Share

Dacă e să urăsc o expresie pe lumea asta, asta e: „Capul plecat, sabia nu îl taie!”. Am auzit-o prima oară în clasa a şaptea.

La finalul orei de sport mai mulţi colegi au plecat cu un sfert de oră mai devreme. Eu, în ultimele 5 minute m-am dus la toaletă. Doamna profesoară a făcut prezenţa atunci, la final de oră, şi m-a trecut absentă. M-am dus apoi la ea să îi explic şi asta a deranjat-o. S-a plâns dirigintei care mi-a zis doar atât: „Dano, capul plecat, sabia nu îl taie, fată!„. Adică, aveam sau nu dreptate, trebuia să tac şi să accept…

Viaţa însă avea să îmi demonstreze că un cap plecat îşi cere sabia! Şi pe asta se bazează toate serviciile proaste, păcălelile, hoţiile, nedreptăţile: că puţini, foarte puţini vor rămâne cu capul sus în faţa lor.

Vreau să fie clar că nu încurajez deloc obrăznicia, aroganţa sau orgoliul. Nu despre asta e vorba. Ci despre acel moment când dai nas în nas cu nedreptatea şi alegi să cedezi şi să o laşi să se răspândească. Înţeleg bine această resemnare când este vorba de generaţia celor care au trăit o viaţă întreagă cu pumnul în gură, în comunism. Înţeleg chiar şi la generaţia mea, care a prins cei 7 ani de acasă tot în regimul ăla şi părinţii ne-au crescut inoculându-ne teama de a vorbi, de a lupta, de a reacţiona. Dar mi-aş dori ca mentalitatea asta să dispară din minţile tinerilor!

nature-hand-natural-people-37826

De ce vă spun asta? Când povestesc prietenilor că mi-am cerut un drept, am refuzat un produs, am criticat public, am făcut o sesizare în urma unui serviciu prost sau o plângere la ANPC (chiar dacă experienţa mi-a dovedit că ANPC-ul nu este mereu apărătorul consumatorului), cei mai mulţi sunt foarte miraţi. Unii mă înreabă dacă a fost ceva ce a costat mult. De parcă numai asta ar justifica efortul… Nu pretind nici eu că reacţionez chiar de fiecare dată, ar fi un full time job, dar oameni buni, fără aceste reacţii nu vom avea niciodată servicii civilizate, un pic de respect din partea autorităţilor sau a altor oameni și companii cu care intrăm în contact! Iar dacă pe mine mă păcăleşte cineva şi las lucrurile aşa, nu fac decât să las calea liberă ca şi alţii să păţească la fel. Cum spunea Edmund Burke: „Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.”

Vorbesc din proprie experienţă, nu mă bazez doar pe citatele motivaţionale. Eu am făcut parte dintr-un grup de oameni care s-au găsit şi organizat pe internet în 2010 şi au pornit pentru prima dată în România un proces colectiv împotriva unei bănci. Nu ştiu câţi au crezut cu adevărat că se va face dreptate. Eu recunosc că, deşi nu am renunţat nicio clipă la luptă, nici nu am îndrăznit să sper la început că vom învinge. Tot ce auzeam este că banca e puternică, mare şi plină de bani şi că nu avem nicio şansă. 5 ani am trecut prin suişuri şi coborâşuri, speranţă şi revoltă, divizări, critici, manipulări, dar am avut parte şi de o solidaritate uimitoare. Iar la final, noi, cei mici şi neputincioşi, am învis. Atât de răsunător încât acea bancă nu mai operează pe piaţa românească. Atât de ambiţioşi am fost, încât am făcut dreptate tuturor clienţilor, nu doar celor care ni s-au alăturat. Puterea noastră a fost puterea lui „împreună”.

Exemple de oameni care au transformat „nu se poate” în „se poate!” sunt multe (iată un alt exemplu aici). Pe 1 octombrie, dacă sunteţi prin Bucureşti, îi puteţi cunoaşte pe o parte dintre ei la Târgul de Inițiative Cetățenești organizat de CeRe, la Arcub, Hanul Gabroveni. Sunt cetăţenii cu al şaselea simţ: simţul civic.
Nu toate bătăliile sunt măreţe şi nici nu zic că le câştigăm pe toate. Dar resemnarea, indiferenţa, lipsa de reacţie este calea sigură spre abuz. Să vă cunoaşteţi drepturile şi să luptaţi pentru ele, nimeni nu o va face pentru voi!

Save

Share