Dă mai departe:

Sunt născută și crescută la București și multe îmi sunt încă mirările când descopăr câte comori puțin cunoscute are acest oraș… Câte povești sunt între zidurile caselor vechi și de cât bun-gust dădeau dovada înaintașii noștri. Şi când aflu, îmi place să povestesc mai departe. Cu puțin ajutor de la prieteni – adică de la Anita Sterea, lector la Fundația Calea Victoriei – vă prezint 7 case boierești impresionante din București. Iar la final, vă așteaptă un cadou 🙂

Casa Melik, foto: facebook.com/MuzeulPallady

1. Încep cu Casa Melik, ea nu poate lipsi din simplul motiv că este considerată cea mai veche casă de locuit din oraş. Se află în inima cartierului armenesc, este construită în a două jumătate a secolului al XVIII-lea, în jurul anului 1760 și îşi păstrează şi astăzi, intactă, arhitectura originală. Casa a fost construită de un boier cu rang de spătar (înalt demnitar la curtea domnească care purta la festivități sabia și buzduganul domnitorului, iar în lipsa acestuia era comandantul forțelor armate). Apoi, în 1822, a intrat în posesia negustorului armean Nazaretoglu care a cumpărat-o cu 1400 de taleri. A ajuns să fie dată ca zestre Anei Nazaretoglu, măritată cu arhitectul Iacob Melik. De aceea casa poartă numele de Melik. În timpul revoluţiei pașoptiste această casă i-a ascuns pe Ion Heliade Rădulescu, C.A. Rossetti şi Ion Brătianu. După înăbuşirea Revoluţiei de la 1848, soţii Melik au plecat în exil timp de 9 ani la Istanbul şi Paris. Când s-au întors, în 1857, au renovat clădirea. Mulți ani mai târziu, când Ana Melik a rămas văduvă, se spune că Matei Caragiale trecea zi de zi prin fața casei, pentru că făcuse o pasiune pentru Ana, în ciuda considerabilei diferențe de vârstă.

Casa Melik

Ana Melik lasă casa moştenire comunităţii armene pentru a o folosi ca azil pentru văduvele bătrâne. Actul de donaţie este contestat de nepotul soţului ei, Eugen Melik, care câştigă casa în instanţă. O și renovează cu ajutorul arhitectului Paul Smărăndescu, pe la 1920, dar apoi o pierde și se împlinește dorința Anei Melik: casa devine azil până la venirea regimului comunist, când va fi naționalizată și dată spre închiriere. Clădirea va fi salvată de Serafina şi Gheorghe Răuţ, o famiilie de români pasionaţi de artă, dar care trăiau la Paris. Aceştia solicită statului român să transforme cea mai veche casă din Bucureşti în Muzeu, aceasta fiind condiţia lor pentru a dona colecţia lor de tablouri ale lui Theodor Pallady, statului român. Guvernul de la Bucureşti acceptă, iar din anii ’70 aici funcționează Muzeul Theodor Pallady. Ceea ce înseamnă că o puteți vizita cu ușurință.

Casa Monteoru, foto: Titus Tihăuan

2. Casa Monteoru este ridicată pe Calea Victoriei de un boierul Alecu Niculescu, însă vândută lui Grigore Monteoru, cel care ridică pe proprietatea sa din judeţul Buzău staţiunea Sărata Monteoru. Grigore Monteoru s-a îmbogățit rapid după ce, pe proprietățile sale, s-au vor descoperit zăcăminte de petrol. Negustorul a fost un geniu al afacerilor, dar și un om care aprecia arta și rafinamentul.

Casa Monteoru, foto: Titus Tihăuan

După ce cumpără palatul de pe Calea Victoriei apelează la Ion Mincu pentru renovare, iar acesta va gândi totul în cele mai mici detalii, inclusiv legate de design-ul interior. Mai târziu, Nicolae Cuțarida își pune și el amprenta pe câteva elemente, în special legate de anexe. Veți întâlni multe controverse în legătură cu arhitectul care a influențat mai mult aspectul acestei case spectaculoase, eu vă spun însă care sunt concluziile din toată documentarea mea. Important până la urmă e că palatul este, cum spunea moștenitoarea familiei, o adevărată lecție de arhitectură și design interior.

Casa Monteoru, Foto: Titus Tihăuan

Grigore Monteoru oferă casa ca zestre fiicei sale, căsătorită Elena Lascăr Catargi. Dar înainte de asta face o ultimă renovare. La final, palatul nu a arătat niciodată mai bine. Tavane pictate, tapițerii de mătase, oglinzi veneţiene, coloane de marmură, candelabru comandat special la Paris, mobilă de la Viena și Paris. Iar în curte aduce trei statui grecești, din care astăzi a rămas una.

Casa Monteoru, Foto: Titus Tihăuan

Și această construcție a intrat în posesia statului român, după un act de donație al Elenei Lascăr Catargi către Asociaţia Română a Legăturilor cu Uniunea Sovietică. Potrivit moștenitorilor această “donație” s-a făcut cu pistolul la tâmplă…

Casa Monteoru, Foto: Titus Tihăuan

A fost sediul delegației diplomatice a Poloniei (care se pare că a tratat cu respect locul), apoi casă de protocol și sediul Uniunii Scriitorilor din România. Între timp a fost recâștigată de moștenitori în instanță, însă are nevoie cât de curând de o restaurare.

Casa Vernescu, Foto: www.panoramio.com

3. Casa Vernescu sau Casa Lenș-Vernescu.
À Côté de Casa Monteoru, este Casa Vernescu. Una dintre cele mai frumoase case de sfârșit de secol XIX de pe Calea Victoriei. A fost ridicată de Filip Lenș în 1821 și oferită soției – Lisaveta Balotescu-Cărpinișanu – ca dar de nuntă. Din nefericire are loc un incendiu la scurt timp după ce a fost terminată, dar Filip Lenș o reface și mai frumoasă în 1822. După moartea lui Lenș, în 1853, palatul începe să se degradeze, pentru că perioada coincide cu începutul Războiului Crimeei și aici se stabilește sediul Ministerului de Război și apoi al Statul Major al armatei rusești. Legendele urbane spun că în această perioadă casa a fost vizitată chiar de Lev Tolstoi.

Foto: Bonton, Digi24

Palatul mai suferă un incediu în 1882, iar în 1886 este cumpărat de Gheorghe Vernescu, căruia apropiații îi spuneau Gună (pe internet îl veți găsi deseori Guță). Acesta a fost avocat și om politic, unul dintre întemeietorii Partidului Liberal. Redă viața și strălucirea casei cu ajutorul arhitectului Ion Mincu care o extinde și reamenajează și a pictorului George Demetrescu Mirea, care pictează casa în interior. Aceasta este perioada de glorie palatului. După moartea lui Gheorghe Vernescu, moștenitorii vând casa statului român și astfel ajunge sediu pentru Ministerul Economiei Naționale, Ministerul Industriei și Comerțului și chiar Guvernul României.

 

Casa Vernescu, foto palacecasino.ro

În 1944 palatul este rechiziționat de armata rusească care distruge mare parte din picturile murale, pierdute astfel pentru totdeauna. După 1945, casa este preluata de Guvernul Groza și până în 1990 a fost folosită de diferite ministere (casă de protocol). După 1990 ea a fost disputată între Ministerul Culturii și Uniunea Scriitorilor, cea din urma a primit-o în concesiune pentru 49 de ani și a închiriat-o unui Casino.

 

4. Casa Dinu Lipatti, de pe Bulevardul Lascăr Catargiu este ridicată în 1902 de Petre Antonescu, în stil art nouveau, pentru familia muzicianului. Este una dintre primele lucrări de arhitectură ale lui Antonescu, care mai târziu a impus stilul neoromânesc în toate marile sale proiecte. Se povestește că atunci când repeta Dinu Lipatti în casă, oamenii se strângeau pe trotuar să-l asculte. Grădina casei era și ea spectaculoasă cu multe flori, mai ales crini roşii. Puține detalii apar despre această construcție care e imposibil să nu vă atragă atenția dacă treceți pe lângă ea. Pe dinăuntru însă e greu de spus cum mai arată acum, deși un articol apărut în presă preciza că se păstrează sobele, ancadramentele uşilor, decoraţia plafoanelor şi, parţial, mobilierul original. Mai știm că în vremurile bune pereții erau decorați cu lambriuri de lemn și tapițerii de mătase.

Casa are șase camere plus alte două la mansardă. S-a aflat în centrul unui scandal anul trecut, când a fost scoasă la vânzare prin licitație publică, deși este inclusă în lista monumentelor istorice și statul român trebuia notificat înainte. Vânzarea a fost blocată, dar destinul casei este încă incert.

Casa Titulescu, Foto: www.titulescu.eu

5. Casa Titulescu este situată pe bulevardul Kiseleff și a fost construită pentru familia marelui diplomat român Nicolae Titulescu. Nicolae Titulescu (1882-1941), a fost de asemenea jurist, profesor şi unul dintre cei mai mari oameni politici români, desemnat preşedinte al Ligii Naţiunilor. Acesta a apelat la architectul Ion Berindey, un architect scump, care lucra doar pentru lumea bună. Nicolae Titulescu se învecina pe bulevardul Kiseleff cu jurişti, generali, dar şi doctori.

Casa Titulescu, Foto: www.titulescu.eu

Și pentru că am puține informații despre casă, am să îmi permit să completez cu un citat dintr-un articol publicat pe amfostacolo.ro: „Pe șos. Kiseleff la nr. 47 este o casă frumoasă, renovată, cu un prezent controversat de când aici funcționează Fundația Europeană Titulescu fondată și condusă de Adrian Năstase. În afara faptului că este una din clădirile bine renovate cu bani publici și că interiorul are numeroase obiecte de patrimoniu, de la covoare de Tabriz, porțelanuri și cristaluri vechi, tablouri și mobilier, nu fac comentarii. Dar pot să vă recomand să profitați de ocazia de a vizita interiorul, atât cât permit administratorii și vă asigur că surprizele pot fi colosale (acum cinci ani am avut această oportunitate, contra cost). Casa, una din cele două care au aparținut lui Nicolae Titulescu în zona Kiseleff, are la intrare o placă cu portretul lui Titulescu, deci este ușor de recunoscut. Este o arhitectură mai sofisticată ce poartă pe colțul clădirii monograma diplomatului.”

Bufetul de la șosea, foto: www.facebook.com/CasaDoinaLaSosea

 6. Casa Doina – Bufetul de la Şosea
I s-a mai spus și ”Bordeiul” de la Şosea, astăzi este Casa Doina. Deși este o bijuterie arhitecturală, aici a funcționat întotdeauna un restaurant. Clădirea este ridicată în stil neoromânesc de Ion Mincu fiind una dintre primele clădiri în acest stil construite în Bucureşti. Proiectul este propus pentru pavilionul românesc al expoziţiei internaţionale de la Paris din 1889. Se dorea a fi un model de ”cârciumă românească”. Din motive financiare nu se va realiza pentru expoziție, dar va fi construită în 1892 din grija lui P. P. Carp, ministrul lucrărilor publice la acel moment. Ion Mincu – creatorul unui stil de arhitectură națională românescă – se inspiră pentru acest proiect de la casele și conacele vechi olteneşti. Restaurantul a avut mereu o foarte frumoasă grădina iubită de bucureşteni pentru linişte şi intimitate, mesele erau ascunse după “boscheţi”.

Casa Universitarilor

7. Casa Librecht, poate cea mai cunoscută din această listă, sub numele de Casa Universitarilor. Este ridicată de Cezar Librecht, bancher și director al Poștelor, un bun prieten al lui AL. I. Cuza, cunoscut ca și personaj principal în primul mare scandal de corupție din istoria modernă a României.

Casa Librecht (Universitarilor), foto: Dan Calin

Clădirea este ridicată în stil neogotic (un stil nu foarte prezent în Bucureşti) de arhitectul dalmat Luigi Lipizer care o împodobește cu geamuri din cristal de Boemia, coloane impunătoare și nenumărate elemente decorative. După abdicarea lui Cuza, Cezar Librecht este nevoit să plece din ţară, astfel casa este cumpărată prin licitație de Gheorghe C. Filipescu care la rândul său o va dona Eforiei Spitalelor, ajungând să găzduiască un cămin de copii. În 1946 Eforia spitalelor este desfinţată, iar proprietătile acestei instituţii intră în posesia Mnisterului Învăţământului. Construcția ajunge astfel să găzduiască, până astăzi, Casa Universitarilor.

Dacă iubiți poveștile despre vechiul București lăsați un comentariu cu locul vostru favorit din Capitală și câteva cuvinte despre el și, în urma unei trageri la sorți pe care o voi publica pe pagina mea de Facebook pe 1 mai 2017, puteți participa gratuit la cele 5 conferințe desfășurate la București, ale Fundației Calea Victoriei, Poveștile Bucureștiului, susținute de Anita Sterea.
Comentariile le aștept până pe 30 aprilie 2017, ora 23:59, vă rog să vă asigurați că există o modalitate de a vă contacta (adresa de mail, cont de Facebook) și să intrați pe link-ul conferințelor să vă asigurați că puteți participa la ele.

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Dă mai departe: