DOREL VISAN

Dorel Vişan | Un domn adevărat are omenie

De 10 ani şi-a găsit liniştea la ţară, într-o căsuţă bătrânească de lângă Cluj. Dorel Vişan este unul dintre cei mai cunoscuţi actori români şi un om care vorbeşte despre omenie şi credinţă cu multă căldură şi înţelegere.Vă invit să vă bucurați, rând cu rând, de lecţia de înţelepciune pe care actorul mi-a „predat-o” cu câţiva ani în urmă.

Povestiţi-mi puţin despre copilăria dumneavoastră şi educaţia primită acasă…

Spunea un proverb turcesc: „copilul este ca şi copacul, dacă de mic se strâmbă, anevoie se mai îndreaptă”. M-am format într-un sat, care acum e pe desfiinţate, mai sunt vreo 50 de oameni pe acolo, unde aşa cum spune Blaga, că la sate s-a născut veşnicia, acolo s-a născut şi bunul simţ. Deci acest sat trăia ca o fiinţă, aproape toţi erau neamuri prin diferite alianţe şi se conduceau ca un stup. Maică-mea ne-a ţinut foarte strâns pe copii şi satul te ţinea foarte strâns pentru că acolo nu puteai să faci ceva fără să te vadă cineva. Şi ăla te întreba al cui eşti şi dacă tatăl tău ştie ce faci tu. Deci era un fel de educaţie colectivă, un fel de control, aşa era. La noi în casă s-a citit Evanghelia, nu pentru că erau credincioşi părinţii mei, ci pentru că era o carte de învăţături. Noi nu aveam bibliotecă, când am văzut bibliotecă la 14 ani m-am speriat. Nu mi-am închipuit că pot exista cărţi pe 4 pereţi. Ştiam numai cartea aceasta de căpătâi care era suficientă ca să te formezi ca om. Aşa a fost copilăria mea.

Care sunt principile după care vă ghidaţi în viaţă?

Principiile fundamentale sunt valabile întotdeauna, deci ele sunt valabile şi astăzi. Societatea nu le mai acceptă, pentru că şi-a făcut alte principii şi vehiculează alte valori. Un exemplu banal: dacă aveai pantalonii rupţi era cel mai urât şi cel mai ruşinos lucru. A, dacă erau cârpiţi şi avei un petec, chiar dacă era de altă culoare, mai râdea lumea aşa: „Ţi-ai pus petec roşu la pantaloni albi?”… „N-am avut”. .. „Îi bun şi ăla, bine că ţi i-ai cârpit.” Ei, acum lumea modernă ne uniformizează, toţi purtăm căciulă cu cozoroc şi mulţi, foarte mulţi dintre noi purtăm pantaloni gata rupţi. N-am putut să-i văd pe copiii mei cu pantaloni gata rupţi, pentru că ştiam că este o ruşine şi le-am spus şi ei au înţeles. Ba mai mult, o nepoată mi-a spus într-o seară când o instruiam cum trebuie să fie: „dumneata îmi spui lucruri extraordinare. Şi aşa e, cum zici, aşa îmi spune şi mama şi tata. Dar eu mă duc la şcoală şi şcoala mă strică.” Deci vezi? Nici lumea de astăzi nu se adaptează la noile valori.

Care este regula de politeţe la care ţineţi cel mai mult?

Politeţea nu costă nimic, dar îţi aduce foarte mari avantaje. A fi politicos înseamnă a te respecta în primul rând pe tine. A fi nepoliticos înseamnă a nu respecta nimic. Eu am spus de mai multe ori: trecerea străzii pe la trecerea de pietoni, pe lumina roşie a semaforului, este o lipsă de respect şi de politeţe pentru tine. Tu încalci o normă, nerespectându-te pe tine, pentru că din partea cealaltă e deschisă strada şi poate oricând să vină o maşină să te lovească şi toată viaţa să suferi din cauza unei lipse de respect care durează 50 de secunde.

Ce apreciaţi astăzi în România?

Apreciez omul care începe să îşi dea seama în ce zloată se scaldă. Şi chiar am întâlnit tineri care mi-au spus: „Noi am crezut într-o predică care ni s-a propăvăduit, faţă de libertate, faţă de dreptate şi vedem că nu se mai potriveşte nimic.”

 

Dar de supărat, ce vă supără?

Nu îmi place că omul nu se mai respectă, nu îmi place că omul şi-a luat viaţa pe cont propriu şi l-a părăsit pe Dumnezeu şi omul fără Dumnezeu nu este nimic… Din păcate valorile pe care omul le-a creat se întorc împotriva lui, pentru că viaţa morală rămâne în urma vieţii intelectuale. Ne-am pierdut demnitatea de oameni. Prin felul cum ne purtăm, prin felul cum lucrăm, prin felul cum ne plătim unii pe alţii, prin felul cum ne furăm unii pe alţii, prin felul cum ne judecăm unii pe alţii, prin felul cum ne iubim unii pe alţii, prin felul cum gândim unii despre ceilalţi, totul este greşit. Sigur că lumea merge înainte…

Este o poveste superbă din înţelepciunea lumii, cred că învăţătorul lui Moise, Khidr, ar fi propăvăduit că din cauza neglijenţei omului se va termina apa, se va termina toată apa pentru că omul nu ştie să o chivernisească. Dar nu va dura mult şi va apare o altă apă şi omul va bea din apa care apare numai că toţi oamenii vor înnebuni. Şi un om şi-a adunat foarte multă apă într-un bazin ca să aibă apă de rezervă din apa care era pe pământ. Şi a venit vremea, a dispărut apa: oceanele, mările, râurile, pârâurile, lacurile, bălţile, lacrimile, tot. Dar în curând a venit apa nouă şi oamenii au trebuit să bea. Şi au băut şi au înnebunit toţi. Şi omul nostru care şi-a adunat apă, bea din apa lui. Venea lume şi a văzut că oamenii sunt nebuni. Şi s-a dus înapoi, a băut tot apă de la el, dar la un moment dat nu mai putea trăi singur, pentru că omul este făcut pentru comuniune. Şi a venit în lume şi a băut şi el apă din asta care era aici şi a înnebunit şi el. Şi lumea a zis: „Uite domnule, omul acesta a fost bolnav şi uite s-a făcut bine.” E… asta e lume în care trăim, toţi ne-am făcut bine…. fiind nebuni.

Cum arată o doamnă în zilele noastre?

Îi tot mai greu să recunoşti o doamnă în zilele noastre, deşi mai sunt doamne. După felul cum se respectă pe sine, o doamnă trebuie să fie întotdeauna îngrijită, trebuie să fie întotdeauna …nu elegantă, daca nu are posibilităţi să fie elegantă, dar îmbrăcată frumos, cu un lucru care să-i dea un şarm, trebuie să aibă şi o eleganţă a comportamentului şi trebuie să îşi înveţe copiii limba mamei sale. Eu am întâlnit foarte multe doamne a căror copii nu mai ştiau limba ei în străinătate. Ceea ce nu vezi la francezi sau la unguri care trăiesc în alte părţi… şi şi alte naţii. Românul este naţia care este în stare să-şi neglijeze propria lui limbă. O doamnă nu înseamnă doar ceea ce credeam noi odată, cum arată, ci mai ales ce conţine. Aşa văd o doamnă.

Dar un domn?
Un domn, dacă este domn cu adevărat, trebuie să aibă omenie, ca şi orice şef. Un şef care nu are omenie nu are ce căuta într-o funcţie de care depinde viaţa celorlalţi semeni ai lui. Aşa este şi cu domnul… Domnul tot aşa, o dată ca formă exterioară, după cum este îmbrăcat, după posibilităţile lui… Era o glumă cu un ţăran pe care îl întreabă aşa o televiziune:
– „Căte cămăşi ai avut dumneata, bade, în timpul comuniştilor?”
Zice: – „Trei cămăşi.”.
– „Şi din ce erau făcute?”
– „Pai de cânepă.”
– „Vezi? Dar acum câte ai?”
– „Acum am una”.
– „E, bine, bine, dar din ce-i făcută?”
– „Din alea trei”.

Iar concluzia este că…
Că omul trebuie să rămână om, în momentul când nu mai este om, el nu mai poate crea.

Save

Save

Save

Save

Lasă un răspuns