Din 1800 şi până în 1947 Bucureştiul era împărţit pe culori (nu pe cartiere sau sectoare, ca astăzi): galben, roşu, negru, albastru, verde. Culoarea de roșu era chiar centrul Capitalei, dar în 1925 dispare şi e împărțită între primăriile de galben, negru, albastru şi verde.
Calea Victoriei are denumirea neschimbată din 8 octombrie 1878, după Războiul de Independenţă, când armata română își face intrarea triumfală în Capitală. Până atunci era cunoscută ca Podul Mogoșoaiei, o stradă care a rezultat din unirea Drumului Braşovului cu Uliţa cea mare spre Sărindar. Podul Mogoşoaiei este prima stradă pavată din Bucureşti, însă pavarea era făcută cu trunchiuri de copaci, de aici şi denumirea de pod. Era drumul pe care Constantin Brâncoveanu îl făcea de la Palatul Domnesc, la domeniul de la Mogoşoaia. Singurul loc în care mai puteți vedea astăzi pavajul cu lemn de stejar este la intrarea în Hanul Lui Manuc.
Considerată „coloana vertebrală” a Bucureştiului, Calea Victoriei este una dintre arterele cu cele mai multe clădiri declarate monument istoric din Bucureşti. Cu toate acestea, într-un clasament din 2013 ea este abia pe locul 4, după Calea Călăraşilor, Calea Griviţei, sau strada Mircea Vulcănescu. Majoritatea clădirilor de patrimoniu sunt de la sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX. De ce nu sunt mai vechi?
Pentru că Bucureştiul a avut parte de câteva dezastre majore, dintre care e de menţionat incendiul din 23 martie 1847, în ziua de Paști, cel mai mare incendiu consemnat în Capitală. Focul nu a putut fi stins timp de câteva săptămâni şi, conform raportului întocmit de șeful poliției Capitalei, au fost distruse în total aproape 2000 de clădiri. După această tragedie s-a înfiinţat serviciul de pompieri.
Dintre clădirile spectaculoase de pe Calea Victoriei, câteva se remarcă, dincolo de frumuseţea lor, cu istorii şi poveşti surprinzătoare.
În momentul în care Carol I ajunge la Bucureşti, pe 10 mai 1866, primarul Dimitrie Brătianu îi oferă cheile oraşului, iar mai apoi este dus la “palatul” pregătit pentru el. Principele nota în jurnalul său: „M-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta, palatul ia-l de unde nu-i. Locuiesc într-o căsuţă un pic mai mică decât gara din satul natal”. Era vorba de casa lui Dinicu Golescu construită în 1820, cumpărată de stat şi folosită şi de Cuza ca reşedinţă domnească. Principele realizează că este nevoie de o locuinţă în care să poată primi oaspeţi străini, astfel încât decide să construiască Palatul Regal (astăzi Muzeul Național de Artă al României), care însă va fi inaugurat mult mai târziu, în 1937.
Grand Hôtel du Boulevard a fost primul hotel bucureştean cu apă curentă în camere, iar după 1904 a beneficiat de iluminat electric şi ascensor. În restaurantul său se serveau fructe de mare proaspete, iar pereții erau decorați cu tablouri de artă care puteau fi și cumpărate.
Teatrul Odeon, opera arhitectului Grigore Cerkez, este singura clădire de teatru din Europa şi a doua din lume cu tavan retractabil. El funcţionează şi acum cu acelaşi mecanism de la 1911.
Casa Capșa, înființată în 1881, a câştigat medalia de aur la expoziţia de la Paris, din 1889-1900, pentru produsele sale de cofetărie. Bomboanele de ciocolată făcute la Capşa erau oferite de Familia Regală în vizitele sale oficiale, iar în cinstea generalului Joffre care a vizitat România, fraţii Capşa au creat celebra prăjitură Joffre. De-a lungul timpului cafeneaua a fost locul de întâlnire al celor mai mari personalităţi politice şi culturale şi sursa principală de informare a jurnaliştilor. Un prefect de poliţie chiar i-a cerut regelui Carol al II-lea să închidă Casa Capşa pentru că o considera „locul tuturor răutăţilor”. 🙂
Cercul Militar Național a fost construit în 1912 cu fonduri obţinute în principal din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor. Palatul Cercului Militar Național a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăștinos. Motiv pentru care inginerii Anghel Saligny și Elie Radu adoptă o tehnică folosită mult în Veneţia, aceea de a străpunge solul mlăştinos cu piloni de stejar. Aşa a fost făcută fundaţia acestui palat masiv. Aici aveau loc cele mai frumoase baluri. Se spune că în acea perioadă taţii îşi plimbau fetele prin preajmă, doar-doar le remarcă un ofiţer 🙂
Palatul Telefoanelor a declanşat un imens scandal la inaugurarea sa în 1934. Era cea mai înaltă clădire din Bucureşti (52,5 m), cu alte cuvinte primul zgârie-nori din Capitală. Dar construcția în stilul Art Deco nu a fost pe placul bucureştenilor care au boicotat-o. Cum? Au refuzat să circule prin faţa ei aproape doi ani.
Poveştile despre Bucureşti sunt multe şi fascinante. Aici aţi găsit doar o mică parte dintre ele. Îți recomand să citești și 7 case boierești impresionante din București sau Ce comori ascunde Palatul CEC, dar și să te abonezi la newsletter pentru mai multe povești de Bonton.
Urmărește poveștile mele în imagini și pe Youtube sau Instagram.
31 Comments
Traian Paraschiv
20/09/2020 at 14:31De remarcat ca pana in anii 70 a mai existat in Bucuresti strada Coloniei ( sector 2) pavata cu busteni ulterior s-a degradat si e refacuta cu asfalt.
O Bucurosteanca !!
24/03/2020 at 15:39Frumos, interesant nu mai Ma satur de savurat tot Ce a fost frumos candva ! Multumesc !
iuliana iatan
21/09/2019 at 16:18Multumesc, totul este foarte interesant. Ma bucur ca transmiteti astfel de informatii, pentru ca trebuie cunoscute.
Dana Gonț
21/09/2019 at 17:22Mulțumesc! Contez pe sprijinul fiecărui cititor care găsește interesante aceste povești, să le dea mai departe.
Constanta Ferentz
21/09/2019 at 17:23Amuzant : ,,Au boicotat clădirea Palatul Telefoanelor ” .. Și dacă își instalau telefon? Făceau plata cu cardul? Nu,nu exista card. Așa că trebuiau să deschidă ușa clădirii. Frumos articolul,bine conturat, scris cu talent. Bravo!
Dana Gonț
21/09/2019 at 17:24Mulțumesc mult! 🙂
Elena Petre
23/08/2019 at 14:06Un articol foarte frumos. O placere sa citesti. Multumesc foarte mult.
Dana Gonț
23/08/2019 at 14:07Mă bucur foarte mult că v-a plăcut. Sper să descoperiți și altele interesante pe acest blog.
Aurel Ionescu
16/04/2019 at 00:03Felicitări pentru articol! Binevenit și foarte interesant.
Miha
27/11/2019 at 09:26Foarte frumoase articolele. Sunt de aproape o ora pe blogul tau si nu reusesc sa mai ies pentru ca ma duc din articol in articol 🙂
Dana Gonț
27/11/2019 at 10:03Blogul meu este ca o sufragerie virtuală, un loc primitor. 🙂
Mă bucur să fiu parte din micile bucurii ale unei zile, sper să reveniți pentru că vor mai urma povești
Doina Alexandrescu
29/03/2019 at 11:16Interesant articol. Multumesc, In legatura cu tavanul retractabil, la restaurantul hotelului Imparatul Romanilor exista acest tavan retractabil si face deliciul serilor de vara. O data, cand sunteti in Sibiu, va rog sa mergeti sa il vedeti.
Alexandra Popescu
08/01/2019 at 14:06Wow, habar nu aveam ca bucurestiul a fost impartit in culori. foarte interesant tot articolul
Dana Gonț
08/01/2019 at 14:07Mulțumesc! 🙂
Mihaela Eftimie
06/11/2018 at 15:55Frumos! Va urmăresc
Dana Gonț
06/11/2018 at 15:56Mulțumesc!
Mihaela Eftimie
06/11/2018 at 15:54Felicitări! Va urmăresc!
Silvia Colfescu
09/04/2018 at 19:53Teatrul Shakespeare din Gdansk, Polonia (arhitect Renato Rizzi), deschis în 2014, are un spectaculor tavan retractabil.
Slobodan
04/11/2017 at 08:41Foarte frumos și interesant. Salutări din Serbia. Веома лепо и занимљиво. Поздрав из Србије.
Margo
03/11/2017 at 18:21Povestile tale sunt minunate!
Dana
03/11/2017 at 18:22Mă străduiesc. Nu știu dacă reușesc mereu, dar pun suflet și cred că asta contează cel mai mult.
Patrascu Danut, din Bacau.
21/10/2017 at 10:23Daca NOI – oamenii iubitori de art, cultura, istorie – NU VOM TRANSMITE mai departe ISTORIA unei strazi, a unei case sau cladiri, a unui oras sau regiune a Romaniei, VOR DISPAREA CU TOTUL a cestor minunatii pe care OMUL le-a faurit de alungul vietii sale sau urmasii sa redea cu mare dragoste si iubire de frumos si arta sa trasmita, atunci VOR MURI TOATE si NIMIC NU SE V-A STIE. MII DE MULTUMIRI tuturor care fac acest GEST MINUNAT, de a reda TOTUL CE ESTE INTERESANT pentru OMENIRE.
Ivan Iuliana
23/02/2020 at 08:07Superb! numai lucruri interesante care te captiveaza!!!
Aricii Doina
23/04/2017 at 23:59Fascinant ! Nu m-as putea satura niciodată sa citesc astfel de relatări despre clădirile vechi si despre personalitățile care au marcat nu numai istoria Bucureștiului dar si pe cea a României. Felicitări pentru articolele dumneavoastră! Le aștept cu nerăbdare pe următoarele !
Anonim
24/04/2017 at 00:01Scuze, acum am văzut ca mi-am scris greșit numele: este de fapt Ariciu, nu Aricii
Negrea Paul
21/11/2016 at 10:22Interesant,de-a lungul timpului romanii s-au remarcat prin inventivitate,interes pentru frumos,creativitate-exceptind perioada neagra a istorie din ultimii 26 de ani in care autointitulatii politicieni s-au remarcat prin josniciile cele mai sumbre ale rasei umane
claudius
07/11/2016 at 17:27Fabulos, felicitari!
Nicolae
06/11/2016 at 18:44Interesant fara suparare
Va urmaresc !
Anonim
06/11/2016 at 17:30Felicitări sincere!
Georgiana
06/11/2016 at 00:00Un articol care nu as fi vrut sa se mai termine 🙂
Dana
06/11/2016 at 00:36Mulțumesc mult! Vor mai fi și altele poate la fel de interesante 🙂