vila luminis sinaia muzeul enescu WEB

Acasă la George Enescu

Chiar dacă și-a construit o singură casă, ale cărei schițe le-a desenat cu mâna lui, de numele lui George Enescu se leagă mai multe clădiri în care a locuit vremelnic. Fiecare are o poveste interesantă și toate împreună ar putea constitui un traseu turistic pe care eu l-aș numi ”pe urmele lui Enescu”. Și pe care vă invit să pornim împreună, deocamdată doar virtual.

Ceea ce voi numi generic ”casele Enescu” sunt clădiri cu o mare valoare de patrimoniu, pentru mai mult decât faptul că ele păstrează amintirea marelui muzician. Pentru ca povestea să curgă firesc, vă port cu mine ”Acasă la George Enescu”, nu în ordinea comodă a unui posibil circuit turistic, ci în ordinea cronologică în care muzicianul a ajuns în fiecare dintre aceste locuri.

Casa natală de la Liveni

Casa în care s-a născut George Enescu, Liveni, Botoșani

Casa în care s-a născut George Enescu, Liveni, Botoșani

”Locuiam într-o casă mică cu pridvor de lemn vopsit, unde se uscau funiile de ceapă la soare. Şi acum mai văd ţăranii, în cămăşi albe, cu ilice albastre, cum cântau în asfinţit.”

 Gheorghe (George) Enescu s-a născut pe 7 august / 19 august 1881 (calendarul nou / vechi) la Liveni, în județul Botoșani, ca fiu al lui Costache şi al Mariei Enescu (născută Cosmovici), ambii talentați și instruiți în ale muzicii, provenind din familii cu o lungă tradiție și dragoste pentru această artă. Povestea sa începe cu o minune. Părinții săi avuseseră alți 11 copii, patru au murit înainte de naștere și alți 7 copii s-au îmbolnăvit și au murit de mici. Mama lui era extrem de afectată de aceste interminabile drame și puțină îi mai era speranța că va putea crește un copil sănătos.

Maria Enescu a avut un vis, înainte de a-l aduce pe lume pe George Enescu: că acesta va trăi dacă se va naște pe cuptorul (o vatră mare din lut) casei. A ascultat profeția și a avut mereu o pornire excesivă de a-l proteja pe micul George Enescu, care până la trei ani avea un contact foarte limitat cu rudele sau alți musafiri și petrecea mult timp în odaia sa mică.

liveni botosani dormitorul lui george enescu

Vatra casei din Liveni unde s-a născut George Enescu și odaia în care a crescut până la vârsta de trei ani.

”Am fost un copil adorat până la exces, până la sufocare. Când mă gândesc la copilărie, simt încă în jurul meu vigilența înspăimântată în care am crescut. Eram ferit de cele mai mici pericole, la cea dintâi alarmă tremurau pentru mine. În această căldură de seră, sufocantă și tensionată, m-am maturizat prea repede.” George Enescu în interviurile cu Bernard Gavoty.

Sufrageria casei Enescu de la Liveni, Botoșani

Sufragerie casei Enescu de la Liveni, Botoșani

Casa Memorială ”George Enescu” de la Liveni (astăzi comuna se numește George Enescu)  este o casă țărănească cochetă așezată într-un capăt de sat, pe un loc ceva mai înalt, retras și idilic. Păstrează câteva obiecte din copilăria artistului, inclusiv o vioară de jucărie, la care se pare că nu a vrut să cânte niciodată, cerându-i tatălui său una adevărată.

Sufrageria casei Enescu de la Liveni, Botoșani

Salonul casei Enescu de la Liveni, Botoșani

De la Liveni, familia Enescu s-a mutat într-un sat apropiat, la Cracalia. Din păcate conacul de la Cracalia a fost incendiat în 1947 și amintirea acestuia a rămas doar în fotografii.

conacul enescu de la Cracalia

Fotografie cu conacul Enescu de la Cracalia

”Eram sensibil la culorile și farmecul naturii. Adeseori desenam tot ce mă înconjura. Încă din copilărie am cunoscut evadarea în miraculos prin mijlocirea sunetelor. Oricât de departe mi-aș purta gândul spre copilărie el se împletește cu muzica. Țăranul român poartă muzica în el, și în singurătatea munților și câmpiilor, ea este tovarășa lui.”  George Enescu în amintirile sale.

Soții Enescu aduc în casă o guvernantă franceză excepțională, Lydie Cèdre, care va fi ”îngerul păzitor” al copilului până pe la vârsta de 10 ani, când studia deja la Viena. “Mam’zel Ledi” este și cea care îi dă alintul de Jorjac, crezând că moldovenescul ”Jorjâcă” pe care îl auzea în casă – și pe care nu îl putea pronunța – venea de la Georges-Jaques. 

Descoperind talentul uriaș al copilului Enescu, pe care îl instruiesc în permanență, părinții ascultă sfatul profesorului Eduard Caudella de la Iași și decid să îl trimită la Conservatorul din Viena, la numai 7 ani. Îl însoțesc acolo ambii părinți, tatăl se întoarce rapid la moșie, mai apoi și mama sa care, diagnosticată cu cancer, suferă o intervenție chirugicală la Viena, iar ulterior Enescu rămâne doar cu guvernanta Lydie Cèdre.

Părinții lui George Enescu se separă, lucru pe care chiar i-l ascund mult timp muzicianului. Dar fiecare îi poartă aceeași grijă și dragoste și ”îl împart” în vacanțele de vară. Tatăl său îl aștepta la Cracalia, în timp ce mama îl primea în casa de la Mihăileni, care aparținuse părinților ei.

Casa bunicilor și a mamei, de la Mihăileni

casa george enescu mihaileni 2

Casa de la Mihăileni a aparținut bunicilor materni ai lui George Enescu.

Nu se știe exact când a fost construită casa bunicilor materni de la Mihăileni, se presupune că la sfârșitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului XIX. Arhitectura țărănească (verniculară) a acestei case este la fel de valoroasă ca amintirea artistului. Respectă reguli de simetrie, are un hol central în care se intră din verandă, câte o cameră mai mare și una mai mică pe fiecare latură și un pod spațios. Camerele sunt despărțite de pereți care au și rol de încălzire, o structură care m-a fascinat și pe care nu știu să o fi văzut nici la Muzeul Satului.

casa george enescu mihaileni pereti lut care incalzesc

Peretele din stânga imaginii are în același timp rol de sobă. Casa de la Mihăileni este în proces de restaurare.

Enescu a petrecut aici multe vacanțe, a primit prieteni și chiar invitați de la Paris, se pare că tot aici a descoperit pianul în fragedă copilărie, este unul dintre ”cuiburile” pe care le-a iubit și despre care a vorbit des chiar și în scrisorile sale. A devenit proprietarul casei după moartea mamei sale și, înainte de plecarea din țară din 1946, după ce a trecut prin toate casele în care a trăit, pentru o ultimă amintire, a lăsat la final ”Târgul Mihăilenilor”, un sat care fusese cândva foarte cozmopolit.

Din păcate, anii de neglijență și nepăsare au adus această casă la limita recuperării. Cea mai mare parte din ea nu s-a putut păstra, dar a fost reconstruită după fotografii vechi, cu eforturi uriașe, de Fundația Pro Patrimonio. Au contribuit cu un sprijin neobosit Raluca Știrbăț (președinta Societăţii Internaţionale George Enescu din Viena), Șerban Sturdza și Ordinul Arhitecților din România, cu susținerea unor numeroase personalități și a unor fonduri strânse exclusiv din donații. Când restaurarea la care se lucrează acum se va finaliza, în căsuța de la Mihăileni va funcționa o Academie de muzică și arte vizuale. Iar eu mi-am propus să revin într-o iarnă, să stau lângă peretele cald de pământ, să privesc pe fereastra lui Enescu, a părinților și a bunicilor lui.

Casa tatălui, de la Dorohoi

Casa Enescu din Dorohoi

Casa Enescu din Dorohoi

În 1910, Costache Enescu se mută la Dorohoi unde cumpără o casă boierească în centrul orașului. Pentru că mama lui George Enescu murise cu un an înainte, când revenea în țară compozitorul petrecea acum mai mult timp în casa tatei, din Dorohoi. 

casa george enescu dorohoi interior

Muzeul memorial ”George Enescu” din Dorohoi, interior

O casă în stil moldovenesc, construită pe la 1881, astăzi Muzeul Memorial „George Enescu” unde se păstrează camera de lucru a artistului, fotografii originale din anii copilăriei petrecute la Liveni şi Cracalia, scrisori, obiecte personale, pianul, mai multe viori sau chiar un costum de concert.

”În ciuda atâtor kilometri parcurși, eu rămăsesem băiețașul duios și încăpățânat care văzuse lumina zilei acolo, departe, pe șesurile României.”

Bucurându-se de susținerea și aprecierea principesei pianiste Elena Bibescu care l-a invitat chiar la salonul ei muzical din Paris și apoi de admirația și protecția Reginei-poetă Elisabeta (Carmen Sylva), lui George Enescu i se deschid ușile Palatului Peleș și ajunge să petreacă la Sinaia mult din timpul petrecut în România. Plănuiește să își construiască aici o casă.

Acasă la Enescu, Vila Luminiș din Sinaia

vila luminis sinaia muzeul enescu WEB

Vila Luminiș din Sinaia

Vila Luminiș este locul care poate fi numit pe deplin “acasă la Enescu” pentru că aceasta este locuința pe care muzicianul a construit-o pentru el, după schițele proprii, din banii câștigați în turneul din America. A lucrat cu arhitectul Radu Octavian Dudescu și, atât la exterior cât și în interior, se poate distinge dragostea lui Enescu pentru elementele tradiționale românești.
vila luminis sinaia muzeul enescu 3
Casa are trei nivele: parterul era destinat în principal personalului de serviciu, etajul întâi cuprinde sufrageria, salonul de muzică și cele două dormitoare ale soților Enescu, iar la mansardă erau spațiul de lucru și două mici camere de oaspeți. Pe terasa de tip cerdac, cu arcade brâncovenești, soților Enescu le plăcea să bea ceaiul și cafeaua, iar în mansardă există un ”turn belvedere” de unde poți admira crestele Bucegilor.

vedere de la fereastra lui enescu vila luminis sinaia

Vedere de la fereastra din turn a Vilei Luminiș din Sinaia

Sufrageria casei este simplă și elegantă, are un frumos șemineu decorat cu ceramică populară și mobilier în stil biedermeier.

Sufrageria casei din Sinaia a lui George Enescu, de unde se intră în salonul de muzică.

Geamurile sunt mari și decorate cu lambrechine în stil tradițional, care au și rolul de a ajuta la izolarea fonică.


Cea mai frumoasă cameră este considerată salonul de muzică, un spațiu foarte luminos în care multe personalități l-au ascultat pe Enescu cântând, inclusiv Regina Maria sau Cela Delavrancea. Se păstrează și pianul original Ibach, făcut la Lausanne, pian la care Enescu a cântat de foarte multe ori și pe care l-a folosit și pentru primele lecții cu Dinu Lipatti, pe când acesta avea doar 4 ani.

casa enescu vila luminis sinaia salonul de muzica web

Acasă la Enescu, Vila Luminiș din Sinaia, salonul de muzică

Tot aici, în salonul de muzică, George Enescu i-a oferit lecții de vioara lui Yehudi Menuhin, în anul 1927, când acesta avea doar 11 ani. Strălucitul său elev îi va rămâne admirator și prieten loial toată viața și lui i se datorează demersurile prin care Vila Luminiș a devenit muzeu, de aceea strada pe care ajungi aici îi poartă numele.

”Pentru mine, Enescu va rămâne una dintre veritabilele minuni ale lumii. Caracterul său şi figura lui sunt gravate în sufletul meu ca un arbore sau un munte din Sinaia.” Yehudi Menuhin

vila luminis sinaia dormitorul lui enescu 2

Vila Luminiș, Sinaia, dormitorul lui George Enescu

Camera mea preferată din Vila Luminiș este ”chilia” lui George Enescu, pentru că această încăpere în care dormea, cu greu poate fi numită dormitor. Este o cameră îngustă, monahală. Un pat, un cufăr, un scaun, un dulap și o icoană sunt toate piesele de mobilier din acest spațiu atât de mic, încât nu l-am putut cuprinde într-o fotografie. Pe pereți sunt țesături tradiționale, iar simplitatea locului îi amintea artistului de copilăria la țară, de odaia de la Liveni sau de casa bunicilor și mamei sale, de la Mihăileni.

Vila Luminiș, Sinaia, dormitorul lui George Enescu

Vila Luminiș, Sinaia, dormitorul lui George Enescu

Am văzut Vila Luminiș pentru prima dată cu aproape 20 de ani în urmă și în tot acest timp modestia acestei încăperi a lăsat cea mai puternică impresie asupra mea. Mi se pare în continuare grăitoare pentru personalitatea și structura sufletească ale lui George Enescu.

dormitorul marucai enescu de la vila luminis

Dormitorul Marucăi Enescu de la vila Luminiș din Sinaia

Mai bogată și spațioasă este camera Marucăi, ”prințesa cea iubită” a lui George Enescu, pe care a așteptat-o aproape 30 de ani pentru a-i fi soție. Povestea lor de dragoste a umplut multe pagini și ar putea la fel de bine să fie subiectul unui film de Hollywood. 

Conacul de la Tescani, județul Bacău

conacul rosetti tescani enescu

Conacul familiei Mariei Rosetti-Tescanu, județul Bacău

Pe Maria (Maruca) Rosetti – Tescanu, atunci devenită Cantacuzino, muzicianul o cunoaște la Peleș, în 1907. Era căsătorită cu Mihai Cantacuzino, fiul ”Nababului”, unul dintre cei mai bogați români ai acelor vremuri, cu care avea doi copii. Relația lor rămăsese însă una de fațadă, după ce Maruca și-a suprins soțul chiar în brațele propriei surori. Cu toate acestea cei doi nu vor divorța niciodată, dar Mișu Cantacuzino moare într-un accident în 1928.

Relația Marucăi cu George Enescu era de notorietate, chiar dacă aceasta rămăsese căsătorită cu Mihai Cantacuzino. După 1915, muzicianul ajunge să petreacă mai mult timp la conacul de la Tescani, domeniul familei Marucăi.

Conacul Tescani este un loc în care domnește o liniște deplină, înconjurat de un parc generos, cu o bisericuță veche din 1769 în curte și cu o lungă alee de plopi în apropiere (plantată pentru a-i servi drept reper aviatorului de elită Constantin ”Bâzu” Cantacuzino, fiul Marucăi).

La Tescani, Enescu definitivează Oedip, opera la care lucra de 10 ani și pe care o dedică prințesei sale iubite. Părinții Marucăi, Alice și Dumitru Rosetti-Tescanu, au fost de asemenea mari iubitori ai artelor, au avut mereu casa deschisă pentru artiști, organizau serate muzicale și au înființat revista ”Muzica”.

În lunile de vară pe care le petrecea la Tescani, Enescu ruga sătenii să îi urce pianul afară, în curte, pe un mic delușor unde îi plăcea să compună. În semn de recunoștință, la zile de sărbătoare dădea mici recitaluri de vioară chiar la poarta conacului.

Enescu a lăsat o notă scrisă în care își exprima dorința să fie îngropat aici, când va fi vremea, alături de soția sa. După schimbarea regimului și plecarea din țară, acest lucru nu a mai fost posibil, el fiind îngropat la Paris, în cimitirul Père-Lachaise. La Tescani există totuși o criptă pregătită, în cazul în care trupul artistului va fi adus vreodată în România.

conacul rosetti tescani cripta george enescu

Cripta pentru George Enescu din parcul conacului de la Tescani

”Pentru a merge din satul meu natal în marele oraș unde îmi închei drumul, am străbătut o cale colbuită, străjuită de copaci ce se duc… ce se duc la nesfârșit. Această cale a fost fără îndoială lungă. Ce scurtă mi-a părut… Mă gândesc tot timpul la țară.” George Enescu

Ca și Vila Luminiș sau Palatul Cantacuzino, casa a fost donată statului român de soții Enescu cu condiția de a se păstra destinația sa culturală. Cu toate acestea, la Tescani comuniștii au devastat biblioteca cu peste 10.000 de exemplare de cărți, au distrus o parte din bunurile din casă, au transformat conacul în stațiune de mașini agricole, apoi școală și ulterior a fost chiar crescătorie de păsări. Abia în 1969 s-au făcut presiuni chiar de către urmașii familiei, iar conacul a fost inclus circuitului cultural, conform actului de donație. S-a realizat o restaurare în 1970, însă locul ar mai avea nevoie de intervenții.

Partea bună este că la Tescani, pe lângă partea de muzeu dedicată lui Enescu,  au loc tabere de pictură, ateliere, evenimente culturale și există și posibilitatea de a te caza pe acest domeniu.

Palatul Cantacuzino, Muzeul ”George Enescu” din București și Casa Memorială

palatul cantacuzino calea victoriei muzeul enescu

Muzeul ”George Enescu” București din Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, cunoscut și drept Casa cu lei.

Am lăsat la final grandiosul Palat Cantacuzino de pe Calea Victoriei, unul dintre cele mai frumoase din București, cunoscut și drept ”Casa cu lei”.

A fost finalizat în 1903, pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit “Nababul”, de arhitectul Ion D. Berindey, unul dintre cei mai mari arhitecți români din toate timpurile, care spunea ceva ce se potrivește de minune acestui spațiu:
Dacă muzica este arhitectura sunetelor, arhitectura este muzica spațiului”.

palatul cantacuzino calea victoriei muzeul enescu lateral

Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei din București

Palatul a fost moștenit, după moartea Nababului, de fiul său Mihai și apoi de soția lui, Maruca Cantacuzino,  devenită peste ani soția lui Enescu. Despre palat se poate scrie mult, este o operă de artă în sine și o rană în inima Bucureștiului pentru felul în care este lăsat să se degradeze. 

Însă, mergând pe urmele lui Enescu, ajungem, de fapt, la clădirea din spatele palatului, astăzi Casa Memorială ”George Enescu”.

casa memoriala george enescu bucuresti

Casa memoriala ”George Enescu”, București, în spatele Palatului Cantacuzino.

Enescu și Maruca au locuit câțiva ani aici, în ceea ce fusese o dependință a palatului, care acum nu mai poate fi vizitată pentru că are nevoie de restaurare. O locuință simplă de trei camere, cu un interior mult mai auster decât exteriorul. Și unde marele compozitor avea tot o odaie mică.

George Enescu ipostazele vietii

George Enescu, ipostazele vieții

Există mai multe moduri în care îl poți cunoaște pe George Enescu. În mod firesc, în primul rând prin muzica lui. Sau prin poveștile celor care l-au cunoscut, printr-o lectură a corespondenței pe care a purtat-o (nu i-a plăcut niciodată să scrie, dar o făcea scurt, cu farmec, emoție și deseori umor) sau poate chiar prin desenele sale. Însă pentru mine o plimbare prin odăile lui, prin grădinile pe care le îndrăgea sau o atingere a pianului la care a cântat, au înseamnat să simt mai aproape spiritul unui om în același timp genial și simplu, perfecționist și sensibil, care cerea totul de la el și foarte puțin de la cei din jur. Omul al cărui singur adevăr a fost muzica și a cărui mare iubire a fost România.

”Ca să-mi îndeplinesc menirea de crainic al artei românești, căreia i-am închinat toate slabele mele puteri, mă voi strădui prin muzica mea să fac să plângă pietrele, mă voi strădui sa îmblânzesc sufletele. Țara o port cu mine, o port în mine.”

Această călătorie a fost făcută cu sprijinul Raiffeisen Bank, partener principal al Festivalului Enescu, dar și al proiectului Cronicari Digitali. Expediția în care s-au vizitat toate aceste 6 case, susținută de Raiffeisen Bank, este menită să aducă sub privirea unei generații noi povești despre valorile de patrimoniu și responsabilatea de a nu ne uita istoria.

Te invit să urmărești poveștile mele în imagini și pe Youtube sau Instagram.

26 Comments

  • Eugen Filimon

    18/10/2019 at 15:56

    Crescut in anii socialisti , nu am avut ocazia de a studia istoria marilor artisti . In anii din urma , citesc si ma bucur nespus de ” excursia ” Dvs. ! In ultimii ani , recunosc , se organizeaza festivaluri Enescu , dar ce pacat , atit de tirziu ! Ma consolez cu gindul ca muzica lui Enescu nu imi apartine numai mie , ci lumii intregi , as zice chiar universului !!
    Eugen Filimon

    Răspunde
    • Popescu Ioan

      06/11/2019 at 11:29

      Asemenea dv., anii tineretii i-am trait inainte de 1990. Citisem amintirile lui Enescu, scrise de ziaristul francez Bernard Gavoty, in urma unei serii de interviuri radiofonice. Aflandu-ma in zona Cumpatu din Sinaia, am cautat sa aflu u de e vila Luminis. Dupa mai multe ridicaridin din umeri, un localnic m-a indrumat si, in scurt timp am dat peste Vila … Alunis, unde se afla un restaurant !! Abia peste inca cativa ani am dexcoperit vila marelui muzician, vila pe care in anii socialimului o foloseau compozitorii romani drept casa de creatie. Urmele de pahare si arsurile de tigare se vedeau inca.
      La lista caselor marcate de prezenta marelui Enescu eu as adauga si pe cele de la Paris. A locuit pe rue de Clichy 26-28 in ultima perioada a vietii sale zbuciumafe. Nu trebuie uitat Hotelul Atali, pe atunci in proprietatea unuor romani, unde a fost gazduit si ingrijit gratuit de generosii proprietari. Astazi, hotelel Atala, situat la doi pasi de Champs-Elisees, nu poarta niciun semn al locului in care Enescu si-a gasit pacea in vesnicie.

      Răspunde
  • Dinu Gabriel

    23/09/2019 at 23:05

    Mă bucur ori de câte ori întâlnesc astfel de materiale ce privesc românii deosebiți din toate domeniile, români care nu au uitat niciodată de unde sunt , ce datorează părinților lor, locurilor natale și mai ales țării noastre. Cu atât mai mult când văd dragostea cu care au fost realizate de oameni ca dumneavoastră stimată doamnă Dana! Rămân cu o amărăciune când văd lipsa de interes a unor organe locale, a celor guvernamentale etc…care nu au grijă de patrimoniul nostru național și lasă în paragină, în uitare atâtea edifiii importante din istoria noastră, ca să nu mai spun de faptul că nu se îngrijesc de repatrierea lui Enescu în cripta în care a dorit să fie depus…Poate că se va gasi careva să se ocupe cu mai mult spirit patriotic ( deși se pare că acest sentiment a devenit desuet pentru mulți dintre conaționalii noștri), cu mai mult interes și dragoste de istoria neamului nostru! Oricum sper să fie cât mai mulți cei , care ca dumneavoastră, să ne poarte prin cele mai frumoase locuri pe unde au hălăduit marii noștri români! Multe și sincere mulțumiri….

    Răspunde
    • Dana Gonț

      23/09/2019 at 23:10

      Mulțumesc mult pentru toate aceste cuvinte care îmi merg direct la inimă. Cât despre cei responsabili, sunt prea rari cei care țin la această țară în această categorie. Rari. Invizibili aproape. Din punctul de vedere al patrimoniului (și nu numai), România e o rană. Pe câțiva dintre noi ne doare.

      Răspunde
  • Apostolescu Radu

    23/09/2019 at 18:17

    Multumesc pentru “excursia” pe care ne-ati prilejuit-o cu aceasta expozitie foto. Parca am mers in Alt Muzeu al Satului. Vazand aceste fotografii din zona moldoveneasca alaturi de palatul Cantacuzino (care in copilaria mea se numea “Casa Enescu”) parca inyelegi mai bine compozitiile lui Enescu cum ar fi Rapsodiile, Poema Romana, si Preludiul la unison. Restul operelor nu raman mai prejos dar cand citezi, intai incepi cu acestea. Fotografiile parca iti arata ce a vrut el sa spun ina Rapsodii, mai ales sau in Simfonia a III a cu extrase din muzica populara de pe la el. Este nemuritoare “Sarba lui Pompieru’ ” inainte de ultime parta a Rapsosiei Romane (ultima fiind o parte din “Ciocarlia”).

    Răspunde
  • soare ion

    16/09/2019 at 11:28

    Este cea mai frumoasă – extrem de bine documentată, omenească şi în acelaşi timp sensibilă – prezentare pe care am citit-o despre unul dintre geniile României şi ale lumii. Vă felicit şi vă mulţumesc din suflet, inclusiv pentru faptul că am aflat o sumedenie de lucruri despre viaţa şi sufletul marelui artist; iar povestea lui de dragoste cu Maruca este, într-adevăr, demnă de un film hollywoodian sau de pana unui Shakespeare. Preţuiesc şi admir până la iubire nobilele sentimente care v-au impulsionat să alcătuiţi acest documentar.
    Cu sinceră plecăciune, prof. dr. Ion Soare – un statornic iubitor al acestei arte fascinante arte numită MUZICA şi al marilor ei slujitori.

    Răspunde
  • Adriana Matei

    08/09/2019 at 12:25

    Mulțumesc mult pentru acest excurs interesant și emoționant ce dezvăluie sesibilitatea lui Enescu nu numai pentru muzică, dar și pentru spațiul arhitectural , designul interior, decorații. Viața sa privată denotă tărie de caracter, modestie, iubire profundă de țară.
    Felicitări din suflet!!!!.

    Răspunde
  • ileana popovici

    03/09/2019 at 11:12

    acum 22 de ani la emisunea BUNA DIMINETA am facut si eu invitatia de a vizita VILA LUMINIS pe atunci prea putin mediatizata!Felicitari pentru tot ce realizezi,frumos si de “bon ton!”………….multe ganduri bune!Cu mult drag.ileana popovici

    Răspunde
  • Aurel Ionescu

    30/08/2019 at 23:05

    Un itinerariu original și, totodată, binevenit, o călătorie cu mintea și cu inima prin locuri în care mulți dintre noi nu am călcat cu piciorul. Muțumim, Dana Gonț, avem acum la ce visa.

    Răspunde
  • Tibeiru Georgescu

    29/08/2019 at 10:43

    Excelent ca tot ce iese din pana doamnei/domnisoarei Gont.Bogat ilustrata mi-a facut placere si emotie sa revad locuri binecuvantate de Dumnezeu.Acum trei ani am vizitat casa din spatele Muzeului G.E.E in paragina-se vede deja in poza.Cautasem o partitura din scrierile maestrului;mi-o ceruse un coleg de facultate stabilit in Franta dornic sa -l serveasca pe un fost atasat cultural al ambasadei Frantei la Bucuresti.,Am gasit la muzeul Enescu pe doamna Ilinca Dumitrescu,pianista recunoscuta care s-a bucurat sa-l serveasca pe solicitant. M-am bucurat la randu-mi ca-i pot fi de folos.
    Nu am vizitat inca locuinta dela Dorohoi.Textul si poza din material sunt un indemn s-o fac fara intarziere.
    Multzam mult.

    Tiberiu Georgescu

    Răspunde
  • Laura

    28/08/2019 at 19:19

    Minunat!
    Multumim pentru poveste si imagini.
    Am vizitat Vila Luminiș in urma cu cativa ani si imi doresc sa ma întorc.a rămas unul din locurile mele preferate.are ceva special.

    Răspunde
    • Cristina Miron

      01/09/2019 at 10:21

      Felicitări !Frumoasă călătorie.Mi-e drag și bine la Tescani,în fiecare sfârșit de vara ne bucurăm de întâlniri memorabile prilejuite de Festivalul Enescu,orfeu moldav sau de spectacole oferite la finalul rezidentelor și taberelor de creație.Emotie si trăiri pe masura am avut și la vila Luminis.Gratitudine și complimente tuturor celor ce se îngrijesc de aceste locuri de vis și visare și de memoria marelui Enescu.

      Răspunde
  • Lavinia Bara

    27/08/2019 at 13:40

    Emotionant ! de cate ori am ocazia sa vad, sa citesc despre geniile umaninitatii, despre oameni creatori, despre locuri si cladiri, ma aflu in pragul de a lacrima (se intampla des!) si raman uimita de putera creatoare si MODESTIA acestora, de IUBIREA de TARA, si ma intristez ca degradarea, necunoasterea, neinteresul fata de valori are amprenta cam peste tot……., dar, in spirit pozitiv….,
    multumesc Dana Gont !

    Răspunde

Lasă un răspuns la Apostolescu Radu Anulează răspunsul

error: Content is protected !!