Share

Se spune că lumea e ca o carte și cei care nu călătoresc citesc din ea o singură pagină. Sigur, din păcate, ai nevoie de mai mult decât de dorință să vezi lumea. Nu sunt un ”călător profesionist”, dar am un top personal al orașelor pe care le-am vizitat până acum. Și voi împărți cu voi un top 7 în care am ales, cu mici excepții, cărări mai puțin bătătorite.

#7. Heidelberg (Germania)

heidelberg-882590_1920

Este ”casa” celei mai vechi Universități din Germania. Aici poți vizita și ”închisoarea studenților”, locul în care erau consemnați tinerii care făceau boacăne prin oraș. Se spune că este și unul dintre cele mai romantice orașe nemțești. Contribuie la asta un castel uimitor, cu o istorie care începe cu 700 de ani în urmă.

heidelberg-361289_1920

Chiar dacă este parțial o ruină, construcția este deosebit de frumoasă și atrage aproape 12 milioane de turiști în fiecare an.

heidelberg-103164_1920
Heidelbergul a suferit distrugeri mari în războaiele din secolul al 17-lea și a fost în mare parte reconstruit, în stil baroc, un secol mai târziu. Pentru că a inspirat mulți scriitori dar și pentru librăriile, editurile și evenimentele pe care le găzduiește, UNESCO l-a desemnat în 2014 ”Orașul literaturii”.

#6. Tallinn (Estonia)

foto: Kaupo Kalda

foto: Kaupo Kalda

Mai exact mica cetate a orașului, care seamănă puțin cu Sighișoara. De altfel și ei o promovează ca fiind una dintre cele mai bine păstrate cetăți medievale din Europa, pentru că mai au aproape 2 kilometri de zid original și cam 20 de turnuri de apărare. E un loc seducător, cu minunate cafenele, bistro-uri și taverne. Târgul de Crăciun, a cărui tradiție începe în 1441, poate concura cu ușurință cu evenimentele de același tip care se bucură de mai multă celebritate.

foto: Kaupo Kalda

foto: Kaupo Kalda

Cel mai vizibil în cetate este turnul bisericii Sf. Olav (sau Olaf), iar estonienilor le place să spună că, pe la 1600, era cel mai înalt turn din lume. Recordul este contestat, dar asta nu-l face mai puțin spectaculos astăzi.

city-tallinn

Turnul bisericii Sfântul Olav este cel din partea stângă a imaginii

Tallinn este unul dintre puținele locuri din lume unde suvenirurile (cel puțin când am fost eu, sper că a rămas așa de atunci) erau cu adevărat diferite, autentice, specifice locului, nu „Made in China”.

Orașul are ieșire la Marea Baltică și poate fi un punct de plecare în croaziere. Helsinki e cam la o oră și jumătate cu ferryboat-ul. Finlandezii chiar vin des în Tallinn. Dar nu pentru atmosfera medievală cum ați putea crede, ci pentru băutura muuuult mai ieftină decât la ei. De altfel estonienii profită din plin, iar în port-ul din Tallinn, la debarcare, am văzut afișe care anunțau ”mai sunt 50 de metri până la primul magazin cu alcool”!

#5. Oxford (Marea Britanie)

oxford-biblioteca

 Tot un oraș universitar… Stranie alegere, nu? Deși am petrecut o singură zi aici și nu a fost deloc una turistică, trebuie să recunosc că am fost foarte impresionată de ce am apucat să văd. Oxford este cunoscut în toată lumea pentru una dintre cele mai vechi Universități din lume, care apare menționată în scrieri încă din secolul al XII-lea.

 oxford-meadow-building

De mai bine de 800 de ani este locul în care au studiat unele dintre cele mai luminate minți ale lumii și au luat naștere o mulțime de idei bune. Astăzi Oxford este un model de diversitate culturală, aici vin studenți din 140 de țări. Colegiile care alcătuiesc Universitatea (dar care sunt total independente) încă își desfășoară activitatea în clădiri grandioase. Cât am stat acolo am simțit că sunt, cu adevărat, în altă lume. Ca să vă fie mai clar aici s-a filmat, în parte, Harry Potter…

harry-potter-975357_1920

Tot în Oxford găsiți cel mai vechi muzeu din Anglia și cel mai vechi muzeu al unei Universități, din lume: Ashmolean Museum. Prima clădire care l-a găzduit a fost donată Universității în 1677 și era cabinetul de curiozități al lui Elias Ashmole. Și ar mai fi multe de spus, dar să las loc și altor minunății…

 #4. Paris (Franța)

paris-2

Nu l-am putut lăsa deoparte, deși am vrut să las loc în acest clasament unor orașe mai puțin vizitate. Accept să spuneți că a devenit un clișeu să vorbești despre farmecul Parisului, dar nu am ce să fac. A fost primul loc din afara țării în care am ajuns. Se întâmpla în 1998 și impactul a fost foarte mare. L-am mai văzut de atunci și tot mi se pare unul dintre cele mai frumoase orașe pe care le-am vizitat. Poate nu e întâmplător că iată, e al treilea oraș din topul meu în care se găsește una dintre cele mai vechi Universități ale lumii…

paris-1

Și o să adaug și alte argumente. De data asta istorice: Parisul a fost fondat în secolul 3 î.Hr. de către un popor celtic numit Parisii, care i-a dat și numele. Până în secolul al 12-lea a fost cel mai mare oraș din lumea occidentală și a rămas până astăzi unul dintre marile centre financiare ale Europei. Dar șarmul lui nu vine din finanțe, ci din faptul că e o capitală a modei, științei și artei și că, la Paris, bunul gust e la el acasă. Locul 4 nu e chiar cel pe care îl ocupă în inima mea, dar singurul motiv pentru care nu l-am urcat pe podium este că a devenit sufocant de… turistic.

#3. Dubrovnik (Croația)

croatia-dubrovnik

Despre Dubrovnik am povestit mai demult, chiar în două file de jurnal. Are faima unuia dintre cele mai frumoase orașe de pe coastra Adriatică. Eu una, cred că nu e câștigată degeaba. În Evul Mediu era singurul oraș care rivaliza cu Veneția (sub a cărei suzeranitate a fost pe la 1200-1300). Este, de asemenea, un loc romantic și foarte însorit. Statistic are parte de 2630 de ore de soare pe an. 🙂

dubrovnik-cathedral

Pentru că despre obiectivele turistice am povestit deja în filele de jurnal, vă mai spun acum două curiozități pe care le-am aflat între timp. În cei 1000 de ani de existență ai Republicii Dubrovnik, o singură statuie a fost dedicată unui om: cea a marinarului Miho Pracat, ridicată în 1638 (celelalte reprezentau zeități sau figuri religioase). În vremurile în care orașul era asediat de pirați iar populația suferea de foamete, Miho a reușit să aducă alimente și a refuzat orice răsplată materială. Republica Dubrovnik a fost unul dintre primele state din lume care au abolit sclavia și primul care a recunoscut independența Statelor Unite. 🙂

#2. Valletta (Malta)

valletta-1

Ar putea fi la fel de bine pe primul loc. De altfel, să faci o ierarhie între orașele astea e destul de nedrept. Este un loc care a reușit să mă cucerească după ce am văzut toate orașele din acest clasament, plus altele de care nu am vorbit. Și asta e mare lucru!
Valletta este construită pe o peninsula lungă de 1 km şi lată de aproximativ 500m. Este în patrimoniul UNESCO încă din 1980 şi aici există una dintre cele mai mari aglomerări de monumente istorice pe metru pătrat, din lume.

malta-1389953_1920

Capitala îşi datoreaza existenţa cavalerilor ioaniţi, un ordin religios care s-a stabilit aici în vremea cruciadelor. Doar în mica Valletta sunt 25 de biserici, iar prima cladire ridicată aici este… o catedrală.

img_2120

Cavalerii ioaniţi le-au lăsat maltezilor adevărate comori şi nu e deloc exagerat să le spun aşa. Atunci când au construit Valletta, ei aduceau cei mai mari arhitecţi și cei mai faimoși pictori şi cheltuiau sume imense pentru a avea ce e mai bun.

Cavalerii de Malta au fost mari promotori ai artelor, ştiinţei şi culturii. De aceea astăzi, în Valletta, pe lângă capodoperele arhitecturale, găsim unul dintre spitalele cele mai dotate din secolului al XVI-lea dar şi unul dintre cele mai vechi teatre. malta-panorama-din-valetta

Valletta mai are o calitate: e în Malta! Care îți poate oferi în 250 de kilometri pătrați foarte multe de văzut! În plus, modul de viaţă al oamenilor, mentalitatea şi felul de a-şi primi oaspeţii sunt cel puţin la fel de plăcute ca locurile de vizitat.

#1. Veneția (Italia)

venice-1590223_1920

A fost greu să aleg între Veneția și Valletta. Cum spuneam, când faci un clasament, compari într-un fel mere cu pere… Fiecare excelează în ceva. Veneția… e unică, e plină de istorie, e romantică, e fermecătoare, e elegantă. Din păcate, dacă despre Paris spuneam că este sufocat de turişti, Veneţia chiar ar putea fi distrusă de turismul excesiv. Şi asta nu o spun eu, ci UNESCO care a plasat-o pe lista monumetelor în pericol (Veneţia este pe lista patrimoniului UNESCO încă din 1979).

venice-1602999_1920

Italienilor li s-a atras atenția că dacă nu vor lua măsuri urgente riscă să rămână fără Regina Adriaticii (care oricum se scufundă 1-2 milimetri în fiecare an). Veneția este vizitată anual de 18 de milioane de turişti!!! Ceea ce înseamnă o medie de 50.000 de turiști pe zi, un număr aproape egal cu locuitorii rămași în lagună. Oraşul e din ce în ce mai scump pentru locuitorii săi şi lipsit de locuri de muncă (care se găsesc numai în domeniul turismului). În ultimii 15 ani pe Grand Canale s-au închis bănci, cabinete medicale și alte instituții pentru a face loc deschiderii a 16 noi hoteluri, iar imensele vase de croazieră care ajung acolo,  de două ori mai înalte decît Palatul Dogilor,  poluează și fac valuri periculos de mari.

venice-1750046_1920

Dar să nu mă las dusă de val și să vă spun mai degrabă câteva dintre motivele pentru care acest loc unic s-a transformat într-un magnet pentru turiști. Veneția este construită pe apă, e o lagună cu 118 insule și 417 poduri, dintre care 72 sunt private. Podurile nu au de obicei scări, pentru că până în secolul 16 oamenii le traversau călare. Puntea Suspinelor a fost construită pentru a conecta închisoarea veche din Palatul Dogilor cu cea nouă. Unul dintre puținii deținuți care au reușit să evadeze din această închisoare a fost celebrul Casanova. Turnurile catedralelor erau folosite și ca far pentru nave, dar și ca puncte de observație pentru a depista incendiile.

venice-194835_1280

Mijlocul de transport specific și… rustic este gondola. La construirea ei se folosesc opt tipuri diferite de lemn. O gondolă are aproximativ 11 metri și 600 de kilograme. Aproximativ 350 de astfel de bărci taie în lung și-n lat canalele Veneției, mânuite de vreo 400 de gondolieri, destul de conservatori și tradiționaliști… Prima femeie care a reușit să preia cârma unei gondole a apărut abia prin 2010. 🙂 Asta în orașul care a dat lumii prima femeie absolventă de academie, ca doctor în filosofie.
Vă mai spun doar că în Veneția sunt aproximativ 450 de palate și cu asta îmi închei pledoaria.

Merita să includ în clasamentul ăsta și orașe precum Berlin, Londra, Viena, Roma, Milano, Barcelona sau Bruxelles. Dar m-am gândit să dau ceva mai multă atenție unor locuri mai puțin celebre, pe care poate nu ați apucat să le vedeți încă. Pe de altă parte orașele foarte turistice nu sunt vizitate degeaba, e clar că au multe puncte de atracție. Cum spuneam, comparațiile sunt greu de făcut, fiecare loc are farmecul lui. 

Dacă sunteți pasionați de călătorii, n-ar strica să citiți și despre cele mai frumoase castele europene în haine de iarnă. Găsiți aici câteva dintre cele mai frumose castele de vizitat în Europa și o scurtă istorie a lor.

Aștept și clasamentul vostru! Sunt curioasă care sunt locurile care v-au cucerit. Și nu uitați: călătoria este singurul lucru dintre cele pe cale le putem cumpăra, care ne face mai bogați. Mă rog, ar mai putea fi un bilet la loto, dar mie nu mi-a ieșit cu asta. Poate dacă aș juca…

 

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Share