Bucureştiul nu este Viena, nici Paris sau Veneţia. Şi cu toate acestea are aproape 50 de construcţii care poartă titlul de palat. Unele sunt celebre, le poate enumera oricine cu uşurinţă: Palatul Regal, Palatul CEC, Palatul Cotroceni, Palatul Victoria, Palatul Parlamentului, Palatul Elisabeta, Palatul Suţu, Palatul Cercului Militar Naţional, etc.

Altele sunt cunoscute pentru instituțiile care le ocupă: Palatul Primăriei, Palatul de Justiție, Palatul Patriarhiei, Palatul Telefoanelor, Palatul BNR, Palatul CFR, Palatul Facultății de Medicină, Palatul Ministerului Agriculturii şi lista poate continua. Dar există şi palate despre care s-a vorbit mai puțin.

Și pentru că unul dintre cele mai citite articole de pe acest blog este cel despre ”7 case boiereşti impresionante din Bucureşti”, m-am gândit să descoperim împreună și 5 palate mai puțin cunoscute ale Capitalei.

1. Palatul Herman Spayer

Este situat pe strada Batiștei, la numărul 24A și a fost construit în anul 1900. Poartă numele primului său proprietar, Herman Spayer. Acesta a fost ginerele lui Mauriciu Blank (co-fondator al băncii Marmorosch Blank). Palatul a fost de la bun început un monument apreciat, astfel că în anii 20-30 apărea chiar pe vederile cu imagini din București. 

După ce a fost naționalizat, Partidul Comunist l-a folosit drept casă de protocol, iar după 1989 a intrat în proprietatea RAPPS. A fost o vreme sediul Convenției Democrate Române și sediul Asociației „21 Decembrie 1989”, timp de 26 de ani. Pentru un timp a funcţionat într-o parte a palatului şi un bistro.

Palatul a fost în mijlocul unui scandal legat de retrocedarea lui. Moștenitorii l-au recuperat, iar timp de câțiva ani a fost scos la vânzare. Și-a găsit greu cumpărătorul, dar se pare că a fost achiziționat de Camera Notarilor care va începe și procesul de restaurare. Vestea bună este că, în 2022, au fost ridicate schele pe clădire. Interiorul se pare că a fost destul de deteriorat în timp, dar palatul păstrează câteva elemente deosebit de frumoase, cum sunt aceste vitralii.

Interior Palatul Spayer, foto: Regatta Real Estate Company

Este opera arhitectului Loius Blanc, a fost construit în stilul neoclasic și are trei intrări. Între 1907 și 1909 arhitectul Ion D. Berindey a adus câteva modificări: a adăugat grajdurile și sera. Intrarea laterală era intrarea principală, deasupra ei este marcat și anul construcției.

Intrarea este acoperită și acolo se opreau trăsurile cu musafiri de seamă sau rudele proprietarilor. Din câte am înțeles este o intrare și în spatele vilei, care comunică, printr-o scară de marmură, cu toate încăperile.

În interior se mai găsesc încă coloanele de marmură, tapetul de mătase, lambriuri de lemn, șemineuri cu feronerii, dar și câteva picturi murale. Imaginile sunt din 2020, în prezent (2024) palatul se află în plin proces de restaurare!

2. Palatul Berkowitz, astăzi Noblesse

Printre clădirile norocoase ale Bucureștiului este casa bancherului Berkowitz, de pe strada Sfinţilor (numele străzii vine de la bisericuța aflată la capătul ei: Biserica cu Sibile sau cu Sfinți, la rândul ei un monument unic între bisericile ortodoxe românești. I se spune așa datorită picturilor exterioare în care găsim imaginea unor filosofi antici ca Aristotel și Platon, dar și a unor personaje feminine antice). Construcția a fost restaurată şi redenumită astăzi: Palatul Noblesse.

A fost construit în anul 1881 pentru Ioan Pascu de către arhitectul Alexandru Săvulescu, cel care a realizat și actualul Muzeu Național de Istorie. Dar proprietarul care a făcut-o celebră este bancherul Leonid Berkowitz, care a cumpărat-o în 1903 și i-a adus modificări.

După naționalizare, a fost transformat în Palatul Pionierilor, iar după 1989 a fost retrocedat și, din 2013, a fost cumpărat de o familie cu afaceri în domeniul arhitecturii și amenajărilor interioare. Astfel clădirea a căpătat o nouă viață și și-a recâștigat, pe drept, titlul de palat. Acum funcționează ca spațiu de evenimente.

3. Palatul Suter (pe care e posibil să îl cunoașteți drept Carol Parc Hotel)

Una dintre clădirile mele favorite, poartă numele arhitectului elvețian care l-a construit (și care a și locuit în el): Adolf Suter, un apropiat al Regelui Carol I.

Arhitectul a venit la București cu ocazia lucrărilor de amenajare ale Parcului Carol I, realizate de un alt elvețian, peisagistul Eduard Redont, între anii 1900 și 1906. Suter a fost încântat de un deal din apropierea parcului, unde se cultiva viță de vie. A cumpărat terenul și a ridicat aici Palatul, despre care se spune că se află pe cel mai înalt punct natural al Bucureștiului.

După naționalizare clădirea a fost folosită ca sediu al Partidului Comunist, mai târziu a fost sediul ICRAL. După 1989 a fost revendicată și, în 2003, a intrat în posesia omului de afaceri Adrian Petre. Partea frumoasă a istoriei Palatului Suter este că a avut parte de o restaurare ca la carte. A durat patru ani, a costat peste șase milioane de euro, au lucrat la ea arhitecți și designeri de top din România, Italia, Austria și Germania.

 

 

 

 

 

 

View this post on Instagram

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A post shared by Dana Gonţ (@danagont.ro) on Feb 7, 2019 at 8:38am PST

Inclusiv o mare parte dintre materialele folosite au fost cele specifice epocii în care a fost ridicată clădirea: s-au refăcut stucaturi cu foiță de aur, tapetul de mătase, s-a folosit piatră naturală de Turda, mobilier din lemn de cireș, stejar și trandafir, obiecte de artă originale, candelabre din cristale Swarovski, Strass, Boehmia și Murano. De altfel piesa de rezistență a designului interior este candelabrul de Murano de 14 metri înălţime, cu 2000 de cristale masive şi o greutate de aproape două tone. Nu doar realizarea lui, care a durat 6 luni, a fost o reală provocare, dar și transportul și apoi structura de rezistență pe care a fost montat.

 

 

 

 

 

 

View this post on Instagram

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A post shared by Dana Gonţ (@danagont.ro) on Feb 14, 2019 at 10:40pm PST

În 2007, când a fost terminată restaurarea, lucrarea a primit premiul Uniunii Naționale a Arhitecților pentru „cel mai bun proiect de restaurare și design interior”. Tot de atunci, acolo a funcționat un boutique-hotel de lux, unde au fost cazate mai multe personalități care au vizitat România. Din păcate, afacerea nu a mers conform așteptărilor și, după ce a intrat în insolvență, hotelul a fost vândut prin licitație publică și cumpărat de un om de afaceri din Timișoara.  A fost închis ani buni, dar s-a redeschis în decembrie 2018, după ce a fost regândit designul interior. Palatul și-a recăpătat astăzi denumirea de Suter și în interiorul său funcționează un hotel de lux.

 4. Palatul Tinerimea Română

Construcția clădirii de pe strada Schitu Măgureanu a început în 1924 după planurile arhitectei Virginia Andreescu Haret (prima femeie arhitect din România și una dintre primele din lume). A fost destinată societății literare, științifice, artistice: Tinerimea Română. Clădirea a fost finalizată abia în 1935 (din lipsă de fonduri) și inaugurată de Nicolae Iorga.

Conform istoricului de pe site-ul palatului ”edificiul era multifuncţional: la subsol avea o tipografie şi o sală de restaurant, la parter o bancă proprie şi spaţii de închiriat. Etajul I cuprindea sala de festivităţi şi anexele sale. La etajul al II-lea erau camere de dormit, iar la al III-lea, administraţia revistei. Etajul al IV-lea era compus din sala mare, un muzeu etnografic, biblioteca şi administraţia societăţii. Ridicarea sa costa 32 milioane de lei şi societatea n-avea în vistierie decât suma de 300.000 lei! Aşa că a fost nevoie de eforturi enorme şi de găsirea unor soluţii.”

Din perioada comunistă și până în prezent aici este sediul mai multor orchestre și ansambluri artistice. Și, poate și datorită acestui lucru, sala mare de spectacole este astăzi piesa de rezistență a clădirii.

Are 170 de locuri, 3 rânduri de balcoane și pare să fi fost inspirată după celebra Scala din Milano. Pe lângă aceasta Palatul mai are alte două săli de spectacole: Sala Foaier și Sala Club.

5. Palatul Societății Funcționarilor Publici sau Comunali (fosta sală de spectacole a Arcub)

Este clădirea din strada Batiștei, inaugurată pe 24 iunie 1934 pentru Societatea Funcționarilor Publici. De asemenea, clădirea are ca punct central sala de festivități. Și pentru că povestea clădirii este completă pe site-ul ARCUB și nu aș putea adăuga nimic, voi cita chiar de la sursă:
”Palatul era dotat cu instalații moderne de încălzire, de iluminat și de ventilație, iar funcționalitatea spațiilor era gândită astfel încât acestea să poată fi închiriate de întreprinzătorii vremii. Funcționarii primăriei aveau aici o bancă, o policlinică medicală, o farmacie și un centru de asistență juridică, iar cetățenii orașului erau așteptați la barul și la restaurantul din clădire sau la sala de popice. Punctul de atracție al palatului a fost, încă de la început, sala de festivități. Cu 400 mp și dotări tehnice de ultimă oră, sala a fost folosită de-a lungul timpului pentru nenumărate baluri, serate, adunări, concerte și chiar spectacole de teatru. Marmura cu vene contrastante, lemnul de esență fină și oglinzile asigurau o ambianță deopotrivă elegantă și modernă. La doar patru ani de la finalizarea construcției, edificiul din strada Batiștei, cunoscut între timp și sub denumirea „Palatul Arta”, primește recunoașterea cuvenită. Clădirea avea să găzduiască Expoziția comemorativă a 20 de ani de la „Unirea cea mare”, în cadrul festivalului Luna Bucureștilor.

Palatul SFPMB a găzduit documente și arme care le-au aparținut lui Mihai Viteazul și Al. I. Cuza, dar și documente ale Marii Uniri, din 1918. Anii au trecut, iar schimbările politice nu au ignorant clădirea de pe Strada Batiștei. În 1945, SFPMB este desființată, iar în locul ei se va instala Asociația Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică, înființată încă din 1944. În anii de după 1947, palatul va găzdui o bibliotecă, o sală de lectură și chiar o discotecă. Forma elegantă de scoică a balcoanelor laterale înșiruite din sala de festivități a fost schimbată, fiind preferat un profil simplu, cu rol de amplificare a spațiului.”

După 1996 aici a funcționat cu succes sediul Arcub, din păcate însă clădirea, încadrată în clasa I de risc seismic, nu a fost reabilitată și, până la urmă, a fost închisă activităților publice. De atunci există un proiect de consolidare și modernizare, însă lucrurile se mișcă greoi, pe de o parte din cauza studiilor și expertizelor necesare, pe de altă parte pentru că subsolul clădirii aparținea unor proprietari care s-au decis greu să vândă statului. Sper ca acest spațiu să fie redat circuitului cultural al Bucureștiului cât mai curând.

Nu voi încheia fără a menționa cele două palate domnești pe care le mai are Bucureștiul: Palatul Ghica Tei și Palatul Știrbey de pe Calea Victoriei, cu istorii mai complicate, dar și splendidul Palat Crețulescu sau Kretzulescu, mult mai cunoscut, aflat la intrarea în Parcul Cișmigiu din strada Știrbei Vodă. Cel din urmă este opera arhitectului Petre Antonescu, a fost reședința Elenei Kretzulescu, iar statul român l-a cumpărat în 1927, cu tot cu grădina aferentă (de altfel o parte din actuala Grădina Cișmigiu era grădina palatului). Astăzi găzduiește sediul UNESCO și poate fi admirat doar din exterior.

Citește în continuare
Ce comori ascunde Palatul CEC
Povestea Palatului Culturii din Iași
Povestea Palatului Regal din București
Povești uitate despre numele străzilor din București
Palatul Regal din Mamaia

Dacă ți-a plăcut, te rog dă povestea mai departe. Te invit să urmărești călătoriile mele și pe Facebook,  Youtube, Instagram @danagont.ro sau TikTok, dar și să te abonezi la newsletter pentru mai multe povești de Bonton.

Dana Gonț Jurnalist, blogger de călătorii

Jurnalist de televiziune cu peste 20 ani experiență (B1TV, Digi24, Prima Tv), blogger de călătorii și specialist în comunicare și promovare turistică. Dacă apreciezi ce scriu, te rog susține această activitate cu o donație către Asociația Bonton pentru Oameni și Cultură, Cont IBAN RO78BTRLRONCRT0CQ6938301, CIF 48710592. Găsești datele și pe asociatiabonton.ro

See Full Bio