Îmi e întotdeauna drag să scriu despre farmecul Bucureștiului de odinioară, despre care sunt foarte multe povești de spus și deseori prea puțin timp.

Am decis că e timpul să primesc o mână de ajutor pentru o serie de articole care îmi doresc să surprindă poveștile dintr-un București fermecător. Astfel că, împreună cu Alice Cobeanu, vă invit să descoperiți astăzi povestea stilului arhitectural unic al României: stilul neoromânesc. Îl veți remarca în arhitectura unor clădiri din toată țara, chiar dacă exemplele din acest articol sunt din București, de fapt, povestea este a unui stil național autentic și rafinat care ne definește și ne diferențiază în domeniul arhitecturii.

Bucureștiul a fost un oraș cosmopolit și acesta este motivul pentru care vedem încă multe influențe arhitecturale din culturi și epoci diferite. Totuși, până la începutul secolului XIX, orașul copia foarte mult stilul parizian, mai ales că cei mai mulți arhitecți se școleau în capitala Franței. Ion Mincu a fost primul arhitect român care, deși studiase tot la Paris, a avut convingerea că România trebuie să aibă propriul stil arhitectural și a avut ambiția de a-l crea. De aceea este considerat arhitectul național, așa cum Eminescu este poetul național. Vă invit să va pregătiți un ceai aburind sau o cafea aromată și să descoperim împreună acest stil marcant. De ajutor, în această călătorie în timp, a fost un tur al arhitecturii neoromânești din oraș, împreună cu istoricul Valentin Mandache.

Termenul de nou românesc sau neoromânesc a apărut în limba română târziu, după cel de-Al Doilea Război Mondial, până atunci fiind cunoscut și folosit termenul ”stilul național”. Și acum lumea este împărțită în două: cei care nu recunosc această singtagmă de neoromânesc și cei care o folosesc. Acest stil național a parcurs mai multe etape. Prima perioadă a fost cea de început, de formare, avându-i ca promotori pe Ion Mincu, Ion N. Socolescu sau Grigore Cerchez. A doua etapă este cea de consolidare a arhitecturii neoromânești și este semnată de arhitecții întorși de la studii din Europa, în special din Franța in jurul anului 1900 ca Petre Antonescu, Nicolae Ghica Budești, Ștefan Burcuș, Cristofi Cerchez, Paul Smărăndescu. A treia etapă este cea semnată de arhitecții pregătiți la București ca Statie Ciortan, Alexandru Zagoritz, Spiridon Popescu Cegăneanu.

Stilul neoromânesc a apărut din dorința de a avea o identitate proprie în domeniul arhitecturii, care să reflecte istoria și cultura poporului nostru. Una dintre sursele de inspirație ale acestui stil este arhitectura brâncovenească, din care Mincu a ales elementele de pridvoare, verande, foișoare, coloanele și arcade. Apoi, inspirația a venit și din arhitectura populară tradițională, bogată în elemente din lemn, cu multe decorații colorate, coloane din lemn sau frize din ceramică deasupra geamurilor. Ca simboluri avem rozeta solară, dintele de lup, florile, motivul frânghiei. Mai regăsim în stilul românesc motivele de inspirație bizantină din bisericile ortodoxe, ca motivul Sfintei Treimi, motivul crucii stilizate, păunul, simbol al infinitului. Iar unul dintre elementele de bază este cula, un mic turn, cândva cu rol de apărare, de fortificație, împotriva atacurilor otomane. 

Începutul acestui stil, așa cum am stabilit, i-a aparținut lui Ion Mincu. Era un bun cunoscător al artei populare și a împrumutat simboluri de la mănăstirile, culele și casele vechi țărănești din zona Olteniei, pe care le-a îmbinat. Despre rezultat Mincu spunea cu modestie: “Ceea ce am făcut, e un lucru mic și simplu: am văzut în țara asta, semănată cu lucruri vechi, frumoase, o biserică, o casă, un acoperiș, o ușă, o rozetă, un chenar care aveau ceva original, cum nu mai văzusem în altă parte și mi-am zis că, adunând pe una de ici, pe alta de dincolo, s-ar putea începe cu ele un stil în țara noastră”.

Prima casă în stil neoromânesc a fost realizată de Ion Mincu în 1886 și este Casa Generalului Lahovary din București.

Există și astăzi și se află în curtea Spitalului Cantacuzino. Casa are câteva simboluri caracteristice:  pridvorul, friza realizată din teracotă roșie – verzuie, streașina lată și ridicată. Fațada casei este decorată cu elemente din arhitectura populară, din ceramică colorată și smălțuită, coloanele sunt din lemn. Casa a fost folosită ca și locuință pentru o lungă perioadă, iar din 2003 este parte din Secția de Maternitate a Spitalului Cantacuzino, folosită în continuare în scopuri medicale, deși este clasată ca monument de arhitectură.

O altă lucrare emblematică pentru stilul neoromânesc este construcția pe care toți o cunoaștem sub numele de „Bufetul de la Șosea” de pe Șoseaua Kiseleff nr. 4.

A fost realizată în anul 1892 după planurile „Cârciumii românești” care au fost concepute de Ion Mincu pentru a fi prezentate la Expoziția Universală de la Paris din 1889. Din lipsă de fonduri nu se va realiza pentru expoziție, dar va fi construită în 1892 din grija lui P. P. Carp, ministrul lucrărilor publice la acel moment. Se remarcă ușor câteva elementele caracteristice stilului neoromânesc: veranda în trei arce, scara exterioară acoperită, foișorul cu arce în acoladă frântă, sprijinite pe coloane din lemn cioplit. Mincu a adăugat în planul superior al construcției numele podgoriilor românești: Panciu, Cotnari, Odobești, Drăgășani. Din 2003 Bufetul este cunoscut sub numele de restaurantul “Casa Doina” se păstrează într-o stare bună.

Opera de maturitate a lui Mincu in stilul neoromânesc timpuriu este considerată a fi „Școala Centrală de Fete”, în prezent doar “Școala Centrală”.

Se află în vechea Mahala a Icoanei, pe strada Icoanei nr 3-5. Arhitectul Mincu a lucrat la această clădire între anii 1890-1894. Mincu a gândit clădirea exact pentru utilitatea ei: pension de fete, după rigorile vremii. De aceea pe fațada principală apar numele unor doamne remarcabile, adevărate modele pentru fetele de pension: Elena Rareș, Doamna Chiajna, Elena Cuza, Carmen Sylva, Clara Doamna, Domnița Bălașa. Însă poate cel mai important element al construcției este curtea interioară, gândită ca o amplă incintă mănăstirească de sfârșit de secol XVII, început de secol XVIII. 

Are o formă dreptunghiulară, mărginită de cele patru corpuri ale clădirii cu arcade în acoladă și brâu și ornamente din ceramică colorată.

Anul 1906, când are loc Expoziția Generală Națională, reprezintă anul de maturitate al stilului neoromânesc, iar o clădire emblematică a maturității acestui stil este vila Minovici, cunoscută și sub numele de ”vila cu clopoței”. 

Casa a fost ridicată la marginea Bucureștilor, pe strada Doctor Nicolae Minovici nr. 1, lângă actuala gară Băneasa, pe baza proiectului arhitectului de origine armeană Cristofi Cerchez. Nicolae Minovici și-a dorit inițial casa drept locuință, dar era și un mare colecționar de artă populară și a decorat-o cu colecțiile sale. Apoi se răzgândește și deschide, în 1906, un muzeu privat care îi purta numele: ”Muzeul de Artă Națională Prof. Dr. Nicolae Minovici”.  Aici expune o vastă colecție de artă etnografică românească, mobilier și ceramică. În privința exteriorului, caracteristica de bază a acestei case este turnul fortificat, împrumutat din cula oltenească.

Palatul Administrativ al Municipiului București sau Primăria Capitalei de pe Bulevardul Elisabeta este o altă clădire emblematică pentru stilul neoromânesc.

Construcția clădirii a început în 1906, pe atunci se numea Palatul Ministerului Lucrărilor Publice, după planurile arhitectului Petre Antonescu. La inaugurare, în 1910, Monetăria Națională a bătut o monedă comemorativă, pe o față fiind forma clădirii, pe cealaltă parte avându-l pe Regele Carol I. Palatul a fost grav avariat în timpul bombardamentelor din cel de-Al Doilea Război Mondial, dar a fost reconstruit și extins tot sub grija și după planurile lui Petre Antonescu, după anul 1948. De atunci a devenit sediul Primăriei Generale, iar apoi s-a numit Sfatul Popular al Capitalei. Clădirea a fost restaurată și reabilitată într-un lung proces care s-a încheiat în 2017.

O altă clădire neoromânească, care seamănă chiar cu cea a Primăriei Capitalei, este Palatul Vama Poștei de pe strada Lipscani nr.1, actualul sediu al Inspectoratului General al Poliției. O clădire impunătoare construită după planurile arhitectului Statie Ciortan între 1914-1926.

Pe lângă clădirile emblematice, a existat o tendință a arhitecților anilor ’20 să proiecteze blocuri sau clădiri de apartamente păstrând unele elemente neoromânești. Acestea seamănă cu niște case masive, care redau elementele neoromânești, verandele arcuite, turnul care imită cula, coloanele de tip bizantin. Ele au maxim 5 etaje plus o mansardă.

Din păcate aceste blocuri au intrat în posesia statului în perioada comunistă, iar actualii proprietari nu au fonduri suficiente pentru a le consolida, restaura și conserva, deși sunt înregistrate ca monument istoric. Moda acelor timpuri era ca arhitecții să își lase semnătura pe bloc.

Și închei cu o casă privată din inima Bucureștiului, la confluența unor blocuri comuniste cu intrarea în Parcul Cișmigiu, pe lângă fostul magazin Adam, se află un exemplu minunat de arhitectură neoromânească. 

Casa a fost proprietatea unui medic, a fost proiectată și construită în stil neoromânesc, confiscată de comuniști și retrocedată proprietarilor în anii 2000 și vândută mai departe unor investitori străini. Aceștia, împreună cu arhitecți locali, au reconsolidat-o, renovat-o și i-au păstrat elementele care simbolizează stilul național: veranda cu lemn în stil tradițional țărănesc, acoperișul, ferestrele și elementele creștine și nu în ultimul rând cula. Chiar și gardul din fier forjat masiv a fost restaurat conform planurilor originale. Este o casă superbă, una dintre puținele care au fost restaurate în detaliu. Din păcate, în București asistăm la o degradare acută a multor monumente istorice.

Însă cu bucurie am aflat de la istoricul de arhitectură Valentin Mandache că unii români au dus stilul acesta în locurile în care au plecat. Există câteva case noi, recent construite sau încă în construcție, cu elementele neoromânești în California, SUA și Wellington, Noua Zeelandă.

Nu am putea încheia această poveste, despre stilul național românesc, fără să menționăm Universitatea de Arhitectură Ion Mincu.  Clădirea veche, a fost proiectată în 1912 de Grigore Cerchez, în stil neoromânesc, numele de Ion Mincu i s-a atribuit în 1953.

Cum va arăta Bucureștiul peste 10 ani, 20 de ani sau peste 50 de ani vă lăsăm pe voi să vă imaginați. Dar este tristă lipsa de interes sau lipsa de pricepere în a aduce orașul nostru drag, dacă nu la ce a fost odată, acel Mic Paris, măcar la o identitate nouă, cu stil, cu gust, cu personalitate, cu identitate, așa cum au făcut-o arhitecții perioadei de aur ai stilului neoromânesc. Finalul nu îi poate aparține decât creatorului stilului național, Ion Mincu: “Considerând arta românească drept icoana țării noastre …din această icoană trebuie să ne inspirăm, și să continuăm s-o întregim, s-o înavuțim, s-o înfrumusețăm.”

Îţi recomand să citeşti și povestea Palatului Regal din București sau 5 Palate mai puțin cunoscute din București, dar şi să te abonezi la newsletter pentru mai multe povești de bonton.

Te invit să urmărești poveștile mele și pe Facebook,  Youtube sau Instagram.

Dana Gonț Jurnalist, blogger de călătorii

Jurnalist de televiziune cu peste 20 ani experiență (B1TV, Digi24, Prima Tv), blogger de călătorii și specialist în comunicare și promovare turistică. Dacă apreciezi ce scriu, te rog susține această activitate cu o donație către Asociația Bonton pentru Oameni și Cultură, Cont IBAN RO78BTRLRONCRT0CQ6938301, CIF 48710592. Găsești datele și pe asociatiabonton.ro

See Full Bio