petra este şi „Mica Petra” (Little Petra), locul în care „parcau” caravanele. Nu are fațade la fel de spectaculoase, dar este mult mai liniștită și pentru amatorii de drumeții de aici se poate face pe un traseu ușor (din câte mi s-a spus) către Petra, cu ghid local.

La capăt de drum, în Mica Petra | foto: Cătălin Avram

Nabateenii, cei care au creat Petra, erau negustori pricepuţi. Aduceau mirodenii din Oman, condimente din India, mătase din China. Cea mai valoroasă marfă pe care o tranzacţionau era tămâia. Un gram de tămâie se vindea pe două grame de aur.  De altfel despre Petra se spune că este cel mai probabil locul din care cei trei magi au cumpărat darurile pentru pruncul Iisus: smirnă, tămâie și aur. Şi tot aici, pe cel mai înalt vârf de munte (4780m) este mormântul lui Aron, fratele lui Moise.

Pelerinajul la locurile biblice este principalul motiv pentru care turiștii ajung în Iordania. Pot vizita Machareus, locul unde a fost decapitat Sfântul Ioan Botezătorul, muntele Nebo unde a murit Moise, numeroase biserici vechi, inclusiv ruinele a ceea ce se presupune a fi cea mai veche biserică creștină, la Aqaba, dar mai ales Bethany, locul în care a fost botezat Iisus Hristos. Locul poate fi văzut, dar acum este un sit protejat, pe unde nu mai curge apa Iordanului. Însă ritualul botezului se practică într-un spaţiu amenajat la malul râului.

Bethany, locul în care a fost botezat Iisus in apa Iordanului

Bethany este la distanță de o jumătate de oră de hotelurile și zonele de relaxare de la Marea Moartă, cel mai de jos loc de pe Pământ, altitudinea ei este de 420 m sub nivelul mării. Și locul în care am văzut unul dintre cele mai frumoase apusuri de soare.

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

A post shared by Dana Gonţ (@danagont.ro) on

Marea Moartă este, de fapt, un lac între Israel și Iordania alimentat de câteva râuri, inclusiv de râul Iordan. Se numește așa pentru că nivelul de salinitate al apei este de aproape 10 ori mai mare decât al Oceanului, de aceea aici nu pot trăi plante sau animale. Se extrag însă minerale şi săruri care sunt folosite în agricultură, industrie, frumusețe (celebrele măști cu nămol de la Marea Moartă) sau medicină. Dar această exploatare excesivă face ca Marea Moartă să moară puţin tocmai pentru ceea ce are mai de preţ. Pierde un metru din suprafaţă în fiecare an.

Marea Moartă, cea mai joasă altitudine de pe pământ

Despre viaţa iordanienilor ar fi de asemenea multe lucruri interesante de spus. De la cultura lor de a dărui, până la faptul că deşi mesele sunt extrem de bogate, nu risipesc mâncarea. De la felul în care păstrează arta şi tradiţia mozaicului, până la faptul că au mereu proiecte de dezvoltare: în turism, infrastructură, legate de resursele de apă sau agricultură. Turismul înseamnă cam 17% din PIB-ul ţării, Iordania este unul dintre marii exportatori de fertilizatori chimici, de medicamente sau ciment. Iar floarea lor naţională este irisul negru.

Ținând cont de faptul că vizita mea a fost una organizată, alături de un grup mic de bloggeri și jurnaliști, am avut o mașină la dispoziție și pe ghidul Nasser în permanență cu noi. De aceea îmi este greu să vă dau alte sfaturi turistice, pentru că nu m-am ocupat de chestiunile organizatorice. Știu totuși știu că este recomadat să vă luați Jordan Pass care include, printre altele, costul vizei și al intrării la Petra, deci faceți o economie substanțială dacă aveți de gând să mergeți și la Petra. Iordania nu este o țară pentru un city break. Vă recomand o vacanță de cel puțin o săptămână, pentru că este un loc care te suprinde. Este ţara contrastelor. În câteva ore poţi ajunge de la marea de culoarea smaraldului, la deşertul cu peisaje ca de pe Marte. Din vârful unor munți stâncoşi, la cel mai jos punct de pe pământ sau dintr-un oraş antic într-un restaurant cosmopolit din capitală. Și apropos de mâncare, deși nu sunt o iubitoare a mâncărurilor orientale, Iordania este în top 3 țări în care am mâncat cel mai bine.

Deșertul Wadi Rum, Citadela din Amman, orașul misterelor Petra, biserica de secol II de la Aqaba, Bethany, locul în care a fost botezat Iisus Hristos, Jerash – cel mai bine păstrat oraș roman sau Marea Moartă, cel mai jos loc de pe pământ, sunt doar 7 minuni ale Iordaniei. Dacă Nasser are dreptate, vă rămân vouă de descoperit 99.993.

Această călătorie a fost făcută la invitația Ryanair care operează zboruri directe către Amman din mai multe orașe europene, inclusiv din București.

Te invit să urmărești călătoriile mele sau locurile deosebite pe care le descopăr și pe contul de Instagram:

Something is wrong.
Instagram token error.
1

Îți recomand să citești și 10 motive să iubești Varșovia sau Cipru de Nord, călătorie în țara care nu există, dar și să te abonezi la newsletter pentru alte povești de bonton.

One Comment

  • Andrei

    20/01/2019 at 22:54

    Am asteptam sa vad si emisiunea de astazi ca sa am o imagine cat mai clara (nu stiu de ce dar eram convins ca o sa va vad calare pe o camila 🙂 ).
    Nu am prea multe de spus…. poate doar ca vreau neaparat sa merg in Iordania 🙂 E un articol care ma face sa visez cu ochii deschisi…:). Despre alte astfel de articole am spus ca sunt ca niste ghiduri turistice. De fapt sunt mult mai mult. Un ghid, oricat de bun, e totusi destul de „rece” in timp ce articolul si emisiunea sunt ca niste povesti intre prieteni. In plus cand toate informatiile astea vin de la dumneavoastra parca sunt mai credibile si parca fiecare experienta este mai accesibila.
    Avand in vedere locatia tarii apreciez si mai mult „toleranta religioasa”…
    Care sunt celelalte doua tari din top? Unde se mananca mai bine ca in Iordania?
    Va multumesc pentru articol si pentru emisiune !

    Răspunde

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!