IMG_1047mica_8

Jurnal de călătorie singuratică. Ziua 5 (Dubrovnik)

Dacă urmează în călătoria asta a mea ceva peste Dubrovnik, înseamnă că şi Făt Frumos există!

Orele puţine de somn şi-au spus cuvântul, trezirea a fost foarte grea, dar m-am înviorat imediat ce în spatele draperiilor mi-a zâmbit soarele din Lapad, penisula din Dubrovnik. Şi aşa m-am hotărât să-i fac o vizită.

Vizita a fost un pic întortocheată, autobuzele au trasee complicate, eu nu ştiam exact unde vreau să cobor şi ce e de văzut acolo, dar am reuşit până la urmă să ajung în zona centrală, zona hotelurilor şi a “plajelor”. Adică celebrele stânci pe care îţi poţi întinde prosopul.

 
 
Există şi porţiuni minuscule de plaje cu pietriş, dar sunt rare şi aglomerate. Mi-am răcorit picioarele în apă, am băut un caffe frape şi am plecat spre adevărata ţintă a zilei de azi: zidurile vechiului oraş.
 

Există practic un traseu de 2 kilometri pe care mergi, exact pe aceste ziduri care înconjoară cetatea, iar panorama e superbă. Eu am făcut traseul în miezul zilei la temperaturi foarte ridicate şi numai asta m-a împiedicat să îl iau de la capăt. Am avut sentimentul că merg pe o bucată din marele zid chinezesc, dar asta este o experienţă la care mai am de visat.

Puțin și despre Dubrovnik,  locul despre care George Bernard Shaw spunea ”cei ce caută paradisul pe pământ, ar trebui să vină la Dubrovnik”. Are faima unuia dintre cele mai frumoase orașe de pe coastra Adriatică și cred că nu e câștigată degeaba. În Evul Mediu era singurul oraș care rivaliza cu Veneția (sub a cărei suzeranitate a fost pe la 1200-1300). De altfel actualul Dubrovnik a fost o republică independentă și prosperă (Ragusa) care trăia din comerțul maritim. Din păcate fortul a avut mult de suferit în perioada războiului început în 1991 în fosta Iugoslavie, deși era deja parte a patrimoniului UNESCO. A fost însă restaurat, dar ici-colo pe ziduri se mai distinge vechiul de nou.

Astăzi erau mulţi spanioli în Dubrovnik, pe traseul de pe ziduri am auzit cum ghidul le povestea legenda despre venirea lui Richard “Corazon de leon” în Dubrovnik. Sunt cronici care povestesc că acesta, la întoarcerea din cruciade, a fost prins de o furtună puternică pe Adriatică şi a jurat că dacă va scăpa, va construi în locul în care pune piciorul pe ţărm, o biserică. Aşa există azi biserica Sf. Maria de pe insula Lokrum (pe care eu nu am ajuns încă).

Şi… da! Am dat Canon-ul din mână! 🙂 Am făcut asta în mod responsabil, am ales prima dată un domn în vârstă, cocoţat pe ziduri (fără posibilitatea de a fugi deci) şi care avea un aparat la fel de performant agăţat de gât.

 
Orășelul este exclusiv pietonal și am auzit că atrage multe celebrități (multe ajung cu yacht-uri spectaculoase care pot fi văzute în port). Papa Ioan Paul al II-ea era un mare admirator al locului și a fost făcut chiar cetățean de onoare al Dubrovnikului. Iar majoritatea hotelurilor de 5 stele din Croația, tot aici le veți găsi.
 

După ce m-am îmbătat cu priveliştea de pe ziduri, pentru că îmi plac mult imaginile de la înălţime, m-am decis că trebuie să urc cu telecabina care promitea o vedere de sus a Dubrovnikului. Mi-am calculat însă bine paşii, voiam să ajung acolo aproape de apusul soarelui. Aşa că, topită de căldură, am mers la hotel pentru o reîmprospătare. Şi nu doar atât, era ultima seară în Dubrovnik… Aşa că mi-am pus o rochie drăguţă din voal roz şi am ieşit să-i arăt locului ăstuia fermecător că îl sărbătoresc.

 

Viaţa la înălţime e altfel. Viaţa de sus e altfel. În mai puțin de 4 minute telecabina m-a dus cam la 400 de metri deasupra Dubrovnikului și a meritat din plin! Şi pentru acei bărbaţii care au nevoie de îndrumări mai clare, dacă nu preferaţi restaurantele de pe stânci sau cele de la intrarea în cetate cu vedere la micul golf, atunci aici e locul unde să vă cereţi iubita de soţie. Aici, în stânga fotografiei!

 

Vrăjită iremediabil de stâncile sculptate de apă şi de pietrele de pe caldarâmul cetăţii, lustruite de milioanele de paşi (am contribuit şi eu cât am putut), seara a fost un răsfăţ total cu peşte şi îngheţată (de la La Dolce Vita!) şi… (pentru că tot am scăpat neprinsă în ultimele doua zile în care nu am socializat)… un pic de socializare. Iar singurul gând care mă chinuie acum (la 4 dimineaţa, ora României) este cum să dau toate planurile peste cap să mai rămân o zi. Şi chiar dacă astăzi au apărut şi pozele turistice, nu pot să nu închei cu… papucii prin Europa.

 

Lasă un răspuns