dana gont web

Câștigă un weekend savuros în Transilvania și nu numai

S-a împlinit un an de când scriu despre oameni, locuri, povești și bune maniere pe danagont.ro. Un an de când ușa e deschisă în această „sufragerie virtuală”. Nu am avut o strategie complicată, nici o echipă în spate, totul a început cu o poveste care m-a inspirat: Transilvania Gastronomică. Adică munca tinerilor care promovează mâncarea locală, salvează gusturi vechi și rare și ajută la păstrarea peisajului cultural din Transilvania. Așadar blogul ”s-a născut” din convingere, inspirație și pasiune și continuă la fel. Și ca orice lucru pe care îl faci cu inima deschisă și fără interese meschine, reacțiile sunt peste așteptări. Nu e locul cifrelor aici, dar nici cu gândul nu gândeam că în februarie, de exemplu, voi avea un val de aproape 60.000 de musafiri pe un blog aproape ”nou-născut”.

Am învățat multe în anul acesta. Nu doar despre online, ci și despre oameni. Nu toate lecțiile au fost drăguțe, dar toate au fost utile. Mă feresc să fac inventarul reușitelor, nu voi folosi acest prilej să mă laud. Singurul lucru pe care mi-l doresc e să vă mulțumesc, pentru că eu cred că a mulțumi cu sinceritate (nu formal) este unul dintre cele mai importante lucruri în relațiile dintre oameni. Așa că le mulțumesc tuturor celor care au trecut pe aici, care au avut un cuvânt bun de spus, care au completat istoriile pe care le-am readus la lumină sau mi-au atras atenția asupra unei greșeli. Tuturor celor care au apăsat pe like sau share sau celor care, iată, sunt alături de mine la această aniversare și mă ajută să vă ofer, în semn de recunoștință, câteva daruri.

Primul dar este un weekend de vis, 30 septembrie-1 octombrie 2017 la Cincșor, Transilvania, Case de Oaspeți, în apropierea Făgărașului. Este un loc minunat, cu o poveste foarte frumoasă pe care sigur o voi scrie aici la un moment dat. Weekendul acesta include o noapte de cazare, într-o cameră, pentru două persoane, dar mai ales participarea gratuită (tot pentru două persoane) la Flavours & Sounds of Transylvania – Brunch de ziua recoltei în grădina Casei parohiale din Cincșor. Mâncare delicioasă într-un colț de rai, evenimente culturale (vernisajul expoziției In/Certitudini și concertul Hakon Kornstadt în biserica fortificată din Cincșor), oameni de pus la inimă. Vă asigur că va fi un weekend memorabil! Dacă nu sunt eu destul de convingătoare, imaginile cu acest loc sunt.

  • Cincșor, Transilvania. Case de oaspeți

Și pentru că vă spuneam că primul articol de pe acest blog a fost despre Asociația MyTransilvania, care organizează cu succes cele mai faine evenimente gastronomice din zona Sibiului, un alt premiu este o invitație de două persoane la oricare dintre brunch-urile organizate în perioada 23 septembrie – 14 octombrie. Aveți de ales între un eveniment din seria Flavours and Sounds of Transylvania (23 septembrie la domeniul Salgo din Orlat, 1 octombrie Casa parohială din Cincșor, 7 octombrie Sibiel, 14 octombrie Cisnădioara) sau Transilvania Brunch la Săcădate, pe 30 septembrie (poți consulta lista și aici și poți face rezervări pe noua lor platformă eat-local.ro).

Credeați că am terminat? Nici gând!

Cadoul de la Design & After

Prietenii de la Design & After au pregătit și ei două cadouri foarte frumoase. Fiecare conține o umbrelă transparentă imprimată cu picături de ploaie, o pătură pe care o puteți folosi fie pe canapea, fie la picnic și un pahar de sticlă de călătorie, căruia îi stă foarte bine umplut cu limonadă.

Pentru a intra în tragerea la sorți (pe care o voi face cu random.org) pentru a desemna destinatarii acestor cadouri, ai de urmat câțiva pași simpli:
1. Abonează-te la postările noi de pe blog, cu un click aici. Vei primi un e-mail DOAR atunci când apare un articol nou.
2. Dă tag unui prieten cu care ai vrea să mergi în weekend sau la brunch, sau care crezi că ar fi bucuros să primească unul dintre cadouri, la postarea de pe pagina de Facebook.
Și, dacă ești câștigător, neapărat să-mi trimiți fotografii cu ce ai mâncat la brunch!!! Bine, bine, asta e opțional. 🙂

Data limită pentru participare este 10 septembrie, ora 23:59. Ca lucrurile să fie și mai clare, consultați regulamentul aici.

Vă mulțumesc din nou, vă pregătesc multe lucruri frumoase, veți afla dacă vă abonați la articolele noi sau dacă mă urmăriți pe Facebook și Instagram. Vă aștept gândurile bune și sugestiile, ele sunt ”combustibilul” care mă ajută să merg mai departe.

4 Comments

Lasă un răspuns