Share
N-aş vrea să credeţi că ceva a pus capăt atât de brusc călătoriei mele aşa cum am curmat eu viaţa jurnalului…

Însă ceva a schimbat cursul timpului şi nu am mai putut ţine pasul cu postările la zi. În plus, am ascultat sfatului unui prieten care mi-a spus că jurnalul se scrie la final.
 
Şirul poveştii l-am întrerupt la ultima zi petrecută în Dubrovnik (ce departe e acum!). Am ales să merg mai departe, (desigur, în pofida sfaturilor primite), pe drumul de pe coastă, nu pe autostradă. Deşi drumul a fost îngust şi plin de serpentine, peisajul era fabulos. Pe singura porţiune întinsă pe care am mers, am avut în faţă o maşină care mergea cu 30 km/oră. Era drumul drept şi totuşi linie continuă. Am depăşit. În secunda doi a apărut subiectul coşmarurilor mele de şofer: un poliţist croat care m-a oprit.
Tânăr, frumos, serios.
         You crossed the line…
         I know, but he was driving so slow…
         You drive fast.
         I didn’t cross the speed limit…
         No, but you crossed the line… The ticket is 500 kuna, almost 70 euro”
Aşa a început conversaţia noastră. Continuarea a fost previzibilă: ce fac, de unde vin, unde mă duc şi mai ales: de ce sunt singură? Şi după câteva discuţii din care la un moment dat am dedus că s-ar fi putut rezolva cu o atenție, poliţistul nostru zice: pentru că o fată aşa drăguţă ca tine e singură, am să te iert şi nu vei plăti amenda, dar am o condiţie. În seara asta ieşi în oraş, mănânci ceva bun, bei ce iţi place şi te gândeşti la mine. E ca şi când te-am scos în oraş. Mi-am asumat „pedeapsa” şi am executat-o întocmai.
 

Trogir

Mă îndreptam către Trogir, ascultam Otvoreni Radio, înţelegeam un cuvânt din 50. Şi două dintre cuvintele pe care le-am înţeles spuneau aşa: … salsa….. Split.Era prea frumos să fie adevărat. Şi totuşi am aflat: în Split începea un congres de salsa, iar vineri seară era petrecerea de bun venit.
 
 
Trogir e un orăşel atât de mic, încât vedeai tot ce era de văzut în maximum o oră. Aşa că după cina „legală”, am pornit spre Split, cel mai mare oraş de pe coasta Dalmată şi mai ales locul în care speram să găsesc salsiştii. Peripeţiile de a găsi locul le trec în paranteză, vă vine să credeţi sau nu, am ajuns la o petrecere de salsa, pe faleza portului din Split, în stradă, cu oameni faini veniţi din toate colţurile lumii şi numai eu puteam să plec într-o asemenea călătorie cu pantofii de dans în portbagaj. Am dansat cu un chinez de 2 metri, am dansat cu doi norvegieni, cu sârbi, croaţi, un neamţ şi alte naţii pe care nu le-am dibuit.Congresul de salsa mi-a schimbat starea, ruta, planurile. Am plecat, m-am întors… tot ce pot să spun e că o dată ce eşti într-o comunitate de salsa nu mai poţi scrie un jurnal al unei călătorii singuratice. Căci salsa… connecting people 🙂
 
A merge singur într-o astfel de vacanţă nu e greu pentru că te temi, pentru că doar tu conduci, pentru că te pierzi pe hartă, pentru că îţi cari singur bagajele, pentru că nu are cine să îţi facă poze. Să pleci aşa îţi cere multă tărie şi mult curaj pentru că eşti tu cu gândurile tale şi cu Dumnezeu. Zile întregi, mii de kilometri nu ai altceva de făcut decât să te întorci pe toate părţile. Rezultatul depinde numai de caracterul tău şi calitatea ta umană.
 

Plitvice

 
Aşa că închei spunându-vă că nu puteam să-mi doresc un final mai frumos al călătoriei mele, că Dubrovnikul e cel mai frumos loc pe care îl puteţi vedea pe coasta Dalmată, că Plitvice merită o zi din viaţa voastră şi că „sin salsa, no hay paraiso”.
Mulţumesc că m-aţi însoţit!
 
Share