Sunt născută și crescută la București și multe îmi sunt încă mirările când descopăr câte comori puțin cunoscute are acest oraș. Printre ele o serie de case boierești care astăzi au o soartă mai bună sau mai rea, dar care au strălucit în alte vremuri.

Am pregătit pentru voi câteva povești bine închise între zidurile caselor vechi, cu puțin ajutor de la istoricul Anita Sterea, lector la Fundația Calea Victoriei.

1. Casa Melik

Încep cu Casa Melik, ea nu poate lipsi din simplul motiv că este considerată cea mai veche casă de locuit din oraș. Se află în inima cartierului armenesc, este construită în a două jumătate a secolului al XVIII-lea, în jurul anului 1760 și își păstrează și astăzi, intactă, arhitectura originală. Casa a fost construită de un boier cu rang de spătar (înalt demnitar la curtea domnească care purta la festivități sabia și buzduganul domnitorului, iar în lipsa acestuia era comandantul forțelor armate). Apoi, în 1822, a intrat în posesia negustorului armean Nazaretoglu, care a cumpărat-o cu 1400 de taleri. A ajuns să fie dată ca zestre Anei Nazaretoglu, măritată cu arhitectul Iacob Melik. De aceea casa poartă numele de Melik. În timpul revoluției pașoptiste această casă i-a ascuns pe Ion Heliade Rădulescu, C.A. Rossetti şi Ion Brătianu. După înăbușirea Revoluției de la 1848, soții Melik au plecat în exil timp de 9 ani la Istanbul și Paris. Când s-au întors, în 1857, au renovat clădirea. Mulți ani mai târziu, când Ana Melik a rămas văduvă, se spune că Mateiu Caragiale trecea zi de zi prin fața casei, pentru că făcuse o pasiune pentru Ana, în ciuda considerabilei diferențe de vârstă.

Ana Melik lasă casa moștenire comunității armene, pentru a fi folosită ca azil pentru văduvele bătrâne. Actul de donație este contestat de nepotul soțului ei, Eugen Melik, care câștigă casa în instanță. O și renovează, cu ajutorul arhitectului Paul Smărăndescu, pe la 1920. Dar apoi o pierde și se împlinește dorința Anei Melik: casa devine azil până la venirea regimului comunist, când va fi naționalizată și dată spre închiriere. Clădirea va fi salvată de Serafina și Gheorghe Răuţ, o familie de români pasionați de artă, care trăiau la Paris. Aceștia solicită statului român să transforme cea mai veche casă din București în muzeu. Este condiția lor pentru a dona statului român colecția de tablouri Theodor Pallady pe care o dețineau. Guvernul de la București acceptă, iar din anii 1970 aici funcționează Muzeul Theodor Pallady. Ceea ce înseamnă că o puteți vizita cu ușurință.

2. Casa Monteoru

Casa Monteoru este ridicată pe Calea Victoriei de boierul Alecu Niculescu și vândută lui Grigore Monteoru, cel care ridică, pe proprietatea sa din județul Buzău, stațiunea Sărata Monteoru. Grigore Monteoru s-a îmbogățit rapid după ce, pe proprietățile sale, s-au descoperit zăcăminte de petrol. Negustorul a fost un geniu al afacerilor, dar și un om care aprecia arta și rafinamentul.

După ce cumpără palatul de pe Calea Victoriei, Monteoru apelează la Ion Mincu pentru renovare. Acesta va gândi totul în cele mai mici detalii, inclusiv cele legate de designul interior. Mai târziu, Nicolae Cuțarida își pune și el amprenta pe câteva elemente, în special legate de anexe. Veți întâlni multe controverse în legătură cu arhitectul care a influențat mai mult aspectul acestei case spectaculoase, eu vă spun însă care sunt concluziile din toată documentarea mea. Important până la urmă e că palatul este o adevărată lecție de arhitectură și design interior.

Grigore Monteoru oferă casa ca zestre fiicei sale, căsătorită Elena Lascăr Catargi. Dar înainte de asta face o ultimă renovare. La final, palatul nu a arătat niciodată mai bine. Tavane pictate, tapițerii de mătase, oglinzi venețiene, coloane de marmură, candelabru comandat special la Paris, mobilă de la Viena și Paris. Iar în curte aduce trei statui grecești, din care astăzi a rămas una.

Și această construcție a intrat în posesia statului român, după un act de donație al Elenei Lascăr Catargi către Asociația Română a Legăturilor cu Uniunea Sovietică. Potrivit moștenitorilor această “donație” s-a făcut cu pistolul la tâmplă.

A fost sediul delegației diplomatice a Poloniei (care se pare că a tratat cu respect locul), apoi casă de protocol și sediul Uniunii Scriitorilor din România. Între timp a fost recâștigată de moștenitori în instanță, nu se poate vizita în interior, dar eu am participat prin 2018 la un eveniment privat organizat aici. Din păcate, în ultimii ani nu am observat nicio îmbunătățire legată de casă, grădina ei este închiriată pentru rulote cu mâncare și băutură, dar investițiile lipsesc cu desăvârșire.

Casa Vernescu sau Casa Lenș-Vernescu

À Côté de Casa Monteoru, este Casa Vernescu, una dintre cele mai frumoase case de sfârșit de secol XIX de pe Calea Victoriei. A fost ridicată de Filip Lenș în 1821 și oferită soției, Lisaveta Balotescu-Cărpinișanu, ca dar de nuntă. Din nefericire, are loc un incendiu la scurt timp după ce a fost terminată. Însă Filip Lenș o reface și mai frumoasă, în 1822. După moartea lui Lenș, în 1853, palatul începe să se degradeze. Perioada coincide cu începutul Războiului Crimeei și aici se stabilește sediul Ministerului de Război și apoi al Statului Major al armatei ruse. Legendele urbane spun că în această perioadă casa a fost vizitată chiar de Lev Tolstoi.

Palatul mai suferă un incendiu în 1882, iar în 1886 este cumpărat de Gheorghe Vernescu, căruia apropiații îi spuneau Gună (pe internet îl veți găsi deseori Guță). Acesta a fost avocat și om politic, unul dintre întemeietorii Partidului Liberal. Redă viața și strălucirea casei cu ajutorul arhitectului Ion Mincu, care o extinde și reamenajează. Dar și a pictorului George Demetrescu Mirea, care pictează casa în interior. Aceasta este perioada de glorie palatului. După moartea lui Gheorghe Vernescu, moștenitorii vând casa statului român și astfel ajunge sediu al Ministerului Economiei Naționale, Ministerului Industriei și Comerțului și chiar pentru Guvernul României.

În 1944 palatul este rechiziționat de armata rusă, care distruge mare parte din picturile murale, pierdute astfel pentru totdeauna. După 1945, casa este preluata de guvernul Groza și, până în 1990, a fost folosită de diferite ministere drept casă de protocol. După 1990, a fost disputată între Ministerul Culturii și Uniunea Scriitorilor. Cea din urma a primit-o în concesiune pentru 49 de ani și a închiriat-o unui cazino. Desigur, se poate vizita în măsura în care intrați în calitate de client.

4. Casa Dinu Lipatti

Casa Dinu Lipatti, de pe Bulevardul Lascăr Catargiu, este ridicată în 1902 de Petre Antonescu, în stil art nouveau, pentru familia muzicianului. Este una dintre primele lucrări de arhitectură ale lui Antonescu, care mai târziu a impus stilul național românesc în toate marile sale proiecte. Se povestește că, atunci când repeta Dinu Lipatti în casă, oamenii se strângeau pe trotuar să-l asculte. Grădina casei era și ea spectaculoasă cu multe flori, mai ales crini roși. Puține detalii apar despre această construcție, care e imposibil să nu vă atragă atenția dacă treceți pe lângă ea. Pe dinăuntru mai știm că, în vremurile bune, pereții erau decorați cu lambriuri de lemn și tapițerii de mătase.

Casa are șase camere plus alte două la mansardă. S-a aflat în centrul unui scandal în anul 2016, când a fost scoasă la vânzare prin licitație publică, deși este inclusă în lista monumentelor istorice și statul român trebuia notificat înainte. Vânzarea a fost blocată, iar ulterior casa a fost închiriată de Primăria Municipiului București și introdusă în circuitul cultural al Capitalei.  În luna martie a anului 2018 a fost inaugurat proiectului Casa Artelor „Dinu Lipatti” astfel că aici au loc numeroase evenimente pentru public și astfel că o mare parte din casă poate fi văzută cu ocazia acestor evenimente.

5. Casa Titulescu

Casa Titulescu este situată pe  Șoseaua Kiseleff și a fost construită pentru familia marelui diplomat român Nicolae Titulescu. Nicolae Titulescu (1882-1941), a fost diplomat, jurist, profesor și unul dintre cei mai mari oameni politici români, desemnat președinte al Ligii Națiunilor. Acesta a apelat, pentru construcția casei, la arhitectul Ion Berindey. 

În această casă funcționează acum Fundația Europeană Titulescu. Acest lucru a contribuit la salvarea ei, pentru că a fost renovată cu bani publici și a păstrat numeroase obiecte de patrimoniu, mobilier, covoare de Tabriz, porțelanuri și tablouri. Și aici au loc, din când în când evenimente, dar, cu puțin noroc, este posibil să vi se permită vizitarea și într-o zi obișnuită.

6. Casa Doina – Bufetul de la Șosea

I s-a mai spus și ”Bordeiul” de la Șosea, astăzi este Casa Doina. Deși este o bijuterie arhitecturală, aici a funcționat întotdeauna un restaurant. Clădirea este ridicată în stil neoromânesc (sau național românesc) de Ion Mincu. Este una dintre primele clădiri în acest stil construite în București. Proiectul a fost propus pentru pavilionul românesc al expoziției internaționale de la Paris, din 1889. Se dorea a fi un model de ”cârciumă românească”. Din motive financiare nu se va realiza pentru expoziție, dar va fi construită în 1892, din grija lui P.P. Carp, ministrul lucrărilor publice la acel moment. Ion Mincu – creatorul unui stil de arhitectură națională românească – se inspiră pentru acest proiect de la casele și conacele vechi oltenești. Restaurantul a avut mereu o foarte frumoasă grădina iubită de bucureșteni pentru liniște și intimitate. Și astăzi funcționează tot ca restaurant, deci o puteți admira oricând.

7. Casa Librecht sau Casa Universitarilor

Casa Librecht este poate cea mai cunoscută din această listă cu frumoase case boierești din București. O știți sub numele de Casa Universitarilor. Este ridicată de Cezar Librecht, bancher și director al Poștelor, un bun prieten al lui AL. I. Cuza, cunoscut ca personaj principal în primul mare scandal de corupție din istoria modernă a României.

Clădirea este ridicată în stil neogotic, un stil nu foarte prezent în București. Arhitectul dalmat Luigi Lipizer o proiectează și o împodobește cu geamuri din cristal de Boemia, coloane impunătoare și nenumărate elemente decorative. După abdicarea lui Cuza, Cezar Librecht este nevoit să plece din țară, astfel casa este cumpărată prin licitație de Gheorghe C. Filipescu. Acesta o va dona Eforiei Spitalelor, ajungând să găzduiască un cămin de copii. În 1946, Eforia Spitalelor este desființată, iar proprietățile acestei instituții intră în posesia Ministerului Învățământului. Construcția ajunge astfel să găzduiască, până astăzi, Casa Universitarilor. În zilele noastre ea aparține Universității București, iar prin 2022 auzisem că se pregătește o restaurare. Nu știu dacă a mai început. O vreme era accesibilă pentru că aici au funcționat o terasă și un restaurant și deseori în interior au avut loc diverse târguri și evenimente.

Îţi recomand să citești și  10 curiozităţi din istoria Bucureştiului sau articolul despre Casa Bosianu | Locul întrunirilor secrete pentru Mica Unire, dar şi să te abonezi la newsletter pentru mai multe povești de bonton.

Te invit să urmărești poveștile mele și pe Facebook,  Youtube, Instagram sau Tik Tok. 

Dana Gonț Jurnalist, blogger de călătorii

Jurnalist de televiziune cu peste 20 ani experiență (B1TV, Digi24, Prima Tv), blogger de călătorii și specialist în comunicare și promovare turistică. Dacă apreciezi ce scriu, te rog susține această activitate cu o donație către Asociația Bonton pentru Oameni și Cultură, Cont IBAN RO78BTRLRONCRT0CQ6938301, CIF 48710592. Găsești datele și pe asociatiabonton.ro

See Full Bio