Grase sau slabe? Articol din 1932

Pe la 1929 apărea suplimentul monden al ziarului Universul: Ilustrațiunea Română. De cum am aflat de el, nu s-a mai putut până nu am ținut în mână un exemplar. O lectură savuroasă! Și pentru că ”sharing is caring”, vă ofer un articol, din păcate fără semnătură, de la rubrica ”Femenine” din numărul din 23 martie 1932. Este despre cum să slăbești o jumătate de kilogram pe zi. Orice asemănare cu vremurile noastre este… o consecință firească a faptului că istoria se repetă. 🙂 Enjoy!

”O nouă problemă preocupă de câtăva vreme lumea femenină, un nou conflict a pus stăpânire pe sufletele ușor influențabile și supuse cu fanatism legilor riguroase ale modei: femeia trebuie să fie slabă! O rochie, oricât de frumoasă ar fi ea, nu-și poate evidenția linia artistică decât pe o siluetă slabă. Nu te poți plimba fără frică pe plaje decât dacă ești slabă. Dansezi cu grație și artă numai dacă ești slabă. Nu poți râvni la cariera ecranului sau a scenei decât dacă ești slabă…

Idealul perfecțiunei este astăzi realizat de silueta femenină ale cărei linii ne amintesc de suplețea, grația și subțirimea unui ogar englezesc. Înaltă și slabă, iată cele două cuvinte care cuprind în ele formula perfecțiunii moderne. Tipul rubensian sau clasic al Renașterii nu s-ar putea încumeta să apară alături de Lily Damita sau Greta Garbo. Apariția lor, a semenelor lor, a mii de girls-uri care se reprofilează ca niște trestii mlădioase pe pânza cinematografului sunt o perpetuă dovadă a triumfului realizat de siluetă.

Doamna care a cântărit anul trecut la Sf. Gheorghe nouă zeci și opt de kilograme și care a aflat la ”jurul” bunei ei prietene că grasunele nu mai sunt la modă, privește cu jind picioarele de gazelă care saltă sprintene, în ritmul muzicii de jazz și își spune că în curând va putea și ea plimba pe trotuarul Căii Victoriei o pereche de picioare asemenea celor ale Any-ei Ondra. Va deveni slabă căci se va supune ”regimului” pe care îl duc toate femeile care vor să slăbească. În ce constă acest regim?
Mai întâi va merge cât mai des la cinematograf pentru a admira siluetele sculpturale reduse în spațiu aproape numai la linii plane. Doamna crede în puterea magică incontestabilă a sugestiei și știe că, privind aceste grupuri de silfide, va slăbi numai din această cură cu 100 de grame pe zi. Poate că fenomenul să se realizeze dacă doamna este convinsă adeptă a lui Coué (Emil Coué, psiholog francez care a creat ideea de vindecare prin autosugestie – n.r.), dar mai curând am înclina să credem că aceste femei slăbesc mai mult de ciudă că nu posedă și ele liniile la care aspiră.

A doua sută de grame în minus trebuie să fie realizată prin aplicarea unui sistem nutritiv cât mai lipsit de ”calorii”: ceai gol, în loc de cafea cu caimac, cartofi fierți, în loc de friptura de curcan, pesmeți uscați în loc de cozonac. A treia sută de grame se pierde prin ora de gimnastică pe care o femee hotărâtă să slăbească nu o va pierde în nici o zi. Cele 200 de grame care mai rămân de pierdut până la o jumătate de kilogram – căci o jumătate de kilogram pe zi vrea să piardă o femee hotărâtă să slăbească – vor fi împlinite prin lungi plimbări pe jos, băi fierbinți, cură de ape, centuri din ce în ce mai strânse și mai ales prin inevitabilele necazuri.

Când femeea își anunță cu eroism bărbatul: „Dragă știi că și eu mă apuc de cura de slăbit ca Mimi” acesta își trece cu spaimă mâna prin păr. Căci liniștea casnică e pierdută de aici înainte pentru tot timpul curei. Ce e mai dureros în această cură, e nestatornicia ei, și revenirea acceselor de cură de slăbit ale doamnei, în mod periodic, ca frigurile palustre. Debutul unei noi perioade a curei e un enorm scandal: cântarul din baie iar a fost stricat de slugi, căci desigur este exclus ca doamna să fii trecut cu atâtea kilograme peste sută… Apoi începe totuși cu bravură să ridice picioarele, să se îndoaie de mijloc, să se culce cu burta la pământ, ținând de bine de rău, ritmul mișcărilor. Dar în locul număratului se aud încet, încet, gâfâielile doamnei și broboane de sudoare îi umplu fruntea. Extenuată, ea își găsește liniștirea palpitațiilor pe divanul din salon, unde se odihnește până la 12:00. Pentru a dovedi bărbatului cât de serioasă e cura ei de slăbire, nu mănâncă ce e drept decât un cartof fiert, și cum aude soneria se trântește pe brânci și începe să măsoare podeaua umblând în patru labe. Dar în aceeași după-amiază ea intră aproape pe furiș într-o cofetărie, hotărâtă să bea numai un ceai cu o felie de cozonac, scuzându-se în sinea ei: „Înțeleg să țin cură, dar nu înțeleg să mor chiar de foame!”. 

Și când chelnerul o întreabă politicos: – Ce dorește doamna? ea răspunde: – O ciocolată, și mai adaugă: „cu frișcă multă”. 

La dejun au fost puse pe masă sarmalele. Doamna se servește ca și soțul ei cu o farfurie plină: 

– Bine, dragă, îi spune acesta cu bună voință nu mânca atâta dacă vrei să slăbești. – Tiranule! Izbucnește doamna în plâns, nu ți-e milă de mine că mă chinuiesc ca o martiră? Lasă-mă și pe mine odată să mă satur. Slăbesc în fiecare zi câte o jumătate de kilogram: până în trei luni am să rămân doar jumătate din ce sunt. Nu mă îngraș eu din două sarmale! 
– Dar bine dragă, ți-am cerut eu să ții cură de slăbire? Dacă vrei să știi, eu grasă te-am luat, grasă te-am plăcut și grasă te vreau. Nici nu înțeleg să strâng vreodată o scândură în brațe. Acelea sunt bune de văzut numai pe pânză la cinematograf… 
– Asta va fi cam greu dragă bărbate. E modern să fii slabă. Văd însă că va fi imposibil să te împac și pe tine și moda. Sper însă că nu vei merge cu vederile tale înapoiate atât de departe, încât să-mi ceri să renunț la cură și să apar într-o siluetă ridicolă în fața prietenelor mele…”

Ilustrațiunea Română, martie 1932

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Lasă un răspuns