Afaceri de bine

Prietenie fără graniţe
Peter Mangan avea o casă la ţară în Kerry, Irlanda, în localitatea în care trăia tatăl lui. Era plecat la studii în Dublin aşa că s-a gândit să o închirieze pe Airbnb. Tatăl lui, Owen, văduv şi pensionar, a fost bucuros să se ocupe de primirea turiştilor. Şi, în curând, a observat că în review-urile lăsate de vizitatori, aceştia apreciau cel mai mult interacţiunea cu seniorul care făcea mult mai mult decât să îi primească: stătea cu ei la poveşti, îi scotea în oraş, îi ducea în cele mai interesante locuri. A observat şi că tatăl lui era din ce în ce mai bine dispus şi foarte încântat de noua activitate. Şi s-a gândit cum ar putea aduce aceeaşi bucurie şi altor persoane vârstnice? (english version here)

Peter Mangan și tatăl său Owen

A realizat că, deşi bătrâneţea vine la pachet de cele mai multe ori cu izolarea şi singurătatea, lucrurile pot sta şi altfel. I-a venit ideea unei platforme care să îi ajute pe vârstnici să călătorească şi să socializeze. Majoritatea celor care rămân singuri, pentru că sunt văduvi sau copiii sunt deja departe, au deja o casă cu mai multe camere goale. Dar nu au siguranţa că pot primi pe cineva în casa lor sau că pot călători. The Freebird Club este o comunitate online pentru persoanele de peste 50 de ani, care devin membri în baza unei cotizaţii, care interacţionează şi dau detalii despre ei şi despre locul pe care îl pun la dispoziţie, ca gazdă, dacă este cazul. Cazarea se plăteşte, însă conceptul este în primul rând de socializare, nu doar de a găsi un loc drăguţ în care să stai. Oamenii se aleg şi după interese şi pasiuni, iar gazda e întotdeauna prezentă. Cum spune Peter Mangan, iniţiatorul acestui proiect, este o combinaţie între Airbnb şi Match.com, dar mai degrabă pentru prietenii fără graniţe, nu pentru relaţii amoroase. Ideea a a juns în aproape 40 de ţări şi a fost selectată drept una dintre cele 15 cele mai invovative soluţii de turism din lume.

Adoptă un bunic
La Madrid, Alberto Cabanes leagă o prietenie cu Bernardo, un om singur, în vârstă de 86 de ani, care i-a mărturisit că visul lui de-o viaţă a fost să aibă nepoţi. Și pentru că cei doi se înțelegeau de minune, Alberto i-a propus să îl adopte ca bunic. Beranardo s-a dovedit a fi nu doar un bătrânel haois, ci chiar un maestru în sfaturi de viaţă. Alberto a înţeles că povestea lor ar putea fi multiplicată și cât de multe avantaje ar avea şi tinerii şi bătrânii dacă ar avea ocazia să se „adopte” unii pe ceilalţi. A dezvoltat aplicaţia intergeneraţională „Adopta un abuelo” prin care tinerii spanioli îşi pot găsi câte un bunic „de adoptat”. Beneficiile sunt de ambele părţi: vârsnicii se simt iubiţi, ascultaţi şi mai puţin singuri şi devin mai sănătoşi. Tinerii au parte de înţelepciune şi lecţii de viaţă, învaţă să asculte şi învaţă despre valori.

Echipa ”Adopta un abuelo”, avându-i în centru pe Alberto și Bernardo.

Proiectul a dezvoltat parteneriate cu Universităţile şi există acum o listă de aşteptare de 12.000 de tineri care vor să adopte un vârstnic. Alberto spune că succesul lui va fi măsurat când, peste 60 de ani, un voluntar înscris în aplicaţia lui, îl va adopta pe el ca bunic.

Aş mai putea povesti despre Patient Innovation, platforma care reuneşte invenţiile în medicină ale pacienţilor şi rudelor lor, oameni care au reușit să găsească soluții valoroase în tratarea bolilor lor. Sau, mai aproape de România, deja celebrul Meshteshukar Boutiq sau  wise.travel, platforma creată de Andrei Rotaru, unde poți rezerva cazări sau vacanțe și o parte din banii pe care oricum îi dai pe călătorii merg către cauze sociale. Sunt doar câteva dintre poveştile de succes ale inovatorilor şi investitorilor sociali care schimbă ziua de mâine, astăzi.

Toate aceste lucruri și multe alte povești depre afaceri etice le-am aflat fiind invitată de European Venture Philantropy Association (EVPA) la conferința pe care o organizează anual și care anul acesta a avut loc la Biblioteca Universității din Varșovia.

Evenimentul de deschidere al conferinței EVPA 2018, la Biblioteca Universității din Varșovia

Timp de două zile 600 de oameni din 50 de țări au dezbătut despre soluții pentru problemele sociale ale Europei și nu numai. Despre (a)faceri de bine, idei pentru viitor, inovație socială. M-am frământat în fel și chip cum să vă povestesc despre lucrurile acestea, interesante, dar în același timp complexe pe care le-am aflat, fără să vă pierd de la primul paragraf. Cu siguranță nu e un subiect pentru toată lumea, dar dacă ar fi să sintetizez aș spune că este știința ajutorului eficient.

A dărui este un gest la fel de vechi ca lumea. Și multe lucruri s-au clădit pe generozitatea oamenilor. Atunci când faci o acțiune de binefacere în mod dezinteresat te numești filantrop. Cuvântul în sine provine din limba greacă, din alăturarea lui philos – prieten cu anthropos – om. Cu alte cuvinte filantropul este un prieten al oamenilor, un iubitor de oameni. Modelul clasic al filantropiei, acela în care cineva donează pentru o cauză, funcţionează în anumite situaţii, dar în altele există un model mai eficient. Pentru că, aşa cum spune Steven Serneels, CEO EVPA, „Nu este sustenabil ca prin donaţiile tale să creezi dependenţă, trebuie să cauţi o cale pentru ca beneficiarii să devină independenţi”.

”Dă-i omului un pește și va avea ce să mănânce o zi. Învață-l să pescuiască și va avea de mâncare toată viața.”

Proverbul acesta chinezesc sintetizează oarecum ideea de afacere socială și pe cea de sustenabilitate: capacitatea unei activități, unei afaceri, de a dura, de a rezista și de a funcționa pe criterii responsabile. De altfel Steven Serneels consideră că în zilele noastre sustenabilitatea trebuie să fie de la bun început un criteriu al oricărei investiţii.

Steven Serneels, CEO EVPA

Piețele de capital nu pot rezolva problemele sărăciei, Nici actele de caritate nu sunt suficiente pentru a face față provocărilor cu care se confruntă peste două treimi din populația lumii care trăiește în sărăcie. Astfel că, de mai mulți ani, în lume a apărut conceptul de ”venture philantropy”, un termen greu de tradus în română, dar care se referă la investiții cu impact social, mai mult decât la un ajutor social. Cu alte cuvinte ”venture philantropy” transformă donația în investiție. Investitorul poate alege să ofere o sumă nerambursabilă sau să ofere un împrumut. Poate furniza resurse sau cunoștințe. Poate fi, în cele câteva țări unde statul e și el implicat, cel care își asumă riscul unei investiții sociale, iar la final fie primește banii înapoi de la stat în caz de succes, fie nu. Profitul nu este scos din discuţie, din contră, este de dorit, pentru că el aduce practic o finanţare de durată sau poate fi redirecționat spre rezolvarea altor probleme. Însă principalul rezultat măsurat este impactul social.

Jaqueline Novogratz, Acumen

„Am avut o revoluție tehnologică în ultimii 30 de ani, astăzi avem nevoie de o revoluție morală. O revoluție morală care înseamnă curajul și imaginația de a muta capitalul astfel încât să îl putem controla, nu să să ne cotroleze el pe noi. O revoluție care să readucă umanitatea în centrul preocupărilor noastre economice și politice.” spunea în deschiderea conferinței EVPA 2018, Jaqueline Novogratz, fondatoarea Acumen, o organizație non-profit care a ajuns să îmbunătățească viața a 270 de milioane de oameni, prin ceea ce ei numesc investiții sociale, nu proiecte caritabile. Un exemplu de succes al Acumen este D.light, lămpile solare care au înregistrat vânzări remarcabile, dar în acelaşi timp au creat un viitor mai luminos pentru 89 de milioane de oameni care nu aveau acces la energie electrică (în total sunt 2 miliarde). În concluzie au generat profit, dar au creat un impact social imens: îmbunătăţirea nivelului de trai, economie de resurse, de bani, creşterea nivelului de educaţie. D.light este dovada că afacerile sociale nu sunt neapărat marginale, ele pot ajunge afaceri globale sustenabile și pot reduce considerabil problemele sociale de care se ocupă.

Ce-i motiveză pe acești oameni? Ce îi face să aibă răbdarea de a aștepta rezultatele investiției lor uneori cinci ani, alteori cinsprezece? Ce înseamnă investiția socială?

Cred că ”manifestul” Acumen e un răspuns suficient: ”Începe prin a lua partea celor săraci, ascultând voci nemaiauzite și recunoscând potențialul acolo unde alții văd disperarea. Face din investiție un mijloc, nu un scop, are îndrăzneala de a merge acolo unde piețele au eșuat și ajutorul nu a fost suficient. Face capitalul să lucreze pentru noi, nu să ne controleze. Are umilința de a vedea lumea așa cum este și îndrăzneala de a își imagina lumea așa cum ar putea fi. Ambiția de a învăța pe muchie de cuțit, înțelepciunea de a recunoaște eșecul și curajul de a o lua de la capăt. Necesită răbdare și bunătate, rezistență și o speranță puternică. Face ceea ce este bine, nu ceea ce este ușor. Schimbă felul în care lumea abordează sărăcia și construiește o lume bazată pe demnitate.”

Ce am învățat din poveștile de la conferința EVPA 2018? În primul rând că există foarte multe soluții, extrem de creative, la problemele sociale ale lumii și mulți oameni talentați care le pot implementa. În al doilea rând că afacerile nu doar că pot fi etice, ci trebuie să fie așa. Că în zilele noastre lucrurile sunt conectate: folosim produse și resurse din toată lumea, e firesc să ne pese și de ceea ce se întâmplă dincolo de gardul nostru. Că este o prăpastie foarte mare între Europa de Vest (care atrage 54% din capitalul investițiilor sociale) și Europa de Est (cu 7%), dar cei din urmă au șansa de a merge pe căi deja bătătorite. Și că investițiile cu impact social crează nu doar un ajutor de moment, ci un adevărat lanț al binelui. Iar la final, noi putem susține acest lanț prin a alege produsele și serviciile afacerilor etice și investițiilor sociale.

Iar pentru că această conferință mi-a oferit ocazia să descopăr și Varșovia, îți recomand să citești  10 motive să iubești Varșovia sau 7 orașe superbe din Europa, dar și să te abonezi la newsletter pentru alte povești de bonton.

Te invit să urmărești călătoriile mele sau poveștile deosebite pe care le descopăr și pe contul de Instagram [wdi_feed id=”1″]

3 Comments

  • alexandru bartfeld

    14/01/2019 at 21:33

    stimata d-na gont,
    citesc uneori blogul d-voastra. nu stiu cum si in ce fel a ajuns la mine, dar iata-ma cu el in fata.
    am citit primele citeva rinduri si am renuntat. nu pt. ca n-ar fi interesant, ci pentru ca am dat din nou
    de doua expresii care ma enerveaza cumplit: senior si “la pachet”. prima se datoreaza, e limpede,
    molimei numite corectitudine politica pernicioasa. de ce nu “batrinul” sau macar “pensionarul” daca-i musai?
    de ce “la pachet”, “copy-paste”-ul – pardon de expresie- importat din americaneste, care a devenit un stereotip lexical bun la toate,
    cind “impreuna cu” sau “insotita de” sint nu mai putin expresive, si exista in vocabularul limbii romane? pentru ca e la moda?
    traiesc de multi ani in israel, dar vin in romania macar o data pe an, si de fiecare data radioul, ziarele, t.v.-ul
    imi iau cu asalt sistemul nervos. stiu, limba se schimba, se imbogateste, dar nu-s e destue neologismele si barbarismele aduse
    de lumea tehnologiei si internetului? si de fiecare data caut vreun calistrat hogas, sau caragiale, la fel cum ma tirasc spre periuta de dinti dupa o mahmureala zdravana.
    cu iertaciune,
    alexandru

    Răspunde
    • Dana Gonț

      14/01/2019 at 23:15

      Îmi pare rău că am nimerit exact aceste cuvinte care vă dor… Poate primesc puțină îngăduință. Desigur, nu găsesc și nu voi găsi mereu sinonimul potrivit, nici dulceața lui Caragiale nu o am, sunt doar jurnalist prins în capcana vitezei. Iertat să-mi fie.

      Răspunde
  • Narcis-Teofil Purice

    14/01/2019 at 08:34

    Bună dimineața!
    “știința ajutorului eficient” îmi pare o corectă sintetizare a cuprinsului articolului; putea fi titlul, cu subtitlul care-i titlu. 🙂
    Respect și laude celor cu inițiative frumos-utile! Bune faceri!
    Servus!

    Răspunde

Lasă un răspuns la Narcis-Teofil Purice Anulează răspunsul

error: Content is protected !!