Cluj

O bucureşteancă la Cluj, episodul 2.

Ziua de azi e mai mult Cluj story, decât TIFF story…
Asta pentru că mai bine de jumătate de zi a fost pierdută pentru îndeplinirea a două obiective administrative care, în mod normal (da, normal adică ca la Bucureşti, Craiova, Iaşi, Constanţa, Galaţi etc.), ar fi durat o oră.
Aşa că fac o postare separată numai despre aceste păţanii, pentru cine are chef să le citească.
Povestea cu locul în care sunt cazată, despre care am scris la finalul primei postări despre călătoria mea la TIFF, a continuat în următorul mod: căzând moartă de oboseală la 4 dimineaţa (cu scaunul rezemând uşa a cărei yală a cedat la 1 noaptea) am descoperit că nu dormeam singură!

În pat cu mine era… un purice. Posibil un cuplu de purici, dar tind să cred că era un el. Înfometat rău. Eu sunt uşor alergică la ciupiturile de purici, pielea mea recţionează foarte rău, aşa că (deşi am tot scuturat aşternuturile)… am adormit printre scărpinături şi nervi, cu gândul că mă va trezi tâmplarul care trebuia să repare yala. Slavă Domnului, tâmplarul nu a venit, dar eu la fiecare zgomot de pe hol tresăream crezând că e cu dalta la capul meu (am vrut să scriu ciocanul, dar am zis să evit interpretările maliţioase).
Bun, mă trezesc ştiind că trebuie să împachetez, căci era ziua în care trebuia să-mi primesc camera rezervată de la bun început (cea care avea şi baie). Întreb când se eliberează: la 12, apoi o curăţă repede şi mă pot muta. Strâng tot, duc pe hol şi în maşină (nu le puteam lăsa în actuala cameră, căci nu se închidea uşa) şi mă hotărăsc să-mi fac o manichiură-pedichiură în acest timp, ca un răsfăţ aşa…
Întreb la un salon aproape şi zice doamna: ”veniţi în jumătatie de oră, să termin manechiura la doamna, dar nu mai mult”. Tocmai bine, zic, vis-a-vis o brutărie-patiserie, mi-am luat un croissant şi o cafea, ca la Paris şi am încercat (dar mi-o fost ruşine) să fac o poză unei etichete pe care scria (pe cuvânt de onoare!) ”ştrudel de mĂre”. :)))))
Mă întorc la salon după jumătate de oră şi… mai era de aşteptat. După o oră renunţasem la ideea de pedichiură. După o oră şi jumătate am renunţat şi la manichiură. A durat însă 20 de minute doar să şterg o ojă şi să dau cu alta…
No… după 2 ore şi ceva aşadar, mă întorc la 12.30 convinsă măcar că e camera mea gata. Dar ce atâta grabă? Am mai făcut 13-14 în holul pensiunii până la 13.15 când am luat în primire ceva ce eu am denumit ”celula”. E la un demisol, mega întunecată, şi cu o lăţime în afara zonei în care e şi patul, de mai puţin de un metru.
În fine, măcar sper în noaptea asta să dorm singură.

Cluj

Altfel, deşi mohorât şi cu ploi azi (norii ăia din fotografie au fost productivi), îi fain Clujul 🙂
Va urma despre ce am văzut (puţin) astăzi la TIFF.

3 Comments

Lasă un răspuns