După vacanța în Corfu, mi-am dorit să scriu un articol despre fiecare loc pe care l-am văzut. Mi-am dat seama, până la urmă, că este mai utilă o trecere în revistă a 20 de locuri de vizitat în insula Corfu, pentru că restul poveștilor merită descoperite și explorate de fiecare în parte.
Am inclus aici cele mai importante obiective din vechiul oraș, cele mai frumoase plaje pe care am fost, cel mai vechi sat din Corfu și alte locuri sau experiențe de neratat. Am explorat insula cu o mașină închiriată, era singura variantă posibilă pentru a le vedea pe toate. La final, ai detalii și despre hotelul în care am stat. Iar pentru prietenii tăi vorbitori de engleză, există versiunea tradusă aici.
Insula Corfu (pe care grecii o numesc Kerkyra) este a șaptea insulă grecească după mărime și are un mix foarte interesant de culturi. Venețieni, francezi și britanici au trecut pe aici în ultimii 1.000 de ani și toți au lăsat ceva în urmă. Corfu este însă singura insulă grecească care nu a căzut sub ocupație otomană. Este o destinație cu multe locuri de văzut și cu o serie de plaje superbe. Părerile și gusturile sunt împărțite și subiective. Locul este o combinație inedită de peisaje incredibile, de sate vechi, palate venețiene și case care stau să cadă. Dar chiar și cu aceste case, mie mi s-a părut o insulă fermecătoare!
Corfu, orașul vechi
Este locul perfect de unde să începi să simți spiritul insulei. Aici se concentrează istoria și cultura ei. Chiar de aici începe lista cu locuri de neratat în Corfu.
1. Vechea citadelă
Centrul istoric al orașului Corfu este patrimoniu UNESCO și este “păzit” de două fortărețe venețiene: vechea citadelă și noul fort. Dacă ai timp doar pentru una dintre ele, vechea fortăreață ar fi alegerea mea. Este atât de veche, încât începuturile ei sunt datate undeva în secolul 6, dar a fost modificată și renovată de mai multe ori. Venețienii au separat-o de țărm, iar accesul se face pe un pod.
În vechiul fort este și biserica Sfântul Gheorghe, construită mult mai târziu, în 1840, cu aspect de templu grecesc.
2. Noua fortăreață
Noua fortăreață nu este nici ea atât de nouă. Istoria ei începe pe la 1576. Este în zona portului vechi și îți dă ocazia să vezi orașul Corfu de sus.
3. Biserica Sfântul Spiridon
O vei repera ușor pentru că are cel mai înalt turn din oraș. Adăpostește moaștele Sfântului Spiridon, protectorul insulei. Corfioții țin mult la această biserică și la sfântul lor ocrotitor, pentru că i-a protejat de ciumă, foamete și invazia otomană.
4. Muzeul de Artă Asiatică
Muzeul se află în interiorul Palatului Sfântul Mihail și Sfântul Gheorghe. Este singurul muzeu din Grecia dedicat artei asiatice. A fost creat în 1927, când diplomatul corfiot Gregorio Manos a donat prefecturii peste 10.000 de piese de artizanat japonez și chinez. Recunosc că nu am fost în interior, lista mea de locuri de vizitat în Corfu era prea lungă și nu a fost timp de muzeu. Dar am explorat clădirea și zona destul de mult, căci sunt foarte frumoase.
5. Esplanada Liston
Liston este o construcție elegantă din perioada franceză, cu multe coloane, proiectată în stilul Rue de Rivoli din Paris. Este situată aproape de intrarea în vechea fortăreață și face parte din Piața Spianada, un spațiu de promenadă cu terase, monumente și zone verzi.
6. Străduțele din orașul vechi
Dincolo de obiectivele enumerate, străzile orașului trebuie bătute la pas, în lung și în lat. Sunt multe construcții frumoase, biserici, terase. Strategia mea a fost să-i acord orașului timp suplimentar seara, pentru că în timpul zilei am explorat alte zone ale insulei.
Alte locuri de vizitat, în apropierea orașului Corfu
7. Mănăstirea Vlacherna, Golful Kanoni
E greu să faci un clasament și să compari palate cu plaje și muzee cu mănăstiri. Dar eu, dacă închid ochii și mă gândesc la Corfu, Vlacherna este prima imagine care îmi vine în minte. Pentru mine locul este de o frumusețe greu de egalat și, de altfel, cred că este printre cele mai fotografiate obiective ale insulei.
Vlacherna este o mănăstire ridicată în 1799, iar numele ei este preluat de la biserica cu același nume din Istanbul. Care, după unele probabilități, a fost numită după o colonie de vlahi din zonă. Ce mică e lumea asta mare, nu?
Mănăstirea Vlacherna este situată în Golful Kanoni și se află pe traseul de aterizare sau decolare a avioanelor. Este un loc special, unde oamenii vin pentru a fotografia și filma aceste aterizări. Mi-a plăcut atât de mult acest loc, încât am mers câteva dimineți la rând de la hotel (care era situat foarte aproape) să-mi beau cafeaua privind Vlacherna de sus.
9. Palatul Achilleion
Achilleion este fosta reședință de vară a împărătesei Sissi a Austriei. Se află la aproximativ 10 kilometri sud de orașul Corfu.
Palatul a fost construit în 1888 iar tema lui centrală este eroul Ahile. Pe lângă interioarele bogat decorate, priveliștea din grădinile palatului este la fel de frumoasă.
10. Vila Mon Repos / Muzeul Arheologic
Locul este faimos pentru că aici, adică exact aici, s-a născut prințul Filip, duce de Edinburgh, soțul Reginei Elisabeta a Angliei. Vila a fost finalizată în 1831 și, după unirea insulei cu Grecia, în 1864, a fost oferită familiei regale a Greciei, ca reședință de vară (prințul Filip a făcut parte din familia regală a Greciei). Reședința a fost confiscată de statul grec după fuga regelui, iar astăzi este sediul Muzeului Arheologic.
11. Moara de vânt Anemomilos
La doi pași de Mon Repos, este o moară de vânt. O menționez pentru că este un loc liniștit și fotogenic, iar în apropierea ei sunt cafenele și terase la malul mării. De aici se văd foarte bine portul plin de yachturi și cetatea veche.
12. Pentru fanii The Durrells
Am adorat serialul The Durrells, care a fost filmat în Corfu și mi-am dorit să ajung la casa care apare în film ca locuință a familiei. Aceasta este o locuință privată, care nu se poate vizita. Este în Kantokali, la 7 km de orașul Corfu și poate fi văzută doar dinspre mare. Dacă ați fost și voi fani The Durrells, și vă doriți să ajungeți aici, aveți două opțiuni. Una ar fi să căutați excursiile cu barca. Am văzut că sunt bărci care vin în zonă ca să ajute turiștii să facă fotografii din larg. Sau, încercați să vă descurcați pe cont propriu să ajungeți la aceste coordonate. Eu am mers un pic prin apă ca să o văd mai de aproape, deci, dacă aveți astfel de idei, să luați încălțăminte de apă la voi. Mai sunt și alte locuri pe insulă în care s-au filmat diverse alte scene din film.
13. Old Perithia, cel mai vechi sat din Corfu
Situat pe cel mai înalt munte de pe insulă, Pantoktator, într-un loc la fel de frumos ca drumul până acolo, Old Perithia este o călătorie în timp. Un sat de secol XIV, aproape complet abandonat, unde au rămas numai câteva locuri turistice. Are o piațetă mică superbă unde sunt două-trei taverne, cu mâncare delicioasă.
Cele mai frumoase plaje și peisaje din Corfu
Din lista mea lipsește partea de sud a insulei, unde mai sunt niște locuri care merită vizitate. Am avut mașină închiriată pe insulă, dar drumurile nu sunt ușoare. Distanțele par scurte, dar se parcurg într-un timp considerabil, drumurile sunt înguste și abrupte, de aceea nu am ajuns în partea de sud. Cum cazarea mea a fost foarte aproape de Corfu Town (și cred că a fost o alegere bună), am inclus aici locuri cât de cât accesibile, dacă ești cazat aproape de orașul vechi sau în partea de nord a insulei.
14. Porto Timoni
Porto Timoni este plaja la care se ajunge cel mai greu, dar este absolut spectaculoasă. Dacă ai timp, merită să îi aloci o zi întreagă. În primul rând pentru că parcurgi un traseu de munte să ajungi la plajă (atenție dacă îl faci în plin soare, protejează-te!). Apoi, pentru că aici sunt două plaje despărțite de o limbă de pământ. Poți sta la soare pe plaja estică dimineața și pe cea vestică, după-amiaza. Vestea bună, dacă nu ești foarte sportiv, este că poți ajunge și cu un taxi pe apă din Agios Ghiorghios. Dar nu vei vedea plajele de sus.
Iar când vei urca muntele înapoi, dacă mergi dincolo de parcarea Afionas, ai un loc de belvedere de unde poți vedea un apus de vis.
15. Capul Drastis
Este un peisaj de o frumusețe aparte despre care nu cred că sunt multe de adăugat, imaginile vorbesc de la sine.
16. Sidari, Canal D’amour
Este una dintre cele mai vizitate zone de pe insulă, atât pentru frumusețea locului, cât și pentru un mit local care spune că acele cupluri care vor înota aici, vor rămâne împreună toată viața. Merită să încercați. 🙂
17. Plajele Liapades și Rovinia
Este imposibil să cuprinzi toate plajele frumoase din Corfu, într-o singură vacanță. În zona Palaiokastritsa sunt mai mult plaje care merită văzute. Liapades mi s-a părut printre cele mai frumoase. Dar imaginea de mai sus o poți vedea de pe traseul care duce la Rovinia, din imediata apropiere.
18. La Grotta Beach Bar
La Grotta nu este despre barul în sine, ci despre loc. Construit pe stânci, aici poți să bei o cafea, să iei masa sau să faci o baie și să stai la plajă, admirând priveliștea superbă.
Experiențe
19. Croazieră de o zi, insulele Paxos, Antipaxos și Grotele Albastre
Rezervă o zi pentru o croazieră în Paxos, Antipaxos și Peșterile (Grotele) Albastre. În Paxos ai și timp de plimbare și masă și insula este deosebit de fermecătoare.
În Antipaxos, vasul oprește într-un golf unde doritorii pot face baie. Cel puțin în croaziera în care am fost, nu se coboară pe insulă.
Peșterile albastre sunt grote de dimensiuni diferite, în cea mai mare intră nava cu totul, iar imaginea este spectaculoasă.
Poți cumpăra croazierele de la multe agenții locale, care asigură transportul de la hotel. Eu am rezervat prin Corfu Travel Point.
20. Corfu, în perioada sărbătorilor de Paște
Nu este un loc, ci o experiență. Sărbătoarea Paștelui în Corfu diferă de cea din orice alt loc. Mulți turiști merg special pentru a vedea această tradiție. Zeci de mii de spectatori coboară în piața principală a orașului, în fiecare sâmbătă de Paște, pentru „kanates” sau „botides”. Adică obiceiul de a arunca de la fereastră sau balcon vaze de lut, mai mari sau mai mici, deseori de culoare roșie. Vasele le veți găsi și sub formă de suvenir.
Unde m-am cazat pe insulă
Am ales să mă cazez la Ariti Grand Hotel Corfu. Am luat decizia de a pleca în Corfu în ultimul moment și am ales hotelul în baza unei recomandări. Este situat la puțin peste 5 km de centrul orașului vechi și are stație de autobuz chiar în față, care te duce în oraș. Pentru mine partea cea mai frumoasă a fost că Ariti este la doi pași este golful Kanoni de unde se vede mănăstirea Vlacherna de sus și unde, cum spuneam, mi-am băut cafeaua câteva dimineți la rând.
Mi-a plăcut mult camera, extrem de spațioasă și confortabilă. Era împărțită în două, ca un mic apartament: o zonă de living și un dormitor.
De pe balcon poți privi cum aterizează și decolează avioanele. Noaptea nu sunt zboruri, deci nu vă gândiți că vă va deranja zgomotul.
Personalul a fost foarte amabil. De la recepție am primit sfaturi extrem de utile legate de obiectivele pe care mi le-am propus. Dincolo de ce găsești pe orice hartă, e important ca cineva să-ți confirme ce e cu adevărat de neratat sau să-ți spună, de exemplu, în ce moment al zilei e mai potrivit să ajungi într-un loc.
Hotelul are piscină și opțiunea de all inclusive, dar eu am explorat insula de dimineață până seara, am mâncat la taverne, și nu consider pachetul all inclusive necesar. Am apreciat hotelul pentru confort și ospitalitate.
N-am plecat cu așteptări mari, dar nici puține, în insula Corfu. Iubesc Grecia, iar Corfu a reușit să îmi facă o surpriză frumoasă cu diversitatea lui, cu frumusețile naturale, influențele italiene, dar și o bucată bine păstrată din Grecia autentică!
Dacă iubești insulele, ca și mine, îți recomand să citești și Creta | La dolce vita în stil grecesc sau Rhodos | Ce să vizitezi în Insula Zeului Soare. Poți să te abonezi la newsletter pentru mai multe povești de bonton.
Te invit să urmărești călătoriile mele și pe Facebook, Youtube, Instagram @danagont.ro sau TikTok.
One Comment
Maria Horne
09/06/2023 at 18:24Cea mai cosmopolită insulă grecească !
Cea mai frumoasă săptămână a patimilor ,cu obiceiuri combinate ,pitorești …
Iar împrejurimile,extraordinareeee
Am văzut muuultă Grecie ,elevii din Ellada sânt extraordinari !