Florin Zamfirescu

Florin Zamfirescu | Fereşte-te de neamul prost

V-am spus cândva cât de norocoasă mă simt că am avut ocazia să stau de vorbă cu atâția oameni de la care mă pot inspira. Florin Zamfirescu este unul dintre ei. Un actor cuceritor și un om care emană bunătate. Astăzi, de ziua lui vă invit să citiți interviul pe care l-am realizat în urmă cu ceva timp la Bonton. Iar dacă preferați să îl și vedeți, aveți video la final.

Despre cei 7 ani de acasă….

M-am născut într-o familie, de ambele părţi, de oameni cu iubire de cultură, cu iubire de frumos. În casă era o tradiţie a sărbătorilor, a cântecelor, a lecturilor. Eu… nu o să mă credeţi, dar prima dată am învăţat să citesc la 6 ani în chirilică. Când am mers la şcoală învăţătoarea îmi era mătuşă şi i-a zis mamei: „Vezi că ai un copil nebun, nu mă lasă să predau.”. Pentru că eu ştiam că literele alea se citesc altfel. Fac parte dintre oamenii care au citit fără să fiu împis, din contră, bunicul meu mă certa şi îmi spunea: „Mai lasă, mă, cartea aia în pace!”. Am citit foarte mult, până şi sub plapumă când eram elev. Cu veioza aia mică, lumânare, băgată sub plapumă şi citeam şi acolo.

Am fost crescut să mă feresc de omul interesului. Bunicul meu spunea tot timpul: „Ăsta e omul interesului, fereşte-te de el!” Adică omul care îşi urmăreşte interesul în detrimentul onoarei sau cuvântului dat.

A avut mare influenţă asupra mea bunicul meu, părinţii fiind tineri aveau treburi. Am fost sub tutela unui bunic care era deja pensionar şi care mă tutela cu mare asprime, nu cu mângâieri. Niciodată nu m-a mângâiat sau să mă îmbrăţişeze, să mă sărute, să mă ia pe genunchi, niciodată. Când mă certa la masă şi îmi zicea: „Mănâncă, mă, frumos, că o să mânanci şi tu la vreo masă mare.”… mi-a rămas asta. Şi când m-am trezit o dată, cu turneul meu, la o ambasadă, cu şase furculiţe pe o parte şi şase cuţite pe alta, mi-am adus aminte de tata mare şi câtă dreptate avea…
Îmi spunea aşa: „Fereşte-te de neamul prost.” Asta nu ţine de cultură, câte şcoli ar fi făcut, câte cunoştinţe ar fi avut, era legat de omul interesului: neam prost. Sunt nişte semne care arată… De exemplu, din punctul meu de vedere, Ceauşescu era neam prost. Avea scântei de geniu, era viclean, avea o energie fabuloasă, dar era neam prost. Şi asta ne-a nenorocit pe noi.

Regula mea de politețe.

Aş vrea întâi să fac mărturisirea că nu mă consider un om care a respectat întotdeauna regulile şi care debordează de politeţe, am făcut multe gafe. Eu fac parte dintre oamenii care regretă după. Am fost întotdeauna, cred că datorită zodiei, Berbec, am fost pripit. Pripit. Şi de mâncat, mănânc repede, tot ce fac, şi de mers… tot timpul eram în fugă, tot timpul nu am timp. Eu sunt un om care am făcut gafe, dacă intru în casa unui şchiop, mă trezesc spunând bancuri cu şchiopi… gafe, gafe, niciodată dinadins.

Regula mea de politeţe este păstrarea cuvântului dat şi punctualitatea. Punctualitatea ţine şi de meserie, nu poţi să întârzii la teatru, trebuie să vii mai devreme. Iar cuvântul dat, trebuie să te gândeşti de 15 ori până să ţi-l dai, dacă ai apucat să spui da la o problemă… fă-o domn’e, altfel nu mai stă nimic în picioare.
Am observat că foarte puţini oameni ştiu să îşi ceară scuze, foarte puţini. Au un fel de orgoliu aşa: „Nu-mi cer scuze niciodată”. De ce o fi asta în capul lor… nu ştiu. Fiindcă unul din defectele româneşti…oamenii nu au curaj să spună nu ştiu. Să spună „Ce părere aveţi despre complexul lui Oedip?” şi să răspundă: „Nu ştiu, domn’ne ce e ăsta!”, dacă nu ştiu. Din contră, zic: „Aaa, Oedip ăsta, are un complex cu nişte preţuri… am fost eu şi am cumpărat din el, păi cine le dă voie la ăştia să vândă la noi, grecii ăştia?”
Am văzut acuma cu disperare că nu ştiu cum se numeşte ţara în care trăim. Şi mă uitam, era câte o cucoană respectabilă, a crescut copii şi zicea: „M-aţi luat repede”… Auzi! Poţi să mori, poţi să înnebuneşti, poţi să nici nu mai votezi, poţi să nu mai vrei nimic. Nu vreau să trecem pe politică, dar trăiesc într-un moment în care îmi pare bine că mă pregătesc pentru pensie. Nu-mi mai vine să râd, pentru că ceea ce văd în jur este o deteriorare a fiinţei umane, a minţii, e jalnic.

Ce gesturi necivilizate vă supără în România?

Noi trăim acum într-o epocă, după o altă epocă. Prima a fost aceea în care eram datori să ne sacrificăm pentru binele şi fericirea viitoarelor generaţii, când or fi ele, în comunism, unde totul trebuia să fie aprig şi aspru. Acum, în acestă epocă, suntem invitaţi să ne umplem de bale, de pofe, în reclamele în care ni se arată: „Satisfă-ţi dorinţa! Meriţi orice!” Domn’e, nu meriţi orice! Senzaţia mea este că în perioada comunistă ni se dădea otravă care ustură, iar acum otrava ne-a fost îndulcită.

Dar care sunt lucrurile care vă plac în România?

Eu întâlnesc oameni curaţi, oameni disperaţi ca şi mine sau care au fost reduşi la tăcere, dar care îşi văd de treaba lor. Mă faceţi să îmi aduc aminte de o replică pe care mi-a dat-o bunica mea înainte de a muri, dar ea avea 90 de ani. Se uita aşa pe poiană, că stătea la ţară şi i-am zis: „Ce e maică mare?” Şi s-a uitat aşa şi a zis: „Înainte mi-era drag, acum nu-mi mai e drag.” Mi-ar plăcea… Vezi? E o capcană. Mi-ar plăcea, nu îmi place, mi-ar plăcea liniştea, nu o am, mi-ar plăcea înţelegerea între oameni, nu o avem, mi-ar plăcea intenţiile constructive… nu le văd. Ce să îmi placă? Clima îmi place, teritoriul îmi place, dealurile, văile, îmi plac unele construcţii, oraşul Buureşti a început să înflorească, arată bine, dar nu îmi place dihonia, nu-mi place… iar ajung la ce nu-mi place.

O doamnă se cunoaște după…

După raportul bun între ce gândeşte şi cum arată. E un raport corect al unui om… Îţi dai seama imediat de o ţoapă şi de persoanele care nemeritat posedă nişte bunuri sau despre persoana care are bun-gust. Bun gust înseamnă îmbrăcăminte elegantă, normaşă, nu ţipătoare şi îşi dai seama din privire, imediat. Nu trebuie să te uiţi de două ori şi să vezi viclenia, să vezi parşivenia, să vezi răutatea, invidia. Eu nu sunt antifeminist, dar curentul ăsta al feminismului care ne cotropeşte pe toţi şi care transformă femeia în bărbat, care anulează diferenţele între sexe… Eu nu am nevoie de o femeie bărbat, eu nu am nevoie de o femeie brută, pentru că bărbatul este brut, eu nu ştiu să apreciz bărbaţi pentru că sunt ciolănoşi, îmi place feminitatea, iar dacă ea dispare eu rămân fără ceva esenţial şi cred că toţi bărbaţii. Cred că lumea e în derivă. Cred că trăim îm perioada aia ultimă, de vibrație, ne așteaptă ceva rău.
Și tinerii care sunt învinuiți degeaba că fac prostii, iau droguri sau ce știu eu. Acest curent emo care a nenorocit mulți tineri se datorează senzației pe care o au cu toții că nu mai au timp și vor și ei să apuce să trăiască. Și atunci e o dereglare între fizic și psihic. E ușor să-i învinuim pe ei. Nu nu nu, e un timp care și-a ieșit din matcă și n-am decât, eu nu mă pot revolta contra unui mecanism care e societatea în care trăiesc. Pot să-i devin spectator și mă uit, sper să trăiesc cât mai mult ca să văd.

Întâmplări politicoase

Eram proaspăt actor la Târgu-Mureș și (toți actorii cam trec prin întâmplarea asta, așa mi s-a spus), a fost o conjuctură, un festival în care jucam în trei spectacole și am întârziat la spectacol. S-a jucat, dar cu vreo 20 de minute întârziere. Și a doua zi dimineața m-am dus la teatru, la director, era marele regizor Harag Gyorgy și am zis: domnule director, vă rog să mă sancționați, să mă retrogradați și era înăuntru în birou și Radu Penciulescu, care fusese cu o seară înainte, știuse toată tărășenia. Și se uitau amândoi la mine, m-au lăsat să vorbesc tot, am cerut sancțiune, am cerut pedeapsă maximă și Harag a venit și m-a mângâiat așa pe cap și i-a zis lui Penciulescu: nu există pedeapsă mai mare față de chinul prin care trece el acum. Și a zis: hai, du-te liniștit. N-am primit nicio sancțiune. Asta m-a marcat pe viață.

Am învățat că…

N-am învățat puține lucruri de la viață, mi-e destul de greu să aleg. Pot s-o spun și n-am cum s-o dovedesc, am învățat că nu există moarte. Că suntem pe un drum foarte lung. Că trecem dintr-o zonă în alta, că evoluăm în funcție de capacitățile personale și că mai avem mult de străbătut. Nu există moarte. Cine își face iluzia că moare și scapș, se înșeală amarnic. Toți vom plăti tot. Tot ceea ce greșim, tot ceea ce păcătuim, tot ceea ce zicem că… vom plăti.

Florin Zamfirescu, decembrie 2014



2 Comments

  • Etiene Neagou

    15 aprilie 2017 at 18:28

    Imi pare rau, ca acum in prag de Paste,, sa,,multumesc,,pentru reclama MINCINOASA facuta unui produs facut din melci. Am avut incredere in maestru…. si am dat bani grei pe un produs de 2 bani.Daca pentru suma primita si-a stricat reputatia,am simtit o mare durere…..In cine mai poti avea incredere in tara asta plina de hotomani ? L-am vazut la tv. foarte vulcanic. spusesele lui le-am ascultat cu mar rezerva.Dana, dumneata nu ai nicio vina…CHRISTOS A INVIAT !….PASTE FERICIT ! iti doresc.

    Răspunde

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!