Dă mai departe:

Dacă nu ai încă un răspuns, te invit să afli povestea din spatele celui mai mare proiect de implicare socială din România. La final, sper să înţelegi de ce „We still need to do it, Romania!”

lets-do-it-romania-cat-de-mare

În 2010, Let’s do it, Romania!” îşi propunea să cureţe ţara de gunoaie, într-o singură zi. În scurt timp a devenit evident că, pentru a face o diferenţă, e nevoie de mai multe zile. „Let’s do it, Romania!” este cea mai mare acţiune de voluntariat din România, de după 1989, şi a mobilizat până acum în toată ţara peste 1 milion de oameni. Şi chiar dacă sunt sigură că mulţi veţi crede că s-au implicat străinii cu bani sau că au venit ONG-uri de afară, povestea este mult mai simplă şi mai frumoasă. Este pur şi simplu povestea câtorva tineri care s-au unit pentru o idee mişto, pentru o cauză bună. Şi au mutat munţii din loc. Munţii de gunoaie.

Pe 24 septembrie 2016, după doi ani de pauză, „Let’s do it, Romania!” se întâmplă din nou. Tot ce trebuie să ştiţi, dacă vreţi să vă alăturaţi, vedeţi aici. Iar dacă vreţi să aflaţi povestea, motivaţia, greutăţile şi să înţelegeţi de ce unii oameni reuşesc acolo unde alţii nici nu visează, citiţi acest interviu cu Anca Maria Baniţă.

Anca Maria Baniţă este PR-ul acestui proiect şi unul dintre oamenii care au rămas alături de el şi după 6 ani. Asta nu înseamnă că cei care au fost la început au abandonat ideea, ei au rămas voluntari sau susţinători, atunci când a fost cazul. Anca a făcut din asta un job.

Când vorbeşte despre începuturi i se luminează faţa. Citesc în glasul ei o urmă de nostalgie, dar şi o doză de mândrie. Mândria de a fi unul dintre oamenii de bine, cum spune ea, care fac din ţara asta un loc mai bun.

foto: Adrian Dumitrescu

foto: Adrian Dumitrescu

SĂ ARĂTĂM CĂ SE POATE

– De unde a venit ideea acestui eveniment?

– În 2009 circula un filmuleţ pe net care se numea „Clean up 2008” făcut de nişte oameni nebuni din Estonia. Acolo un vizionar, un activist a zis ce ar fi să facem noi curăţenie în toată ţara într-o zi? Că tot mergem puţin cu puţin, de ce să nu facem ceva mare? Şi după ce au reuşit şi au scos 50.000 de oameni la curăţenie (o cifră foarte mare pentru Estonia) au zis: hai să facem şi un filmuleţ să le arătăm oamenilor cum am reuşit. Acest filmuleţ a fost ca o sămânţă plantată, care a dat roade în toată lumea. România a fost printre primele ţări care a aplicat practic ideea.

– România însemnând cine?

– România însemnând nişte oameni tineri, activişti de mediu. Prima care a vrut să facă asta a fost Liana Buzea care avea ONG-ul ei de mediu. Practic filmuleţul a fost văzut de mai mulţi oameni în diverse momente. Eu, de exemplu, la momentul ăla eram parte dintr-o platformă socială numită Civica, unde se întâlneau oameni de bine să facă voluntariat. Şi am zis în gaşca noastră: ce fain, hai să facem şi noi. Şi la două-trei zile a venit un mail că s-a apucat deja cineva de asta şi ne-am zis hai mai bine să ne alăturăm. La început părea o nebunie să mobilizăm noi românii într-o perioadă în care era un scepticism şi o negativitate în aer. „Nu se întâmplă nimic în ţara asta, românii ăştia nu fac nimic, suntem pe ultimul loc la toate, noi nu suntem în stare…” numai asta auzeam în jur, prin 2009-2010. Motivaţia multora şi a mea a fost să arătăm că se poate face ceva bun şi de amploare şi în România. Că românii se pot uni pentru o cauză comună şi când nu e vorba de inundaţii, dezastre sau alte calamităţi naturale.

UN BULGĂRE DEVENIT AVALANŞĂ

– Cum a fost drumul ăsta, de la nişte oameni care stau la o masă şi se gândesc „ce fain ar fi să facem asta” şi până să vezi 200.000 de voluntari ieşiţi la curăţenie?

– Au fost nişte momente cheie, primul an a fost wow! A fost plin de peripeţii, am început să coagulăm o echipă centrală în Bucureşti care deja avea subechipe: recrutare, fundraising, it, comunicare, logistică…

– De unde aţi ştiut cum să vă oragnizaţi atât de bine de la început?

– Le-am scris celor din Estonia şi ei ne-au spus care sunt toate etapele mari. Imaginează-ţi ce a presupus doar să facem harta deşeurilor, să ştim unde e nevoie de astfel de acţiuni. Acum e super-simplu, avem aplicaţie. Dar atunci sute de oameni din toată ţara au dat din timpul lor, banii lor, au umblat, au fotografiat, doar pentru ca noi să facem harta deşeurilor.

– Iar voi vă bazaţi pe faptul că informaţiile sunt corecte? Că era cam imposibil să verifici…

– Da, exact. Iar în primele luni echipa de la Bucureşti creştea pentru că fiecare venea şi zicea: hai că o aduc şi eu pe iubita mea, pe fratele meu, prieteni… La mine cel puţin toată familia e implicată. Mama, de exemplu, a fost la Giurgiu în echipa de organizare. Sunt multe poveşti din astea. Începuse uşor să se şi audă despre iniţiativă şi mai multe persoane publice au început să zică: ia uite ce idee au oamenii ăştia. În martie 2010 am organizat o conferinţă de presă (n. red – când a început voluntariatul la „Let’s do it, Romania!”, Anca abia terminase facultatea) şi a venit şi Ministrul Mediului la conferinţă. Uimitor! De-a lungul timpului a fost mult sprijin din ăsta neaşteptat. A venit şi presa, a fost foarte interesant. Noi nu organizasem o conferinţă de presă în viaţa noastră şi după ce am început să lucrez într-o agenţie de PR am constatat că greşisem o grămadă. Dar am avut noroc, a fost un mare boom în presă şi pe urmă am făcut conferinţe de presă în toate judeţele.

lets-do-it-romania

Anca îmi povesteşte în continuare cum bulgărele de zăpadă s-a transformat în avalanşă. Au avut sprijinul necondiţionat al unui trust media şi de acolo totul a luat amploare. Uşile se deschideau una după alta. Au căutat vedete care să le susţină cauza şi se întrebau unii pe alţii: îl ştie cineva pe Despot? Dar pe Bitman? I-au scris lui Smiley. A fost primul care a zis da şi a acceptat să le susţină cauza fără nicio reţinere. Se crease o reţea care lucra cu frenezie pentru ideea asta şi nimic nu mai părea imposibil. Anca recunoaşte că, atunci când îşi aminteşte tot acest parcurs, i se pare ceva ce i se întâmplă unui om o dată în viaţă.

– Noi obţineam totul gratuit. Imaginează-ţi că până şi spotul tv, care ar fi costat câteva mii de euro, l-am făcut cu câteva cumpărături de la supermarket şi un grătar împrumutat, după ce am pus un anunţ pe twitter. Se numeşte „Muştarul” şi e acum unul dintre cele mai virale. Ne-a ajutat Marian, un om foarte pasionat şi care avea şi contacte printre vedete. I-a convins pe Toma Cuzin şi Adi Văncică, acum foarte cunoscuţi, şi am filmat într-o zi la Cheia. Mult timp m-am întrebat după aia cum am reuşit, dar chiar cred că e despre pasiunea asta care generează o energie atât de mişto.

A fost un sprijin din partea tuturor. Efectiv un cocktail de oameni de bine. Iar pe 25 septembrie 2010, a fost unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa mea atunci când am ieşit pe teren şi am văzut sute de voluntari, grupuri-grupuri, cu saci, cu mănuşi… Ăla a fost momentul în care mi-am dat seama că făcusem ceva. Mi-am dat seama că oamenii ăia toţi, care nu mă cunoşteau, erau acolo şi datorită mie. Mi-am dat seama că e chiar o chestie să crezi în ceva până când îl vezi în realitate, deşi sună a bullshit inspiraţional, dar noi exact asta am făcut. Aşa o să se schimbe ţara asta, asta e singura direcţie.

DUPĂ 6 ANI

– Dar acum, cum e? Mă gândesc că oamenii au zis atunci: bine, ne mobilizăm, facem, e nevoie. Al doilea an, la fel, al treilea, iar. Dar acum, la a cincea ediţie, poate oamenii se întreabă de ce să se mai implice dacă gunoaiele tot mai apar?

– Comentarii de tipul ăsta au fost de la început. Asta cu n-o să faceţi, nu o să reuşiţi, nu are rost… nu e în spiritul nostru. Noi credem că dacă nu ne convine ceva, punem mâna şi schimbăm. Statul pe margine şi criticatul nu ne duc nicăieri. De exemplu noi în primul an am strâns foarte multe „deşeuri istorice”, adică cele care erau acolo de foarte mulţi ani. Până acum am adunat 24.700 de tone de deşeuri, ceea ce înseamnă foarte mult. Suntem conştienţi că nu o să rezolvăm problema doar aşa, dar ăsta e un eveniment care are şi rol de conştientizare. Înainte de „Let‘s do it, Romania!” nu se vorbea atât de mult că România are o problemă cu deşeurile. Iar noi acum facem şi alte proiecte în afară de ăsta, avem o aplicaţie în care tu ca cetăţean poţi oricând să raportezi o zonă unde sunt probleme cu gunoaiele, iar noi transformăm asta în plângeri oficiale către autorităţi. După un an de aplicaţie avem una din două sesizări rezolvate, adică jumătate din zone au fost curăţate. E un nou tip de voluntariat, voluntariatul digital îi spunem noi. Avem şi proiecte de educaţie în şcoli sau proiecte pentru companii, oportunităţi pentru angajaţi să îşi sudeze echipele, dar să facă şi ceva pentru comunitate. Şi aici nu vorbim doar despre deşeuri. Poate fi renovarea curţii unui spital sau a unui cămin de bătrâni.

– E ciudat, dar mi se pare că e din ce în ce mai greu să convingi oamenii să se implice. Deşi acum lumea înţelege mult mai bine despre ce este vorba, voluntariatul este privit mult mai bine…

– Şi mie mi se pare mai greu acum. Cred că oamenii au acum multe variante de a se implica, măcar să se implice. Masa celor care fac voluntariat este mică şi ei sunt acaparaţi de foarte multe cauze. Dar sunt foarte mulţi cei care nu se implică încă şi de aceea e nevoie să treci la următorul strat de oameni care să fie convinşi. Aici e provocarea. E foarte greu să îi educi pe oameni şi să îi faci să le pese.

foto: Adrian Dumitrescu

foto: Adrian Dumitrescu

Anul ăsta ”Let’s do it, Romania!” are loc pe 24 septembrie şi vine cu o noutate: echipa de la Bucureşti coordonează şi o echipa de la Chişinău. Probabil că veţi afla mai multe despre ce au reuşit după ce se va încheia. Anca îmi spunea că înainte de eveniment au parte de mai puţină expunere, pentru că media caută mereu noutatea.

Dacă mă întrebaţi pe mine, cred că e o noutate faptul că, după 6 ani, oamenii încă mai fac asta. Că nu au renunţat şi că proiectul nu a fost doar un alt foc de paie.

Nu încerc să vă conving să participaţi la acest eveniment pentru simplul fapt că, poate, pe unii dintre voi, nu cauza asta vă sensibilizează. Însă mi-aş dori să ne găsim cu toţii o cauză nobilă. Să credem nebuneşte în ea şi să le arătăm altora, la rândul nostru, că se poate!

Dă mai departe: