Share

Astăzi începe Bookfest, cel mai mare salon de carte din România. Organizatorii anunță că peste un milion de cărți vor fi la Romexpo la această ediție, printre care câteva mii de titluri noi și multe cărți cu reduceri de până la 80%. Bookfest este și un prilej de a te întâlni cu mulți autori, sunt foarte multe lansări zilnic, lecturi, sesiuni de autografe și dezbateri. E destul de greu să alegi, eu am parcurs tot programul și am făcut o selecție de recomandări, cât se poate de subiectivă. 🙂

Primul eveniment la care mă opresc este joi, pe 25 mai. La ora 17:30, Editura Vremea lansează „Amintiri din Cotroceni ale unui fiu de „burghezo-moșier”, de Mihai Sorin Rădulescu, în prezenţa autorului şi a Silviei Colfescu, la Cafeneaua Literară Julius Meinl, etaj, pavilion C4. Cartea îmi face cu ochiul deocamdată din prisma titlului, dar mă tentează tot ce e legat de poveștile din Bucureștii altor timpuri. Totuși, ştiu câte ceva și despre munca profesorului și genealogistului Mihai Sorin Rădulescu, iar acest lucru mă încurajează să cred că e o carte ce merită citită.
Nu insist asupra evenimentelor din timpul săptămânii prea mult, majoritatea vom ajunge oricum la Bookfest în weekend, dar mai este un eveniment pe care vreau să vi-l recomand vineri, pe 26 mai.
La ora 18:00 Editura Monitorul Oficial lansează la stadul propriu, în pavilionul C2, albumul ”Tapiserie de Cela Neamțu”. Vă recomand acest eveniment din două motive: în primul rând trebuie să o descoperiți pe Cela Neamțu, în cazul în care nu o știți deja. Apoi invitați mai sunt Dan C. Mihăilescu și Doina Păuleanu, doi povestitori de carieră.

Tapiseria ”Crâng”, de Cela Neamțu

Sâmbătă, pe 27 mai, este cea mai plină și ofertantă zi a Bookfest-ului. Încep cu a vă recomanda lansarea cărții ”Jurnal scoțian” a preotului Ioan-Florin Florescu, de la ora 14:00, la standul Editurii Polirom, în pavilionul C2. Pe Ioan-Florin Florescu l-am mai recomandat. Cartea este o colecție de texte de pe blogul său, cu același nume. Aveți o ocazie unică de a vă întâlni cu un om-poveste care scrie dumnezeiește.

Tot sâmbătă, și tot de la ora 14:00, începe ”artileria grea” de la Editura Humanitas. La standul său, din pavilionul C2 sunt programate, practic unul după altul, următoarele evenimente:

La ora 14:00, lansare şi sesiune de autografe: Andrei Pleşu, ”Despre inimă şi alte eseuri.” Invitați: Andrei Pleşu, Sever Voinescu.
La ora 14:30, lansare şi sesiune de autografe: Gabriel Liiceanu, ”România, o iubire din care se poate muri”. Invitați: Gabriel Liiceanu, Sever Voinescu, Cristian Pantazi
La ora 15:00, lansare şi sesiune de autografe: Mircea Cărtărescu, ”Peisaj după isterie”. Invitați: Mircea Cărtărescu, Mircea Vasilescu, Angelo Mitchievici.
La ora 15:45, lansare şi sesiune de autografe: Tatiana Niculescu, ”Mistica rugăciunii şi a revolverului. Viaţa lui Coneliu Zelea-Codreanu”. Invitați: Tatiana Niculescu, Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu.
La ora 16:30, lansare şi sesiune de autografe: Radu Paraschivescu, ”Am fost cândva femeie de onoare”. Invitați: Dan C. Mihăilescu, Oana Pellea, Radu Paraschivescu
La ora 17:00, lansarea cărții Madlena, de Aurora Liiceanu. Invitați: Virginia Costeschi, Cristian Teodorescu.
Iar la ora 18:00, lansare şi sesiune de autografe: Jonathan Safran Foer, ”Iată-mă” (Here I am, în varianta originală), o carte din care v-am oferit un scurt fragment extrem de interesant, înainte să fie tradusă la noi.
Chiar dacă evenimentele Humanitas sunt menite să nu vă lase să mai plecați de la standul lor, nu pot să nu vă spun că aveți alegeri grele de făcut. De la ora 17:00 se lansează și ”Jurnal. Volumul I – Începuturile unui exil îndelungat (1940-1945): Ion Rațiu” la standul Editurii Corint, în pavilionul C1. După cum îl descrie Nicolae Rațiu, care va fi prezent la eveniment, „Aceasta este prima ediție a primului volumul a jurnalului lui Ion Rațiu. Este o imagine fidelă și obiectivă a lumii în care a trăit, o relatare critică despre personajele din jurul său, scrisă dintr-o perspectiva personală, națională și internațională. Nu cred să existe multe alte lucrări similare, fiindcă puțini au trăit o viață ca a lui.”

Duminică vă propun chiar să mergeți prin târg să cumpărați cărți :). Iar dacă ajungeți la amiază, Editura Polirom, vă propune o ședinţă de autografe cu Ion Dichiseanu: Adevărul, mai frumos decât legenda.
Vă puteți face propria selecție consultând programul complet și aștept cu drag cu recomandările voastre.

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Share