Program complet Bestfest 2011

Iată programul muzical Bestfest pe zile şi pe scene. Pe lângă muzică, la Bestfest mai sunt o grămadă de activităţi, de la proiecţii de scurt metraje (Future Shorts) până la activităţi sportive. De remarcat că headliner-ii sunt la ore destul de târzii. 1 IULIE (VINERI) SCENA Ciuc Premium 17:50 The Mono Jacks 19:20 OCS 21:15…

Roxette

Cronică concert Roxette la Bucureşti

Cronică: a fost frumos. 🙂 Ok, dezvolt. Nu ştiu dacă de vină era entuziasmul meu, dar la concertul Roxette parcă era o atmosferă de veselie cu mult înainte să înceapă. Publicul intra deja bucuros, prietenos, chiar dacă ploaia ameninţa să ne strice seara. Mă simţeam ca la întâlnirile de sâmbătă ale Fan Clubului când cea…

La mulţi ani, domnule Andrieş!

Am vrut să nu pun “Cea mai frumoasă zi” pe blog, că a devenit un clişeu, dar nu pot… Pentru că e o piesa de geniu, pentru că îi simt gustul dulce-amărui, pentru că e o piesă pe care am difuzat-o în prima emisiune Fan X şi apoi peste 7 ani în ediţia aniversară, pentru…

Marele Mika

Update cu poze şi video, enjoy! Proaspăt întoarsă de la concertul Mika l-aş revedea încă o dată (cel puţin) cap-coadă. Ce mă fac? Cum o rezolv? Am mai spus: trei concerte mari am aşteptat eu cu sufletul la gura anul acesta: Aerosmith, Cranberries şi Mika. Mulţumită Events respectiv Orange, le-am văzut pe toate. Problema e: cum…

dolores cranberries

Cronică Cranberries la Bucureşti

N-am aşteptat degeaba! Şi apropos de aşteptat, s-a modificat schimbarea în sensul că trebuia să înceapă la ora 21.00, apoi am aflat ca se întârzie jumătate de oră şi s-a început totuşi la fix… ceea ce m-a luat total prin surprindere, eram departe de locul în care trebuia să fiu. Fac din nou precizarea că e…

aerosmith2-resize

Cronică Aerosmith la Bucureşti

M-am dus cu drag şi entuziasm la Aerosmith. Precizez asta încă de la început, pentru că una e să te duci la un concert pe care îl aştepţi şi alta e să te duci doar aşa, să vezi cum e. E ca în viaţă: când cineva îţi e simpatic, nici nu-i vezi toate defectele, când…

Cronică Harlem

După colindele cu Hruşcă, dacă vă spun acum că am fost şi la Harlem Gospel Choir şi că mi-a plăcut o să credeţi că sunt pe cale de a mă pocăi… De-ar fi aşa simplu Încep cu ce nu mi-a plăcut, că termin repede: prea tare! Ce-i drept eram şi aproape de boxe, dar mult…

Se ţine Crăciunul!

N-am să vă povestesc cum după ce am văzut Ardealul am zis că e cel mai frumos, după ce am văzut Moldova am zis ca parcă e mai binecuvântată şi când am ajuns în Maramureş mi-am dat seama de ce iubesc ţara asta. Sau aia 🙂 Am să vă povestesc în schimb cum a fost…

Eurovision 2010 … incredibil!!!

Nu ştiu cum să exprim uimirea, şocul pe care l-am avut când am citit cele despre care urmează să vă spun. Şi culmea e ca am fost şocată, deşi cineva mi-a povestit acum cateva săptămâni că acest lucru s-ar putea întâmpla. Mi-a fost greu să cred… Să vă explic. TVR-ul a schimbat regulamentul preselecţiei naţionale…

123
error: Content is protected !!