Am stat câteva zile în colțul acesta de rai, Suvenir din Dobrogea, și pe de o parte îmi vine să spun lumii întregi despre el, pe de alta să-l țin secret.
Casa de pe bancnota de 10 lei de la Muzeul Astra Sibiu
Cunosc povestea despre casa de pe bancnota de 10 lei de mai mulți ani, dar nu am scris până acum despre ea pentru că mi s-a părut prea cunoscută.
Conacul Bellu de la Urlați | Întâlnire cu țara mea
Conacul Bellu de la Urlați este pentru mine una dintre cele mai frumoase case din România. Iar dacă vă sunt dragi casele și obiectele vechi, bunul-gust și tradiția, planificați o escapadă de o zi prin zonă, care să-l includă. Îmi veți mulțumi.
Alun, satul de marmură din Ținutul Pădurenilor
Descopăr cu bucurie locuri noi și ascunse din România, iar o surpriză recentă este Alun, satul de marmură din Ținutul Pădurenilor.
Întâlnire cu țara mea | Castel Daniel, Tălișoara
Un weekend la Castel Daniel, în Tălișoara, Covasna, era pe lista mea de dorințe de câțiva ani buni, iar dorința mi s-a împlinit recent.
Biserica Roșie din Arad | Întâlnire cu țara mea
Am ajuns pentru prima dată în Arad și am avut doar câteva ore de plimbare în centrul vechi. Suficiente pentru a descoperi o parte din arhitectura impresionantă a orașului, dar prea puțin pentru a cuprinde bogăția acestui oraș surprinzător.
Ținutul Buzăului
Vestea că Ținutul Buzăului a depus documentația necesară pentru a primi statutul de geoparc UNESCO mi-a adus o mare bucurie, dar și un sentiment de culpă.
7 Case memoriale din România pe care trebuie să le știți
Încep acest articol cu precizarea (devenită necesară) că în mod voit am ales să scoatem la lumină case memoriale mai puțin cunoscute.
Abația Cisterciană din Cârța
Am rămas datoare după articolul despre călătoria în Țara Făgărașului, cu povestea mai pe larg a locului care m-a surprins cel mai mult din acest traseu. Este vorba despre Abația Cisterciană din Cârța, aflată la puțin peste 40 de km de Sibiu.
Fotografii de călătorie | Ce știe Samsung Galaxy S20
Un lucru pe care îl știți mai puțin despre mine este că sunt o fire destul de tehnică. Nu zic că repar lucruri singură, dar sunt un utilizator peste medie al unor tehnologii, mai ales dacă au legătură cu meseria mea de jurnalist.