7 case boierești impresionante din București

Sunt născută și crescută la București și multe îmi sunt încă mirările când descopăr câte comori puțin cunoscute are acest oraș… Câte povești sunt între zidurile caselor vechi și de cât bun-gust dădeau dovada înaintașii noștri. Şi când aflu, îmi place să povestesc mai departe. Cu puțin ajutor de la prieteni – adică de la Anita Sterea, lector la Fundația Calea Victoriei – vă prezint 7 case boierești impresionante din București.

Casa Melik, foto: facebook.com/MuzeulPallady

1. Încep cu Casa Melik, ea nu poate lipsi din simplul motiv că este considerată cea mai veche casă de locuit din oraş. Se află în inima cartierului armenesc, este construită în a două jumătate a secolului al XVIII-lea, în jurul anului 1760 și îşi păstrează şi astăzi, intactă, arhitectura originală. Casa a fost construită de un boier cu rang de spătar (înalt demnitar la curtea domnească care purta la festivități sabia și buzduganul domnitorului, iar în lipsa acestuia era comandantul forțelor armate). Apoi, în 1822, a intrat în posesia negustorului armean Nazaretoglu care a cumpărat-o cu 1400 de taleri. A ajuns să fie dată ca zestre Anei Nazaretoglu, măritată cu arhitectul Iacob Melik. De aceea casa poartă numele de Melik. În timpul revoluţiei pașoptiste această casă i-a ascuns pe Ion Heliade Rădulescu, C.A. Rossetti şi Ion Brătianu. După înăbuşirea Revoluţiei de la 1848, soţii Melik au plecat în exil timp de 9 ani la Istanbul şi Paris. Când s-au întors, în 1857, au renovat clădirea. Mulți ani mai târziu, când Ana Melik a rămas văduvă, se spune că Matei Caragiale trecea zi de zi prin fața casei, pentru că făcuse o pasiune pentru Ana, în ciuda considerabilei diferențe de vârstă.

Casa Melik

Ana Melik lasă casa moştenire comunităţii armene pentru a o folosi ca azil pentru văduvele bătrâne. Actul de donaţie este contestat de nepotul soţului ei, Eugen Melik, care câştigă casa în instanţă. O și renovează cu ajutorul arhitectului Paul Smărăndescu, pe la 1920, dar apoi o pierde și se împlinește dorința Anei Melik: casa devine azil până la venirea regimului comunist, când va fi naționalizată și dată spre închiriere. Clădirea va fi salvată de Serafina şi Gheorghe Răuţ, o famiilie de români pasionaţi de artă, dar care trăiau la Paris. Aceştia solicită statului român să transforme cea mai veche casă din Bucureşti în Muzeu, aceasta fiind condiţia lor pentru a dona colecţia lor de tablouri ale lui Theodor Pallady, statului român. Guvernul de la Bucureşti acceptă, iar din anii ’70 aici funcționează Muzeul Theodor Pallady. Ceea ce înseamnă că o puteți vizita cu ușurință.

Casa Monteoru, foto: Titus Tihăuan

2. Casa Monteoru este ridicată pe Calea Victoriei de un boierul Alecu Niculescu, însă vândută lui Grigore Monteoru, cel care ridică pe proprietatea sa din judeţul Buzău staţiunea Sărata Monteoru. Grigore Monteoru s-a îmbogățit rapid după ce, pe proprietățile sale, s-au vor descoperit zăcăminte de petrol. Negustorul a fost un geniu al afacerilor, dar și un om care aprecia arta și rafinamentul.

Casa Monteoru, foto: Titus Tihăuan

După ce cumpără palatul de pe Calea Victoriei apelează la Ion Mincu pentru renovare, iar acesta va gândi totul în cele mai mici detalii, inclusiv legate de design-ul interior. Mai târziu, Nicolae Cuțarida își pune și el amprenta pe câteva elemente, în special legate de anexe. Veți întâlni multe controverse în legătură cu arhitectul care a influențat mai mult aspectul acestei case spectaculoase, eu vă spun însă care sunt concluziile din toată documentarea mea. Important până la urmă e că palatul este, cum spunea moștenitoarea familiei, o adevărată lecție de arhitectură și design interior.

Casa Monteoru, Foto: Titus Tihăuan

Grigore Monteoru oferă casa ca zestre fiicei sale, căsătorită Elena Lascăr Catargi. Dar înainte de asta face o ultimă renovare. La final, palatul nu a arătat niciodată mai bine. Tavane pictate, tapițerii de mătase, oglinzi veneţiene, coloane de marmură, candelabru comandat special la Paris, mobilă de la Viena și Paris. Iar în curte aduce trei statui grecești, din care astăzi a rămas una.

Casa Monteoru, Foto: Titus Tihăuan

Și această construcție a intrat în posesia statului român, după un act de donație al Elenei Lascăr Catargi către Asociaţia Română a Legăturilor cu Uniunea Sovietică. Potrivit moștenitorilor această “donație” s-a făcut cu pistolul la tâmplă…

Casa Monteoru, Foto: Titus Tihăuan

A fost sediul delegației diplomatice a Poloniei (care se pare că a tratat cu respect locul), apoi casă de protocol și sediul Uniunii Scriitorilor din România. Între timp a fost recâștigată de moștenitori în instanță, însă are nevoie cât de curând de o restaurare.

Casa Vernescu, Foto: www.panoramio.com

3. Casa Vernescu sau Casa Lenș-Vernescu.
À Côté de Casa Monteoru, este Casa Vernescu. Una dintre cele mai frumoase case de sfârșit de secol XIX de pe Calea Victoriei. A fost ridicată de Filip Lenș în 1821 și oferită soției – Lisaveta Balotescu-Cărpinișanu – ca dar de nuntă. Din nefericire are loc un incendiu la scurt timp după ce a fost terminată, dar Filip Lenș o reface și mai frumoasă în 1822. După moartea lui Lenș, în 1853, palatul începe să se degradeze, pentru că perioada coincide cu începutul Războiului Crimeei și aici se stabilește sediul Ministerului de Război și apoi al Statul Major al armatei rusești. Legendele urbane spun că în această perioadă casa a fost vizitată chiar de Lev Tolstoi.

Foto: Bonton, Digi24

Palatul mai suferă un incediu în 1882, iar în 1886 este cumpărat de Gheorghe Vernescu, căruia apropiații îi spuneau Gună (pe internet îl veți găsi deseori Guță). Acesta a fost avocat și om politic, unul dintre întemeietorii Partidului Liberal. Redă viața și strălucirea casei cu ajutorul arhitectului Ion Mincu care o extinde și reamenajează și a pictorului George Demetrescu Mirea, care pictează casa în interior. Aceasta este perioada de glorie palatului. După moartea lui Gheorghe Vernescu, moștenitorii vând casa statului român și astfel ajunge sediu pentru Ministerul Economiei Naționale, Ministerul Industriei și Comerțului și chiar Guvernul României.

 

Casa Vernescu, foto palacecasino.ro

În 1944 palatul este rechiziționat de armata rusească care distruge mare parte din picturile murale, pierdute astfel pentru totdeauna. După 1945, casa este preluata de Guvernul Groza și până în 1990 a fost folosită de diferite ministere (casă de protocol). După 1990 ea a fost disputată între Ministerul Culturii și Uniunea Scriitorilor, cea din urma a primit-o în concesiune pentru 49 de ani și a închiriat-o unui Casino.

 

4. Casa Dinu Lipatti, de pe Bulevardul Lascăr Catargiu este ridicată în 1902 de Petre Antonescu, în stil art nouveau, pentru familia muzicianului. Este una dintre primele lucrări de arhitectură ale lui Antonescu, care mai târziu a impus stilul neoromânesc în toate marile sale proiecte. Se povestește că atunci când repeta Dinu Lipatti în casă, oamenii se strângeau pe trotuar să-l asculte. Grădina casei era și ea spectaculoasă cu multe flori, mai ales crini roşii. Puține detalii apar despre această construcție care e imposibil să nu vă atragă atenția dacă treceți pe lângă ea. Pe dinăuntru însă e greu de spus cum mai arată acum, deși un articol apărut în presă preciza că se păstrează sobele, ancadramentele uşilor, decoraţia plafoanelor şi, parţial, mobilierul original. Mai știm că în vremurile bune pereții erau decorați cu lambriuri de lemn și tapițerii de mătase.

Casa are șase camere plus alte două la mansardă. S-a aflat în centrul unui scandal anul trecut, când a fost scoasă la vânzare prin licitație publică, deși este inclusă în lista monumentelor istorice și statul român trebuia notificat înainte. Vânzarea a fost blocată, dar destinul casei este încă incert.

Casa Titulescu, Foto: www.titulescu.eu

5. Casa Titulescu este situată pe  Șoseaua Kiseleff și a fost construită pentru familia marelui diplomat român Nicolae Titulescu. Nicolae Titulescu (1882-1941), a fost de asemenea jurist, profesor şi unul dintre cei mai mari oameni politici români, desemnat preşedinte al Ligii Naţiunilor. Acesta a apelat la architectul Ion Berindey, un architect scump, care lucra doar pentru lumea bună. Nicolae Titulescu se învecina pe bulevardul Kiseleff cu jurişti, generali, dar şi doctori.

Casa Titulescu, Foto: www.titulescu.eu

Și pentru că am puține informații despre casă, am să îmi permit să completez cu un citat dintr-un articol publicat pe amfostacolo.ro: „Pe șos. Kiseleff la nr. 47 este o casă frumoasă, renovată, cu un prezent controversat de când aici funcționează Fundația Europeană Titulescu fondată și condusă de Adrian Năstase. În afara faptului că este una din clădirile bine renovate cu bani publici și că interiorul are numeroase obiecte de patrimoniu, de la covoare de Tabriz, porțelanuri și cristaluri vechi, tablouri și mobilier, nu fac comentarii. Dar pot să vă recomand să profitați de ocazia de a vizita interiorul, atât cât permit administratorii și vă asigur că surprizele pot fi colosale (acum cinci ani am avut această oportunitate, contra cost). Casa, una din cele două care au aparținut lui Nicolae Titulescu în zona Kiseleff, are la intrare o placă cu portretul lui Titulescu, deci este ușor de recunoscut. Este o arhitectură mai sofisticată ce poartă pe colțul clădirii monograma diplomatului.”

Bufetul de la șosea, foto: www.facebook.com/CasaDoinaLaSosea

 6. Casa Doina – Bufetul de la Şosea
I s-a mai spus și ”Bordeiul” de la Şosea, astăzi este Casa Doina. Deși este o bijuterie arhitecturală, aici a funcționat întotdeauna un restaurant. Clădirea este ridicată în stil neoromânesc de Ion Mincu fiind una dintre primele clădiri în acest stil construite în Bucureşti. Proiectul este propus pentru pavilionul românesc al expoziţiei internaţionale de la Paris din 1889. Se dorea a fi un model de ”cârciumă românească”. Din motive financiare nu se va realiza pentru expoziție, dar va fi construită în 1892 din grija lui P. P. Carp, ministrul lucrărilor publice la acel moment. Ion Mincu – creatorul unui stil de arhitectură națională românescă – se inspiră pentru acest proiect de la casele și conacele vechi olteneşti. Restaurantul a avut mereu o foarte frumoasă grădina iubită de bucureşteni pentru linişte şi intimitate, mesele erau ascunse după “boscheţi”.

Casa Universitarilor

7. Casa Librecht, poate cea mai cunoscută din această listă, sub numele de Casa Universitarilor. Este ridicată de Cezar Librecht, bancher și director al Poștelor, un bun prieten al lui AL. I. Cuza, cunoscut ca și personaj principal în primul mare scandal de corupție din istoria modernă a României.

Casa Librecht (Universitarilor), foto: Dan Calin

Clădirea este ridicată în stil neogotic (un stil nu foarte prezent în Bucureşti) de arhitectul dalmat Luigi Lipizer care o împodobește cu geamuri din cristal de Boemia, coloane impunătoare și nenumărate elemente decorative. După abdicarea lui Cuza, Cezar Librecht este nevoit să plece din ţară, astfel casa este cumpărată prin licitație de Gheorghe C. Filipescu care la rândul său o va dona Eforiei Spitalelor, ajungând să găzduiască un cămin de copii. În 1946 Eforia Spitalelor este desfinţată, iar proprietătile acestei instituţii intră în posesia Ministerului Învăţământului. Construcția ajunge astfel să găzduiască, până astăzi, Casa Universitarilor.

Vă invit să lăsați un comentariu cu locul vostru favorit din Capitală și să ținem legătura și pe pagina mea de Facebook.

Save

53 Comments

  • Aurel Ionescu

    16 iulie 2017 at 18:43

    Foarte frumoasa prezentarea si fotografiile. Felicitari distinsei autoare!
    O rugaminte: pe viitor, retineti ca soseaua Kiseleff este numai soseaua Kiseleff. Nu este si nu a fost niciodata bulevardul Kiseleff.
    In Bucuresti, mai sunt cateva artere care nu sunt nici strada, nici cale, nici bulevard, doar „sosea”: Mihai Bravu, Stefan cel Mare, Titulescu, Orhideelor si inca cateva.
    Va doresc numai bine,
    A. Ionescu

    Răspunde
    • Dana

      8 iulie 2017 at 12:51

      Știu casa, dar nu știu situația ei legală, nici istoricul. Mulțumesc că ați citit, mai treceți pe aici, pregătesc mai multe articole pe teme similare. 🙂

      Răspunde
  • Anonim

    27 iunie 2017 at 23:57

    Impresionant! Eu, care am impresia că aparțin veacului al XIX-lea, am nostalgii și melancolii – poate, ridicole – de câte ori văd astfel de „vestigii” scăpate miraculos de coasa istoriei și a timpului. Câtă frumusețe! Ce păcat că nu este suficient cunoscută și că, în goana lor după înavuțire rapidă, vajnicii noștri conducători uită esențialul!

    Răspunde
  • Doina

    6 iunie 2017 at 07:57

    Superb articolul , ma face sa ma transpun in acele vremuri,in care mi-ar fi placut sa traiesc.Ma plimb foarte des pe strazile vechiului Bucuresti si admir cladirile vechi,pacat ca multe sunt parasite si lasate in paragina.

    Răspunde
  • alacramioara Stoenescu

    22 mai 2017 at 15:50

    Lacramioara Stoenescu-22.05 2017
    Ca scriitor, imi place sa descriu in romanele mele interioarele si exterioarele unor case vechi. Vezi : „In Labirintul Roşu”, (vila de pe strada Sft. Constantin nr 13), „Imigranta din Bigginn Hill”, o casa nouă, de aceasta data si un interior dintr-o casa din Cotroceni, in cartea care va aparea in curand sub titlul „Iubiri”. Ma plimb ades pe strada Viitorului si admir casa Paciurea in stilul Art Nouveau dar, din pacate, n-am prea gasit informatiile necesare pentru a o descrie. M-ar interesa si casa lui Ion Dacian de pe strada colţ cu Vissarion. Aceasta as vrea s-o descriu intr-o carte despre marea noastra balerina, Leni Dacian, dar nu ma incumet, neavand cunostinţe de arhitectura. Poate daca as avea o discutie cu dumneavoastra s-ar schimba datele problemei.
    Exista, de asemenea o casa pe strada Fainari, aproape de Calea Mosilor, unde prin 1960 era Caminul Scolii Tehnice de Activisti Culturali (Bibliotecari si instructori artistici), unde esuau copiii de „dusmani ai poporului” care nu aveau loc in facultati din pricina” dosarelor patate”. De acolo am pornit si eu in viata, dar si regizoarea Nicoleta Toia, consulul din Costa Rica, Gelu Uglean, care ne incânta cu tipuriturile lui din Oaş, actorii Macrin Bujor si Gelu Apostol sotul Pusei Balaure şi multi altii. Caminul de pe Fainari era o splendoare de vila. Sincera sa fiu nu stiu a cui a fost, dar ii admiram picturile murale din antichitate cu fauni si nimfe, stucatura si vitraliile din camerele noastre de camin. Atunci, mi se parea prea departe de centru si mai ales de Şcoala noastră care avea sediul deasuppra cinematografului Volga. Ce rau imi pare acum ca n-am mai ramas in acel camin care astazi este la o suta de metri de blocul in care am apartamentul de pe Calea Mosilor. Acum, mi se pare ca stau in centru, dar atunci, provinciala privea cu alti ochi distantele din Bucuresti. Azi , după ce acea vila a fost data IAL ului si in incinta sa se afla un Trust de Constructiui sau Policlinica lui, a fost parasită si si-a gasut salasul o familie de rromi care, culmea chitschului, au vopsit in alb un covoras la intrarea de la parter, ca peretii i-a varuit ICREALul, sctricand frescele. Ca sa fiu impartiala, eu, care am criticat in cartile mele, atat comunismul dar si tranzitia, nu pot sa nu recunosc faptul ca, ceea ce a facut comunismul desavarseste acum, tranzitia.

    Răspunde
  • Zodie Monica-Ligia

    14 mai 2017 at 19:46

    Ador Bucurestiul vechi,pasiune mostenita de la tatal meu.Primele carti despre Bucurestiul vechi le am,de altfel,de la el!Sint adevarate bijuterii nu numai ce prezentati aici dar si multe altele,desigur! Mie imi place mult,de exemplu,str.Dr Lister cu acele vilute atit de elegante (vorbesc de cele vechi si nu de kitchurile moderne,plombate printre) si de bun gust,car,cred,ca ascund nenumarate povesti! Si acolo,din pacate,sint unele care stau sa cada…

    Răspunde
  • Cristina Chiriac

    30 aprilie 2017 at 23:47

    Biserica Stavropoleos este o podoaba arhitectonica, este un exemplu de imbinare a artei construite de om in cinstea spiritualului, un loc in care se imbina trecutul cu nevoia de liniste si pace pe care multi dintre noi o cautam in prezent intr-un oras agitat ca Bucurestiul.

    Răspunde
  • Miciner Silvia

    30 aprilie 2017 at 09:49

    Cartierul evreiesc are foarte multe case superbe dar lasate de Comunitate evreilor din Romania care le detine, in paragina. Stau sa se prabuseasca. Poate pute-ti sa luati atitudine.

    Răspunde
  • Giorgio Lupu

    30 aprilie 2017 at 01:06

    Dealiul Mitropoliei e un loc extraordinar in elita Bucurestiului. Patriarhia , casele insirate pe deal, Parlamentul, cu scara sovietica cu tot, parcurile, clopotnita, si cu Lupoaica aruncata apoi in locuri insipide- toate- acareturile copilariei mele fericite ……

    Răspunde
  • Anonim

    24 aprilie 2017 at 11:39

    Sint monumente minunate , de ce oare nu stim sa ne valorificam frumusetile ? si dac-ar fi numai munumentele… avem ce sa aratam turistilor din lumea intreaga in ” Micul Paris” dar si in toata Romania ! o capmanie publicitara cu depliante sau pe net , cite nu se pot face …pacat de acest dezinteres total din partea Ministerului turismului ! multumiri ptr initiativa geniala , imaginile mi-au incintat privirea si sint mai mândra ca niciodata ca sint românca !

    Răspunde
  • gheo

    23 aprilie 2017 at 22:25

    Bucurestiul mai are, inca, bijuterii arhitectonice si locuri pitoresti. Unul este strada Xenofon, singura strada in forma de scara. Se afla in preajma intrarii principale a parcului Carol I.

    Răspunde
  • Anonim

    23 aprilie 2017 at 19:18

    Locul meu favorit din Bucuresti este parcul Cismigiu care mi-a marcat adolescenta ca eleva a colegiului Nat.Gh.Lazar am foarte multe amintiri frumoase in centru.

    Răspunde
  • mihaela marculescu

    23 aprilie 2017 at 17:07

    Minunata calatorie pentru care multumirile nu sunt de ajuns . Sunt multe alte cladiri speciale incarcate de multa istorie a Bucurestiului dar, efortul pentru descoperirea lor trebuie sa fie urias. Cladirile de pe Dealul Mitropoliei sunt si ele un adevarate bijuterii si nu numai.

    Răspunde
  • Rodica

    23 aprilie 2017 at 13:59

    Muzeul „Theodor Aman” mi se pare a fi o mica bijuterie de arhitectura. Casa pictorului Theodor Aman, Str. C.A. Rosetti 8, ridicata in 1869, este monument istoric, cod LMI B-II-m-A-19621, si funcţionează ca muzeu din 1908. Este prima casă-atelier de artist din România. Planul edificiului a fost imaginat de Aman si realizat de antreprenorul Fr. Scheller, la indicaţiile precise ale artistului. Atit decoraţia exterioară (realizată în colaborare cu sculptorul Karl Storck) cit si decoraţia interioară: pictura murală, vitralii, decoraţia pictată aplicată pe uşi, stucatura tavanelor, lambriurile din atelier şi mobilierul sculptat, toate sunt rezultatul viziunii lui Aman. Fatadele imbina elemente ale arhitecturii neoclasice şi renascentiste, iar decorarea atelierului de pictură, cea mai spectaculoasă încăpere a casei, este in stil neogotic.

    Răspunde
  • DRAGAN NICOLETA

    23 aprilie 2017 at 13:34

    Sunt fascinata de cladirile vechi ale Bucurestiului , ma impresioneaza
    arhitectura lor … Imi place , in mod deosebit, Ateneul Roman !

    Răspunde
  • doina

    21 aprilie 2017 at 09:53

    Mai este si casa Suter, de pe dealul Filaret, construit în perioada 1902-1906, în stil neoclasic cu influențe brâncovenești, de către arhitectul german Adolf Suter.

    Răspunde
  • chelaru despina

    20 aprilie 2017 at 21:17

    impresionant, mi-ar face mare placere sa le vizitez in interiorul lor, sincera sa fiu am fost acum doua saptamani la Casa Monteoru si e in paragina sper sa se reabiliteze, se pot face multe lucruri cu fonduri europene, mi-ar place sa se reabiliteze si zona Lipscani

    Răspunde
  • Georgiana Rusu

    20 aprilie 2017 at 16:13

    Pe strada Putul cu Plopi nr 10 se afla casa lui Constantin Tanase. Sunt tare curioasa cum arata in interior. Se pare ca nu s-a mai intamplat nimic cu ea dupa moartea sotiei lui, ceea ce inseamna ca multe detalii despre el si viata lui pot fi gasite inca acolo.

    Răspunde
  • Andreea

    19 aprilie 2017 at 21:49

    Casa Pompiliu Eliade, poate cea mai originala conceptie arhitecturala din Bucuresti, uitata de istoria orasului si parasita de bucuresteni.

    Răspunde
  • Roxana Stroe

    19 aprilie 2017 at 16:43

    Foarte interesant articolul. De curand am fost foarte placut impresionata de Palatul Cesianu-Racoviță (in prezent sediul Casei de Licitații Artmark)

    Răspunde
  • Anonim

    19 aprilie 2017 at 15:40

    frumoasa calatorie in timp..din pacate multe din cladirile Micului Paris sunt lasate in paragina.. locuri pline de istorie sunt acum ruine..lucrez in zona Garii de Nord si din pacate vad zi de zi cum se degradeaza : Piata Matache, zona Buzesti cu celebre cinematografe-Dacia, Feroviarul.., o institutie de pe Calea Grivitei la nr 71 face sa supravietuiasca o frumoasa cladire a carei istorie chiar as vrea sa o aflu. Sper ca genul acesta de articole sau cursuri mai poate salva ceva din istoria Bucurestiului care devine tot mai mult o zona comerciala-industriala, rechini imobiliari tot mai verosi inghit peste noapte locuri pitoresti lasate intentionat in paragina …

    Răspunde
  • Sanda

    19 aprilie 2017 at 11:27

    Impresionant articol! Magnetică este pentru mine biserica Mântuleasa, ridicată în stil arhitectonic brîncovenesc, pe ulița cu același nume – de altfel personaj eliadesc. În formă de cruce, păstrînd încă pictura originală, biserica se află înscrisă pe lista monumentelor istorice.

    Răspunde
  • Nicoleta Constantin

    19 aprilie 2017 at 08:52

    Casa Cesianu (fosta Legatie Germana) de pe bd Dacia, colt cu Calea Victoriei. Situatia ei juridica este incerta, circula zvonuri contradictorii, ca s-ar muta Casa de cultura Friedrich Schiller in acest sediu. Momentan, cladirea este sub paza privata, desi se zice ca ar apartine Statului German.

    Răspunde
  • uca maria iov

    19 aprilie 2017 at 04:44

    Elegant,profesional informat, foarte frumos scris, articol. Felicitări!

    Ceea ce-mi pare mie caracteristic ,este poetica arhitecturii în București.
    La colț,la mijloc de străzi, câte un palat -pălățel-căsoi-cu-aer-de-conac.
    toate casele şi curțile în lungul străzii, par răsfățate în climatul de basm, pe care stilul clădirilor dominante îl crează. Fiecare dintre casele străzilor, îşi afirmă propriul stil,propria curte, fără a prelua, şi fără a contesta stilul arhitectural,al pălățelelor, palatelor din colțul ,din mijlocul străzii.

    Răspunde
  • Dana P.

    18 aprilie 2017 at 23:30

    Zona Gradina Icoanei si toata strada Dumbrava Rosie. Imi place pentru ecletismul armonios al caselor, pentru atmosfera linistita si pentru senzatia de Bucuresti vechi pe care zona o emana.

    Răspunde
  • Laura B

    18 aprilie 2017 at 20:44

    Casa Tudor Arghezi – de pe strada Martisor. Pentru ca e o casa care emana multa bucurie, e foarte luminoasa, are o gradina foarte mare (pentru ce gasim de obicei in Bucuresti), pe vremea asta tocmai a inflorit liliacul si ti-e mai mare dragul sa stai acolo. Iar in curte e de gasit locul unde se odihneste Zdreanta, chiar el 🙂

    Răspunde
  • Traian

    18 aprilie 2017 at 15:23

    Frumos articol. Mie îmi place mult o casa de pe bulevardul Dacia, din apropierea institutului francez. Iată cum o descrie Mircea Ivanescu

    la un moment dat am descoperit o biblioteca pe atunci ciudata in Bucurestiul acelor ani cand Biblioteca Academiei nu era accesibila elevilor si cu atat mai putin celor cu statutul nedeterminat cum eram eu si Biblioteca Fundatiilor din Piata Palatului era practic mutilata de toate cartile ei definitorii. Era vorba de o casa calma, burgheza, cu camere putine si relativ mici, grupate la etaj in jurul unui hol nu prea mare, si dispuse toate in semicercul cu ferestre mari de sticla, spre un parc, deloc mare, si aproape totdeauna pustiu, un fel de gradina mai mare de casa boiereasca (asa cum era casa insasi, constituind biblioteca, o casa de personaj particular, fara indoiala si in niciun caz conceputa initial pentru alte scopuri; cartile erau probabil in camerele de la parter, la origine reprezentand dependentele si spatiile personajului de serviciu). Asezamantul era situat in plin centrul orasului, dar intr-un din acele mici cartiere de strazi linistite, acolo in preajma bibliotecii de care e vorba, cu case mai elegante, dar pe strazile imediat inconjuratoare, de-a dreptul modeste, si chiar patriarhale avand curti lungi si inguste, fatade lasate sub nivelul trotuarului, pomi batrani pe marginea trotuarelor si in genere lasand impresia ca fac parte din cu totul alt oras decat capitala acelor ani si al altor ani care au imprimat Bucurestiului aerul acesta de graba, vulgaritate, brutalitate si totala indiferenta la orice fel de valoare reala omeneasca pe care il avea si atunci si care s-a tot accentuat in toti anii urmatori, prin si de dincolo de marea opera de demolare intreprinsa de peronajul tutelar.

    Răspunde
  • Beatrice Manolache

    18 aprilie 2017 at 13:55

    Imi place foarte mult Ateneul, simt ca ma pot plimba in jurul lui ore in sir fara sa ma plictisesc. Mereu gasesc cate ceva de admirat la aceasta cladire.

    Răspunde
  • Mihaela

    18 aprilie 2017 at 13:53

    Casa Assan este cladirea mea preferata din Bucuresti, atat prin amplasare, cat si prin poveste. Am avut ocazia sa o vizitez partial in urma unui eveniment privat organizat acolo. In mod deosebit imi place scara de la intrarea din curtea din spate. Ar fi tare frumos sa se introduca toate aceste case intr-un circuit de vizitare, sa ne putem cunoaste si promova orasul. Un pas in aceasta directie il fac cei de la A.R.C.E.N. prin tururile pietonale organizate prin oras.

    Multumesc pentru prezentare.

    Răspunde
    • Vintila Dascalita

      20 aprilie 2017 at 02:08

      Interesanta ideea unui circuit al vechilor case boieresti. As mai adauga in afara de COS-Assan, casa Costaforu pe Aleea Mitropoliei, Casa Kalinderu pe str Vasile Sion pe langa Sala Palatului, casa Stork, o casa pe Kiseleff in diagonala cu Bufetul folosita intre razboaie de familia regala si pana de curand de ING, Desigur mai sunt o multime, unele pe Polona- Dacia, unele la Sosea, unele in Cotroceni si desigur nu toate sunt vizitabile dar pot fi vazute macar pe afara. Oricum, chiar limitandu-se la 7, articolul e interesant si incitant 🙂

      Răspunde
  • iolanda

    18 aprilie 2017 at 13:48

    Ma fascineaza zona Lacul Morii. Am auzit multe legende legate de ea. Poate cineva candva ma va lamuri sau voi trai intr-un vesnic suspans:))
    P.s: superbe locatiile prezentate,trec frecvent pe langa ele si mi-as dori enorm sa le aflu ascunzisurile.

    Răspunde

Lasă un răspuns