Discul de vinil este una dintre cele mai iubite descoperiri ale secolului! Chiar dacă a ieșit de ceva timp din casele noastre, este încă o amintire foarte frumoasă pentru mulți dintre noi!
Am învățat pe dinafară, de pe astfel discuri, toate textele din scenetele cu ”Tanța și Costel” (o satiră excepțională a vieții în comunism, despre care mă întreb și azi cum a trecut de cenzură!), am tocit discul Stelei Enache cu ”Ani de liceu”, am ascultat la pickup primele compilații disco sau de muzică românească. Pasiunea mea pentru muzică a început de la aceste discuri. Și m-a dus unde sunt astăzi, pentru că primii pași în televiziune i-am făcut ca prezentator și realizator de emisiuni muzicale.
Pentru că acest obiect este parte din amintirile mele cele mai dragi, dar are și o mare contribuție culturală, vă propun să îl sărbătorim!
Discul de vinil, unul dintre cele mai îndrăgite obiecte ale ultimului secol
1. Deși istoria discului de vinil este ceva mai veche, data de naștere a acestui suport este considerată a fi pe 21 iunie 1948. Atunci, Columbia Records lansa un nou standard al vinilului care a schimbat istoria muzicii și care a rezistat peste ani. Noul disc folosea tehnologia micro nervurilor, avea 33 de rotații pe minut, un timp prelungit de redare (Long Play), dimensiune redusă, durată mai mare de viață și mai ales o mai bună calitate a redării! La scurt timp după, a apărut și discul de 45 rpm, probabil cel mai răspândit al tuturor timpurilor.
2. Vinilul este încă apreciat ca fiind cel mai bun în ceea ce privește calitatea sunetului, iar înregistrările au trecut testul timpului mai bine ca orice alt format.
3. Când toată lumea credea că vremea lui a trecut, discul de vinil a revenit pe piață, cu o creștere semnificativă în 2011. Mulți artiști au decis, de atunci, să-și lanseze albumele și în acest format.
4. Au existat și viniluri în alte culori, se pare însă că cea mai bună calitate a sunetului este a celui negru. În 2014 a fost lansat chiar un disc care lumina în întuneric, utilizatorii s-au plâns însă că substanțele adăugate au alterat calitatea sunetului.
5. Cea mai mare colecție actuală de viniluri are peste 8 milioane de exemplare și aparține unui om de afaceri brazilian.
6. Cel mai scump disc vândut vreodată nu a fost unul clasic cu The Beatles sau Rolling Stones, ci albumul ”Once Upon a Time in Shaolin” de Wu-Tang Clan, cumpărat cu 2 milioane de dolari. Este un dublu LP, în exemplar unic, a cărui carcasă artizanală din nichel-argint a fost realizată în 3 luni.
7. Știrea că vinilul a ajuns în spațiu a fost foarte populară! Două exemplare ale Golden Record au fost plasate la bordul navelor spațiale Voyager 1 și 2. Ele cuprind selecții muzicale din diferite culturi și epoci și mesaje de la oameni de pe Pământ în 55 de limbi. Adevărul este însă că discurile nu sunt de vinil, ci din cupru placat cu aur. 😊
Dacă ești pasionat de istoria sunetului și de aparatele muzicale, ai aici o poveste minunată a celei mai mari colecții de aparate muzicale din România și una dintre cele mai mari din lume. Ocazie cu care te invit să dai și subscribe canalului meu de Youtube.
Îţi recomand să citeşti și povestea colecțiilor de la Muzeul Recordurilor românești sau Ce comori ascunde Palatul Cec, dar şi să te abonezi la newsletter pentru mai multe povești de bonton.
Te invit să urmărești poveștile mele și pe Facebook, Youtube sau Instagram.
8 Comments
Narcis-Teofil Purice
27/07/2020 at 19:58Bună seara, gazdă bună! primiți cu comentariul?
Îmi iau îndrăzneala să scriu despre căutarea de amintiri legate de ceea ce s-a petrecut în lunile trecute ale acestui an. Nu mai am, de la decesul g+ – ului, cont pe vreun instrument de socializare online; explicația pentru comentariul întârziat(nu și tardiv, sper).
În lunile din urmă, internetul mi-a fost de folos pentru plata serviciilor, obligațiilor și utilităților(necesităților), pentru audiții muzicale și 1% (sic!) vizionări seriale.
Infamul 1% dinspre finalul unui comentariu mi-o zgândărit impulsul de a tasta.
Amintirile autoarei erau explicația pentru care, dintre toți aniversații zilei, a ales să publice un articol dedicat vinilului.
Într-o exprimare plastică, 1%, semnifică puțin ori prea puțin. În sens propriu procentajul se aplică unor cantități finite.
Orânduirile sociale (produc amintiri) și amintirile sunt infinite.
… pentru că acel 1% nu mi-o părut a fi folosit într-o exprimare plastică. pentru că …
Cu bine și bune!
27,07,2020 – Purice Narcis-Teofil
EMil
22/06/2020 at 22:25E cineva care stie de Czeslaw Niemen?!
Dana Gonț
22/06/2020 at 22:27Nu știam, dar mă bucur oricând de o recomandare bună!
corina
22/06/2020 at 17:15Fara a fi o persoana nerecunoscatoare,nu stiu ce a facut mai bine comunismul,a construit sau a mutilat?”Multumita” lui am pierdut noi romanii timp pretios.Cat despre posibilitatea omului de a se informa ,ma indoiesc.Nu exista informare,pot spune ca mi-am urat parintii pentru lipsa de informare.Si aceasta s-a datorat cu adevarat comunismului.Umbrele comunismului inca ne bantuie,sunt destui cei care inca nu si-au limpezit mintea,si sunt extrem de usor de manipulat.Ce vrem noi,oameni stapani pe propria gandire,ori minti incetosate?
P.S. Cred ca cei care pot sa laude comunismul ori sunt foarte naivi,ori se numara printre privilegiatii regimului(au existat si privilegiati,fara a fi neaparat securisti,fara a avea neaparat functii importante,ca de asta a ramas celebra formula”ne descurcam”).
uzonovici matilda
21/06/2020 at 09:14Discul de vinil, cu trei ani mai mic decât mine. Am trăit cu el, ascultând muzică în tinerețe și chiar dansând. Vremuri apuse, amintiri frumoase, povestite de tine minunat! Îți mulțumesc pentru nostalgia creată!
Ionut
21/06/2020 at 23:25Stimata doamna, se aduce aminte prea ușor de perioada comunista si se fac ușor greșeli sau chiar gafe. Cenzura? Părerea mea, e ca în mai toate mediile, existau persoane ce făceau exces de zel… Asa și cu cenzura din arta, literatura, teatru, muzica & film. Cu toate astea, cu toată asa zis-a cenzura, apăreau discuri cu slagarele de afara, uneori în varianta originala, alteori reinterpretate de artiștii noștri. Se canta în engleza, franceza și italiana… Eu unul nu cred ca Tanta și Costel, reprezenta o satira a vieții din comunism. V-am scris acestea, deoarece în ultimii ani, foarte multe personalități ale vieții culturale, vorbesc prost și cu ușurință despre comunism. Și e jenant… Măcar dacă vorbim, sa știm despre ce vorbim. Școala era școală, nu exista cenzura…. Te puteai informa… Existau publicații străine la care te puteai abona și nu exista nici o repercusiune asupra individului. Marea majoritate a celor ce hulesc atât de rău comunismul nu recunosc nici 1% din părțile bune, sau ca ceea ce au devenit, i se datorează…
Dana Gonț
21/06/2020 at 23:50Stimate domn, o adresare, iată, acum permisă…
Am citit opinia dvs, mi-ar fi plăcut să o exprimați ca pe o opinie, nu ca pe un adevăr de necontestat. Eu am cu totul altă părere, mai apropiată de acele multe personalități culturale despre care spuneți că vorbesc prost și cu ușurință despre comunism. Sper să îmi permiteți să gîndesc diferit, părerea mea este bazată pe mici experiențe proprii (mai puține fiind copil) și multe, multe discuții cu oameni care au suferit în mod direct în urma acestui regim căruia îi vedeți atâtea beneficii. Nu aș putea să vorbesc vreodată de aceste beneficii în fața familiilor care au pierdut tot, în fața celor care au avut părinți, copii, frați în închisorile comuniste, în fața celor care știu ce a însemnat experimentul Pitești și așa mai departe. Nu pot să ignor suferința altora, chiar dacă nu a fost și a mea. Nu a existat cenzură, nu existau repercursiuni? Fără să am rude cu dosare, fără să fiu în școli mari, am văzut cu ochii mei la școală cum învățătoarea mea era intimidată și verificată pentru că nu ne lăuda suficient iubitul conducător. Școala era școală? Despre Regele Mihai am aflat după Revoluție. Iar dacă nu mai tăiam pe ascuns ceva animale din ograda bunicii, căci totul trebuia dat la Colectiv, ne-am fi descurcat foarte greu să avem ce pune pe masă. Am stat la cozi zile întregi, am dormit cu geci pe noi în propriul apartament din Capitală, iar părinții mei au muncit și sâmbete și duminici. Mama nu a ieșit o dată din țară în toată viața ei, iar tata, plecat cândva cu serviciul și ofertat în afară, nu a avut de ales și a revenit în țară.
Iar dacă ne întoarcem la cultură, am întâlnit zeci de personalități culturale care mi-au povestit câtă ”libertate” aveau. Eu aleg să-i cred. Mă bucur pentru dvs dacă ați fost printre privilegiații regimului, știu bine că au fost oameni care au dus-o foarte bine. Totuși procentul de 1% poate e potrivit mai degrabă pentru părțile bune ale acelei perioade, dar nu aveți pretenția de la mine să spun altceva decât am trăit, am documentat, am aflat direct și indirect. Experiențele diferite duc la concluzii diferite.
Iar ”Tanța și Costel” rămân în acel 1%, printre cele mai bune amintiri pentru mine din perioada comunistă.
Andrei
24/06/2020 at 00:57As vrea sa pot sa fiu si eu asa… Cred ca …si pentru asta va admir cel mai mult 🙂
In ce ma priveste, …atunci cand vorbesc cu nostalgici ai comunismului despre comunism (cel vechi sau urmasului lui de azi)…oricat imi propun sa raman calm si sa prezint argumente….nu reusesc decat sa ma enervez in asa hal incat sunt in stare sa rostesc simultan 10 cuvinte fara sa se inteleaga vreunul 🙂 (eventual se inteleg tocmai cele ce ar trebui excluse din vocabular). Am facut mari eforturi sa ma controlez insa am esuat de fiecare data pana acum..:) Au fost cazuri cand am ales sa tac insa cred ca privirea mea spunea totul pe un ton ridicat :))
Multe alte subiecte delicate le pot trata cu calm…
Am vazut recent un documentar despre familia regala britanica. Atitudinea asta, capacitatea de a ramane calma unii o invata ..ca sa se ridice la nivelul asteptarilor. Hmm ..cred ca ar fi invidiosi putin pe dumneavoastra 🙂