De câte ori vorbim de Irina Margareta Nistor ne referim la vocea ei inconfundabilă și celebră. Însă poveștile pe care le are această doamnă, depășesc universul cinematografic. Irina Margareta Nistor este o femeie distinsă și un om foarte cald. Vă invit să citiți un interviu pe care l-am realizat în urmă cu ceva timp, la Bonton. Nu este despre filme sau casete video. Este despre politețe, educație, eleganță și bun-simț.
Despre cei 7 ani de acasă….
Noi eram o familie unită între noi, împotriva tuturor, pentru că să nu uităm se întâmpla asta la începutul anilor ’60. Erau bunicii mei, bunicii din partea mamei, mama şi tata. Bunicul ne punea la punct mult mai bine. Sunt o grămadă de lucruri pe care descopăr că acum nu le mai ştie nimeni: să pui mâna la gură când strănuţi, să nu caşti, să nu te întinzi în timp ce vorbeşte cineva cu tine… Vezi că face aşa dintr-o dată…(se întinde – n.r) şi te uiţi uluit şi te întrebi ce ar fi zis bunicul despre treaba asta.
Să nu strigi prin casă, să vorbeşti normal, să nu târâi picioarele când mergi. Fireşte, la masă erau foarte multe reguli: să nu vorbeşti cu gura plină, să nu existe niciodată subiecte care ar putea să nu se potrivească cu statul la masă. De exemplu niciodată nu aduci vorba despre un insectar în timp ce vorbeai la masă. Să ştii să mulţumeşti pentru cadouri, indiferent cât de multe ai mai fi avut de acelaşi model… Niciodată nu spui: ”A, păi mai am cartea asta”. Dacă era ceva de mâncat, dacă era o cutie de bomboane imediat o deschideai şi ofereai la toată lumea. Să nu asculţi la telefon în timp ce vorbeşte, să nu deschizi scrisorile altcuiva niciodată, să nu întrebi cine te-a sunat, ce-a zis, ce-a vrut. Dacă vrea îţi spune dacă nu, nu. Deci toate astea sunt reguli foarte stricte şi pe care păstrez şi acum și te miri că nu le ştie restul lumii.
Regula mea de politețe.
Detest să îmi spună o fată „Sărut mâna”. Este o chestie extrem de nepoliticoasă, extrem de la ţară, lumea crede că este o formă de respect. Nu, nu este o formă de respect ci o formă de stabilire clară a originii. Şi știu că odată m-a exasperat cineva. I-am spus o dată, i-am spus de două ori, pană când a venit iar cu „Sărut mâna”. Și atunci i-am întins mâna şi i-am pus-o aşa: ”Na, hai, sărut-o şi gata!”
Ce gesturi necivilizate vă supără în România?
Mergând foarte mult la cinema, pot să încep cu telefoanele. De dimineaţă chiar am avut un exemplu, la o vizionare de-a noastră. Cineva a vorbit la telefon cu glas tare în timpul filmului de am crezut că poate e stereo filmul ăsta și vorbeşte cineva în româneşte. Ne-am întors elegant spre persoana respectivă, nimic. Până i-a spus cineva: „Dar, totuşi!”. Nu a funcţionat.
Tonul ridicat cu care vorbim. Asta cred că mă deranjează cel mai tare. Şi mă uitam că sunt o multitudine de emisiuni, un fel de reality-show, în care toată lumea se ceartă, şi se ceartă pe o anumită frecvenţă. Ceea ce duce… absolut nicăieri. Vocea mea are uneori tendinţa să se mai înalţe. Cred că aveam 3 ani când mi se spunea: tonul, tonul! Adică unde, încotro? Sigur nu îmi dădea prin cap sa ridic tonul la ei, dar se ducea vocea singură. Chestia asta ar trebui învăţată, să fie mai calmi… Mai ales pe stradă unde se înjură îngrozitor. Dacă aş putea asta aş da nişte pedepse foarte zdravene, nişte amenzi. Eu am chiar o soluţie mult mai definitivă, să li se întâmple ceea ce înjură. Și cred că ar înceta.
Modelul meu de bună-cuviință
În România este o chestie foarte rău înţeleasă, dacă eşti o intelectuală, trebuie neapărat să te îmbraci neglijent, să te coafezi neglijent, să nu te fardezi. Să nu confunzi neglijenţa cu dezinteresul. Este o lipsă de respect pentru ceilalţi. Mărturisesc că întotdeauna m-a fascinat faptul că Sergiu Nicolaescu îşi respecta publicul şi admiratorii și întotdeauna era din cap până în picioare impecabil. Şi cred că asta contează. Nu cred că sistemul de a apărea într-un t-shirt şi în blugi te face să fii mai aproape de ceilalţi. Vrei să depăşești lumea celor obişnuiţi, vrei să fii un model când te faci cineast, presupun.
Întâmplări nepoliticoase
Cred că este o graniţă foarte fină între a fi nepoliticos şi a gafa. Cred că lumea nici nu mai cunoaşte termenul. Să faci gafe. M-a amuzat cum vorbeam cu o actriță la telefon şi, în entuziasmul ei, a zis: „Dar vai, eu vă ştiu pe dumneavoastră de când eram copil…” Și s-a gândit: nu îi spun aşa că o sa creadă că o fac bătrână. S-a corectat și a zis: ”Vă știu dintotdeauna”. Oricum nu m-a deranjat şi mi se pare absolut stupid să te preocupe chestia asta. Dar m-a amuzat că era un tip de gafă din asta. ”A, vă ştie mama sau bunica!”
O doamnă se cunoaște după…
Să nu uităm că 50 de ani a fost interzis cuvântul doamnă şi era foarte greu să devii o doamnă într-o perioadă în care, din păcate, erau toate tovarăşe. O doamnă trebuie să fie cineva elegant, fără să fie evidentă, fără să îţi scoată ochii: ”uite ce elegantă sunt”. Trebuie totul făcut cu foarte multă delicateţe.
Un domn se cunoaște după….
Un domn trebuie să fie din cap până în picioare perfect, frumos îmbrăcat, aranjat, fără să fie efeminat. Să ştie să poarte o haină. Nu e totul să ai nişte haine scumpe pe tine, cred că pentru un bărbat este și mai important să ştie să se îmbrace. Tot aşa, se învață. Cum mergi sa faci un curs de tango, cred că ar trebui să ştii să mergi drept, să saluţi, să ştii să vorbeşti frumos, să ceri voie să scoţi haina. Aproape că nimeni nu mai face asta.
Am învățat că…
… poţi schimba câte ceva dacă te străduiești şi ai destulă perseverenţă și nu există satisfacţie mai mare pe lumea asta. Inclusiv pe tine te poţi schimba.
Irina Margareta Nistor, martie 2014
Îţi recomand să citeşti şi interviurile cu Vlad Ivanov sau Andrei Șerban, dar şi să te abonezi la newsletter pentru mai multe povești de bonton.
One Comment
Anonim
01/04/2020 at 13:02Ador aceasta doamna!!