QUESTION

Sănătate, siguranță, educație, cultură, civilizație… Ce alegi?

Ce alegi? Să ai ce mânca, să fii sănătos, educat, să trăiești în siguranță? Să te simți liber, să trăiești într-o lume civilizată sau să poți călători? Ce alegi?

Hai să alegem sănătatea, că e mai bună decât toate, nu? E minunat să ai un sistem de sănătate bine pus la punct. Dar cum ar fi să fii sănătos tun, să ieși pe stradă și să te omoare un tâlhar?

Atunci să alegem educația! Dar la ce bun să fii educat dacă nu ești plătit la nivelul educației tale și nu vei avea niciodată acces la slujbe bune, fără o pilă?

Să alegem autostrăzile, măcar așa ne putem vizita mai des… Dar la ce bun, de unde bani de benzină?

Să alegem să ne rugăm, să facem catedrale! Dar la ce bun dacă ajungem să ne rugăm numai pentru sufletul morților din spitale?

Scenariile sunt sumbre, poate extremiste, dar poate așa voi exemplifica mai bine de ce NU trebuie să alegem. Trăim într-un stat pe care îl finanțăm, tocmai ca să ni le furnizeze pe toate. Cu alte cuvinte atunci când decidenții ne pun în vedere că nu le putem avea pe toate, e ca și când cineva ți-ar cere să alegi: ce preferi? Să vezi, să mergi, să auzi sau să gândești? Aceste nevoi sunt un întreg și sunt de bază, ele nu trebuie negociate într-o țară ca România care nu e deloc o țară săracă. Are doar un popor sărac…

black-and-white-people-bar-men

Observ de multă vreme eternele polemici: bani pentru spitale vs. catedrale, să cumpărăm Brâncuși vs. să ajutăm copiii săraci, să facem ceva pentru învățământ vs. să mai facem o autostradă… Și lista poate continua. Oamenii sunt îndârjiți, fiecare are convingerea și prioritatea lui. E și normal, într-o țară în care lista de probleme e atât de lungă.

Ce-i însă trist este că oamenii sunt porniți unii împotriva altora și asta îi ține foarte ocupați. Suntem mereu puși pe harță, ne contrazicem constat, îi urâm pe cei care nu sunt de acord cu noi și așa rămânem o societate mereu divizată și foarte greu de unit.

Nu sunt un formator de opinie, dar simt nevoia să spun ceea ce cred: în România au fost bani pentru toate! Poate mai sunt. Bugetele cheltuite de-a lungul anilor erau suficiente pentru ca România să nu mai fie țara europeană cu cea mai mare rată a mortalității în spitale, din cauze care ar fi putut fi evitate. Pentru ca în România să nu mai existe o rată a analfabetismului funcțional de 42%. Pentru ca un sfert de milion de copii să nu mai meargă la culcare, în fiecare seară, cu stomacul gol. Ca să nu mai fim la coada clasamentului la numărul de kilometri de autostrăzi (se estimează că pierdem anual miliarde de euro din cauza infrastructurii rutiere, nu se poate estima cât pierdem pentru nervii acumulați la orice drum, pentru mașinile care se strică mai des sau pentru faptul că suntem mai departe unii de alții)… Atâtea probleme puteau fi rezolvate, dacă s-ar fi vrut asta cu adevărat.

Nu banii ne-au lipsit, ci oamenii cărora să le pese de noi. Sunt ani de când auzim de șpăgi imense, de achiziții cu prețuri umflate de zeci de ori, de contracte inutile, de furt din banii publici. Sumele sunt imposibil de calculat, dar cu siguranță enorme. Și în tot timpul ăsta noi suntem din ce în ce mai supărați unii pe alții… Și e foarte bine așa pentru cei care au acești bani de împărțit.

Așa că data viitoare când alegi să donezi pentru Brâncuși sau pentru un spital, nu te mai supăra pe cel care donează pentru altceva. Supără-te că nu reușim să oprim corupția care, practic, ne costă pe toți și ne lasă să ne certăm unii cu alții.

Save

3 Comments

Lasă un răspuns